Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 5/R/CC DOSAR NR-

Ședința din camera de consiliu din 3 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan

- - - - JUDECĂTOR 3: Laura Fețeanu

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de -, împotriva Încheierii nr. 4361 din 2 aprilie 2007, pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința din camera de consiliu din 27 martie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 3 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin încheierea nr. 4361/2.04.2007 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Brașovs -a admis cererea nr. 17084/30.03.2007 formulată de recurentul - prin mandatar și în consecință s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a înregistrării mențiunii nr. 25809/29.10.2009, constatându-se îndeplinite cerințele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 26/1990.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs - solicitând casarea încheierii nr. 4361/2.04.2007 pronunțată de judecătorul delegat și respingerea pe fond a cererii de radiere a înmatriculată sub nr. J -.

În motivarea recursului se arată următoarele:

s-a înmatriculat sub nr. J -.

La data de 21.04.2004 soția recurentului a decedat. După eliberarea certificatului de moștenitor nr. 121/14.12.2004, respectiv la 14.04.2005 s-a întocmit actul adițional la actele constitutive ale societății prin care s-a convenit dizolvarea acesteia, act înscris în Registrul Comerțului conform încheierii judecătorului delegat nr. 11747/26.05.2005.

Ulterior, recurentul a dat procură specială autentificată sub nr. 847/21.03.2006 d-nei în vederea lichidării și radierii societății, mandatară care nu și-a îndeplinit întocmai mandatul încredințat, solicitând radierea societății din Registrul Comerțului, fără a îndeplini și formalitățile de lichidare.

Recurentul, dorind să vândă terenul aflat în patrimoniul fiind convins a trecut în proprietatea moștenitorilor, a solicitat și obținut la 11.02.2008 extrasul CF nr. 28025 B, ocazie cu care a aflat că, întrucât societatea nu a fost lichidată, nu este proprietar al bunurilor acesteia.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

Recursul înregistrat la. la 25.02.2008 a fost declarat în termenul legal prevăzut de art. 6 din Legea nr. 26/1990 având în vedere că recurentul este cetățean și nu a luat la cunoștință despre conținutul încheierii recurate decât la data de 11.02.2008, cu ocazia solicitării unui extras

La data de 14.04.2005 moștenitorii defunctei, respectiv - și, au încheiat un act adițional la actul constitutiv al hotărând dizolvarea acesteia, act înscris la Registrul Coemrțului conform încheierii judecătorului delegat nr. 11747/26.05.2005.

Ulterior, recurentul a dat procura specială nr. 847/21.03.2006 mandatarei în vederea lichidării și radierii societății.

Aceasta din urmă a formulat cererea nr. 17084/30.03.2007 pentru radierea, nerespectând integral mandatul încredințat în sensul lichidării și radierii societății.

Cu ocazia cererii de eliberare a unui extras CF pentru un imobil aparținând, în vederea vânzării, recurentul a constatat că proprietar al imobilului figurează

Prin dizolvare, societatea comercială nu se desființează, ci își continuă existența juridică însă numai pentru operațiunile de lichidare.

Radierea societății se cere -ului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, iar de la data radierii încetează personalitatea juridică a societății comerciale.

În speță, în mod greșit judecătorul delegat a dispus radierea, fără lichidarea acesteia, încheierea fiind nelegală.

Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 304 pct.9Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentul - împotriva încheierii nr. 4361/2.04.2007 pronunțate de judecătorul delegat de la. B care va fi modificată în sensul respingerii cererii de radiere.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul - împotriva încheierii nr. 4361/2.04.2007, pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge cererea de radiere a nr. 17084/30.03.2007 formulată de recurent prin reprezentant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.: /4.04.2008

Dact.: / 7.04.2008 /- 3 ex -

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Carmen Bujan, Laura Fețeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 5/2008. Curtea de Apel Brasov