Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVIL NR.616

Ședinta publica din data de 07 martie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA D împotriva sentinței civile nr.3806 din data de 24 octombrie 2007, pronunțat de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL CLUJ având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal, fcut în cauz, la a doua strigare se constat lipsa prților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

Recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei reprezentând tax judiciar de timbru și 0,3 lei reprezentând timbru judiciar.

S-a fcut referatul cauzei, ocazie cu care se învedereaz instanței c pricina se afl la primul termen de judecat pentru care procedura de citare este legal îndeplinit, recursul este legal timbrat iar prțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lips.

Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând c prțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lips, rmâne în pronunțare.

CURTEA,

Din examinarea lucrrilor din dosar, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.3806 pronunțat la data de 24.10.2007 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admis cererea formulat de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta D, iar pe cale de consecinț, a fost dispus dizolvarea în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicat și modificat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut c în cauz sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicat întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se arat c pârâta a depus situațiile financiare în data de 23.10.2007 cu chitanța nr.07A-.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține c acesta este întemeiat.

În acest sens se reține c art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul su, prevede c la cererea oricrei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".

Din norma enunțat rezult c legea recunoaște legitimarea procesual activ Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvrii juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricrei persoane interesate, dizolvarea judiciar fiind facultativ atât pentru partea care are dreptul s o cear, cât și pentru instanț care apreciaz dac dizolvarea, ca sancțiune a societții, este oportun sau nu.

În cazul în care din acte rezult c activitatea societții nu a încetat și c dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiat pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicat poate fi respins.

În speț, actele îndeplinite de recurent prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioar la celelalte autoritți, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând s primeze alturi de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotriv a altor persoane juridice cu care se presupune c a intrat în raporturi juridice, cât vreme activitatea sa comercial nu a încetat, iar societatea reflect voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificat aplicarea sancțiunii dizolvrii, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinit.

Totodat în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunztoare în Registrul Comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.3806 din 24.10.2007, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modific în sensul c respinge cererea de dizolvare formulat de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lâng TRIBUNALUL CLUJ.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 07 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER

- - - - - -

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Cluj