Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1254/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1254
Sedinta publica din 21.11. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Tatiana Năstase
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 6, împotriva sentintei comerciale nr.11022/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC IMPORT EXPORT SRL.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin consilier juridic - care depune delegație la dosar și intimata prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că recurenta a depus prin serviciul registratură motive de recurs.
Recurenta prin consilier juridic depune în ședință publică taxa judiciară de timbru, fiind anulată de către
Curtea comunică în ședință publică motivele de recurs intimatei, care, nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de acestea.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 14.10.2008 sub nr- reclamanta ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 6 a chemat în judecată pe pârâta SC IMPORT EXPORT SRL solicitând ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună evacuarea pârâtei din spațiile ce le ocupă la momentul actual în Piata lalomitei din--20 B, sector 6, B și anume: birou administrativ - 16,38 mp, depozit (magazie) de cântare - 10,50 mp, depozitul pentru păstrarea materialelor de curățenie - 6,72 mp, depozitul pentru păstrarea mijloacelor inițiale de intervenție pentru -14,00 mp, depozitul pentru mărfuri și ambalaje - 7,56 mp, până la soluționarea de către instanță a fondului cauzei ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Secției a VI-a a Tribunalului București
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 15.12.2006 Administrația Piețelor Sector 6 a încheiat contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr.5856/15.12.2006 cu SC Import Export SRL. Obiectul acestui contract a constat în constituirea unei asocieri pentru "reconstrucția și exploatarea" de către părțile contractante a Pieței lalomiței.
Astfel, conform clauzelor contractuale, asociatul SC Import Export SRL se obliga ca până la data de 15.03.2008 să finalizeze lucrările de construire a Pieței lalomiței.
Părtile au stabilit o clauză de reziliere conventională a contractului - pact comisoriu de grad IV, conform căruia nefinalizarea lucrărilor de construire până la data de 15.03.2008 de către asociat conduce automat la desfiintarea contractului fără somatie, notificare sau punere în întârziere" - cap. II, pct.2.3 din contract.
Până la data de 15.03.2008 SC Import Export SRL nu a finalizat lucrările de construire la a căror executare s-a obligat și nici măcar nu a obținut autorizația de construire pentru executarea acestor lucrări.
Pentru motivele mai sus prezentate, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Sectiei a VI-a a Tribunalului București, cu termen de judecată la data de 20.10.2008, prin care a solicitat instanței: să se constate reziliat contractul de asociere în participațiune înregistrat sub nr.5856/15.12.2006 intervenit între părți începând cu data de 15.03.2008 și să fie obligată pârâta să procedeze la predarea Pieței lalomiței către reclamantă.
S-a mai susținut că având în vedere prevederile cap.VI "Cerințe de dotare a piețelor" art.12 alin.1.a), b), f), g) și j) din nr.348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice. lalomiței nu poate funcționa în condiții de legalitate la momentul actual întrucât pârâta SC Import Export SRL nu înțelege să evacueze spațiile.
Reclamanta a arătat că cererea întrunește cumulativ condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.581 Cod pr.civ.
Prin sentința comercială nr.11022/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI- a Comerciala, în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 6, în contradictoriu cu pârâta SC IMPORT EXPORT SRL, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut:
Deliberând asupra admisibilității formulării cererii pe calea ordonanței președințiale, tribunalul a reținut că în drept, potrivit art. 581 alin. 1 proc.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, text de lege din care rezultă că pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială este necesară întrunirea a trei condiții, și anume: urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului. In cauză, tribunalul a constatat că acțiunea nu îndeplinește în mod cumulativ aceste condiții și respins-o ca inadmisibilă, față de faptul că nu este întrunită condiția ca măsură ce se solicită a fi luată să aibă caracter vremelnic, evacuarea fiind prin natura ei o măsură cu caracter definitiv.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 criticând soluția pronunțată pentru următoarele motive:
Prin sentinta recurata instanta a respins ordonanta presedentiala intrucat in mod gresit a considerat ca aceasta nu intruneste cumulativ conditiile de admisibilitate prevazute de art 581 Cod proc civ, respectivconditia vremelniciei masurii.
Instanta a considerat ca masura evacuariipana la pana la solutionarea de catre instanta a fondului cauzeice face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Sectiei a VI-a a Tribunalului B nu ar avea caracter vremelnic si ca masura evacuarii este prin ea insasi o masura cu caracter definitiv. Consideră ca ordonanta presedentiala a întrunit in mod cumulativ toate conditiile de admisibilitate prev de art 581 cod proc civ, astfel:urgenta masuriia fost dată de necesitatea satisfacerii unui interes public iar caracterul vremelnic decurgea fie din natura măsurii luate, fie din cuprinsul ordonanței care ar fi trebuit sa arate in mod expres că aceasta își produce efectele numai un anumit timp,respectiv numai pana la solutionarea fondului dreptului; Această condiție a vremelniciei se află într-o strânsă legătură cu neprejudecarea fondului cauzei. Ordonanța președențială este o instituție pusă la dispoziția părților doar pentru a se lua măsuri provizorii, adică în termenii legii a unor "măsuri vremelnice", iar nu definitive, asa cum de altfel s-a solicitat prin cererea introductiva. Faptul ca ar fi posibil ca măsurile luate pe calea ordonanței președințiale să rămână definitive, dacă partea împotriva căreia au fost luate, din diverse motive, nu mai urmează calea dreptului comun. nu schimbă însă caracterul vremelnic al ordonanței președințiale, în sensul că există posibilitatea discutării fondului dreptului în instanța de drept comun, deci ordonanța își va produce efectele până la pronunțarea unei hotărâri pe fond.
S-a mai aratat instantei ca Piata, face parte din domeniul public al Municipiului B conform nr. 239/2001, nr. 76/2005, Sector 6 nr. 95/2005 - in Anexa nr. pozitia 5 figureaza Piata cu regim juridic de DOMENIU PUBLIC AL MUNICIPIULUI B iar conf. Sector 6 nr. 5/2008 Administratia Pietelor Sector 6 este un serviciu public de interes local in domeniul administrarii pietelor, astfel că spatiile pe care le solicită a fi evacuate sunt necesare functionarii acestei piete, obligativitatea existentei lor fiind o conditie impusa de lege, si anume nr, 348/2004 privind exercitarea comertului cu produse si servicii de piata in unele zone publice.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond admiterea ordonanței președințiale cu consecința evacuării intimatei IMPORT EXPORT pana la solutionarea de catre instanta a fondului cauzei ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Sectiei a VI-a a Tribunalului
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, urmează a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele motive:
În mod corect instanța de fond a respins cererea de ordonanță președințială, întrucât reclamanta intimată a continuat executarea contractului și după 15.03.2008. Astfel potrivit clauzelor contractului de asociere în participațiune încheiat între părți sub nr. 5856/15 decembrie 2006, reclamanta a încasat cota parte din sumele ce-i reveneau în perioada aprilie - august 2008, considerând că aceasta a recunoscut în mod tacit valabilitatea contractului pentru perioada ulterioară lunii martie 2008.
Întrucât în cauză, condiția vremelniciei din ordonanța președințială formulată nu este îndeplinită dat fiind că evacuarea pârâtei intimate din spațiul în litigiu, prin natura ei constituie o măsură cu caracter definitoriu, urmează a respinge recursul ca nefondat.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile articolului 304 pct. 9 coroborat cu articolul 312 pct. 1 Cod procedură civilă pentru a modifica în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.11022/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC IMPORT EXPORT SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
14.01.2009
------------------
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond: a
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Tatiana Năstase, Gabriela