Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.587/COM

Ședința publică din 18 mai 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursurilor comerciale declarate de recurentaP- cu sediul în C, Str.-.-, nr.18, jud.C și recurenta-pârâtăSC IMPORT-EXPORT SRL- cu sediul în C,-, -9,.30, jud.C, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 198/COM/13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul DGFP este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă; recursul societății este motivat, timbrat.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursurilor comerciale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta Import-Export SRL. solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.

In dovedire, reclamantul depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și urm.cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.198/COM/13.01.2009, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea Import-Export, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Impotriva acestei hotărâri, au declarat recurs C și Import-Export

Recurenta C solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii Import-Export în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 20.720 RON. Totodată, invocă recurenta că, dacă s-ar dispune dizolvarea societatii, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.

Recurenta Import-Export solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii formulată de, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar al anului 2005.

Cu privire la criticile formulate de recurenta, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.

Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.

Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.

De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.

Verificând criticile aduse, de SC Import-Export, Curtea reține că acestea sunt nefondate:

In cauza dedusă judecății, din probatoriul administrat nu rezultă că pârâta recurentă s-ar fi achitat de obligațiile legale ce îi incumbă.

In ipoteza neîndeplinirii acestei obligații, în mod corect Oficiul Național al Registrului Comerțului, în calitate de persoană interesată, a procedat la a solicita dizolvarea recurentei pârâte în conformitate cu disp.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, text ce arată că, a cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

Raportat la considerentele mai sus-expuse, urmează a constata ca sentința civilă recurată este legală si temeinică, motiv pentru care, in baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile comerciale declarate de recurentaP- cu sediul în C, Str.-.-, nr.18, jud.C și recurenta-pârâtăSC IMPORT-EXPORT SRL- cu sediul în C,-, -9,.30, jud.C, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 198/COM/13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:-

Red.jud.-Gr.

Tehnored.-gref.

2ex./15.06.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Constanta