Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 155/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.155
Ședința publică din 2 februarie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta recurentă - Reșița SA Reșița împotriva încheierii din 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL Reșița, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta recurentă, consilier juridic, iar pentru pârâta intimată, consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că pârâta intimată - SRL a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare care se comunică și cu reprezentantul reclamantei recurente.
Reprezentantul pârâtei intimate - SRL depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecării acțiunii de evacuare, depunând la dosar concluzii scrise. În motivare arată că în contractul de închiriere încheiat între părți se prevede prelungirea acestuia, dar și că această prelungire nu poate depăși data de 30.04.2008 drept pentru care contractul a încetat prin expirarea termenului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, arătând că prelungirea contractului oprește evacuarea.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea din 20.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C S, în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură ciivlă, a suspendat judecarea cauzei, formulată de reclamanta - Reșița SA Reșița în contradictoriu cu pârâta - SRL Reșița.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că pe rolul Tribunalului C S se află dosarul nr- având ca obiect acțiunea privind obligația de a face formulată de către - SRL împotriva - SA de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - Reșița SA Reșița solicitând casarea încheierii de suspendare și trimiterea cauzei la Tribunalul CSp entru continuarea judecății.
În motivare, reclamanta recurentă arată că prin acțiunea formulată la Tribunalul CSa solicitat evacuarea - SRL Reșița din spațiul comercial în suprafață de 123 mp, situat în municipiul Reșița, proprietatea reclamantei. Între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.293/13.05.2003, pentru spațiul în litigiu, pe o perioadă de 5 ani, care a expirat la data de 30.04.2008, motiv pentru care reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei, proprietarul fiind păgubit prin folosirea abuzivă a proprietății sale.
Reclamanta arată că și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.480 și art.1436 din Codul civil.
Recurenta reclamantă arată că pârâta - SRL a depus o acțiune separată la Tribunalul CSa vând ca obiect obligație de a face, înregistrată sub nr-, prin care a solicitat obligarea proprietarului - Reșița SA să prelungească contractul de închiriere nr.293/13.05.2003, conform prevederilor imperative cuprinse în art.4 din capitolul III al contractului. Or, conform art. 4 din contract "părțile se obligă să prelungească termenul închirierii în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toarte clauzele contractuale", a mai arătat recurenta.
Reclamanta recurentă susține că, față de această acțiune a pârâtei, instanța de fond a dispus, în mod greșit și printr-o interpretare eronată a prevederilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării acțiunii formulată de reclamantă până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr-.
Pârâta intimată - SRL a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii de suspendare ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul declarat de reclamanta - Reșița SA Reșița împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei din 20.10.2008 prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat.
În cauză prima instanță a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, reținând că pe rolul Tribunalului C S se află dosarul nr- având ca obiect acțiunea privind obligația de a face formulată de către - SRL împotriva - SA de a cărei dezlegare ar depinde soluționarea prezentei cauze.
Potrivit art. 244 al. 1 pct. 1. pr. civ. "instanța poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".
Curtea reține că în situația în care o cauză se suspendă pentru soluționarea unei alte cauze de a cărei soluție depinde hotărârea în cauza aceasta, suspendarea trebuie să fie utilă în sensul accelerării procedurii, iar soluția ce urmează a se pronunța în acea cauză trebuie să fie decisivă pentru soluționarea cauzei suspendate.
În cauza de față, Curtea constată că, având în vedere prevederile contractului dintre părți, dezlegarea cauzei care a fost suspendată nu depinde de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, astfel încât cererea de suspendare a judecății formulată de pârâta - SRL Reșița trebuia să fie respinsă și nu admisă.
Așa fiind, constatând că în mod greșit s-a admis cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâtă, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanta - Reșița SA Reșița, va modifica încheierea recurată și respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâta - SRL Reșița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - Reșița SA Reșița împotriva încheierii din 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Modifică încheierea recurată și respinge cererea de suspendare formulată de pârâta - SRL Reșița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./06.02.2009
tehn./ 2 ex./06.02.2009
Primă instanță:Tribunalul C S,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta