Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 516/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 516/R-Com
Ședința publică din 08 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtulSC IS SRL, cu sediul în Sibiu,-, județul Sibiu, împotriva sentinței nr. 320/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți - cu sediul în,-,. B,. 9, Județul V, - domiciliat în,-,. A,. 14, Județul V și intimații - reclamanți - domiciliată în,-,. B,. 5, Județul,- domiciliată în,-,. B,. 7, Județul V, - domiciliată în,-,. B,. 12, Județul V, - domiciliată în,-,. B,. 8, Județul V, - domiciliat în,-,. B,. 4, Județul V, - domiciliată în,-,. B,. 2, Județul V, - domiciliat în,-,. B,. 16, Județul V și - domiciliată în,-,. B,. 3, Județul V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimații - reclamanți în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru intimații - reclamanți depune la dosar împuternicirea avocațială și un borderou cu acte. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru intimații - reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar note de ședință pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 20.08.2008, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții SC SRL Sibiu, reprezentată prin, și G, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună, pe calea ordonanței președințiale, sistarea lucrărilor de mansardare la blocul situat în Orașul,-,.A și B, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în data de 26.10.2007, pârâții au încheiat o convenție pentru edificarea planșeului blocului menționat anterior, fără a fi adusă la cunoștința tuturor proprietarilor.
În conținutul convenției se stipulează că aceasta a avut la bază o hotărâre AGA a membrilor proprietari ai asociației, ținută în data de 22.110.2007, dar despre care reclamanții, de asemenea, nu au avut cunoștință.
S-a mai precizat că tabelul cu numele proprietarilor este contrafăcut, datele nefiind reale, precum și faptul că lucrările de construcții, demarate deja, pun în pericol rezistența clădirii și a locatarilor, prin modul defectuos de concepere și realizare.
Judecătoria Brezoi - prin sentința civilă nr.622/29.08.2008 a admis cererea reclamanților și a dispus sistarea lucrărilor de mansardare, până la soluționarea litigiului vizând nulitatea convenției, ce formează obiectul dosarului nr-, cu 310,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut că, din conținutul Convenției (7) rezultă că pârâții, în calitate de președinte și G, în calitate de administrator, au convenit cu pârâta SC SRL efectuarea unor lucrări de mansardare la blocul 6a, scările A și
În conținutul convenției, și G, ca reprezentanți ai Asociației de proprietari au invocat împuternicirea dată în adunarea generală, prin procesul verbal din 22.10.2007.
Cum reclamanții contestă semnăturile de pe tabelul nominal ce reprezintă împuternicirea dată pârâților și au depus la dosar copii CI, pentru o parte din semnatari, la o simplă verificare instanța a constatat că, într-adevăr, datele de identificare ale acestora nu corespund.
Față de această situație și având în vedere că reclamanții au depus la dosar dovada existenței pe rolul instanței a unei acțiuni civile privind nulitatea convenției și faptul că au fost demarate lucrările de construire, instanța a constatat că se impune luarea unei măsuri urgente și vremelnice, până la soluționarea fondului.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâții, G și SC SRL, criticând-o pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, prin invocarea lipsei calității procesual-pasive a pârâților - persoane fizice, precum și a nerespectării și interpretării greșite, la situația existentă în cauză, a dispozițiilor art.581 Cod pr.civilă.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă - prin încheierea nr.79/2.10.2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul său și înaintarea la Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art.4 și 56 Cod comercial, față de calitatea de comerciant a uneia dintre părțile din litigiu și natura prestațiilor sale.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială de contencios administrativ și fiscal - prin decizia nr.2/8.01.2009 a admis recursurile pârâților, a casat sentința și a reținut cauza spre judecată - în primă instanță - la Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții, G și.
Astfel, s-a reținut că litigiul fiind de natură comercială, neevaluabil în bani, judecata în primă instanță aparținea tribunalului și nu judecătoriei, potrivit art.2 pct.1 lit.a) Cod pr.civilă.
Cauza a fost repartizată în sistem aleatoriu, formând dosarul cu nr.3822/90//2009, reclamanții precizând cererea în sensul că au solicitat sistarea lucrărilor până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal - prin sentința nr.320/25.02.2009 a admis cererea reclamanților, a dispus sistarea lucrărilor de mansardare începute la blocul situat în,-,.A și B, până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr-.
Pentru a se pronunțat în sensul arătat, instanța de fond a reținut că temeiul juridic al cererii îl constituie dispozițiile art.581 alin.1) Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din interpretarea textului sus-menționat rezultă condițiile de admisibilitate ale ordonanței, și anume urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
În speță, s-a reținut că se solicită pronunțarea unei ordonanțe președințiale în materia raporturilor de proprietate, cerere formulată de proprietarii unor apartamente situate în, str. -, nr.6A, prin care se urmărește apărarea dreptului de proprietate asupra imobilului în care se află situate și locuințele reclamanților, imobil aflat în pericol, ca urmare a lucrărilor executate de către societatea pârâtă.
În aceste condiții, calitatea procesuală activă a reclamanților trebuie analizată prin prisma acestor raporturi, iar nu a unor raporturi de natură contractuală, așa cum au invocat pârâții prin recursurile formulate.
Instanța a constatat că toate cele trei condiții cuprinse în prevederile art.581 Cod procedură civilă, sunt îndeplinite în cauza de față, având în vedere următoarele:
Urgența este justificată de faptul că o eventuală continuare a lucrărilor ar putea să-i prejudicieze pe reclamanți, în condițiile în care pe rolul instanțelor se află două procese, care au ca obiect, pe de o parte, anularea Convenției încheiate între Asociația de Proprietari nr.1 și societatea pârâtă-ce constituie obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Brezoi - iar, pe de altă parte, anularea parțială a autorizației de construcție nr.40/9.07.2008, ce constituie obiectul dosarului nr--aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția contencios administrativ.
Caracterul vremelnic al măsurii sistării lucrării este dat de limitarea în timp a acestei măsuri, solicitându-se sistarea lucrării până la soluționarea cauzei ce constituie obiectul dosarului nr-, așa cum s-a precizat ulterior, litigiu care rezolvă pe fond litigiul dintre părți.
Neprejudecarea fondului decurge din cea de-a doua condiție, instanța apreciind că trebuie a se cerceta numai aparența dreptului, în speța de față, reclamanții dovedindu-și calitatea de proprietari ai apartamentelor situate în imobilul asupra căruia se execută lucrări de mansardare, despre care se arată că pun în pericol rezistența imobilului, eliberarea autorizației de construire fiind calificată ca fiind nelegală.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termen legal, pârâta SC SRL Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.105 alin.2 Cod pr.civilă - aceasta nefiind legal citată pentru termenul din 25.02.2009, astfel că nu și-a putut realiza apărarea corespunzătoare, în condiții de contradictorialitate;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, prin interpretarea greșită a dispozițiilor art.581 Cod pr.civilă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile ordonanței președințiale, întrucât, dacă tribunalul ar fi realizat un examen sumar al fondului cauzei, ar fi determinat că aparența dreptului este în favoarea recurentei-pârâte.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii reclamanților, cu plata cheltuielilor de judecată.
Până la soluționarea recursului, recurenta a invocat dispozițiile art.582 Cod pr.civilă, privind suspendarea executării sentinței.
Prin decizia nr.405/R-COM/10.004.2009, Curtea de APEL PITEȘTIa dispus anularea cererii de suspendare ca netimbrată, în temeiul art.11 și 20 din Legea nr.146/1997 și art.1 din Legea nr.123/1997, pentru neachitarea taxei de timbru de 10,00 lei și timbrului judiciar de 0,3 lei.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiurile invocate, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică, vizând încălcarea dispozițiilor art.105 alin.2, ce sancționează cu nulitatea hotărârea luată, fără citarea legală a tuturor părților implicate în cauză, sens în care este neasigurat principiul dreptului la apărare și al contradictorialității, curtea o apreciază ca nejustificată, în raport cu înscrisul aflat la 16 (dosar nr-) reprezentând dovada îndeplinirii procedurii de citare cu recurenta pârâtă, realizată prin afișare, în condițiile art.92 alin.4 Cod pr.civilă.
Faptul că aceasta nu și-a trimis reprezentantul în susținerea apărărilor sale, nu poate conduce la imputarea lipsei rolului activ al judecătorului, după cum nici a încălcării principiilor menționate de recurenta-pârâtă, mai ales având în vedere obiectul dedus judecății, ce presupune judecarea cu celeritate a cauzei, tocmai pentru împiedicarea vătămării vreuneia din părțile în litigiu.
Nici critica referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor art.581 Cod pr.civilă nu poate fi primită, judecătorul cauzei, fără a antama fondul acesteia, a analizat probatoriul administrat prin primirea condițiilor imperative impuse de text, constatând că, în fapt, aparența dreptului este în favoarea reclamanților, nu a pârâților.
Caracterul vremelnic al măsurii fiind asigurat până la soluționarea irevocabilă a cauzei cu nr.3745//90/2008 al Tribunalului Vâlcea, vizând anularea convenției ce a stat la baza începerii lucrărilor de mansardare la imobilul respectiv.
Într-adevăr, obligația de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât pentru cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, ce ar produce un prejudiciu iminent și încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate al reclamanților, aspect reieșit din dezbateri, ceea ce contrazice afirmațiile recurentei-pârâte.
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile art.581 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurenta la plata sumei de 357 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC IS SRL, cu sediul în Sibiu,-, județul Sibiu, împotriva sentinței nr. 320/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți - cu sediul în,-,. B,. 9, Județul V, - domiciliat în,-,. A,. 14, Județul V și intimații - reclamanți - domiciliată în,-,. B,. 5, Județul,- domiciliată în,-,. B,. 7, Județul V, - domiciliată în,-,. B,. 12, Județul V, - domiciliată în,-,. B,. 8, Județul V, - domiciliat în,-,. B,. 4, Județul V, - domiciliată în,-,. B,. 2, Județul V, - domiciliat în,-,. B,. 16, Județul V și - domiciliată în,-,. B,. 3, Județul V.
Obligă recurenta la plata sumei de 357 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
18.05.2009
Red.IB
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru