Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara

Secția Comercială

Dosar nr-

Operator date 2928

DECIZIA CIIVLĂ NR. 35/

Ședința publică din 25 februarie 2008

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș

Grefier: - -

S-a luat în examinare soluționarea apelului declarat de reclamanta - COM SA împotriva sentinței civile nr.1845/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - COM SRL, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care, se constată ca mersul dezbaterilor si concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.02.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea soluției fiind amânată pentru termenul de azi, când,

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1845/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - COM SA împotriva pârâtei - COM SRL; a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional - COM SRL împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional - COM SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că rin p. acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S, reclamanta - Com SA a chemat în judecată pe pârâta - Com SRL, solicitând instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Reșița, - - nr. 18, jud. C-

În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar nr. 983/05.08.1998, având ca obiect imobilul susmenționat, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Prin întâmpinarea și acțiunea reconvențională, pârâta - Com SRL a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, solicitând să se constate că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate în baza contractului de leasing nr. 983/05.08.1998, refuzând încheierea contractului de vânzare-cumpărare, să fie obligată la plata sumei de 37.202.759 lei ROL, reprezentând pretenții, sumă care să fie actualizată conform ratei inflației la data plății efective, iar prezenta hotărâre să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în Reșița, - - nr. 18, jud. C-S, având ca preț de vânzare suma de 298.000.000 lei plus TVA lei ROL și înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit în CF, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale s-a arătat că cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale este reclamanta, că are un titlu legal asupra imobilului în cauză, că în nici una dintre dispozițiile contractului de leasing imobiliar nu există instituția "denunțării unilaterale a contractului de leasing" și a posibilității de evacuare a pârâtei în baza "acestei instituții". Consideră că reclamanta și-a valorificat clauza de indexare stipulată în contract, pretinzând începând cu luna martie 2001 redevențe indexate și nu mai poate pretinde acum indexări la sume deja indexate.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5735/30.11.2005, pronunțată în dosar nr.11076/2004, a lăsat nesoluționat litigiul prin respingerea cererii pârâtei, motiv pentru care pârâta arată că a promovat prezenta acțiune reconvențională. Consideră că din cuprinsul contractului de leasing nr. 983 / 05.08.1998, care este legea părților, la art. 4 și art. 7 rezultă că "plata redevențelor se face lunar până la 25 zi a lunii, pentru luna în curs" și se indică și contul în care se depun sumele de bani. În art. 8 din contract se arată că dacă două luni consecutiv nu se plătește redevența, locatorul ( adică reclamanta ) avea dreptul de a rezilia contractul cu daune interese.

S-a mai arătat în cererea reconvențională că din cuprinsul deciziei nr. 5735 / 30.11.2005, pronunțată în dosar nr. 11076 / 2004 de către Înalta Curte de Casație și Justiție reiese că dispozițiile acesteia sunt contrare celor menționate în contractul părților, unde la art. 6,7 și 8 rezultă care este valoarea de circulație a bunului și marja de profit a locatorului ( reclamantei ), valori ce au fost stabilite printr-un raport de evaluare și un proces-verbal de negociere, conform voinței reclamantei. Menționarea în contract a unui preț determinat ce urma a fi achitat, prin achitarea redevențelor despre care se afirmă în cuprinsul art. 6 din contract că "acoperă valoarea de circulație a bunului și marja de profit a locatorului" are drept consecință interpretarea că la data încheierii contractului prețul era serios și determinat și nicidecum derizoriu cum susține reclamanta. În decizia sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod corect că pârâta a achitat prețul stabilit prin contract.

Prin hotărârea nr. 3105 / 6 decembrie 2006 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - Com SA și pe pârâta - Com SRL, în favoarea Judecătoriei Reșița, iar împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta - Com SA.

Prin decizia civilă nr. 403 / 03.04.2007 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de reclamanta - Com SA împotriva sentinței civile nr. 3105 / 06.12.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului C-

Prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar nr. 983 / 05.08.1998 prin care reclamanta, cu acordul Fondul Proprietății de Stat, a transmis pârâtei dreptul de folosință asupra imobilului situat în Reșița, - -, nr. 18, în suprafață de 375 mp, urmând ca la expirarea contractului utilizatorul să opteze fie pentru achiziționarea bunului, fie pentru restituirea acestuia, iar conform acestui contract, prețul imobilului a fost stabilit la 298.000.000 lei, iar redevența lunară la suma de 4.965.000 lei.

Părțile au avut pe rolul Tribunalului C-S un dosar în care pârâta, în calitate de reclamantă, a solicitat instanței să se constate că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractul de leasing imobiliar nr. 983/05.08.1998, iar Tribunalul C-S, prin sentința civilă nr. 1777 / 02.06.2004, a admis acțiunea, însă prin decizia nr. 5735 / 30.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 11976 / 2004, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de - SRL.

S-a mai reținut că având în vedere respingerea ca nefondată a acestei acțiuni, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5735 / 2005 nu are autoritate de lucru judecat, deoarece hotărârea nu a soluționat cauza pe fond, iar prin dispozitiv obiectul litigiului nu a fost rezolvat, astfel că puterea de lucru judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre care a soluționat definitiv și irevocabil litigiul pe fond. În consecință, dacă în primul proces instanța a lăsat nesoluționată acțiunea, partea este îndreptățită să introducă o nouă acțiune, fără a i se putea opune puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Prin urmare, față de dispozițiile art. 163, 166 Cod procedură civilă, instanța a respins autoritatea de lucru judecat invocată de reclamantă față de decizia nr. 5735 / 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 11076 / 2004.

Instanța de fond a precizat că ulterior, în dosarul nr-, pârâta a chemat în judecată pe reclamantă și a solicitat Judecătoriei Reșița ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 11164 lei reactualizată la data plății efective, să fie obligată să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului înscris în CF 4649 Reșița Montană nr. top 252 / a, situat în Reșița, - - nr. 18, reprezentând, în suprafață de 375 mp, iar în cazul în care refuză acest lucru, hotărârea ce se va da să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a imobilului mai sus menționat. De asemenea, a mai solicitat instanței să dispună intabularea în Cartea funciară a dreptului său de proprietate astfel dobândit.

Prin sentința civilă nr.1806 / 25.06.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Reșița a admis în parte acțiunea reclamantei - Com SRL împotriva pârâtei - Com SA Reșița; a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 744,73 lei reactualizată la data plății efective, cu titlu de pretenții; a obligat pârâta să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul înscris în CF 4649 Reșița Montană nr. top 252 / a, situat în Reșița, - - nr. 18, reprezentând, în suprafață de 375 mp, iar în cazul în care pârâta refuză încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului mai sus menționat și a dispus intabularea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei astfel dobândit.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 19 / R / 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, față de pretențiile formulate în acțiunea reconvențională de pârâta - reclamantă reconvențional, ținând seama și de dispozițiile art. 163, 166 Cod procedură civilă, s-a constatat că această hotărâre are autoritate de lucru judecat. S-a constatat că aceleași capete de cerere pe care pârâta - reclamantă reconvențional le-a formulat în dosarul nr-, fac și obiectul acțiunii reconvenționale din prezentul dosar, și având în vedere că prin hotărârea dată în dosar nr- Judecătoria Reșița a soluționat definitiv și irevocabil litigiul în fond între aceleași părți, obiect și cauză, Tribunalul C-S în prezentul dosar nu a mai luat în discuție drepturile pretinse și soluționate anterior, constatând că există autoritate de lucru judecat a hotărârii susmenționate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 163, 166 Cod procedură civilă, acțiunea reconvențională formulată în cauză urmează a fost respinsă, instanța constatând autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr-.

De asemenea, prima instanță, având în vedere că imobilul în cauză a fost deținut de pârâtă în mod legal, în baza contractului de leasing imobiliar nr. 983 / 05.08.1998, că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind contravaloarea imobilului, că a optat pentru achiziționarea imobilului și că în prezent aceasta este proprietara imobilului, față de dispozițiile art.3, 6 din contractul de leasing și art. 480 Cod civil, a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - COM SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reclamantei de evacuare a pârâtei și respingerea cererii reconvenționale, motivat de existența autorității de lucru judecat raportat la decizia nr. 5735/30.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11976/2004.

În motivarea recursului s-a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, că este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, arătând că a solicitat evacuarea pârâtei întrucât prin decizia nr. 5735/30.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 11976/2004, s-a respins ca nefondată acțiunea pârâtei prin care se solicita obligarea reclamantei la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul contractului de leasing nr. 983/1998, contract ce a expirat. Înalta Curtea reținut că nu erau îndeplinite obligațiile contractuale de către pârâtă în totalitate.

Față de obiectul pricinii, de natura neevaluabilă în bani și comercială a obiectului acțiunii, raportat la disp. art. 282/1 Cpc,Curtea a calificat calea de atac incidentă în speță, ca fiind apel și nu recurs.

Apelanta a arătat că instanța de fond a respins autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 5735/30.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că litigiul nu a fost soluționat pe fond. Consideră că în cauză Înalta Curtea analizat cauza pe fond, respingând acțiunea ca nefondată, a interpretat clauzele contractului de leasing și a reținut că potrivit acestor clauze, - COM SRL nu a achitat redevențele actualizate. Mai mult, instanța de fond a considerat că Înalta Curte de Casație și Justiție a lăsat cauza nesoluționată prin respingerea ca nefondată a acțiunii și că aceeași parte poate introduce o nouă acțiune cu același obiect, fără ca hotărârea din primul proces să aibă autoritate de lucru judecat.

Referitor la cererea reconvențională, se consideră că în mod eronat instanța nu a reținut autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 5735/30.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în schimb a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr-. Arată că cererea reconvențională cuprinde capete de cerere ce au ca obiect acțiune în constatare, că una dintre efectele acestei hotărâri este cel declarativ, care se produce de la data introducerii cererii, în cazul de față al cererii reconvenționale. Se menționează că în speță cererea reconvențională este anterioară acțiunii ce a format obiectul dosarului nr-, astfel că efectul declarativ al prezentei hotărâri este anterior efectului declarativ al hotărârii pronunțate în dosarul nr- și cu toate acestea s-a reținut autoritatea de lucru judecat a acestei din urmă hotărâri.

Apelanta susține că instanța de fond, în mod intenționat a evitat judecarea cererii reconvenționale pe fond, că a declinat competența de soluționare către Judecătoria Reșița, motivat de obiectul cererii reconvenționale, iar ulterior Curtea de Apel Timișoara, pronunțându-se asupra recursului formulat împotriva hotărârii de declinare, a decis că Tribunalul C-S este competent să judece atât cererea principală, cât și cererea reconvențională. Invocă faptul că s-a tergiversat cauza, timp în care pârâta a introdus o cerere cu obiect identic cu cel al cererii reconvenționale, la Judecătoria Reșița, deși se stabilise că nu această instanță era competentă, cerere ce a fost admisă, fiind respinsă excepția referitoare la competență, iar Tribunalul C-S a menținut soluția pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-. După rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița, instanța de fond din prezenta cauză a luat act de autoritatea de lucru judecat.

Concluzionând, reclamanta a reiterat cele anterior susținute, arătând că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 163 Cod procedură civilă, întrucât cele două acțiuni - cererea reconvențională și cererea din dosarul nr- al Judecătoriei Reșița, trebuiau înregistrate pe rolul unor instanțe deopotrivă competente. S-a mai invocat faptul că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 20-22 Cod procedură civilă, creându-se un conflict pozitiv de competență între Judecătoria Reșița și Tribunalul C-S, iar aceste instanțe erau obligate, din oficiu, să sesizeze Curtea de Apel Timișoara în calitate de regulator de competență, aceste cereri nefiind la îndemâna părților. Astfel, s-a arătat că instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri pronunțată de o instanță cu care se afla în conflict pozitiv de competență, conflict ce nu a fost soluționat de instanța competentă.

Prin întâmpinarea și concluziile scrise formulate, pârâta intimată - COM SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și recalificarea căii de atac făcută de Curtea de Apel Timișoara prin încheierea din data de 10.12.2007, din apel în recurs.

Pârâta a invocat dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, conform căruia hotărârile date în primă instanță pentru litigiile având ca obiect o valoare de până la 1 miliard lei, inclusiv în materie comercială, nu sunt supuse apelului, ci recursului, în speță fiind vorba despre un obiect cu o valoare până la un miliard.

Curtea, cu privire la cererea formulată de pârâtă pentru recalificarea căii de atac, constată că la termenul de judecată din 10 decembrie 2007, s-a pronunțat cu privire la aceasta, constatând că din eroare calea de atac a fost înregistrată ca și recurs, obiectul acțiunii fiind neevaluabil în bani, și a recalificat-o în apel.

Prin aceeași întâmpinare, pârâta intimată a arătat că prin sentința civilă nr. 1806/25.06.2007 a Judecătoriei Reșița, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractual asumate în baza contractului de leasing imobiliar nr. 983/05.03.1998, respectiv a achitat recurentei contravaloarea imobilului în sumă de 198.000.000 lei + TVA și în plus, peste această sumă, suma de 37.202.759 lei ROL, pe care reclamanta a fost obligată să îi restituie. Astfel, s-a constatat că pârâta este proprietara imobilului, hotărârea menționată ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Mai arată că a deținut acest imobil din anul 1998 în baza unui titlu legal, respectiv contractul de leasing imobiliar nr. 983/05.03.1998, care nu a fost niciodată anulat, motiv pentru care apreciază că acțiunea reclamantei de evacuare a sa, nu are nici o justificare și că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea reclamantei.

Analizând apelul declarat de reclamantă, din prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 295 Cpc, Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Prima instanță a reținut în mod temeinic și legal, faptul că excepția autorității de lucru judecat a fost corect reținută de instanța de fond, raportat la existența hotărârilor anterior pronunțate între părțile litigante.

Astfel, prin decizia nr. 5735/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța nu a soluționat cauza pe fond, iar prin dispozitiv obiectul litigiului nu a fost rezolvat, iar puterea de lucru judecat nu poate să rezulte decât dintr-o hotărâre care a soluționat definitiv și irevocabil litigiul pe fond. Pârâta, întrucât instanța supremă a lăsat nesoluționat litigiul,a introdus o acțiune cu un obiect diferit față de cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub nr-.

Prin sentința nr. 1806/2008 pronunțată în acest dosar, s-a admis în parte acțiunea - COM SRL, iar - COM SA a fost obligată să-i plătească suma de 744,7 lei reactualizată la data plății efective, cu titlul de pretenții și să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul înscris în CF 4649 Reșița Montană, situat în Reșița, - - nr. 1, iar în cazul în care - COM SA refuză încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare, hotărârea să țină locul acestuia, dispunând și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al - COM SRL, parte care figurează ca proprietar în evidențele de carte funciară ale imobilului în speță.

Este irelevant faptul că apelanta - COM SA a atacat înscrierea de carte funciară, câtă vreme, la data soluționării prezentului litigiu, situația menționată nu a fost modificată, iar hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit dreptul de proprietate al pârâtei - COM SRL este irevocabilă.

Totodată, Curtea nu poate da eficiență nici susținerii apelantei conform căreia hotărârea mai sus menționată ar fi fost pronunțată de o instanță necompetentă, câtă vreme aceasta este irevocabilă.

Așa cum a arătat instanța de fond în motivarea expusă în sentința apel, Referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 19 / R / 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, față de pretențiile formulate în acțiunea reconvențională de pârâta - reclamantă reconvențional, ținând seama și de dispozițiile art. 163, 166 Cod procedură civilă, s-a constatat că această hotărâre are autoritate de lucru judecat. S-a constatat că aceleași capete de cerere pe care pârâta - reclamantă reconvențional le-a formulat în dosarul nr-, fac și obiectul acțiunii reconvenționale din prezentul dosar, și având în vedere că prin hotărârea dată în dosar nr- Judecătoria Reșița a soluționat definitiv și irevocabil litigiul în fond între aceleași părți, obiect și cauză, Tribunalul C-S în prezentul dosar nu a mai luat în discuție drepturile pretinse și soluționate anterior, constatând că există autoritate de lucru judecat a hotărârii susmenționate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 163, 166 Cod procedură civilă, acțiunea reconvențională formulată în cauză urmează a fost respinsă, instanța constatând autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr-.

De asemenea, prima instanță, având în vedere că imobilul în cauză a fost deținut de pârâtă în mod legal, în baza contractului de leasing imobiliar nr. 983 / 05.08.1998, că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind contravaloarea imobilului, că a optat pentru achiziționarea imobilului și că în prezent aceasta este proprietara imobilului, față de dispozițiile art.3, 6 din contractul de leasing și art. 480 Cod civil, a respins acțiunea reclamantei.

Față de aceste considerente, Curtea față de disp. art. 294 și 295 Cpc, va respinge ca nefondat apelul declarat de - COM SA, împotriva sentinței civile nr. 1845/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-, în contradictoriu cu pârâta - COM SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de - COM SA, cu sediul în Reșița,-, jud. C-S, împotriva sentinței civile nr. 1845/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-, în contradictoriu cu pârâta - COM SRL, cu sediul în Reșița,-, jud. C-

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red./17.03.2008

Tehn./17.03.2008/2 ex.

Primă instanță: Tribunalul C-

Judecător:

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Marian Bratiș

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Timisoara