Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 588/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr.588/COM

Ședința publică din 18 mai 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta-pârâtăSC SRL- cu sediul în, str.-, - cu str.-, județ C, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 3411/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă administratorul social al societății recurente G ( KT -; CNP -), lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, netimbrat.

Instanța pune în vedere reprezentantului recurentei să timbreze recursul cu suma de 19,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar până la sfârșitul ședinței de judecată.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, pentru motivele precizate și dezvoltate în cererea de recurs.

Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.

In dovedire, reclamantul depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și urm.cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr. 3411/23.10.2008, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Impotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta, arătând că a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar 2005, anexând în copie cererea de depunere și chitanța.

Verificând criticile aduse, Curtea reține că acestea sunt fondate, impunându-se admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.

Aceasta pentru că pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplinirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.

In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.

Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.

In cauză, s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anul 2005, conform chitanței depuse la dosar.

Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestor situații și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul comercial d eclarat de recurenta-pârâtăSC SRL- cu sediul în, str.-, - cu str.-, județ C, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 3411/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- și în consecință:

Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că respinge sesizarea de dizolvare.

Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea societății din Registrul comerțului.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

5ex./15.06.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 588/2009. Curtea de Apel Constanta