Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA nr. 157/C/2009 -
Ședința publică
din 22 APRILIE 2009
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- - - JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
- - - Grefier
S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta reclamantă - -, cu sediul în O,- mpotriva Ordonanței nr.46 /COM/2008 din data de 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, cu sediul în B,-, sector 1, având ca obiect ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei prin chitanța seria - nr. - din 22.12.2008 și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, la data de 08.04.2009 s-au comunicat prin fax motivele de recurs intimatei AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, iar la data de 21.04.2009 prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus la dosar întâmpinare de către intimată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Ordonanța nr.46/COM/21.01.2009, Tribunalul Bihora respins cererea formulată de reclamanta - - O în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B pentru suspendarea actului de reziliere unilaterală a Contractului de concesiune nr.65/21.11.2002 încheiat între părți, până la soluționarea cererii de arbitraj nr.856/24.11.2008 aflată pe rolul Curții Comerciale de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu poate justifica urgența și preîntâmpinarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, întrucât simpla adresă din partea pârâtei de reziliere a contractului de concesiune, nu implică automat și imposibilitatea efectivă a reclamantei de efectuare a unor lucrări agricole specifice activității.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii sale în sensul formulat.
În motivarea recursului său, reclamanta arată că în speță, urgența rezidă din aceea că față de obiectul său de activitate, trebuie să pregătească terenul și răsadurile pentru ciclul I de producție constând în înființarea de răsaduri și plantarea lor în timp util, executarea actului de reziliere punând în pericol însăși existența societății.
Mai arată că lucrările agricole nu pot fi efectuate în situația în care asupra sa ar plana incertitudinea finalizării procesului de producție, în sensul recoltării și valorificării produselor obținute.
În drept au fost invocate prevederile art. 582 Cod Procedură Civilă.
Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că reclamanta n-a făcut dovada urgenței în cauză, prin motivele invocate în recurs.
Verificând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 304 ind.1 și art. 306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art.581 (1) Cod Procedură Civilă instanța va păutea ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În speță reclamanta n-a dovedit cu nici un mijloc de probă, îndeplinirea vreunei condiții care să justifice urgența, invocând chiar ea în motivarea recursului că nu poate executa lucrările agricole, dacă asupra sa ar plana incertitudinea finalizării procesului de producție.
Pentru a înlătura această incertitudine, instanța ar trebui să verifice și să se pronunțe asupra valabilității rezilierii contractului de concesiune încheiat între părți, ceea ce este inadmisibil pe calea ordonanței președințiale, fiindcă ar prejudeca fondul litigiului.
Față de aceste considerente, în baza art.312 raportat la art. 316 și 582 Cod Procedură Civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - -, cu sediul în O,- mpotriva Ordonanței nr.46 /COM/2008 din data de 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, cu sediul în B,-, sector 1, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 aprilie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
red.dec. S - 23.04.2009
Jud.fond
Tehnored.N - 23.04.2009
- 2 exemplare
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Sotoc Daniela, Marinescu Simona