Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 615/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.615
Ședinta publica din data de 07 martie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL S M împotriva sentinței civile nr.3685 din data de 27 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu intimatele ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează de asemenea, că la data de 29 februarie 2008, Administrația Finanțelor Publice SMa înregistrat întâmpinare.
Totodată, la data de 03 martie 2008, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa depus întâmpinare.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3685, dosar nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta pârâta SC SRL S și a fost dispusă dizolvarea pârâta SC SRL S în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului aferent anului 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta pârâta SC SRL S solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, recurenta a arătat că între timp a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș situațiile financiare in discuție.
Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa arătat că dizolvarea a fost justificată de nedepunerea situațiilor financiare.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat.
Potrivit art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din acest text legal rezultă că dizolvarea judiciară este facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a lipsei diligenței necesare, este oportună sau nu.
Prin urmare, dacă activitatea societății nu a încetat, dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, iar cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă. De asemenea, această soluție este valabilă și în cazul în care societatea dizolvată nu a desfășurat activitate, publicarea situațiilor financiare fiind în acest caz o formalitate.
Depunerea ulterioară a situației financiare asanează conduita inițială ilicită, interesul menținerii societății urmând să primeze.
Prin această menținere sunt protejate deopotrivă și persoanele fizice sau juridice cu care societatea a intrat în raporturi juridice.
Totodată, în temeiul art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 21 lit. h, art. 25 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta pârâta SC SRL S împotriva sentinței civile nr. 3685/27.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
RED./MR
10.03.08/2 EX.
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica