Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 284/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 284
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
GREFIER: - - -
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta SC SERV 2005 SRL împotriva sentinței nr.369 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au fost depuse motivele de apel și taxa de timbru în cuantum de 14 lei cu chitanța nr.- din 7.10.2008 și timbru judiciar de 0.15 lei, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare, reținându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.1 Cod pr. civilă.
CURT EA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 369 pronunțată la data de 08.04.2008 de Tribunalul Dolj - Secția Comercială s-a luat act că reclamanții, au renunțat la judecarea acțiunii formulată împotriva pârâtei SC SERV 2005 SRL, având ca obiect evacuarea din imobilul situat în C, cartier, - 1, 16.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC SERV 2005 SRL, având ca obiect obligarea reclamanților să-i lase în deplină proprietate și linistită posesie imobilul și să se dispună evacuarea reclamanților din imobil.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții, la data de 13.03.2008 au formulat cerere prin care au solicitat să se ia act de renunțarea lor la judecarea acțiunii.
Cu privire la cererea reconvențională, tribunalul a reținut că nu este opozabil reclamanților contractul de subînchiriere intervenit între pârâtă și soții și că, totodată acest contract nu este să asigure folosința imobilului în litigiu sublocatarei, de vreme ce locatarul principal pierduse deja acest drept la data încheierii contractului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SERV 2005 SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că s-a prevalat de dreptul conferit de contractul de subînchiriere încheiat cu locatorul, drept consfințit prin sentințele civile nr. 6267/2000 și 4704/2006, precum și procesele verbale de predare primire numerele 110/03.01.2006 și 137/22.06.2006, înscrisuri ce nu au fost avute în vedere de prima instanță.
A mai arătat că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că a încheiat un contract de subînchiriere cu bună - credință, că a ocupat și a desfășurat activitate în imobilul cu privire la care invocă un drept de locațiune, aspect ce rezultă și din dosarul de executare nr. 202/E/2006.
A arătat, de asemenea, că prima instanță nu a analizat modul în care și au intrat în posesia imobilului și nici nu a avut în vedere că persoana care a subînchiriat imobilul avea calitatea de chiriaș al celor doi.
Nu s-a depus întâmpinare.
Apelul nu este fondat.
Prima instanță a stabilit corect că actul de subînchiriere nr. 110/03.01.2006 încheiat între SC SERV 2005 SRL în calitate de sublocator și și în calitate de locatari, având ca obiect atribuirea în folosință a imobilului - apartament cu 3 camere situat în C, str. -, - 1, 4 nu conferă SC SERV 2005 SRL dreptul de folosință.
La data încheierii actului de subînchiriere, chiriașii și nu mai aveau această calitate.
Potrivit sentinței civile nr. 6970 din 27.06.2005 prin care s-a dispus, pe calea dreptului comun, la cererea proprietarilor și evacuarea chiriașului, definitivă potrivit deciziei nr. 784 din 19.10.2005 a Tribunalului Dolj și irevocabilă potrivit deciziei nr. 2226 din 22.06.2006 a Curții de APEL CRAIOVA, contractul de închiriere încheiat între și, pe de o parte și soții Sulită, pe de altă parte, a produs efecte doar pe perioada închirierii 04.03.2003 - 04.03.2005.
Ca urmare, la data de 03.01.2006, și nu puteau transmite dreptul de folosință asupra imobilului în vederea îndeplinirii obligației de predare, ca obligație principală a locatorului, întrucât la această dată termenul pentru care fusese încheiat contractul lor de închiriere expirase.
și nu mai aveau dreptul de folosință asupra imobilului și nu puteau transmite altor persoane mai multe drepturi decât aveau ei înșiși.
SC SERV 2005 SRL nu poate invoca buna - credință deoarece din actul de închiriere al locatorului său, soții, rezulta clar perioada de închiriere.
Chiar în condițiile în care sublocațiunea era permisă, aceasta nu putea opera decât pe perioada închirierii.
Sentințele civile nr. 6267/2000 și 4704/2006 nu consfințesc dreptul de folosință asupra imobilului al SC SERV 2005 SRL, prin aceste hotărâri soluționându-se cereri având ca obiect evacuarea din imobil.
Aceste nu au autoritate de lucru judecat pentru că în cadrul acestor procese nu s-a tranșat fondul cauzei, ci s-a cercetat aparența dreptului asupra imobilului pe calea ordonanței președințiale.
Cât privește procesele verbale de predare primire numerele 110/03.01.2006 și 137/22.06.2006 încheiate cu și, prin acestea nu se putea transmite folosința asupra imobilului pentru motivele deja menționate.
Faptul că SC SERV 2005 SRL a ocupat imobilul și a desfășurat activitate în acesta, nu prezintă relevanță în condițiile în care SC SERV 2005 SRL nu poate opune un drept cu privire la acest imobil.
Criticile privind neanalizarea modului în care și au intrat în posesia imobilului și neluarea în considerare a aspectelor privind faptul că persoana care a subînchiriat imobilul avea calitatea de chiriaș al celor doi, sunt neîntemeiate.
și au calitatea de proprietari a imobilului - apartament cu 3 camere situat în C, str. -, - 1, 4, județul D în conformitate cu contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 439 din 12.03.2003 intabulat în Cartea Funciară individuală nr. 23978 și Cartea Funciară colectivă nr. 3794- Biroul Carte Funciară Judecătoria Craiova, și în această calitate au încheiat cu și contractul de închiriere pe perioada 04.03.2003 - 04.03.2005.
Pentru considerentele expuse, cererea reconvențională prin care practic se revendică imobilul situat în C, str. -, - 1, 4, județul Daf ost corect respinsă de tribunal.
Având în vedere dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, apelul formulat de pârâta SC SERV 2005 SRL va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta SC SERV 2005 SRL cu sediul în C,-, Județul D, împotriva sentinței nr.369 din 8 aprilie 2008, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți cu domiciliul în C,-, -.1,.11, Județul D, cu domiciliul în C,-, -.1,.11, Județul D, cu domiciliul în C,-, -0,.2,.18, Județul D și cu domiciliul în C,-, -0,.2,.18, Județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.LG/7 ex./22.10.2008
Jud.fond.
Tehnore.//22.10.2008
20 Octombrie 2008
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Lotus Gherghină