Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 520/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2089/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 520

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta "" împotriva sentinței comerciale nr. 8741 din data de 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ - ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, PRIN SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic G cu delegație la fila 20 din dosar, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine pentru a se prezenta apelanta.

La a doua strigare a cauzei a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsind apelanta.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de apel.

Intimata prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 8741 din 03.06.2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială a admis cererea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta SC SRL; a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut în imobilul situat în B, nr. 202, parter, camera 40, curte, sector 6 pentru lipsa titlului locativ; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă ca nefondată.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei, arătând că a încheiat cu aceasta un contract de locațiune și prestări servicii, sub nr. 109/24.02.2003, pentru locațiunea spațiului menționat anterior; contractul a fost valabil până la data de 28.02.2008. Din probele administrate, judecătorul fondului a reținut că după data de 28.02.2008, contractul de locațiune nu a mai fost prelungit, pârâta fiind notificată să părăsească imobilul, aspect recunoscut și în cadrul interogatoriului.

În consecință, judecătorul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei, reținând că acesta, în calitate de proprietar este privată de dreptul său de folosință.

S-a mai reținut că prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea pârâtei la prelungirea contractului pentru o perioadă de 2 ani, în raport de investițiile efectuate la imobil. S- reținut, din raportul efectuat în cauză că pârâta a efectuat o serie de investiții a căror valoare actualizată este de 6.350 lei; s-a constatat că pe parcursul derulării contractului pârâta nu a solicitat și nu a primit acordul reclamantei pentru efectuarea acestor lucrări; de asemenea, s-a constatat că solicitarea pârâtei adresată reclamantei prin care încunoștiința despre efectuarea investițiilor a fost emisă ulterior expirării duratei locațiunii. Totodată, s-a reținut că clauzele contractuale nu stabilesc o obligație pentru reclamantă de a prelungi contractul de locațiune, termenii contractuali stipulând doar că reclamanta "poate" lua o asemenea măsură. În consecință, cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale și prelungirii duratei locațiunii cu doi ani.

În motivare, apelanta a arătat că potrivit contractului, orice litigii care ar putea apărea între părți se soluționează pe cale amiabilă, iar reclamanta intimată nu a făcut nicio dovadă că ar fi încercat această soluționare a litigiului, adresându-se direct instanței; a mai arătat că la data preluării spațiului acesta se afla într-o stare avansată de degradare, fiind încurajat de reprezentanții reclamantei intimate să efectueze investițiile, motiv pentru care apreciază că se impune prelungirea locațiunii. Apelanta mai susține că intimata continuă să închirieze spațiile comerciale din imobil către alte societăți, interesul în promovarea acțiunii fiind acela de a forța să părăsească spațiul pentru a putea fi închiriat altei societăți.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că la momentul expirării locațiunii a adus la cunoștință apelantei că nu mai poate dispune prelungirea acestei locațiuni, conform dispozițiilor legale. Cu privire la motivele invocate în cererea de apel, arată că nu se poate reține incidența dispoziției referitoare la încercarea de soluționare amiabilă, în condițiile în care locațiunea a expirat; în ce privește investițiile realizate, arată că acestea reprezintă în fapt, lucrări obișnuite de reparații și întreținere, lucrări care, potrivit legii nr. 15/1994 sunt supuse amortizării; totodată, potrivit contractului, de îmbunătățirile efectuate se bucură locatarul, fără a se putea acorda despăgubiri la încetarea locațiunii; în plus, apelanta nu a formulat o cerere de prelungire a contractului.

Nu au fost administrate probe noi.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că apelul nu este fondat.

În ce privește prima critică a apelantei referitoare la încercarea de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, anterior formulării cererii de chemare în judecată, se reține că această clauză contractuală avea în vedere aspecte litigioase apărute pe parcursul derulării relației contractuale. În speță, relația contractuală dintre părți a încetat, prin ajungerea la termen a perioadei pentru care s-a încheiat locațiunea, astfel încât intimata nu mai era ținută de dispoziția contractuală referitoare la soluționarea amiabilă a litigiului. Pe de altă parte, se reține că intimata a adus la cunoștință apelantei în termen util faptul că nu mai are posibilitatea de a prelungi contractul de locațiune, apelanta rămânând în pasivitate.

A doua critică a apelantei vizând necesitatea prelungirii contractului de locațiune pentru o perioadă de doi ani, în raport de investițiile efectuate la spațiul închiriat, este, de asemenea, nefondată. Așa cum a reținut și judecătorul fondului, pentru a putea fi discutată o asemenea oportunitate, era necesar ca apelanta să formuleze o solicitare în acest sens; or, din probele administrate nu rezultă că apelanta ar fi efectuat o asemenea solicitare, în urma notificării transmise de intimată prin executor judecătoresc, invocând această oportunitate doar în urma cererii de evacuare formulată de intimată.

Totodată, valoarea investițiilor, ce constituie de fapt, lucrări obișnuite de întreținere și reparații, ori lucrări necesare pentru desfășurarea activității comerciale a apelantei, este redusă, față de împrejurarea că acestea au fost executate la începutul locațiunii, aspect necontestat de apelantă.

În consecință, față de considerentele expuse, și constatând că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SRL, cu sediul în B, sector 1,- A în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, prin SUCURSALA PENTRU ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în B, sector 2,- A împotriva sentinței comerciale nr. 8741 din 03.06.2009 pronunțată de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red. RP/4ex.

16.12.2009.

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete evacuare in dreptul comercial. Decizia 520/2009. Curtea de Apel Bucuresti