Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 238/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 238.
Ședința publică din data de: 30.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de către apelantul - reclamant și apelanții - pârâți și împotriva sentinței civile nr. 1620/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Dezbaterile pe fondul cererilor de apel au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2008 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă la data de 20.04.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând constatarea încălcării drepturilor sale de autor, izvorâte din publicarea, în anul 1999, lucrării,Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare", apărute sub editura, ca urmare a publicării de către cei doi pârâți a lucrării lor intitulate,Distanțele care apropie - Integrarea României în Uniunea Europeană", publicată în anul 2002 - Editura din B; să se dispună publicarea, prin mijloacele de comunicare în masă, a hotărârii ce va fi pronunțată în cauză, pe cheltuiala pârăților; să fie obligați pârâții la plata de daune morale în cuantum de 20.000 Euro, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a susținut în cerere că în anul 1999 publicat lucrarea,Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare" din care pârâții au preluat ca atare, în propria lor lucrare, publicată în anul 2002 sub titlul,Distanțele care apropie - Integrarea României în Uniunea Europeană", fragmente ce pot fi identificate cu ușurință, fără a fi făcută nici o notă de subsol în care să fie citată lucrarea sa, astfel încât acestea lasă să se creadă că ar aparține pârâților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996 și art. 998 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocate excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că deși lucrarea este publicată în comun cu pârătul și deși nu s-au menționat distinct capitolele care aparțin fiecăruia dintre cei doi, nu este autor al capitolelor cu privire la care s-a formulat acțiunea.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, excepția lipsei de interes și prescripția dreptului material la acțiune.
Ulterior, reclamantul și-a precizat cererea sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate în solidar de la cei doi pârâți, la 20.000 Euro și al temeiului de drept pentru primul capăt de cerere, respectiv art. 139 alin.2 teza a II-a din Legea nr. 8/1996.
Prin sentința civilă nr. 1620 din 8.12.2007, Tribunalul, analizând cu precădere excepțiile invocate de pârâți, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, cum și excepția lipsei de interes a acestuia și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând pe acest temei cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale active, că pârâții au susținut această excepție în raport de împrejurarea că reclamantul a cesionat drepturile exclusive patrimoniale editurii, situație în care nu ar mai putea solicita recunoașterea și constatarea încălcării acestora.
Tribunalul a considerat că astfel cum rezultă din redactarea cererii introductive și din conținutul motivelor de fapt expuse de reclamant, rezultă că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. b din Legea nr. 8/1996 care prevăd dreptul moral al autorului de a pretinde încălcarea drepturilor sale rezultând din calitatea de autor al operei, astfel că singura persoană care poate formula acțiunea în plagiat este numai autorul operei - titular al drepturilor morale de autor.
În ce privește excepția lipsei de interes, aceasta a fost respinsă în baza acelorași considerente.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Tribunalul a reținut că lucrarea publicată sub numele pârâților a aparut în anul 2002, iar acțiunea a fost formulată la 20.04.2007, în afara termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
S-a reținut că termenul de prescriptie pentru acțiunea în răspundere patrimonială ca urmare a încălcării drepturilor de autor a început să curgă, potrivit art. 7 din acest act normativ de la data la care s-a născut dreptul la acțiune, respectiv de la data publicării lucrării de către pârâți, fără ca reclamantul să fi făcut dovada ca a luat cunoștință de lucrarea publicată abia în anul 2007.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică si nelegală.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a susținut că prima instanță s-a pronunțat asupra întregii acțiuni, fără a distinge între capetele de cerere, calificând-o greșit ca fiind o acțiune în răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor.
Cererea de chemare în judecată a avut trei capete distincte, cel dintâi fiind întemeiat pe dispozițiile art. 139 alin.2 teza a II-a din legea nr. 8/1996, celelalte două fiind subsidiare și în directă dependență de primul.
Instanța s-a pronunțat apreciind că întreaga acțiune este în răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor, calificare nelegală și care contravine dispozițiilor Legii nr. 8/1996, întrucât acțiunea autorului în constatarea încălcării dreptului de autor este imprescriptibilă, având caracter personal nepatrimonial, astfel că nu-i sunt aplicabile dispozițiile din Decretul nr. 167/1958.
Apelantul a mai susținut că prima instanță a reținut în mod nelegal aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, apreciind că termenul de prescripție începe să curgă din momentul la care s-a născut dreptul la acțiune, respectiv data publicării lucrării de către pârâți.
În realitate, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Ori, a susținut apelantul, el a luat cunoștință de conținutul lucrării pârâților cu puțin timp înainte de momentul introducerii acțiunii, proba contrară aparținându-le pârâților care au invocat excepția, probă pe care aceștia nu au făcut-
Sub un al treilea motiv de apel, apelantul reclamant a susținut existența unor contradicții în motivarea hotărârii, cu privire la natura juridică a acțiunii.
Inițial, în analiza excepției lipsei calității procesuale active, prima instanță a calificat acțiunea ca izvorând din dreptul moral de autor, de a pretinde constatarea încălcării dreptului său rezultând din calitatea de autor al operei, deci o acțiune personală nepatrimonială, imprescriptibilă, pentru ca ulterior să o califice ca fiind o acțiune în răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor, acțiune prescriptibilă în termen de 3 ani.
Intimații au formulat întâmpinare în cauză și, odată cu aceasta, apel incident, în cadrul căruia au reiterat susținerile formulate în fața primei instanțe, invocând pe această cale excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului, lipsa interesului acestuia în promovarea cererii și excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei.
In ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, pârâții, invocând prevederile art. 4 din contractual de editare nr. 166/19.03.1999 încheiat de reclamant cu Editura în privința operei analizate, au susținut că acesta a avut ca efect o cesiune totală și exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor în favoarea, astfel încât legitimarea procesuala activă pentru apărarea drepturilor de autor aparține exclusiv, potrivit contractului, sumele sau pierderile recuperate urmând a fi împărțite, în cote egale, între Editură și autor.
Pe coperta lucrării reclamantului se găsește deasemenea o mențiune, care ar întări această concluzie, în sensul că,Toate drepturile sunt rezervate. Nici o parte a acestui volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a ".
Potrivit susținerilor pârăților din apelul incident, nici unul din drepturile patrimoniale enumerate în art. 13 din Legea nr. 8/1996 nu a rămas, urmare cesiunii în favoarea, în patrimonial autorului, situație în raport de care, invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 139 din legea nr. 8/1996 nu are nici un efect juridic sau relevanță, cât timp ceeace se contestă este însăși pierderea drepturilor de autor, ca urmare a transmiterii lor către editură.
Câtă vreme plagiatul reprezintă o reproducere parțiala, neautorizată a operei, o formă de contrafacere a operei originale, rezultă că legitimarea procesuala activă pentru formularea unei acțiuni împotriva plagiatului aparține titularului dreptului de reproducere și difuzare a lucrării, care conform art. 4 din Contractul de editare, este Editura, aspect care a fost greșit soluționat de prima instanță.
În directă legătură cu aceste susțineri, apelantul reclamant nu are nici un interes direct și personal, potrivit dispozițiilor art. 15 din Contractual de editare prevăzând că toate drepturile rezultând din crearea operei au fost cedate.
Dacă autorul a transmis către editură dreptul de a utiliza toate mijloacele procesuale pentru apărarea drepturilor născute din crearea acesteia, a transmis pe această cale și posibilitatea de a obține orice fel de despagubiri prin hotărâre judecătorească, contra unei remunerații.
Încercând să eludeze dispozițiile din contract, reclamantul încearcă să obțină doar pentru sine eventuale despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de autor, aspect ce lipsește de legitimitate interesul acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea urmează a se pronunta cu precădere asupra apelului incident, dat fiind faptul că prin acesta sunt aduse critici sentinței, în privința modului de rezolvare a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantului în cererea de chemare în judecată, a căror admitere ar face inutilă analiza apelului declarat de reclamant, în privința modului de soluționare pe fond a cauzei.
Criticile aduse de pârâți sentinței, prin apelul incident sunt nefondate.
Prima instanță a soluționat corect excepțiile cu care a fost sesizată, apreciind că dispozițiile cuprinse în Contractul de editură încheiat între reclamant și Editura nu au nici o relevanță în privința drepturilor morale de autor asupra operei, cesiunea exclusivă vizând numai drepturile patrimoniale.
Astfel, potrivit art.10 lit. b din Legea nr. 8/1996,Autorul unei opere are dreptul moral dea pretinde recunoașterea calității de autor al operei".
Art. 11 alin.1, făcând referire la aceleași drepturi morale, stipulează expres că acestea,nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări".
Apelanții pârâți fac o confuzie evidentă între dreptul moral, astfel cum este acesta protejat prin reglementarea citată anterior și drepturile patrimoniale de autor, distincte în conținut, exclusive și care vizează utilizarea operei, termen al cărui înțeles este explicitat prin dispozițiile art. 13 și următoarele din lege.
Din conținutul normelor enunțate, rezultă fără îndoială faptul că dreptul moral de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei, care stă la baza acțiunilor prin care se reclamă săvârșirea unui plagiat este distinct în conținut și semnificație de dreptul patrimonial dedus în legătură cu utilizarea operei, fie prin reproducere, fie prin distribuire, închiriere, comunicare publică, realizare de opere derivate etc.
Chiar dacă reclamantul nu a indicat în mod expres, ca temei juridic al cererii, dispozițiile art. 10 lit. b din Legea nr. 8/1996, prima instanță, luând în considerare argumentele de fapt expuse de acesta, a făcut o corectă aplicare în cauză a acestora, chiar dacă soluția pronunțată nu este una legală, astfel cum se va arăta în continuare.
Ca urmare, este fundamental greșită concluzia extrasă de apelanții pârâți din dispozițiile Contractului de editare perfectat de autorul reclamant cu Editura.
Cesiunea exclusivă a privit, raportat la dispozițiile art. 11 alin.1 din lege și corespunzător conținutului clauzei înscrise în art.3 din contract,dreptul exclusiv de reproducere și difuzare a lucrării, împreună cu alte drepturi de aceeași natură care există sau pot fi cedate relative la lucrare".
Dreptul de reproducere și difuzare a lucrării, ca drept personal patrimonial de autor, în legătură cu care apelanții pârâți au susținut că ar reprezenta cauza încălcării reclamate prin acțiune, nu se confundă cu dreptul moral ținând de recunoașterea calității însăși de autor, drept a cărui încălcare nu presupune o simplă reproducere a operei fără acordul autorului ci prezentarea unei lucrări sau a unui fragment dintr-o lucrare, ca fiind una proprie, negându-i adevăratului autor calitatea acestuia.
Așa fiind, reclamantul este singurul în drept să solicite, pe temeiul art. 139 din Legea nr. 8/1996, recunoașterea și respectarea drepturilor sale morale, drepturi în privința cărora nu a intervenit și nici nu putea interveni vreo cesiune, justificând calitatea sa procesuală activă și, deopotrivă, interesul în promovarea cererii de chemare în judecată, excepții corect soluționate de prima instanță.
În ce privește apelul principal, Curtea constată că numai parte din criticile aduse sentinței sunt întemeiate, astfel:
Întradevăr, obiectul cererii de chemare în judecată a cuprins, în petitul principal, constatarea încălcării dreptului de autor în legătură cu lucrarea Drept comunitar. Cele patru libertăți fundamentale. Politici comunitare", apărută sub Editura în anul 1999.
Prima instanță, soluționând cauza pe temeiul excepției de prescripție a dreptului la despăgubiri, a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere, calificând acțiunea ca având, în întregul ei, caracter personal patrimonial și considerând ca fiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Această analiză este una nelegală, făcând abstracție de caracterul imprescriptibil al drepturilor morale - de natură personal nepatrimonială și al căror exercițiu se transmite, potrivit dispozitiilor art. 11 alin.2 din Legea nr. 8/1996, fie moștenitorilor, fie organismului de gestiune colectivă,pe durată nelimitată.
Fiind strâns legate de persoana autorului, drepturile morale nu sunt prescriptibile din punct de vedere al dreptului material la acțiunea vizând încălcarea acestora, nefiindu-le aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 care stipulează în art. 1, astfel cum corect a susținut și apelantul, caracterul prescriptibil al dreptului la acțiune având un obiect patrimonial.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, criticile formulate de apelantul reclamant nu sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958,prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Aceste dispoziții, care stabilesc un criteriu subiectiv în raport de care se socotește momentul începerii curgerii termenului de prescripție, în directă legătură cu prejudicial creat prin fapta ilicită (element obiectiv) reprezintă o excepție de la regula generală, potrivit căreia prescripția începe să curgă din momentul nașterii raportului de drept.
În discuție nu se află însă aplicarea dispozițiilor art. 7 din Decret, astfel cum a considerat prima instanță, deoarece dispozițiile acestui articol sunt aplicabile exclusiv raporturilor juridice contractuale și nu celor delictuale.
În absența altor elemente de ordin obiectiv care să poată fi avute în vedere pentru ipoteza de speță, a ocrotirii unor drepturi personal nepatrimoniale a căror încălcare nu au avut ca efect producererea unui prejudiciu efectiv, real, material în patrimonial reclamantului, în sensul diminuării acestuia cu o valoare ce poate fi apreciată din punct de vedere bănesc și dovedită ca atare, cel care pretinde săvârșirea faptei ilicite și păgubirea sa trebuie să facă și dovada momentului în raport de care legea leagă începerea curgerii termenului de prescripție, pe baza unor elemente obiective de apreciere, în virtutea regulii potrivit căreia,onus probandi incumbit actori", în absența acestora prezumându-se că prejudiciul de ordin moral s-a produs în chiar momentul săvârșirii faptei ilicite, respectiv, odată cu publicarea lucrării considerată ca reprezentând un plagiat.
Ca urmare, nu este vorba, astfel cum a susținut apelantul reclamant, de o inversare a sarcinii probațiunii, ca urmare a susținerii de către pârâți a unei excepții, potrivit regulii,in exceptio reus actori" ci de dovedirea, în calitate de reclamant,actori", odată cu formularea cererii de chemare în judecată, a elementelor în raport de care se apreciază inclusiv momentul nașterii raportului juridic delictual, esențial în analiza cauzei.
Din această perspectivă, concluzia primei instanțe, potrivit cu care reclamantul nu a probat în nici un fel împrejurarea de ordin subiectiv, a luării la cunoștință de lucrarea publicată a pârâților, numai în anul 2007, deși această probă îi revenea, în calitate de reclamant, este una corectă, astfel că soluția bazată pe excepția de prescripție este corectă pentru pentru acel capăt de cerere accesoriu constatării încălcării dreptului de autor, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor morale.
În ce privește cel de al treilea motiv de apel, contradicțiile aparente în motivarea hotărârii de către prima instanță, reclamate de către apelant, își au drept cauză neconcordanța existentă între caracterul imprescriptibil al drepturilor morale de autor și caracterul prescriptibil al pretențiilor născute din încălcarea dreptului de autor, ca drepturi de creanță, supuse prescripției generale de 3 ani, în absența unor norme speciale, derogatorii de la această regulă.
Izvorul obligației atât în ce privește constatarea încălcării dreptului de autor, cât și al plății daunelor morale este unul și același, corect încadrat de către prima instanță în categoria mai largă a faptelor ilicite, cauzatoare de prejudicii.
În raport de aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul incident și va admite apelul principal, urmând a dispune, în baza art. 297 alin.1 Cod procedură civilă, desființarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea primelor două capete de cerere, aceluiași tribunal, având în vedere că soluția dată în mod greșit, pe excepție, nu a prilejuit analiza fondului dreptului pretins.
Odată cu rejudecarea cauzei, prima instanță urmează a se pronunța și asupra excepției lipsei calității procesuale passive a pârâtei, excepție ce nu poate fi analizată decât odată cu fondul.
Curtea va dispune menținerea sentinței în ce privește respingerea ca fiind prescrisă a cererii de obligare a pârâților la plata daunelor morale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul incident declarat de apelanții-pârâți și reprezentați de, cu sediul în B,str. - nr.38,sector.2 împotriva sentinței civile nr. 1620/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Admite apelul principal declarat de apelantul - reclamant cu domiciliul în B,str. - Buzăului nr.1,bloc.7,.B, etaj.4,.30,sector.3 împotriva sentinței civile nr. 1620/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința și reține cauza spre rejudecarea primelor două capete de cerere, aceluiași tribunal.
Menține sentința în ce privește respingerea ca fiind prescrisă a cererii de obligare a pârâților la plata daunelor morale.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
./red.
5 ex./29.12.2008
Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă
Judecător:
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 23.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de către apelantul - reclamant și apelanții - pârâți și împotriva sentinței civile nr. 1620/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantul - reclamant, reprezentat de avocat din cadrul " și Asociații", cu împuternicire avocațială la dosar și apelanții - pârâți și, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/30.09.2008 la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care:
Reprezentantul apelanților-pârâți și depune la dosarul cauzei chitanța seria - nr.- din 07.10.2008 emisă de Trezoreria Sectorului 4 B cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, taxe aferente apelului incident,precizând că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea ia act de îndeplinirea de către intimații-pârâți a obligației stabilite în sarcina acestora, prin încheierea de ședință din 02.10.2008, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță pentru apelul incident.
Reprezentantul apelantului-reclamant, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea sa de apel.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul atât pe apelul principal declarat de apelantul-reclamant cât și pe apelul incident declarat de apelanții-pârâții și.
Reprezentantul apelantului-reclamant, solicită admiterea apelului său astfel cum a fost formulat și motivat, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În susținerea motivelor sale de apel precizează că instanța de fond a apreciat greșit că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Decretul nr.167/1958, când în realitate, în speța de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr.167/1958 care prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Cu privire la acest aspect, precizează că a luat cunoștință de conținutul lucrării pârâților cu puțin timp înainte de momentul introducerii acțiunii astfel încât, în opinia sa, s-a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului. De asemenea, un alt motiv al apelului îl constituie existența unor contradicții în motivarea hotărârii primei instanțe, cu privire la natura juridică a acțiunii, în sensul că în hotărârea atacată se vorbește de acțiunea de față ca fiind una în răspundere pentru încălcarea drepturile de autor dar și ca fiind o acțiune ce izvorăște din dreptul moral al autorului, deci una personală nepatrimonială.
Cu privire la apelul incident declarat de apelanții-pârâți și, pune concluzii de respingere a acestui apel, ca nefondat.În susținerea poziției sale, precizează că reclamantul este recunoscut ca fiind autorul lucrării "Drept comunitar.Cele 4 libertăți fundamentale.Politici comunitare" astfel încât avea dreptul de a promova acțiune în justiție, considerând astfel ca fiind corectă soluția instanței de fond care a respins atât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cât și excepția lipsei de interes a reclamantului.
Reprezentantul apelanților - pârâți și solicită respingerea apelului principal formulat de reclamantul ca fiind neîntemeiat. În susținerea poziției sale, precizează că lucrarea pârâților, la care se referă toate criticile reclamantului, a fost publicată în anul 2002 iar acțiunea formulată de reclamantul a fost formulată în anul 2007 deci înafara termenului de prescripție de 3 ani astfel încât în opinia sa, instanța de fond a apreciat corect că în cauză se aplică dispozițiile art. 7 din Decretul nr.167/1958. Totodată,arată că deși apelantul-reclamant a susținut că a luat cunoștință de lucrarea pârâților cu puțin timp înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, acesta nu a prezentat nici o dovadă în acest sens, astfel încât se presupune că a luat cunoștință de existența lucrării publicate de apelanții-pârâți chiar la momentul apariției lucrării, respectiv anul 2002, astfel încât, instanța de fond, a procedat corect admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului. Cu privire la apelul incident formulat de pârâții, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat, apreciind ca fiind greșită soluția instanței de fond atât cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cât și cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantului în raport de clauza existentă în contractul de editare nr. 166 din 19.03.1999 în care, la art.4, se prevede că autorul, ca deținător al dreptului de autor cedează editurii, dreptul exclusiv de reproducere și difuzare a lucrării, împreună cu alte drepturi de aceeași natură care există sau pot fi cedate relativ la lucrare astfel încât singura persoană care putea păromova vreo acțiune în justiție ar fi putut fi Editura și nu apelantul-reclamant. Cu privire la cheltuielile de judecată, precizează că își rezervă dreptul de a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 30.10.2008 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererilor de apel formulate de către apelantul - reclamant și apelanții - pârâți și împotriva sentinței civile nr. 1620/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Dată în ședința publică din data de 23.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
