Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.157
Ședința publică din 2 februarie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtele recurente ON Gaz Distribuție SA și - SRL împotriva sentinței comerciale nr.5/CC/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente ON Gaz Distribuție SA, avocat în reprezentarea pârâtei recurente - SRL și consilier juridic - în reprezentarea reclamantei intimate.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că pârâta recurentă ON Gaz Distribuție SA a depus la dosar în data de 29.01.2009, prin registratura instanței, taxa judiciară de timbru în sumă de 5 Ron.
Reprezentanta pârâtei recurente ON Gaz Distribuție SA, depune la dosar delegația de reprezentare și copia adresei din 2.12.2008.
Reprezentanta pârâtei recurente - SRL, av. depune la dosar hotărârea nr.9879/29.12.2008 a Judecătoriei Arad prin care s-a suspendat provizoriu executarea silită, procesul verbal din 18.12.2008 al executorului judecătoresc și chitanța nr.46/02.02.2008, în original și în copie, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul reclamantei intimate, - depune la dosar delegația, întâmpinare și acte anexe, arătând că acestea au fost comunicate și celorlalte părți.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei recurente ON Gaz Distribuție SA, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, fără cheltuieli de judecată, arătând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ordonanța președințială.
Reprezentanta pârâtei recurente - SRL, av. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate prin respingerea cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat. În motivare, se arată că sentința a fost dată fără citarea părților, ordonanța nu întrunește condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, respectiv nu întrunește condiția urgenței, fiind introdusă la peste 5 luni de la finalizarea lucrărilor, în cauză nu există nici caracterul vremelnic și nici condiția neprejudecării fondului.
Reprezentantul reclamantei intimate, - pune concluzii de respingere a recursurilor și de menținere a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, arătând că pârâta - SRL nu s-a prezentat la semnarea procesului verbal de terminare a lucrărilor, iar pârâta ON Gaz Distribuție SA, prin reprezentanții săi, a efectuat probele tehnice ale lucrării. De asemenea, arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.581 Cod procedură civilă.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.5/CC/4.11.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis cererea președințială formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor - și - - Gaz Distribuție SA, a obligat pârâta - SRL A să convoace punerea în funcțiune și racordarea/branșarea la conductele în funcțiune a rețelei de gaze naturale pe care a executat-o conform contractului de executare nr.7/6.02.2008 până la soluționarea definitivă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Arad și a obligat pârâta - - Gaz Distribuție SA Târgu M să pună în funcțiune rețeaua de gaze naturale și să o racordeze/să o branșeze la conductele în funcțiune până la soluționarea definitivă a dosarului nr- aflat pe olul Tribunalului Arad.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta - SRL I în calitate de solicitant/utilizator a încheiat contractul de asociere/cofinanțare nr.649/21.04.2008 cu pârâta - - Gaz Distribuție SA Târgu M în calitate de operator de distribuție licențiat pentru proiectarea și execuția extinderii conductei presiune redusă în localitatea, jud.A 7-9.
Reclamanta - SRL I prin firma autorizată-pârâta - SRL A și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel că, s-au încheiat procesele verbale de recepție tehnică 11-13.
Comisia de recepție a lucrărilor a fost convocată de către pârâta - - Gaz Distribuție SA Târgu M pentru data de 13.10.2008 10, dar la convocare nu s-a prezentat pârâta - SRL
și punerea în funcțiune a lucrărilor executate a fost întârziată de atitudinea pârâtei - SRL A, în condițiile în care pârâta - - Gaz Distribuție SA Târgu M impune solicitarea scrisă a firmei autorizate conform Normelor Tehnice pentru Exploatarea de Alimentare cu Gaze NT-DE-01/2004 15. În această situație, în sezonul locuitorii cartierului nou de case unde s-a extins conducta nu pot beneficia de sistemul de încălzire care funcționează pe gaz 16.
Față de aceste împrejurări particulare, instanța a apreciat că, cerința esențială a procedurii ordonanței președințiale, urgența este îndeplinită pentru prevenirea unor pagube iminente care ar consta în plata unor despăgubiri către proprietarii imobilelor lipsite de încălzire.
Instanța a mai apreciat că, și condiția specifică privind neprejudicierea fondului cauzei este îndeplinită întrucât atitudinea pasivă a pârâtei - SRL A determină refuzul nejustificat al pârâtei - - Gaz Distribuție SA Târgu M de a efectua recepția și punerea în funcțiune a instalației de gaze naturale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ON Gaz Distribuție SA solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta - SRL ca fiind netemeinică și nelegală, în motivare arătând că în cauză nu este întrunită condiția caracterului vremelnic al ordonanței președințiale, conform art.581 Cod procedură civilă, întrucât măsura primei instanței de punere în funcțiune a rețelei de gaze naturale ce alimentează cartierul rezidențial are caracter definitiv deoarece la această rețea vor fi racordați prin branșamente și instalații de utilizare toți consumatorii de gaze naturale din cartierul rezidențial care și-au întocmit documentația tehnică în conformitate cu prevederile Normelor tehnice privind proiectarea, executare și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
Se mai arată că în speță nu este întrunită nici condiția neprejudecării fondului prevăzută de art.581 Cod procedură civilă deoarece măsura punerii în funcțiune a rețelei de gaze naturale necesită administrarea unui probatoriu pe calea unei acțiuni de fond. De asemenea, executantul lucrării societatea SRL nu a solicitat nici până în prezent punerea în funcțiune a rețelei de gaze naturale.
Prin obligarea societății ON Gaz Distribuție SA la punerea în funcțiune a rețelei de gaze se încalcă prevederile pct.13.1 al Anexei din Ordinul nr.58/2004 care prevăd că "recepția tehnică și punerea în funcțiune a lucrărilor din cadrul sistemelor de alimentare cu gaze naturale se face de operatorul licențiat al sistemului de distribuție, prin specialiști delegați, la cererea instalatorului autorizat al executantului".
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta - SRL solicitând, în principal, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate și în fond respingerea cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad.
În motivare, pârâta arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală întrucât ordonanța a fost dată fără citarea părților, privând-o astfel de posibilitatea de a expune starea reală din speță și implicit faptul că nu se face vinovată de situația existentă.
Astfel, recurenta arată că, într-adevăr, a încheiat cu reclamanta contractul nr.7/06.02.2008, dar aceasta nu a respectat cerințele pct.III art.2 din contract, în sensul că a avut obligația de a achita rata II, adică 50%, din prețul contractual, la finalizarea lucrării, fapt care nu s-a întâmplat în realitate. Mai mult, în data de 25.09.2008, conform "minutei" încheiate între cele trei societăți în cauză, se atestă fără nici o posibilitate de tăgadă că nu s-a putut pune în funcțiune și racorda la conductele în funcțiune ale rețelei de gaze naturale și implicit nu s-a putut recepționa lucrarea întrucât reclamanta - SRL nu a respectat distanța față de conducta de gaz ( 0,5 metri conform proiectului), fapt recunoscut de către aceasta.
Cu privire la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, recurenta arată că nu sunt îndeplinite cele 3 condiții de admisibilitate ale cererii, respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului. Astfel, se arată că reclamanta intimată a introdus cererea de ordonanță după 5 luni de la terminarea lucrării, că în cauză se tinde a se lua o măsură cu caracter definitiv și nicidecum provizoriu prin punerea în funcțiune și racordarea la sistemul de gaze naturale și că neprejudecarea fondului este o altă condiție de admisibilitate a ordonanței determinată de însuși caracterul vremelnic, provizoriu al măsurilor ce pot fi luate de instanță.
Analizând recursul declarat de pârâtele ON Gaz Distribuție SA și - SRL împotriva sentinței comerciale nr.5/CC/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, instanța constată că acestea sunt întemeiate raportat la următoarele considerente.
Prin hotărârea pronunțată prima instanță a apreciat că, în conformitate cu înscrisurile ce au fost depuse la dosar de reclamantă, aceasta și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, însă pârâtele, în mod aparent nejustificat, nu au procedat la furnizarea gazului necesar sistemului de încălzire și că urmând sezonul locuitorii cartierului nou de case nu ar putea beneficia de acest serviciu.
Cu toate acestea, deși s-a reținut că cererea este formulată datorită unor împrejurări particulare, urgența este îndeplinită, Curtea reține că nu au fost analizate celelalte două condiții de admisibilitate.
Raportat la disp. art. 581 Cod procedură civilă, alin.3, într-adevăr instanța poate pronunța o ordonanță președințială chiar și atunci când există judecată asupra fondului, și fără citarea părților. Însă, dacă hotărârea fondului se raportează la existența unui proces aflat pe rolul aceleiași instanțe pe calea dreptului comun, în condiția specifică "privind neprejudicierea fondului cauzei", instanța trebuie să analizeze condițiile de admisibilitate ale cererii și raportat la această din urmă acțiune.
Pe de altă parte, nici nu s-a făcut o apreciere a îndeplinirii sau nu a condiției vremelniciei măsurii dispuse pe calea ordonanței președințiale în speță.
La fila 25 din dosarul de fond s-a depus copia cererii de chemare în judecată formulată de aceeași reclamantă împotriva pârâtei ON Gaz Distribuție SA, dar nu s-a făcut și dovada existenței unui proces pe rol față de cea de-a doua pârâtă - SRL.
De aceea, în cauză se impune casarea hotărârii și trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiași instanțe, când vor fi analizate îndeplinirea fiecărei condiții impuse de art.581 Cod procedură civilă ca necesare pentru a se promova o acțiune pe calea specială a ordonanței președințiale.
Cu acest prilej, instanța de fond va aprecia și oportunitatea pronunțării unei astfel de măsuri în funcție de înscrisurile existente la dosarul cauzei și cele depuse de părți în recurs, precum și încadrarea cererii formulate într-una dintre ipotezele prevăzute enunțativ de alin.1 din art.581 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei - SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, raportat la dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, în această fază procesuală ele nu vor fi acordate, urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării pe fond a pricinii când se va stabili cui aparține culpa procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulat de pârâtele ON Gaz Distribuție SA și - SRL împotriva sentinței comerciale nr.5/CC/4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./ 04.02.09
tehn.M:/ 2 ex./ 04.02.09
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta