Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 532/COM
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol, soluționarea recursurilor comerciale declarate de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. - nr.18, județul C și de recurenta pârâtă TRANS - cu sediul în C, bd. -.- nr.95, -.A,.1,.7, județ C, împotriva Sentinței civile nr. 243/COM din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă Trans avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 50723/2009, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul învederează că recursul declarat de C este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborat cu art.197 din OG92/2003, recursul TRANS este motivat și parțial timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei conform chitanțelor depuse la dosar (filele 13-17) și timbre judiciare în sumă de 0,30 lei.
Apărătorul recurentei pârâte depune la dosarul cauzei diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanțelor pe care le depune la dosar (filele 43-48), dovada achitării obligațiilor fiscale la bugetul de stat și certificat de atestare fiscală emis de C la data de 21.04.2009 pentru a dovedi că societatea nu figurează cu obligații de plată la bugetul de stat.
Întrebat fiind, precizează apărătorul recurentei pârâte că nu mai are cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicitând cuvântul asupra recursurilor formulate în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri asupra cauzei.
Apărătorul recurentei-pârâte susține concluzii de admitere a recursului pe care l-a formulat, arătând că încă înainte de înregistrarea sesizării de dizolvare societatea a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța situațiile financiare aferente anului 2005.
Fiind îndeplinite obligațiile legale privind depunerea acestor situații financiare, solicită admiterea recursului pe care l-a formulat și respingerea sesizării Oficiului Registrului Comerțului ca rămasă fără obiect.
Față de recursul FP. C pune concluzii de respingere.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursurilor comerciale de față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului C, a solicitat în contradictoriu cu pârâta TRANS aplicarea dispozițiilor art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, referitoare la dizolvarea societății.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că din evidențele Registrului Comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.
S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților, inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr.243/COM din 14 ianuarie 2009, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea și a dispus dizolvarea societății comerciale TRANS
S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale aferente anului 2005, fiind incidente dispozițiile art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, tribunalul a reținut că art.35 din Legea nr.82/1991 stipulează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu sfârșitul anului calendaristic) pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiare, termene nesocotite de societatea pârâtă.
3.Recursurile
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, recurenta pârâtă TRANS, solicitând modificarea hotărârii urmare faptului că și-a îndeplinit obligațiile legale depunând la registrul comerțului situațiile financiare aferente anului 2005.
In dovedirea recursului său societatea a depus la dosarul cauzei, în copie, dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a situațiilor financiare anuale aferente anului 2005, respectiv factura-chitanță -/26.11.2008 (fila 5)
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că pârâta înregistrează debite către bugetul general consolidat în sumă de 4.442 lei RON ce nu ar mai putea fi recuperată în urma dizolvării.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, art.60 al.3 din Legea nr.31/1990 republicată.
În dovedirea recursului au fost depuse titlurile executorii nr. - - - emise la 29.01.2009 împotriva societății.
4.Curtea
Examinândrecursurileprin prisma criticilor aduse, Curtea constată următoarele:
Examinând recursul declarat deconstată că estenefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
În speță, TRANS nu a respectat dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 care reglementează termenele legale pentru depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care în mod legal tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, pronunțând dizolvarea societății.
Împrejurarea că societatea are datorii către bugetul statului, nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii atacate, cât timp legiuitorul nu a prevăzut interdicția dizolvării în astfel de cazuri.
Dimpotrivă, în art.237 al.6-8 din Legea nr.31/1990, este reglementată procedura ce trebuie urmată în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, respectiv intrarea în lichidare a societății și numirea unui lichidator, procedură imperativă.
In atare situație, criticile aduse hotărârii de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
In ceea ce privește recursul declarat de TRANS,Curtea constată că este întemeiat, motivat de faptul că dispozițiile art.237 lit."b" din Legea nr.31 /1990 au un caracter permisiv, instanța fiind cea care apreciază dacă se impune sau nu dizolvarea societății în condițiile în care s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pe anul 2005 la Registrul comerțului, astfel cum rezultă din copiile de pe factura fiscală, depuse în recurs, chiar și după pronunțarea hotărârii.
Prin aceste dispoziții permisive legiuitorul a urmărit intrarea in legalitate de către societăți și nicidecum dizolvarea de drept a acestora.
Pe cale de consecință în temeiul art.312 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de TRANS, urmând a fi modificată în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii sesizării ca rămasă fără obiect.
În baza art.7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat,recursul declarat derecurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.- nr.18, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 243/COM din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- .
Admiterecursul declarat de recurenta pârâtăTRANS - cu sediul în C, bd. -.- nr.95, -.A,.1,.7, județ C, împotriva Sentinței civile nr.243/COM din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, județul.
Modifică, în tot hotărârea recuratăîn sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.
Dispuneradierea mențiunilorprivind dizolvarea societății din Registrul Comerțului.
Dispunecomunicareaprezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului C, pentru efectuarea mențiunilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
jud. fond
red.dec.jud. - -
tehnored.dec.gref.
5 ex./11.05.2009
Emis 1 comunicare la ORC /12.05.2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma