Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 518/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 520/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 518

Ședința publică de la 02 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 3: Alecsandrina

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții - și - împotriva sentinței comerciale nr. 2285 la 19.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 03.04.2008, intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 02.05.2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Intimata prin avocat depune la dosar întâmpinare, în două exemplare.

Curtea, în temeiul art.96 proc.civilă comunică apărătorului recurenților un exemplar al întâmpinării.

Apărătorul recurenților arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Intimata prin avocat depune la dosar un set de înscrisuri certificate.

Se arată de către apărătorul recurenților că alte cereri nu mai au de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul în fond.

Intimata prin avocat arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul în fond.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și să se dispună evacuarea intimatei din imobilul situat în-, parter, sector 1, urmând ca cheltuielile de judecată să fie cerute pe cale separată.

Intimata prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, depunând și chitanța în acest sens.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.2285 la 19.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI a Comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții - și - împotriva pârâtei SC SRL, cerere prin care se solicita evacuarea acesteia din firmă, pe cale de ordonanță președințială din imobilul situat în B,-, parter, sector 1.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute de art.581 pr.civ. cât timp nu s-au aplicat în mod riguros dispozițiile de protecție din G nr.40/1999, iar pârâta nu are condiția de tolerat.

Împotriva acestei sentințe formulează recurs reclamanții, în esență, pentru următoarele motive:

G nr.40/1999 se aplică doar persoanelor fizice și este o normă de protecție socială, ori persoanelor juridice nu li se poate aplica protecția socială, domeniul de aplicare al normei fiind contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, în cauză fiind vorba de un spațiu comercial.

Se mai arată că în cauză nu operează tacita relocațiune, contractul de închiriere încheiat de către pârâtă cu SC SA încetând odată cu retrocedarea imobilului către recurenți.

Intimata formulează întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată recurenții reclamanți au solicitat, pe cale de ordonanță președințială, evacuarea intimatei pârâte dintr-un imobil proprietatea acestora.

Măsurile dispuse pe calea ordonanței președințiale au caracter provizoriu fiind dispuse, de regulă, până la data soluționării fondului.

Evacuarea este o măsură definitivă care nu poate fi dispusă în această procedură specială, considerentele ce sunt avute în vedere la pronunțarea unei hotărâri de evacuare neputând fi analizate în mod sumar în procedura ordonanței președințiale.

Este lipsit de relevanță faptul că se aplică sau nu G nr.40/1999, faptul că intimata și-a plătit sau nu obligațiile locative, având în vedere cele reținute mai sus, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 pr.civ. urmează să oblige recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimată constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge recursul formulat de recurenții - și - împotriva sentinței comerciale nr. 2285 la 19.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 2.05.2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,

dr.I

GREFIER,

Red.Jud. - 05.05.2008

Tehnored. - 07.05.2008

2 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția VI- Comercială

Președinte -

Președinte:Rodica Zaharia
Judecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 518/2008. Curtea de Apel Bucuresti