Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2302/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 78
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Eugenia Alina
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței comerciale nr. 7219 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu intimata - SRL s-a restituit cu mențiunea firmă necunoscută, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea în ce privește intimata - SRL, face aplicarea dispozițiilor art. 98. aceasta neindicând altă adresă pentru îndeplinirea actelor de procedură pe parcursul procesului și apreciază procedura legal îndeplinită și cu această intimată, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 7219/12.05.2009 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta - SRL și a dispus dizolvarea societății pârâte și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul a reținut că societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale aferente anilor 2005, 2006 și 2007, necesare transparenței în exercitarea activității; s-a mai reținut că reclamanta, prin Oficiul Registrului Comerțului are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora. În consecință a fost reținută incidența dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b și art. 4 din Legea nr. 31/1990 rep.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea societății în evidențele Registrului comerțului.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că societatea dizolvată, intimată în prezenta cauză, figurează cu debite la bugetul de stat, fiind în culpă pentru neplata acestora în termenul legal. Se mai susține că prin dizolvarea societății i se creează acesteia o situație favorabilă prin exonerarea de la plata obligațiilor fiscale.
Recurenta a atașat acte în susținerea cererii de recurs.
Prin întâmpinare, intimata Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, societatea intimată neîndeplinindu-și obligația legală de a depune situațiile financiare la oficiul registrului comerțului.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile recurentei și de apărările invocate, Curtea apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, instanța de fond, în baza probatoriului administrat și având în vedere dispoziția art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. a dispus în mod corect dizolvarea societății intimate ca urmare a neîndeplinirii obligației legale de depunere la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale. Se reține sub acest aspect importanța publicității făcute de oficiul registrului comerțului cu privire la situația financiară a comercianților, cu relevanță asupra stabilității mediului de afaceri. Din această perspectivă, instanța de fond a procedat în mod temeinic și legal dispunând dizolvarea societății intimate.
Împrejurarea că această societate figurează cu datorii față de bugetul de stat, nu are relevanță asupra soluției pronunțate de instanța de fond, sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia. Pentru recuperarea acestor creanțe, recurenta are posibilitatea de a acționa în faza lichidării societății, prin valorificarea bunurilor sale. Dar, așa cum s-a menționat deja, existența creanțelor bugetare nu poate atrage desființarea sentinței instanței de fond.
Având în vedere cele reținute și constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în vaza art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 B în contradictoriu cu intimatele - SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 7219/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. RP/2ex.
12.02.2010
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa, Eugenia Alina