Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1080/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1080/COM
Ședința publică din 23 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
Pe rol soluționarea recursului comercial d eclarat de reclamanții - și, cu domiciliul procesual ales în C,- B, județul C, împotriva Ordonanței nr.1475 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL, cu sediul în D, str.22.13,.B,.3,.40, județul și sediul ales în C,-, -E 42,.C,.1,.46, județul C (la avocat ), având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenții reclamanți av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 30331/2009 depusă la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de reclamanți este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei conform chitanței nr. CT -/15.04.2009 și timbru judiciar de 0,30 lei.
Pentru recurenții reclamanți apărătorul ales depune la dosar adresa emisă de Tribunalul Constanța prin care i se comunică data redactării hotărâri și data introducerii în sistemul informativ. Nu mai are alte cereri de formulat,probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri atât pe cerere de repunere în termenul de recurs cât și pe fondul recursului.
Având cuvântul pentru recurenții reclamanți av. solicită repunerea în termenul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 103 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei să ia cunoștință de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pentru a putea declara recurs în termenul de 5 zile de la pronunțare. Arată că pe site-ul Ministerului Justiției figurează că instanța s-a pronunțat în data de 26.02.2009 deci la termenul când au avut loc dezbaterile, soluția instanței a fost postată pe site abia în data de 04.03.2009, deci după 6 zile de la data pronunțării. În raport de aceste date, recurenții reclamanți au înțeles a declara recurs la data de 6.03.2009.
Solicită admiterea cererii și repunerea recurenților în termenul de exercitare a recursului.
Pe fondul recursului, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii ordonanței președințiale având ca obiect obligarea pârâtei la a permite accesul la imobilul teren și construcție proprietatea reclamanților situat în C,-, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului vizând instituirea servituții de trecere, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Constanța, conform motivelor expuse pe larg în cererea de recurs.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de recurs cât și pe fondul recursului.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța și înregistrată sub numărul 13016/212/25.06.2008, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL C ca, pe calea ordonanței președințiale, să fie obligată pârâta la a permite accesul reclamanților la imobilul teren și construcție proprietatea acestora, situat în C,-, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului având ca obiect servitute de trecere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 730/19.01.2000 au dobândit un imobil teren în suprafață de 911,19 mp și construcții, imobil ce făcea parte din imobilul proprietatea SC SA, aflată în procedura de insolvență. Terenurile care mai rămăseseră în patrimoniul acesteia au fost vândute la licitație publică și adjudecate, iar adjudecatarul SC SRL a înstrăinat pârâtei mai multe loturi de teren printre care și lotul 7 pe care reclamanții treceau către calea publică. Având în vedere că reclamanții au închiriat spații comerciale aflate pe acest teren către două societăți comerciale, iar la data de 16.06.2008 pârâta a blocat calea de trecere către imobil instalând un gard de fier și 3 semiremorci de-a lungul căii de acces, sunt îndeplinite condițiile specifice ordonanței președințiale.
Prin sentința civilă nr.23172/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Constanțaa fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - Secția comercială.
Pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială, cauza a fost înregistrată la data de 09.01.2009 sub numărul -.
Prin sentința civilă nr.1475/26.02.2009, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 1785 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 163/19.01.2000 al BNP reclamanții și au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în C- compus din construcție cu destinație rezervor și suprafața de 911,19 mp teren.
Din contractele de închiriere nr.-/2008 (nr. de înregistrare la Administrația Finanțelor Publice C) și nr.-/2005 rezultă că reclamanții au închiriat SC SRL și SC SRL construcție reprezentată de birou și hală pentru desfășurarea activităților de spălare și curățarea articolelor textile și produselor din.
Terenul pe care se făcea accesul la calea publică (str. -) a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare cu garanție imobiliară autentificat sub numărul 751/01.03.2007 încheiat între SC SRL, SC SRL și Bank SA.
Ulterior, loturile 1-11 au fost dobândite de Credit Europe Leasing SA care prin contractul de leasing financiar nr.8939/30.11.2007 a transmis către utilizatorul SC SRL dreptul de folosință și posesia bunului respectiv.
Prin contractul de închiriere nr.31/06.03.2008, SC SRL a închiriat către SC SRL loturile nr. 1-11 situate în C-.
Din probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul părților și depozițiile martorilor, rezultă că interzicerea accesului la imobilul proprietatea reclamanților prin blocarea căii de acces (susținerea reclamantei că în iunie 2006 s- montat un gard de fier și s-a blocat accesul este confirmată de declarația martorului aflată la fila 98 din dosarul Judecătoriei Constanța ) nu mai este dovedită. Astfel, atât martorul propus de pârâtă cât și martorul propus de reclamantă precum și reclamanții au arătat că în prezent gardul de fier există, dar accesul se permite.
Prin urmare, întrucât se permite accesul reclamanților (titulari ai acțiunii și proprietari ai imobilului situat în Str. -, lot nr.6) nu se poate considera că se mai produce vreo pagubă iminentă la acest moment și care nu s-ar putea repara ori că s-ar păgubi vreun drept prin întârziere astfel încât condiția urgenței nu este îndeplinită.
Faptul că există posibilitatea ca pârâta să interzică din nou accesul reclamanților nu poate avea relevanță în cauză întrucât condițiile ordonanței președințiale se referă la împrejurări concrete și nu la prezumții sau supoziții.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs, la data de 06.03.2009, reclamanții și care au solicitat totodată repunerea în termenul de recurs în temeiul dispozițiilor art.103 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei să ia cunoștință de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pentru a putea declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
În motivarea cererii de repunere în termen, recurenții au arătat că pe site-ul Ministerului Justiției figurează că instanța s-a pronunțat în data de 26.02.2009, deci la termenul când au avut loc dezbaterile, soluția instanței de fond a fost postată pe site abia în data de 4.03.2009, deci cu șase zile ulterior datei pronunțării, dată în raport de care și recurenții au înțeles a exercita calea de atac a recursului.
În condițiile în care procedura impunea ca recursul, în cazul ordonanței președințiale, să fie promovat în 5 zile de la pronunțare, trebuie să existe premisele practice ca partea să poată lua cunoștință în aceeași zi de soluție, astfel încât să dispună de cele 5 zile de la pronunțare pentru a hotărî cu privire la atitudinea procesuală adoptată.
Evident nu se poate face recurs împotriva unei soluții pe care nu o cunoști, iar o altă modalitate la îndemâna părților pentru aflarea soluției decât interogarea programului ECRIS nu există.
La data de 30.03.2009, recurenții reclamanți au depus motivele de recurs prin care au criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Au susținut recurenții că în mod eronat a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, respectiv nu este satisfăcută condiția urgenței. Instanța de fond a argumentat inexistența urgenței prin raportare la depozițiile martorilor audiați în cauză care au arătat că în prezent se permite de către pârâtă accesul reclamanților către imobilul proprietatea acestora.
Instanța a reținut în cuprinsul considerentelor că la momentul blocării accesului în vara anului 2008 pârâta a montat un gard de fier care de altfel există și în prezent, iar porțiunea destinată accesului pietonal și cu mașini a fost blocat cu utilaje grele.
În condițiile în care delimitarea există și în prezent și există fizic și practic posibilitatea pentru pârâtă să procedeze din nou la blocarea accesului reclamanților către imobilul proprietatea acestora, instanța a considerat greșit că măsura solicitată nu satisface condiția urgenței.
S-a mai arătat că nu există culpă din partea reclamanților că procedura judiciară a ordonanței președințiale, care trebuia soluționată în regim de celeritate, s-a întins, în mod nepermis, timp de aproape 9 luni. Mai mult decât atât, reclamanții sunt la dispoziția pârâtei care poate bloca oricând accesul pentru un timp care, desigur nu va fi suficient ca o ordonanță președințială să treacă prin cele două grade de jurisdicție.
Au motivat recurenții că legea prevede două situații în care instanța poate aprecia asupra existenței urgenței și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.
Apreciază că în ambele ipoteze condiția urgenței este satisfăcută de cererea de față.
Textul art. 581 are în vedere nu doar situația în care se solicită instituirea unei măsuri de natura conservatorie ci și situația în care urgența derivă din apariția unei pagube generată de forme lente ale unui proces obișnuit.
Reclamanții au arătat că blocarea accesului către imobil duce la imposibilitatea desfășurării activității de către firmele ce dețin spații în chirie și întrucât în calitate de proprietari există obligația de a asigura folosința bunurilor închiriate și de a garanta pe chiriași contra tulburării folosinței se impune prevenirea pagubei patrimoniului tuturor celor implicați.
Curtea, analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs, reține următoarele:
Potrivit art.103 Cod procedură civilă, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
În cauză, hotărârea a fost pronunțată la data de 26.02.2009, iar recursul declarativ a fost depus la data de 05.03.2009, data poștei, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art.582 alin.1 Cod de procedură civilă.
Curtea apreciază că motivele invocate de recurenți, respectiv publicarea soluției pe site-ul Ministerului Justiției cu întârziere, la un interval de 6 zile ulterior datei pronunțării, nu reprezintă o "împrejurare mai presus de voința părții" care să justifice repunerea în termenul de recurs. Recurenții aveau posibilitatea de a cunoaște soluția pronunțată și prin alte mijloace decât consultarea site-ului Ministerului Justiției cu atât mai mult cu cât, în speță, termenul pentru exercitarea recursului era extrem de scurt și acesta urma să curgă de la pronunțare. Având cunoștință de data pronunțării, dat fiind faptul că au participat la dezbaterile pe fond prin apărător, recurenții reclamanți aveau posibilitatea, cu un minim de diligență, să formuleze recursul în termenul legal.
Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege, iar partea nu a dovedit că a fost în imposibilitate de a respecta termenul dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, urmează a reține decăderea recurenților din dreptul de a mai exercita calea de atac și, în consecință, urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termen ca nefondată.
Respinge recursul declarat de reclamanții - și, cu domiciliul procesual ales în C,- B, județul C, împotriva Ordonanței nr.1475 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL - D, str.22.13,.B,.3,.40, județul și sediul ales în C,-, -E 42,.C,.1,.46, județul C (la avocat ), ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud.
2 ex./27.07.2009
MH/24 Iulie 2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Elena Carina Gheorma, Adriana
