Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 463/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Decizia nr. 463/ Dosar nr-

Ședința publică din 30 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Stoian judecător

- - - - președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta " " împotriva sentinței civile nr. 1457/C din 9 iulie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. -.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, s-a constatat lipsa recurentei pârâte " " și a intimatului reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că prin adresa nr.90584/27 octombrie 2008, aflată la fila 20 din dosar, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov arată că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005 nici ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Văzând că prin întâmpinarea formulată de intimat și înregistrată la dosar la data de 7 octombrie 2008 s-au invocat dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Constată ca prin sentința civilă cu nr. 1457/C/09.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul civil cu nr- al aceleiași instanțe a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta B și în consecință:

S-a dispus dizolvarea pârâtei ;

S-a dispus înregistrarea acestei hotărâri în registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice B și publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005, încălcând dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 și termenul prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, fapt ce a împiedicat pe reclamant să își îndeplinească obligația efectuării publicității situațiilor financiare anuale conform Legii nr.26/1990 republicată și cerințelor legislației Uniunii Europene.

Pârâta nu a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale nici până la data pronunțării prezentei sentințe.

Instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.28, art.34 și art.35 din Legea nr.82/1991 republicată, pin raportare la art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, și în consecință a admis acțiunea reclamantului.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs pârâta,prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în fața instanței de fond societatea nu a fost legal citată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 85, 90 și 91 din Codul d e procedură civilă.

S-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 09.10.2008, recurenta pârâtă a depus o notă de ședința și înscrisuri, arătând că de la data înființării și până în data de 31.12.2007 societatea B nu a avut activitate, motiv pentru care nu au fost depuse bilanțurile contabile aferente fiecărui an.

În cauză intimata reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului întrucât societatea recurentă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005, iar în raport de prevederile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată, în mod legal prima instanță a dispus dizolvarea societății.

Recursul este legal timbrat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, față de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Cauza dedusă judecății în fața Tribunalului Brașova fost soluționată la primul termen de judecată (09.07.2008) când s-a dispus citarea societății pârâte B la sediul indicat de către reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, și menționat în adresa cu nr. 51673/ 03.06.2008 (furnizare de informații) emisă de aceeași reclamantă.

Sediul societății recurente este situat in municipiul B,-camera nr.5,adresă la care s-a și dispus citarea, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire (proces-verbal) existentă la fila 6 dosar tribunal.

Ca atare, nu poate fi reținută critica recurentei vizând încălcarea de către prima instanță a formelor de procedura privind citarea, în condițiile în care actele de procedură au fost îndeplinite cu respectarea dispozițiilor art.85, 90 și 91 Cod procedură civilă.

Nici susținerea aceleiași recurente vizând exonerarea sa de obligația depunerii situațiilor financiare pentru că s-a aflat în inactivitate temporară nu poate fi reținută, avându-se în vedere că prevederile art. 237 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare se aplică doar în cazul în care această situație de inactivitate este anunțată organelor fiscaleși înscrisă în registrul comerțului.

Ori din actele aflate la filele 11-15 dosar C (declarații pe proprie răspundere) se atestă doar că societatea recurentă nu a desfășurat activitate de la data înființării și până în data de 31.12.2007, însă aceste mențiuni nu au fost înregistrate în Registrul Comerțului în condițiile art. 21 din Legea nr. 26/1990 republicată și modificată.

Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașova arătat doar că nici până în data de 28.10.2008 recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare.

Legal citat fiind, reprezentantul legal al recurentei nu s-a prezentat în instanță.

Față de cele arătate anterior, Curtea, constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, în raport cu prevederile art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, va respinge recursul declarat, în baza art. 312 Cod procedura civilă, cu consecința menținerii hotărârii cu nr. 1457/C/2008 a Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către recurenta B - prin reprezentant legal - împotriva sentinței civile cu nr. 1457/C/09.07.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pronunțată în dosarul civil cu nr- al aceleiași instanțe,pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Laura Fețeanu

- - - - - - -

Grefier

- -

Red.AS/28.11.2008

Dact.LD/5.12.2008/ 4 ex.

Jud.fond

Președinte:Alina Stoian
Judecători:Alina Stoian, Gabriela Comșa, Laura Fețeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 463/2008. Curtea de Apel Brasov