Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 14/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta BANK NV - Sucursala B împotriva sentinței civile nr. 1031/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta recurentă avocat - în substituire avocat, iar pentru reclamantul intimat avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 22.12.2008, de către recurentă, taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicire avocațială pentru titularul cauzei, delegație de substituire și 6 file reprezentând extrase de cont și copii facturi privind onorariul de avocat.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanță privind onorariul de avocat și concluzii scrise.
Curtea pune în discuția părților faptul că inițial acțiunea a fost pornită inițial pe calea dreptului comun, iar în prezent figurează înregistrată ca ordonanță președințială.
Reprezentanta recurentei arată că la Tribunalul Timișa fost un singur termen.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că la Tribunalul Timișa introdus 2 acțiuni, una pe calea dreptului comun, în obligație de a face, în care la instanța de fond au existat 3 termene și care nu este soluționată până în prezent, și o ordonanță președințială, care face obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta recurentei consideră că sentința primei instanței este ambiguă în acest sens, având în vedere considerentele în care nu s-a făcut referire la art. 581 Cod procedură civilă, calea de atac dată cu apel în 15 zile de la comunicare, faptul că în primă instanță s-a judecat în ședință publică și obiectul indicat. Depune la dosar 2 file reprezentând practică judiciară.
Curtea reține că reprezentantul reclamantului intimat confirmă faptul că în cauză se judecă cererea de ordonanță președințială.
Reprezentantele părților arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului București, conform motivelor de recurs. Cu privire la excepția de necompetență a Tribunalului Timiș, arată că raportat la obiectul obligației de a face, obligația nu urma să se execute în T, ci la B, contractul a fost încheiat cu Agenția B, iar sediul pârâtei este tot în Arată că prevederile art. 7 din contract nu se pot aplica în speță, deoarece în contract nu se prevede locul de executare al acestuia, după cum nici locul imobilului nu poate fi reținut. Învederează instanței că nu s-a invocat necompetența instanței la Tribunalul Timiș, întrucât a existat un singur termen, pentru care pârâta nu a fost legal citată, fiind citată cu doar 2 zile înainte de termenul de judecată, în timp ce pentru primul termen de judecată, în cauze urgente, trebuia citată cu cel puțin 5 zile înainte, astfel că i-a fost încălcat dreptul la apărare. Consideră că excepția invocată trebuia pusă în discuție, dacă în speță cauza ar fi fost amânată pentru neîndeplinirea procedurii de citare. În subsidiar, solicită modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială în primul rând ca inadmisibilă, întrucât pe cale de ordonanță președințială, care este o procedură specială, nu se poate judeca cauza de față deoarece se prejudecă fondul cauzei. Pe de ală parte, arată că nu este îndeplinită condiția urgenței, și nici celelalte condiții prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, că prima instanță s-a pronunțat pe fondul cauzei și nu a judecat aparența dreptului. Consideră că de fapt recurenta ar suporta prejudicii majore, întrucât aceasta a acordat peste 70.000 euro reclamantului. Pentru aceste din urmă argumente, solicită ca în cazul în care nu se va considera acțiunea pe cale de ordonanță președințială ca inadmisibilă, să se modifice sentința recurată în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât există o acțiune introdusă pe calea dreptului comun. Solicită cheltuieli de judecată, atât în primă instanță, cât și în recurs, precum și pentru cererea de suspendare.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului conform motivelor din concluziile scrise formulate, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, arătând că în prezentul dosar se judecă cererea de ordonanță președințială, care nu a prejudecat fondul cauzei, că există o cerere introdusă pe calea dreptului comun. Cu privire la necompetența Tribunalului Timiș, invocată de către recurentă, consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 13 Cod procedură civilă, având în vedere că locul situării imobilului este T, același fiind și locul de unde au izvorât obligațiile, precum și locul semnării contractului, motiv pentru care apreciază că Tribunalul Timiș are competența de soluționare a cauzei în primă instanță. Cu privire la neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâta și lipsa posibilității de a se apăra a acesteia, arată că cererea se putea soluționa și fără citarea părților, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită. Consideră că motivele de recurs sunt inadmisibile, întrucât în speță există urgența, există prejudiciul, iar după cum este stipulat și în contract, nu au solicitat ștergerea ipotecii din CF, ci doar acordul pentru încheierea unui acord de închiriere, cu privire la care contractul prevede că este necesar acordul Băncii. Apreciază că recurenta a refuzat în mod nefondat să-și dea acordul, câtă vreme rata băncii este de 480 de euro pe lună, iar chiria se ridica la suma de 1030 euro pe lună, astfel că reclamantul este cel prejudicia. Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta recurentei, în replică, consideră că, fiind vorba despre un recurs pe cale de ordonanță președințială, trebuie analizate doar prevederile art. 581 Cod procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1031/31.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta BANK SUCURSALA B - AGENȚIA T, având ca obiect ordonanță președințială și a obligat pârâta să emită un aviz prin care să își dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,. 2, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta BANK SUCURSALA B-AGENȚIA T, a solicitat obligarea pârâtei să emită o adresă/aviz, prin care aceasta să-și dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,. 2, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de ipotecă prin care a adus drept garanție imobilul proprietatea sa, situat în T,-, înscris în CF nr.49918 T, contract de ipotecă ce a fost încheiat ca urmare a contractării de către reclamant a unui credit de investiții imobiliare acordat de către pârâtă în baza unui contract de credit nr.-/12.02.2007.
Pe parcursul derulării contractului de credit reclamantul a adus îmbunătățiri imobilului, respectând în totalitate procedura impusă de bancă în sensul că a solicitat acordul acesteia cu privire la modificările interioare pentru îmbunătățirea confortului imobilului, iar ca urmare a finalizării tuturor lucrărilor de îmbunătățire a condițiilor imobilului ipotecat s-a făcut și o evaluare a imobilului întocmindu-se în acest sens un raport de evaluare ce cuprinde o valoare superioară celei inițiale.
Ulterior, reclamantul i-a solicitat băncii acordul, respectiv avizul, în vederea închirierii imobilului ipotecat, cerere care nu a fost aprobată, fără nici o motivație întemeiată.
Împotriva refuzului băncii reclamantul arată că a formulat o contestație depusă la bancă pentru a putea fi analizată de către organele interne ale acesteia, abilitate cu soluționarea de diferende ivite între clienții băncii și acesta, solicitând în același timp și o întâlnire cu reprezentanții acesteia în vederea soluționării conflictului pe cale amiabilă.
Față de aceste aspecte, Tribunalul Timișa reținut că reclamantul a încheiat cu pârâta un contract de credit pentru investiții imobiliare nr.-/12.02.2007 pentru suma de 75.000 euro, în scopul achiziționării unui imobil. Pentru garantarea împrumutului s-a încheiat un contract de ipotecă prin care pârâta a înțeles să garanteze suma împrumutată prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în T,-, înscris în CF 49918 În temeiul acestui contract pârâta a notat în CF dreptul de ipotecă 1 pentru suma de 75.000 euro plus dobânzi penalizatoare, comisioane și taxe precum și orice alte cheltuieli de judecată sau executare silită inclusiv a cheltuielilor efectuate cu conservarea, administrarea și/sau vânzarea bunului imobil. Pârâta a notat de asemenea în CF interdicția pentru reclamant de a înstrăina, închiria, greva, schimba, dezmembra, demola fără acordul prealabil scris al băncii și de a reduce valoarea sau degrada proprietatea.
Ulterior încheierii contractelor reclamantul a solicitat băncii acordul în vederea închirierii imobilul făcând dovada posibilității unei închirieri în condiții avantajoase, respectiv pentru o chirie lunară pentru 1390 euro, așa cum rezultă din contractul de închiriere depus la dosarul cauzei, chirie ce depășește cu mult rata lunară de rambursare a creditului ipotecar, ceea ce reprezintă o siguranță a băncii în ceea ce privește recuperarea debitului și în nici un caz un dezavantaj al acesteia.
S-a mai reținut că în contractul de ipotecă s-a inserat clauza potrivit căreia garantul s-a angajat ca pe durata contractului de ipotecă să nu înstrăineze, închirieze, schimbe sau să nu demoleze imobilul fără acordul prealabil al băncii, numai că trebuie ținut cont de faptul că acest contract este unul tipizat întocmit de bancă, fără posibilitatea de negociere, astfel încât reclamantul având nevoie stringentă de credit a fost constrâns la semnarea unui contract cu asemenea condiții.
Clauza interdicției de închiriere a imobilului care nu îi cauzează pârâtei nici un fel de prejudicii, dimpotrivă o avantajează, reclamantul având o sursă de venit suplimentară pe care o putea utiliza în scopul rambursării creditului, dar care îl dezavantajează în mod evident pe reclamant, reprezintă o clauză abuzivă așa cum este ea definită în prev.art.993 Cod civil.
Tribunalul Timișa considerat că interdicția înstrăinării imobilului ipotecat nu este justificată, nici chiar pârâta în corespondența pe care a purtat-o cu reclamantul și prin care a răspuns cererii adresată de către reclamant prin care i se solicită acordul, nu aduce o motivație solidă atunci când îi refuză reclamantului avizul. Prin adresa nr. CM/RI/5710/19.08.2008 se precizează că închirierea este enumerată printre interdicțiile convenționale care se instituie asupra unui imobil, interdicție cuprinsă în formularul tip, anexă a Convenției, reglementare având la bază practica băncilor în baterie de creditare. Dacă într-adevăr aceasta este practica băncilor de interzicere a închirierii imobilului ipotecat este o practică greșită și în același timp abuzivă, iar invocarea dispozițiilor art. 969 cod civil nu-și are locul în condițiile în care contractul de ipotecă, așa cum însăși pârâta a precizat în adresa mai sus invocată, are o anexă pe un formular tip care în mod evident nu a putut fi negociat de către reclamant.
S-a considerat de către prima instanță că o asemenea interdicție nu afectează interesul public așa cum susține pârâta, în schimb afectează în mod grav interesul particular și în mod expres unul din atributele dreptului de proprietate, acela de liberă folosință a bunului în condițiile art. 480 Cod civil.
Încălcarea dreptului de folosință a imobilului înseamnă nerespectarea prevederilor constituționale prin care se garantează dreptul de proprietate cât și ale disp.art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Pentru aceste considerente, Tribunalul Timișa constatat cererea întemeiată și a admis-o în sensul că a obligat pârâta să emită un aviz prin care să își dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,. 2.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta BANK NV - Sucursala B, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre competentă soluționare la Tribunalul București sau modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de emitere a ordonanței președințiale, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, că instanța a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
Privitor la susținerea că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Tribunalului București, ca instanța a sediului recurentei, arată că instanța de fond nu se putea întemeia pe dispozițiile art. 7 Cod procedură civilă, întrucât nu au în vedere obligații ce urmează a se executa la T și nici care izvorăsc dintr-un contract încheiat printr-o reprezentanță a noastră la T, întrucât contractele au fost încheiate de Sucursala Ba J. Bank NV, prin doi împuterniciți persoane fizice. Consideră că nici dispozițiile art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă nu se aplica, întrucât în contract nu se prevede un loc de executare a contractului. De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 13 Cod procedură civilă, întrucât aceasta cerere are în vedere aspecte legate de interpretarea contractului sau valabilitatea clauzei privitoare la interdicția de închiriere fără acord, iar nu unele ce vizează imobilul ce se află în proprietatea reclamantului, care apare în speță în mod colateral.
Se susține că excepția nu a putut fi invocată în fața primei instanțe întrucât recurenta nu a fost citată la sediul său pentru termenul de judecată la care s-a pronunțat hotărârea, considerând că se impune casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre competență soluționare la Tribunalului București.
Recurenta apreciază că s-a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, că prima instanță a analizat cererea reclamantului, la un termen cu procedura nelegal îndeplinită, fără a avea în vedere dispozițiile speciale de admisibilitate ale ordonanței președințiale, nefăcând nicio referire la aceste texte și amintind despre natura cererii doar în preambul și in dispozitiv, iar dacă ar fi avut în vedere dispozițiile art. 581 și urm. Cod procedură civilă, instanța ar fi observat că cererea reclamantului este inadmisibilă pe calea procedurii ordonanței președințiale, considerând că: lipsește urgența în condițiile în care nu suntem în situațiile expuse de art. 581 alin. 1, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, reclamantul nefiind în pericol a-și pierde vreun drept, nu are nicio pagubă pe cale de a se produce care să nu mai poată li reparată și nici nu se află în faza vreunei executări. Dimpotrivă, prin obligarea la emiterea unui acord, Bank este cea care, prin desființarea garanțiilor, este expusă unor pagube majore. Pe de altă, se arată că măsură ordonată de instanță nu poate fi, rezolvând definitiv fondul litigiul dintre părți, iar în acest sens, doctrina și jurisprudența au arătat că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât dacă se săvârșesc acte abuzive evidente ce trebuie oprite, cum ar fi evacuarea provizorie a unei persoane turbulente etc. Consideră că instanța a prejudecat fondul, analizând solicitările reclamantului în amănunt cu toate apărările sale pe fondul cauzei, înlăturând un contract de ipotecă valabil încheiat între părți.
Față de aceste aspecte, recurenta consideră că este evident că cererea reclamantului calificată ca obligație de a face este inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale, urmând procedura comună, ce deja face obiectul dosarului nr. 8544 la aceeași instanță.
Se mai susține că aparența dreptului a fost și ea analiza detaliat, vădind netemeinicia cererii reclamantului de emitere a unei ordonanțe președințiale, în condițiile în care potrivit art. 2.2 din Contractul de ipotecă și-a asumat sub semnătură în fața notarului public, interdicția de închiriere a imobilului fără acordul recurentei, care a respins motivat exprimarea acordului pentru un astfel de act în acest moment, urmând ca procedura să continue potrivit dreptului comun, în vederea administrării unui probatoriu complex.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 581 și urm. Cod procedură civilă, art. 969 Cod civil.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta parata si menținerea sentinței atacate ca temeinica si legala, cu motivarea că hotărârea a fost pronunțata de către instanța competenta întrucât prin competentă se înțelege capacitatea unei instanțe de a soluționa anumite litigii sau de a rezolva anumite cereri, iar uneori competenta este dată de calitatea părților din proces iar alteori, competenta este dată de urgenta rezolvării cererii (de ex. cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă asupra fondului sau cererea asigurării dovezilor - dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat pe viitor, -, se va îndrepta la instanța în circumscripția căreia se află obiectul cercetării sau la instanța competentă să judece cauza)
În ceea ce privește competenta teritoriala, reclamantul recunoaște că regula generală este ca cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului, iar cererea împotriva unei persoane juridice se face la instanța sediului ei, însă în cazul unor litigii privind bunuri imobile, instanța competentă este numai instanța în jurisdicția căreia se află imobilul. Consideră că reclamantul are dreptul să aleagă la care dintre instanțele în același timp competente va depune cererea, acesta fiind un prim argument de menținere ca temeinica si legala a hotărârii recurate.
Se mai arată că cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face: la instanța sediului ei principal; la instanța locului unde ea are reprezentantă pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate printr-un reprezentant al acesteia sau din fapte săvârșite de acesta.
Reclamantul solicită sa se constate ca parata are reprezentanta in T, loc in care de altfel s-a si încheiat si semnat contractul de ipoteca, iar din partea reclamantei au semnat angajați ai acesteia. Mai mult decât atât, stampila aplicata pe contractul de ipoteca este aceea a Bank T, acesta fiind un alt argument pentru ca instanța competenta să fie Tribunalul Timiș.
Se mai arată că există și excepții când cererea de chemare in judecata se introduce la locul de domiciliu al reclamantului, respectiv excepții privind introducerea cererii și Ia alte instanțe decât cea în raza căreia se află domiciliul pârâtului. Astfel, dacă se solicită executarea, anularea sau rezilierea unui contract, cererea poate fi introdusă la instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației. În cazul cererilor ce izvorăsc dintr-o obligație de plata si garantarea plații acesteia, competentă este instanța locului de plată, iar pentru cererile ce privesc obligații comerciale, competentă este instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. O alta situație specială privește cererea referitoare la bunurile imobile unde este stabilită expres instanța la care aceasta urmează să fie depusă, respectiv instanța în circumscripția căreia este situat imobilul. Dacă imobilul se află în raza de competență a mai multor instanțe, cererea se introduce la instanța de la domiciliul sau reședința pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripții. In caz contrar, cererea se depune la oricare din instanțele în raza cărora este situat imobilul. Dispozițiile art. 13 Cod procedură civilă indică competența în judecarea cererilor referitoare la un imobil respectiv, la instanța de la locul situării acestuia.
Reclamantul intimat susține că există și situația când pot alege reclamanții între instanța de la domiciliul pârâtului (instanță determinată prin aplicarea regulii generale) și o altă instanță, art. 10 Cod de procedură civilă stabilind că în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii; în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a unui imobil, în acțiunile în justificare sau în prestațiune tabulară, instanța locului unde se află imobilul; în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanța locului de plată; în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății;
Când reclamantul are obligația să alega o altă instanță decât cea de la domiciliul pârâtul (instanță determinată prin aplicarea regulii generale), reclamantul consideră că prin raportare la art. 13 și art. 12 Cod procedură civilă, în prezenta cauza competentă in soluționarea ei este Tribunalul Timiș, solicitând respingerea recursului si menținerea ca temeinica si legala a sentinței civile nr. 1931/31.10.2008.
Se mai susține de către reclamant că instanța a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 581 Cod procedura civila, având în vedere că cererea de ordonanța președințială se introduce la instanța competenta sa se pronunțe asupra fondului dreptului, iar ordonanța va putea fi data si fără citarea părților si chiar atunci când exista judecata asupra fondului dreptului. Arată că din analiza art. 581 Cod procedură civilă, rezultă condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. Ordonanța președințială are caracter vremelnic și executoriu la care se adaugă instituția puterii lucrului judecat. Ordonanțele președințiale sunt executorii prin ele însele în puterea legii. Ele pot fi executate înaintea definitivării lor și fără să fie investite cu formulă executorie (art. 374 Cod procedură civilă). Ele operează în temeiul legii. Partea nu este obligată să ceară instanței ordonarea execuției temporare și nici judecătorul nu este obligat să o pronunțe în mod expres. Practica judiciară a decis că ordonanța președințială nu are putere de lucru judecat față de procesul în fond în curs de judecată sau angajat ulterior între părți și nici față de o nouă cerere de ordonanță președințială. Deci, fiind executorii prin ele însele, în puterea legii, punerea lor în executare trebuie să se facă cu cea mai mare rapiditate.
Raportat la cele de mai sus, reclamantul consideră că au fost întrunite condițiile de admisibilitate a cererii. Astfel, cu privire la urgență, jurisprudența apreciază ca de fapt ordonanța nu este limitata numai la pagubele de ordin material deoarece elementul urgentei poate în principiu să subziste și în cazul in care păgubirea dreptului sau exercitarea lui ar fi de ordin moral, iar în cazul de față este cumulativ atât prejudiciul material cauzat de imposibilitatea reclamantului intimat de a incasa sumele de bani cu titlu de "chirie" de la chiriaș, care in mod implicit ajuta reclamantul intimat in a avea venituri suplimentare si lunare in vederea onorarii ratelor de credit către însăși parata recurenta din prezenta cauza. Un alt prejudiciu este acela ca odată neînregistrat Contractul la DGFP, reclamantul fiind pasibil de plata unei amenzi pentru nedeclararea venitului realizat si in plus obligarea de plata de penalizări de întârziere, așa cum prevăd legile speciale.
Se consideră că există și acea paguba morala întrucât banca îngrădește dreptul de proprietate al reclamantului. Având in vedere si definiția data de Codul civil român: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege" (art.480 Cod civil), astfel că dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este îndreptățit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege. Dintre toate drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru ca el oferă titularului său, exercițiul tuturor facultăților, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaște.
Reclamantul subliniază faptul că dispoziția " abutendi" reprezintă prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa, că proprietarul are libertatea de a hotărî soarta acelui bun, putând sa-l înstrăineze contra unui beneficiu mulțumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase moștenire, sa-l abandoneze ori sa-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfășoare în limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fără ca aceste acțiuni sa prejudicieze alta persoana. Arată că în cazul în care banca nu-si da acordul închirierii exista toate șansele pierderii de către reclamant a chiriașului care este si cetățean străin cu posibilități financiare de plata a chiriei lunare, care trebuia să-și utilizeze contractul de închiriere pentru a-și dobândi dreptul de rezidență pe teritoriul României respectiv in
Cu privire la caracterul vremelnic, arată că și aceasta condiție a îndeplinit-o, întrucât solicitarea sa este vremelnica, așa cum rezulta din actele anexe depuse, o cerere de chemare in judecata împotriva Băncii fiind înregistrata la Tribunalul Timiș prin care se solicită același lucru, în sensul obligării acesteia de a da acordul reclamantului intimat in vederea închirieri. Prin nepunerea la dispoziție a spațiului închiriat de către proprietar ar însemna o neîndeplinire a obligației principale a contractului de închiriere care nu este din vina acestuia, ci din vina exclusivă a băncii care interpretează greșit dreptul de ipoteca pe care îll are asupra imobilului, care nu este lezat in nici un fel de o eventuala închiriere.
Referitor la neprejudicierea fondului, reclamantul consideră că din dispozițiile hotărârii recurate si întărite prin expunerile sale, precum și din actele doveditoare pe care le-a anexat, aparenta de drept este suficienta pentru respingerea recursului declarat și a menținerii sentința atacate, care impune o măsura de protecție întrucât exista într-adevăr o urgentă, întrucât ipoteca este o garanție reala accesorie fără deposedarea proprietarului de imobilul ipotecat, care permite creditorului să urmărească bunul in mâinile oricărui s-ar afla, pentru a-și realiza cu preferința creanța.
Se arată că ipoteca prezintă pentru proprietarul imobilului avantajul ca păstrând folosința bunului, poate exercita atributele dreptului de proprietate, el poate administra bunul, ii poate culege fructele si îl poate înstrăina. În privința creditorului, ipoteca naște dreptul de preferința si pe cel de urmărire, dar nu-i dă drept de proprietate asupra bunului ipotecat. De aceea, solicită respingerea recursului si menținerea sentinței civile recurate ca temeinica si legala, constatând admisibila o astfel de cerere întrucât, în prezenta cauza sunt necesare masuri urgente si cu caracter vremelnic pentru a preîntâmpina o paguba iminenta.
Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 21.10.2008, iar primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 30.10.2008, când cauza a și fost soluționată, prin sentința recurată în prezentul dosar.
Potrivit art. 85. pr. civ. "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel", iar conform art. 89. pr. civ. "citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței".
De asemenea, art. 114/1 al. 3. pr. civ. "primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile".
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 80 din dosarul instanței de fond, citația și copia cererii de chemare în judecată au fost comunicate pârâtei la data de 28.10.2008, cu încălcarea dispozițiilor legale arătate mai sus, pârâta fiind astfel nelegal citată.
Conform înscrisului de la fila 79 din dosarul instanței de fond, pârâta a formulat la 29.10.2008 cerere de amânare a judecării cauzei, invocând prejudicierea sa prin faptul că este în imposibilitate de a-și formula apărarea și de a depune întâmpinarea în termen legal. Cu toate acestea, prima instanță nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestei cereri, încălcând în mod evident dreptul la apărare al pârâtei.
Pe de altă parte, sentința recurată este și confuză, în sensul că, deși precizează că obiectul său îl constituie ordonanța președențială formulată de reclamantă împotriva pârâtei, motivarea sentinței este făcută pe fondul cauzei și nu pe îndeplinirea sau nu a condițiilor prevăzute de art. 581. pr. civ.
În aceste condiții, pentru toate motivele arătate mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 312 al. 5. pr. civ. potrivit cărora "în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată".
Așa fiind, Curtea va admite recursul declarat de pârâta BANK NV - Sucursala B împotriva sentinței civile nr. 1031/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș, la rejudecare urmând a fi analizate și aspectele învederate de părți cu ocazia soluționării recursului, inclusiv cele referitoare la competența materială de soluționare în primă instanță a cererii reclamantei, care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs, dată fiind soluția pronunțată de instanța de recurs și motivarea acestei soluții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta BANK NV - Sucursala B împotriva sentinței civile nr. 1031/31.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./13.01.2009
Dact./14.01.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
