Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 444/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA NR. 444
Ședința publică din data de 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SOCIETATEA COMERCIALĂ INTERNAȚIONAL SRL, prin administrator cu domiciliu în B, Sector 6, Dealul nr. 24-30, bloc.16,.2..21, cod poștal -, și sediul în comuna, sat., județ P, cod poștal -, județ P, împotriva sentinței civile nr. 1429 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimați reclamanți OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, bloc.3.B,.II + III sector 3, cod poștal nr. - și OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, cod poștal -, județ
Recurs timbrat cu 18,5 lei conform chitanței nr. 71820 din 19 februarie 2008
- fila 5 și 19,50 lei potrivit chitanței nr. 75669 din 21 februarie 2008 - fila 11 dosar, timbre judiciare de 0,3 lei, ce au fost anulate.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta Internațional SRL reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale din 26 martie 2008 lipsind intimați reclamanți Oficiul Național al Registrului Comerțului B, Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură întâmpinăre formulată de intimatul reclamant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova în nume propriu și pentru Oficiul Național Registrului Comerțului
S-a înmânat copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul reclamant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova în nume propriu și pentru Oficiul Național Registrului Comerțului, recurentei pârâte SC Internațional SRL prin apărător.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta pârâtă SC Internațional SRL, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
- 2 -
Avocat, având cuvântul pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului potrivit motivelor invocate, modificarea în tot a sentinței pronunțată de prima instanță, pe fond respingerea cererii de dizolvare și dispunerea radierea mențiunii dizolvării de la Registrul Comerțului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul
Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA COMERCIALĂ INTERNAȚIONAL SRL,să se dispună dizolvarea societatii pârâte, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
In motivarea cererii se arată că, potrivit evidențelor registrului comertului, pârâta nu a depus situatiile financiare aferente anilor 2004, 2005, deși această obligație a fost amplu mediatizată de printr-o campanie de informare a comercianților. Cu toate acestea pârâta, a rămas în pasivitate, neefectuând demersurile legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care reclamantul arată că a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată.
Pârâta deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
In urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentinta nr.1429/15.10.2007 prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății.
Pentru a pronunța această sentință, instanta de fond a reținut în considerente că reclamantul este o instituție publică, care are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicarea acestora, contribuind în acest fel la circuitul comercial, obligație pe care nu și-a putut-o îndeplini, deoarece pârâta nu a depus situatiile financiare aferente anilor 2004 și 2005. Comercianții care nu îndeplinesc această obligație legală, sunt sancționați cu dizolvarea societății la cererea oricărei persoane care dovedește un interes, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SOCIETATEA COMERCIALĂ INTERNAȚIONAL SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Societatea a depus situațiile financiare anual la Direcția Generală a Finanțelor Publice P, iar în cursul anului 2007 le-a depus și la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova, conform copiilor de pe bilanț de la filele 6,7 dosar recurs, făcând dovada deplină a îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege.
Sancțiunea dizolvării societății pentru nedepunerea situatiilor financiare la se bazează pe o prezumtie simplă de încetare a activității societăților respective, situație care nu este aplicabilă recurentei.
Societatea pârâtă, susține că la data pronunțării sentintei de dizolvare nu mai erau îndeplinite condițiile prev. de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990
- 3 -
republicată, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.
Intimații legal citați, au depus la dosar intimpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Recurenta făcut dovada în recurs, că depus în cursul anului 2007 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, situațiile financiare aferente anilor 2004 și 2005, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Scopul publicării situațiilor financiare anuale de constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor,
instanța urmează ca în baza art. 304 pr.civila, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SOCIETATEA COMERCIALĂ INTERNAȚIONAL SRL, prin administrator cu domiciliu în B, Sector 6, Dealul nr. 24-30, bloc.16,.2..21, cod poștal -, și sediul în comuna, sat., județ P, cod poștal -, județ P, împotriva sentinței civile nr. 1429 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimați reclamanți OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, bloc.3.B,.II + III sector 3, cod poștal nr. - și OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, cod poștal -, județ P și în consecință:
Modifică sentința și respinge cererea de dizolvare.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
- 4 -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - - - - -
Grefier
Red. EC/DD
4ex./28.03.2008
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu