Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.487/R/COM
Ședința publică din 12 iunie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga PREȘEDINTE SECȚIE
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de către pârâta Activ 2003 împotriva sentinței civile nr.550/23.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, pârâta intimată Plus, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei recurente Activ 2003 și avocat în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta intimată Plus
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei recurente depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și arată că înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării sentinței nr. 550/23.04.2008 formulată în prezenta cauză, întrucât aceeași cerere a formulat-o pe cale separată, înregistrată sub nr- cu termen de judecată la data de 17 iunie 2008.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare, întâmpinare, un set de acte și arată că nu mai susține excepția de litispendență formulată în întâmpinare, raportat la împrejurarea că pârâta recurentă renunță la cererea de suspendare formulată în prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă ca netemeinică și nelegală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii - aparența dreptului, urgența, neprejudecarea fondului, caracterul vremelnic, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele prezentate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr. 550/23.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - " " SRL A, cu sediul în-, împotriva pârâtei - " ACTIV 2003" SRL, cu sediul în nr. 675 județul A, și în consecință: a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul din A, corp F, compus din construcție și " Observator", până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Arad; a respins acțiunea formulată de aceeași reclamantă împotriva pârâtei - " PLUS" SRL A, cu sediul în-, pentru evacuare, pe calea ordonanței președințiale; a obligat pe pârâta - " ACTIV 2003" SRL să plătească reclamantei 1013 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut că:
Reclamanta a cumpărat de la pârâta - Plus SRL, la 16 martie 2007, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 308, construcția nefinalizată situată pe, cu prețul de 15.000 euro la cursul BNR al zilei.
Prin acest contract părțile au convenit ca vânzătoarea să transmită cumpărătoarei dreptul de proprietate asupra construcției nefinalizate din corpul F al ștrandului și să cesioneze cumpărătoarei contractul de închiriere nr. 1757 din 11 mai 2004, încheiat cu - Comunală SA
În mod necontestat, reclamanta cumpărătoare a achitat pârâtei prețul construcției iar prin actul adițional încheiat la 11 noiembrie 2007, părțile contractului de locațiune nr. 1757 din 11 mai 2004, au convenit ca titulara dreptului de folosință asupra suprafeței de 96 mp teren deschis aflat in spațiul aferent corpului F, să devină reclamanta, în urma cesiunii efectuate în acest sens de către pârâta vânzătoare - Plus SRL.
De asemenea, instanța a constatat că pârâta Plus SRL a încheiat cu pârâta Activ 2003 SRL contractul de închiriere înregistrat sub nr. 724 din 24 mai 2006, prin care - Plus SRL a închiriat pârâtei - Activ 2003 SRL spațiul denumit terasa observator situat in incinta ui din A și a subînchiriat terenul în suprafața de 96 mp, pe care este amplasat acest spațiu, respectiv teren deschis, terase aflat în spațiu - corp
În acest ultim contract, părțile au convenit ca și temei al încetării închirierii, situația încetării contractului de închiriere dintre locator si Comunală SA, precum și la cererea locatorului cu o prealabilă notificare făcută locatarului cu minim 90 de zile înaintea datei la care locatorul înțelege să înceteze contractul de închiriere.
Chiar dacă pârâta - Activ 2003 SRL, a susținut că reclamanta nu a dovedit identitatea dintre spațiul in litigiu, pentru care solicită evacuarea (construcție și teren), este evident că aceasta identitate există, atâta vreme cât pârâta - Plus SRL, care a vândut reclamantei construcția și i-a cesionat dreptul de folosință asupra terenului, a fost cea care a închiriat pârâtei Activ aceleași imobile, iar contractul de închiriere dintre cele două pârâte este titlul său de folosință pe care pârâta Activ îl invocă în apărare.
Actele depuse la dosar de către reclamantă în dovedirea dreptului său de proprietate și identitatea mai sus arătată dovedesc tocmai aparența dreptului reclamantei de a solicita pârâtei evacuarea din spațiul comercial in litigiu.
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite și condițiile referitoare la urgența și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, având în vedere împrejurarea că reclamanta cumpărătoare, dar și pârâta vânzătoare a spațiului au notificat-o pe pârâta Activ referitor la dreptul de folosință al spațiului comercial (construcție și teren) dobândit de reclamantă, dar pârâta Activ 2003 SRL nu a înțeles să respecte dreptul de folosință invocat de reclamantă, în condițiile în care și aceasta intenționează să desfășoare în spațiu activități comerciale, dar este împiedicata în acest sens de comportamentul pârâtei.
Susținerile formulate în apărare de către pârâtă, referitoare la lipsa dovezilor identității între spațiul în litigiu și cel ocupat de ea, ca și referitoare la concurența titlurilor invocate de părți sunt aspecte ce vizează o judecată pe fond, judecată pe care reclamanta a promovat-o deja și care constituie obiectul dosarului -, dar și pe care pârâta le-ar fi putut lămuri în perioada scursă de la notificările primite din partea reclamantei și respectiv a - Comunală SA A, încă din octombrie - decembrie 2007.
Instanța a înlăturat și apărările formulate de aceeași pârâtă referitoare la neîndeplinirea condiției vremelniciei măsurilor ce s-ar lua în situația admiterii cererii reclamantei, deoarece dacă judecata pe fond a cauzei va releva justețea titlului de folosință invocat de pârâtă, aceasta va putea la rândul său să reintre în posesia spațiului, folosind aceleași proceduri legale ca și reclamanta.
Pentru considerentele de mai sus, instanța a stabilit că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 581 Cod pr. civilă, și drept urmare a admis cererea reclamantei față de pârâta - " Activ 2003" SRL și a dispus evacuarea necondiționată a acesteia, din spațiul comercial.
Ca urmare a faptului ca instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - " Plus" SRL, s-a respins acțiunea reclamantei formulată, față de aceasta.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, pârâta Activ 2003, fost obligată să plătească reclamantei 1013 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Activ 2003 solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă ca netemeinică și nelegală.
În motivare a arătat că:
C mai important aspect pe care l-a supus atenției Tribunalului Arad, care însă la pronunțarea soluției nu a fost avut în vedere, este aceea că în incinta ui, proprietarul terenului și al construcțiilor este Statul român respectiv Municipiul Susține că atâta timp cât reclamanta nu face dovada faptului că proprietarul - Municipiul A - i-a transmis dreptul de proprietate asupra vreunei construcții din incinta ui sau că deține un spațiu în baza unui contract de închiriere, comodat, concesiune încheiat cu proprietarul spațiilor, acțiunea acesteia este inadmisibilă pentru lipsa unui titlu care să-i confere dreptul de a solicita evacuarea pârâtei.
Potrivit prevederilor art. 492 Cod civil, "Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra".
Acest text legal instituie, în favoarea proprietarului terenului, o prezumție de proprietate asupra construcțiilor până la dovada contrară. Ori, în prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada că este proprietar asupra construcțiilor, pe cale de consecință apreciază că nu poate exercita cu succes o acțiune de evacuare.
Reiterează excepția invocată la instanța de fond, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantei.
Prin cererea de ordonanță președințială se solicită evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul situat în A, în incinta ui, corp F compus din construcție și " Observator" până la soluționarea irevocabilă a dosarului - pe rolul Tribunalului Arad.
În acel dosar, are calitatea de reclamant, pârâtele fiind aceleași, cu cele din prezentul dosar însă obiectul acțiunii este "să constatați că reclamanta sunt proprietara cu titlu de cumpărare a spațiului situat pe copr F, compus din construcții nefinalizate".
Acțiunea în evacuare se poate exercita de către proprietarul unui imobil sau de persoana care deține acel imobil cu un titlu, împotriva unei persoane care ocupă imobilul fără nici un titlu.
Apreciază că, pentru a solicita evacuarea, reclamanta trebuie să facă dovada unui drept de proprietate asupra spațiului din care se solicită evacuarea pârâtei sau să facă dovada deținerii acestui spațiu cu un anumit titlu.
Reclamanta nu poate face dovada dreptului de proprietate, mai mult această recunoaștere că nu are un drept de proprietate, promovând, așa cum s-a arătat anterior, o acțiune al cărui obiect este să se constate că este proprietara construcției.
În motivarea acțiunii, reclamanta se prevalează de un contract de vânzare cumpărare încheiat cu Plus ce are ca obiect vânzarea unei construcții nefinalizate, fără însă a dovedi unde este amplasată construcția, cum a fost realizată această construcție, fără a dovedi că persoana care a înstrăinat construcția era proprietara acesteia și, cel mai important, fără a dovedi că acea construcție este cea din care se solicită evacuarea pârâtei.
Față de aceste împrejurări, pârâta apreciază că acest act nu poate constitui un titlu care să stea la baza pronunțării unei hotărâri de evacuare a Activ 2003
Reclamanta nu face dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 3 din contractul menționat, respectiv nu face dovada emiterii facturii pentru suma ce reprezintă prețul de vânzare, situație în care devin aplicabile prevederile art. 4 din contract, potrivit căruia acesta intră în vigoare și își produce efectele de transmitere a dreptului de proprietate începând cu data plății facturii menționate la art. 3.
Pe cale de consecință, în lipsa facturii, contractul de vânzare cumpărare nu a intrat în vigoare și nu și-a produs efectele.
De asemenea, în motivarea acțiunii introductive, invocă Actul adițional la Contractul de locațiune nr. 1757/11.05.2007, act adițional încheiat la data de 13.11.2007 între Comunală A și reclamantă, însă acesta are ca obiect închirierea unei suprafețe de 96 mp teren.
În condițiile în care reclamanta solicită evacuarea pârâtei dintr-o construcție, apreciază că aceasta nu se poate prevala nici de acest contract încheiat cu Comunală A, care are ca obiect o suprafață de teren, pentru a justifica calitatea procesuală activă.
Pentru ca instanța să pronunțe o ordonanță în baza căreia să fie evacuați, reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea următoarelor condiții de admisibilitate a cererii de chemare în judecată: aparența dreptului; urgența; neprejudecarea fondului; caracterul vremelnic.
În mod netemeinic și nelegal Tribunalul Arada reținut că în speță sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, însă pârâta apreciază că aceste condiții nu sunt întrunite.
Pentru a putea exercita cu succes o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, aparența dreptului trebuie să se situeze în favoarea reclamantei, ori în prezenta cauză aparența dreptului se situează în favoarea pârâtei.
Reclamanta nu are dreptul de proprietate asupra construcțiilor din care solicită să fie evacuată pârâta, deoarece din Contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și Plus nu rezultă că acesta are ca obiect spațiul ocupat de către pârâtă.
Prin promovarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr.-, raportat la obiectul acțiunii, reclamanta recunoaște că la acest moment nu are un drept de proprietate asupra construcțiilor ce fac obiectul litigiului și nici un titlu care să-i confere un drept asupra acestui spațiu.
Urgența constituie o cerință esențială a ordonanței președințiale, fapt ce explică și enunțarea ei expresă de art. 581.proc.civ. urgența apare ca o condiție ce trebuie justificată atât pentru exercitarea cererii, cât și pentru pronunțarea ordonanței.
Condiția urgenței trebuie întrunită din momentul sesizării instanței și până în momentul pronunțării ordonanței, ori de câte ori se constată lipsa acestei cerințe continuarea procedurii specifice ordonanței președințiale nu are nici o justificare.
În prezenta cauză, reclamanta se prevalează de un contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 16.03.2007, cu un an înainte de data promovării prezentei acțiuni. Aceste afirmații se regăsesc și în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Dată fiind starea de pasivitate a reclamantei, în decursul acestei perioade de un an pârâta nefiind tulburată în folosința spațiului, apreciază că în cauză nu este întrunită condiția urgenței.
Reclamanta nu are nici un drept asupra spațiului din care solicită să fie evacuați. Păstrarea "așa zisului drept de proprietate" al reclamantei asupra imobilului nu este în nici un fel condiționată de admiterea cererii de ordonanță președințială, existența dreptului reclamantei nefiind în pericol, în situația în care acesta ar fi probat, însă așa cum a arătat anterior, la momentul actual reclamanta nu poate dovedi dreptul de proprietate asupra acelui imobil.
În ceea ce privește prevenirea pagubei iminente și care nu s-ar repara, nici acest caz nu este incident în prezenta cauză întrucât prin neeliberarea spațiului nu se cauzează vreo pagubă ireparabilă reclamantei, chiar în ipoteza în care au apreciat că reclamanta este proprietara spațiului.
Dimpotrivă, paguba ireparabilă ar urma să fie cauzată pârâtei care s-ar găsi în imposibilitatea de a desfășura activități comerciale în imobilul aflat în litigiu, profitul nerealizat în perioada de până la soluționarea în fond a litigiului fiind ireparabil.
Înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu ocazia executării - nici această situație nu este incidentă nefiind în discuție anumite activități care ar putea îngreuna executarea vreunui titlu executoriu.
Neprejudecarea fondului reprezintă o condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale.
Această condiție este determinată de însăși caracterul vremelnic, provizoriu al măsurilor ce pot fi ordonate de instanță.
Pârâta apreciază că în prezenta cauză, pentru a se dispune evacuarea chiar și cu caracter vremelnic, instanța trebuie să aibă în vedere toate aspectele de ordin juridic ce guvernează relațiile dintre părțile în litigiu.
Astfel, în situația în care ar exista identitate între cele două construcții - cea asupra căreia reclamanta invocă așa zisul drept de proprietate și cea din care se solicită evacuarea - instanța ar trebui să analizeze natura raporturilor juridice, titlu în baza cărora pârâta ocupa acel spațiu, respectiv Contractul de închiriere încheiat între Plus și pârâtă, condițiile în care Plus a cesionat contractul de locațiune încheiat cu Comunală A către reclamantă și modul în care a fost aprobată de către Municipiul A și Comunală A această cesiune.
Analizarea tuturor acestor aspecte este de natură să prejudece fondul cauzei.
Vremelnicia măsurii luate reprezintă o condiție a ordonanței, condiție care se află într-o strânsă legătură cu neprejudecarea fondului cauzei.
Rațiunea ordonanței este chiar aceea de a se lua o măsură rapidă și cu caracter temporar. Practic însă, de cele mai multe ori măsura luată de instanță pe calea ordonanței președințiale corespunde dreptului, de aceea dacă reclamantul are câștig de cauză el nu mai are interesul de a exercita ulterior o acțiune pe drept comun.
În situația în care instanța va admite acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, pârâta apreciază că măsura evacuării, ar fi o măsură definitivă și nu una, situație în care pârâta nu și-ar mai putea exercita drepturile ocrotite de lege, respectiv nu ar mai putea invoca dreptul de retenție asupra imobilului până la dezdăunarea acesteia.
În cauză, a formulat întâmpinare reclamanta intimată, care a solicitat respingerea recursului.
În motivare arată că deși a cumpărat spațiul comercial indicat și deține un titlu asupra acestuia - dat de Contractul de vânzare - cumpărare nr. 308/16.03.2007, încheiat cu pârâta Plus, nu poate folosi spațiul, achită în continuare chiria pentru a-și desfășura activitate comercială în altă locație, achită ratele de împrumut bancar contractat pentru achitarea prețului către vânzătoare, dar nu poate folosi spațiu comercial în plin sezon comercial din pricina pârâtei.
Astfel, cum a arătat și în cererea de ordonanță președințială, deține cu titlu spațiul comercial din care a solicitat evacuarea pârâtei.
Reclamanta intimată arată că a dobândit prin Contractul de vânzare - cumpărare nr. 308/16.03.2007 încheiat cu pârâta Plus spațiul comercial situat în incinta ui, corp F, compus din construcție nefinalizată, sens în care a achitat vânzătoarei suma de 50.583 RON, echivalentul a 15.000 EURO, cu titlu de preț pentru spațiul cumpărat, astfel cum rezultă din ordinele de plată anexate.
Prin contractul de locațiune nr. 1757/2004 modificat prin Actul adițional nr. 2061/13.11.2007, reclamanta a închiriat de la Comunală A suprafața de 96 mp teren deschis (terase) aflat în spațiul corp
Astfel, începând cu data de 01.12.2007, reclamanta este titularul spațiului situat în incinta ui, corp F, fiind proprietar asupra construcției și locatar asupra terenului -terasă, pentru care achită o chirie de 576 EURO.
Reclamanta este deținătoare a spațiului comercial în litigiu cu titlu de locațiune în baza Contractului de închiriere nr. 1757/2004 și actului adițional nr. 2.04.2008 încheiat între Municipiul A în calitate de proprietar și în calitate de chiriaș.
Deși a cumpărat de un an de zile spațiul indicat, reclamanta nu poate intra în posesia acestuia din cauza pârâtei care ocupă în mod abuziv acest spațiu comercial. Precizează că pârâta Activ 2003 a fost notificată în sensul eliberării spațiului indicat atât de către reclamantă, cât și de către Comunală A și de pârâta Plus care a subînchiriat inițial spațiul comercial indicat.
În aceste condiții, pârâta Activ 2003 nu mai poate invoca în sprijinul său existența unui titlu dat de Contractul său de subînchiriere încheiat cu Plus care a subînchiriat inițial spațiul comercial indicat.
În aceste condiții, pârâta Activ 2003 nu mai poate invoca în sprijinul său existența unui titlu dat de Contractul său de subînchiriere încheiat cu Plus - antecesoarea reclamantei, întrucât această societate a notificat pârâta în sensul rezilierii contractului de închiriere încheiat între Plus și Activ.
Ba mai mult, în cuprinsul contractului de închiriere la care se face referire, se stipulează că acesta încetează în situația încetării contractului de închiriere dintre locator și Comunală A - art.15 lit. c din contractul de închiriere dintre Plus și Activ 2003; ori contractul de închiriere pe care se bazează pârâta a încetat prin încheierea unui alt Contract de închiriere între Comunală A și, situație în care a încetat contractul de subînchiriere al pârâtei Activ 2003
În ceea ce privește susținerea că reclamanta nu face dovada unui drept de proprietate asupra spațiului din care solicită evacuarea pârâtei, în baza dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii; astfel dacă, potrivit art. 17 din DL nr. 115/1938 intabularea avea și efect constitutiv de drept, în sensul că dreptul real lua naștere din momentul intabulării lui în cartea funciară, dimpotrivă în conformitate cu art. 27 din Legea nr. 7/1996 toate înscrierile în cartea funciară, inclusiv intabularea, produc numai două efecte: opozabilitatea față de terți și determinarea rangului înscrierii în ordinea înregistrării cererii de înscriere.
Examinând recursul formulat, conform motivelor de recurs, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:
Din probele administrate atât la prima instanță cât și în recurs Curtea reține că între Plus și a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 308/16.03.2007, prin care prima societate a vândut celei de a doua construcția nefinalizată de pe ștrandul, corpul F (filele 5-6 din dosarul primei instanțe).
De asemenea, între pârâtele Plus și Activ 2003 s-a încheiat contractul de închiriere nr. 724/24.05.2006, prin care ultimei pârâte i s-a închiriat spațiul denumit "terasa Observator" situată în incinta ui din A și i s-a subînchiriat terenul în suprafață de 96 mp pe care este amplasat spațiul comercial (filele 19-21 din dosarul primei instanțe).
Acest contract a fost încheiat pe o durată nelimitată, dar nu mai puțin de un an de la data încheierii sale.
Pe de altă parte, reclamanta a formulat, pe calea dreptului comun, o cerere împotriva pârâtelor Activ 2003 și Plus, prin care solicită instanței să constate că este proprietara, prin cumpărare, a spațiului din A, situat pe, corp F, compus din construcție nefinalizată.
Conform art. 581, alin. 1.proc.civ. instanța poate ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În speță, prin evacuarea pârâtei Activ 2003 din spațiul comercial asupra căruia reclamanta pretinde că este proprietară, s-a nesocotit de către prima instanță condiția vremelniciei cerută de textul de lege de mai sus. Astfel, evacuarea pârâtei, care la rândul său invocă un drept de folosință asupra spațiului comercial respectiv, în virtutea unui contract de închiriere, este o măsură definitivă.
Pe de altă parte, dispunând evacuarea, prima instanță a făcut o analiză a raporturilor juridice dintre părți, tranșând astfel situația litigioasă dintre ele, ori raporturile juridice dintre părțile litigiului prezintă o complexitate ridicată ce nu poate fi analizată pe calea ordonanței președințiale, ci doar pe calea dreptului comun.
Este posibilă luarea măsurii evacuării pe calea ordonanței președințiale atunci când ocuparea spațiului este vădit abuzivă, când pârâtul nu poate invoca în mod rezonabil nici un drept asupra spațiului respectiv și când reclamantul prezintă un titlu de proprietate de netăgăduit.
În speță însă, pe de o parte, reclamanta a prezentat un titlu de proprietate contestat în mod rezonabil de către pârâta Activ 2003, iar pe de altă parte, pârâta invocă un titlu asupra spațiului respectiv.
O altă condiție cerută de art. 581, alin. 1.proc.civ. este ca prin măsura luată pe calea ordonanței președințiale să se tindă la păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, ori, în speță, refuzul pârâtei Activ 2003 de a părăsi spațiul comercial în litigiu nu poate aduce, în sine, atingere dreptului de proprietate asupra acestui spațiu, pretins de reclamanta și nici nu este de natură să provoace o pagubă ireparabilă.
Nu pot fi primite argumentele expuse de reclamanta intimată în întâmpinarea la recurs, conform cărora pârâta Activ 2003 ocupă spațiul în mod abuziv, iar contractul de închiriere de care se prevalează este reziliat, pentru că asemenea argumente ce țin de interpretarea unor clauze contractuale, în contextul existenței mai multor raporturi juridice complexe nu pot fi analizate în procedura ordonanței președințiale.
La fel, raporturile juridice dintre pârâte cu privire la subînchirierea terenului pe care este situat spațiul comercial în litigiu, precum și calitatea de proprietară a asupra spațiului comercial nu pot fi analizate în această procedură, pentru că s-ar prejudeca fondul litigiului.
Această procedură specială implică doar o analiză sumară a probelor părților și a raporturilor juridice dintre ele, în situații ce reclamă o urgență deosebită, când este în pericol existența dreptului litigios însuși, când o anumită stare de fapt sau de drept s-ar schimba iremediabil sau s-ar remedia cu foarte mari și disproporționate eforturi sau cheltuieli și sunt suficiente indicii că această schimbare este ilegitimă.
În speță, simplul fapt că reclamanta invocă existența unor pierderi financiare din neutilizarea spațiului comercial asupra căruia se pretinde a fi proprietară nu este un temei suficient pentru a obține evacuarea pârâtei Activ 2003 din respectivul spațiu.
În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în speță a dispozițiilor art. 581.proc.civ. fiind astfel incident cazul de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9.proc.civ. motiv pentru care, în baza art. 312, alin. 1-3.proc.civ. va admite recursul formulat de pârâta Activ 2003 și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta, pentru evacuarea pârâtei Activ 2003
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, întrucât nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Activ 2003 împotriva sentinței civile nr.550/23.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge în tot cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - DR. - -
GREFIER,
Red./16.06.2008
Tehnored /19.06.2008/2 ex.
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban