Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 731
Ședința publică din data de 8 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
- - -
Grefier - Nora
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtaSC PRO SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în, județul B, număr de ordine la Registrul comerțului J-, CUI -, împotriva sentinței nr. 99 din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, încontradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 3,-, prinOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str. -,. 10, parter, județul
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în valoare de 20 lei cu chitanța nr. - din 8 aprilie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezilor atașate la dosarul cauzei și anulate de instanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta pârâtă SC Pro SRL și intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul este la al doilea termen de judecată, este motivat, este legal timbrat;
Recurenta pârâtă SC Pro SRL a depus la dosarul cauzei, prin intermediul Serviciului Registratură al acestei instanțe, dovada faptului că a depus la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău declarația pe proprie răspundere, pentru exercițiul financiar 2006 (înregistrat sub nr. 9479 din 5 mai 2009), precum și chitanța nr. - din 8 aprilie 2009 în valoare de 20 lei în original și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de instanță, după care,
Curtea, având în vedere că intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat judecata în lipsă pe cale de întâmpinare, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Prin actiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la nr- la data de 8 ianuarie 2009-05-20,reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, a chemat în judecată pârâta SC Pro SRL și a solicitat dizolvarea acesteia, în temeiul prevederilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale.
În motivarea actiunii, reclamantul a învederat ca pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar al anului 2006, și, deși obligația de depunere a situațiilor financiare a fost mediatizată de registrul comerțului printr-o companie permanentă de informare a comercianților, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare în vederea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale.
Prin sentința nr. 99 din 6 februarie 2009, Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâta SC Pro SRL și, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată, a dispus dizolvarea societății pârâte și înregistrarea hotărârii de dizolvare în registrul comerțului, comunicarea acesteia Direcției Generale a Finanțelor Publice județene și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău si publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societații.
Tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
Societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar al anului 2006, deși obligația de depunere a acestora a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie permanenta de informare a comercianților.
A reținut tribunalul că în art. 35 din Legea nr. 82/1991 se menționează termene diferite pentru depunerea situațiilor financiare anuale, cel mai fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare financiară și, dat fiind faptul că în speță ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2006 fost 31 mai 2007, constatat că a expirat termenul de 6 luni prevăzut de art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, cu motivarea că a depus evidențele fiscale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constata că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1991, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
Recurenta făcut dovada în recurs, că depus, în cursul anului 2008, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, situațiile financiare aferente anului 2006, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
Chiar dacă aceste situații financiare au fost depuse ulterior pronunțării sentinței, scopul publicării situațiilor financiare anuale de constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor, curtea urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtaSC PRO SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în, județul B, număr de ordine la Registrul comerțului J-, CUI -, împotriva sentinței nr. 99 din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, încontradictoriu cu intimatulOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 3,-, prinOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str. -,. 10, parter, județul
Modifică în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii.
Dispune radierea mențiunii din Registrul Comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian
- - - - - -
Grefier,
Nora
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. VG
Dact. NZ
3 ex/20 mai 2009
dosar fond - Tribunalul Buzău
jud. fond
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu Adrian