Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE NR. 188

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

GREFIER - -

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr. 664 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - - SRL și, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă - SRL prin avocat, intimata pârâtă - - SRL reprezentată de avocat și intimata pârâtă personal și asistată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Curtea, din oficiu, invocă drept motiv de apel d e ordine publică competența de soluționare în fond a cauzei, având în vedere natura juridică a contractului de arendă. Acordă cuvântul părților asupra acestei excepții.

Apelanta reclamantă - SRL, prin avocat, solicită admiterea excepției. Învederează că litigiul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 Cod comercial și competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Slatina - Secția Civilă.

Avocat, pentru intimații pârâți - - SRL și, solicită respingerea excepției. Învederează că Judecătoria Slatina și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt - Secția Comercială.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin sentința nr. 664 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- a fost espinsă acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele - - SRL și, ca neîntemeiată.

A fost bligată reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta - SRL Sac hemat în judecată pârâta - SRL și administratorul solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acestora de pe suprafața de 72,24 ha situată în tarlaua T 36/1, deținută de reclamantă în arendă, conform contractelor de arendă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții au efectuat lucrări agricole pe suprafața de 72.24 ha, pe care o administrează încă din anul agricol 2004 - 2005 pentru o perioadă de 5 ani, până în anul agricol 2009 - 2010.

Pentru dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar tabel nominal cu arendatorii pentru tarlaua /1, contracte de arendă și a timbrat legal conform chitanței depuse la dosar.

Prin întâmpinare, pârâții - SRL și au solicitat respingerea cererii de evacuare și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că, chiar dacă a efectuat lucrări agricole în toamna anului 2008 pe suprafața de 72,24 ha, acestea au fost efectuate în baza contractelor de arendă încheiate cu proprietarii de teren, în baza acordului liber consimțit, materializat prin cerere adresată directorului societății la care a fost anexat titlul de proprietate asupra terenului, toate contractele fiind apoi înregistrate.

Pârâții au susținut că încheierea acestor contracte a fost determinată de nemulțumirea proprietarilor care nu au primit de circa 4 ani nicio cantitate de produse de la reclamantă, iar acțiunea de evacuare nu poate fi admisă câtă vreme nu se demonstrează deținerea nelegală a suprafeței de teren (precizându-se că pe rol s-a aflat o cerere de ordonanță președințială având ca obiect tot evacuare și formulată tot de reclamantă).

De asemenea, pârâții au arătat că, fiind înregistrate la Consiliul Local al comunei, contractele de arendare sunt valabile și opozabile tuturor, legea prevăzând forma scrisă și înregistrarea ad validitatem, conform art. 6 din Legea 16/1994, iar dacă unii proprietari au avut anterior contracte de arendare cu reclamanta pe care nu le-au înnoit sau le-au reziliat, aceasta este o chestiune de rezolvat între părțile respective, iar nu cu pârâții care au încheiat contracte prin acord liber consimțit.

La rândul lor pârâții au depus la dosar tabel nominal cu proprietarii de teren din tarlaua T 36/1, contracte de arendare, cereri, acte de proprietate, copii acte de identitate, precum si un număr de 22 cereri ale proprietarilor adresate reclamantei.

Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale în vigoare, Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată.

Potrivit art. 6 alin 3 din Legea 16/1994 - Legea arendării, completată și modificată, contractul de arendă se încheie în formă scrisă, câte un exemplar pentru fiecare parte, iar un exemplar se depune la consiliul local în a cărei rază teritorială se află bunurile arendate, în termen de 15 zile de la data încheierii.

Acesta se înregistrează într-un registru special ținut de secretarul consiliului local.

Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că sunt valabile și opozabile numai contractele încheiate în scris și înregistrate la consiliul local, în condițiile acestei legi.

În cauza de față s-a constatat că reclamanta a depus un tabel cuprinzând 53 proprietari despre care susține că au încheiat contract de arendă pentru terenuri situate în tarlaua T 36/1, tabelul nepurtând însă nicio semnătură sau ștampilă, nefiind confirmat de vreun organ al administrației publice locale.

De asemenea au fost depuse de reclamantă un număr de 34 contracte de arendă, doar 27 dintre ele regăsindu-se în respectivul tabel, celelalte 7 contracte (, G - filele 8,9,10, 12,19,32) nefiind menționate în tabel.

S-a constatat astfel că respectivele contracte nu acoperă întreaga suprafață de 72,24 ha pe care reclamanta susține că are încheiate contracte de arendă.

Aceste contracte de arendă menționează suprafața arendată, însă în niciunul nu se regăsește amplasamentul terenului, respectiv faptul că s-ar situa în tarlaua /1.

Pe de altă parte, respectivele contracte de arendă nu poartă ștampila consiliului local așa cum prevede art. 6 din Legea 16/1994 și ștampila primarului localității.

De asemenea, tribunalul a constatat că există neclarități cu privire la înregistrarea respectivelor contracte, ele purtând un număr de înregistrare dat de reclamanta ( ex. nr.20/11.09.2004 - fila 12 dosar) și un altul - presupus de înregistrare în registru ( nr.20 - 07.10.2004) - neexistând nicio explicație asupra faptului că presupusul număr de înregistrare în registru este în toate cazurile același cu numărul de înregistrare dat de reclamanta, deși poartă aceeași dată ori date diferite. existând și un număr de 22 cereri ale proprietarilor adresate reclamantei și din care rezultă că aceștia nu au semnat astfel de contracte de arendare.

În schimb, pârâții au depus la rândul lor o serie de contracte de arendare care, chiar dacă au fost înregistrate în februarie - martie 2009, au fost încheiate în august-septembrie 2008, majoritatea identificând terenul ca fiind situat în tarlaua T 36/1 și de asemenea purtând ștampila Consiliului Local și număr de înregistrare.

S-a constatat astfel că reclamanta nu a dovedit existența unor contracte de arendare valabile și opozabile conform art.6 din Legea 16/1994 pentru suprafața de 72,24 ha situată în tarlaua T 36/1, prin comparare constatându-se că cele prezentate de pârâți au fost încheiate cu respectarea condițiilor legale.

Faptul că termenul de 5 ani prevăzut în contractele prezentate de reclamantă nu a expirat și că proprietarii de teren nu puteau încheia alte contracte de arendă nu are relevanță în cauza de față, aceasta fiind o situație ce poate fi rezolvată între părțile contractului (proprietar și arendator) și fără a fi afectați pârâții care nu sunt părți ale acelor contracte.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Susține apelanta că în mod greșit instanța de fond a respins cererea având ca obiect evacuare, reținând în mod netemeinic că nu au fost încheiate în mod valabil contractele de arendă pe care aceasta se sprijină.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că toate contractele încheiate de apelanta reclamantă cu proprietarii de terenuri erau în vigoare, neavând relevanță susținerea intimatei pârâte, care a arătat că din luna noiembrie 2008, ea avea contracte de arendă cu proprietarii de terenuri din /1.

Mai mult decât atât, apelanta susține că nu au fost respectate condițiile cerute de art.6 alin.3 din Legea 16/1994, în sensul că nu au fost înregistrate în termen de 5 zile de la data încheierii lor la Consiliul Local, ci mult mai târziu, respectiv în lunile martie-aprilie 2009.

La termenul de astăzi, Curtea a pus în discuția părților un motiv de apel d e ordine publică, respectiv competența de soluționare în fond a cauzei, având în vedere natura juridică a contractului de arendă.

Într-adevăr, Curtea constată că natura juridică a contractului de arendă este una civilă, iar în speță cauza a fost soluționată în fond de Secția Comercială a Tribunalului O l

În consecință, având în vedere obiectul și natura cauzei, precum și dispozițiile art.1 pr.civ. competența de soluționare în fond aparține Judecătoriei Slatina, ca instanță civilă.

Aceasta cu atât mai mult cu cât se pune problema stabilirii existenței unor contracte de arendare valabile și opozabile, așa cum sunt formulate și criticile apelantei reclamante.

Prin urmare, în baza art.297 alin.2 pr.civ. Curtea urmează să admită apelul, să anuleze sentința și să trimită cauza spre competentă soluționare, judecătoriei Slatina, ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de reclamanta - SRL cu sediul în S,-, -,.A,.7, jud. O, împotriva sentinței nr. 664 din 12 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - - SRL cu sediul în com., jud. O și domiciliată în com., jud.

Anulează sentința și trimite cauza spre judecare Judecătoriei Slatina, ca instanță civilă.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /03.11.2009

jud.fond

tehnored. /5ex

07 Octombrie 2009

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Craiova