Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 709/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROM AN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 709/2008
Ședinta publică din data de 18 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC CCP SA C-N împotriva sentinței comerciale nr. 4358 din data de 07 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă reprezentantul recurentei,consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a înregistrat la dosar în data de 17 martie 2008 cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului SC CCP SA formulată de AVAS
Curtea, constată că prin recursul formulat pârâta a solicitat repunerea în termenul de recurs și pune în discuție cererea de repunere în termen și cererea de intervenție accesorie formulată de AVAS.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs pentru motivele enunțate în cuprinsul acțiunii și admiterea cererii de intervenție accesorie.
Declară că nu are alte cereri în probațiune de formulat și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării, admite în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea recurentei formulată de AVAS B și cererea de repunere în termenul de recurs. Nemaifiind alte cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului recurentei pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4358 pronunțată la data de 7 noiembrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâta SC CCP SA C-, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC CCP SA C-N, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC CCP SA C- solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta nu a avut și nu are nici o activitate, în acest sens depunându-se declarația la Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluja arătat că pe fond nu se opune la admiterea recursului.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului C pentru dizolvarea societății.
Cu privire la cererea de intervenție accesorie în temeiul dispozițiilor art. 51 Cod procedură civilă urmează a fi admisă întrucât aceasta are caracterul unei cereri de intervenție accesorii și cum recursul declarat de pârâtă a fost admis, analizarea cererii de intervenție accesorie formulată în interesul recurentei, urmează a se realiza având în vedere principiulaccesorium sequitum principale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC CCP SA și cererea de intervenție accesorie formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 4358/07.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./20.03.2008
Jud.fond.-
Președinte:Adriana IluțJudecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu