Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 566/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 566

Ședința publică de la 09 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc

JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan

Grefier: - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta - pârâtă - PE împotriva sentinței civile nr. 428 /COM din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat pentru recurenta - pârâtă - PE și consilier juridic cu delegație la dosar pentru intimata - reclamantă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 29 mai 2009 s-a depus din partea intimatei întâmpinare, după care:

Av. pentru recurenta - PE decizia nr. 6 din 16 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție,primește un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de intimată, arată că nu mai are de formulat cereri.

Consilier juridic pentru intimata depune la dosar procesul verbal nr. 91/2009 de punere în executare, face precizarea că terenul a fost delimitat cu șpalieri iar sentința recurată a fost pusă în executare. Nu mai are de formulat cereri.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Av. având cuvântul pentru recurenta - pârâtă - PE solicită admiterea recursului și pe fond respingerea cererii formulată de intimată.

În susținerea motivelor de recurs arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică, intimata a solicitat în temeiul art. 581 Cod procedură civilă să fie obligată recurenta să înceteze orice fel de activitate din contractul de arendă. S-a arătat de către recurentă că în baza contractului de arendă deține suprafața de 125 ha teren și la fond s-a depus întâmpinare.

Cu privire la necompetența materială s-a apreciat că această cauză are caracter civil întrucât se referă la un contract de arendă și opinează că trebuia soluționată de Judecătoria Hârlău, județul

Din punct de vedere teritorial în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 13 și art.10 al. 2 Cod procedură civilă deoarece în cererile care privesc contracte de locațiune instanța competentă teritorial este instanța unde este situat bunul. Experții au fost solicitați de la I, sediile celor două societăți sunt în I iar judecata pe fond s- făcut la

Cererea introductivă nu întrunește condițiile cerute de art. 581 Cod procedură civilă respectiv urgența deși s-a invocat că recurenta a intrat în terenul intimatei aceasta a formulat cererea după 5 luni de zile. Nu s-a făcut dovada posesiei terenului pentru că încă din primăvara anului 2008 terenul era la recurentă urmând ca în luna august să se achite contravaloarea contractului de arendă, toate contractele de arendă sunt înregistrate la Primăria comunei, județul

Deoarece dosarul a fost judecat pe cale de ordonanță preșidențială recurenta nu a fost în măsură să depună la instanța de fond contratele de arendă dar aceste au fost depuse în recurs.

Solicită a fi tranșată problema competenței materiale și teritoriale, solicită admiterea recursului. din acest punct de vedere.

Solicită admiterea recursului și motivat de faptul că acțiunea este de drept comun și trebuiau administrate probe, trebuiau introduși în cauză și proprietarii terenurilor pentru a se vedea cui au înțeles să arendeze terenul și pentru a se putea constata dacă terenurile la care fac referire cele două părți se suprapun. Fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimata - reclamantă solicită respingerea recursului conform întâmpinării depuse la dosar.

În combaterea motivelor de recurs arată că este vorba de două societăți agricole cu sediul în comuna. Obiectul de activitate al celor două societăți, părți în prezenta cauză, este cultivarea pământului deci este vorba de o faptă de comerț și în mod legal Tribunalul Neamța reținut starea de fapt. Fără cheltuieli de judecată.

În replică avocat solicită a se avea în vedere că și recurenta are contract de arendă pe acel teren.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului comercial d e față, declarat în termen și legal timbrat de - PE L ROȘIE, județul N, împotriva sentinței civile nr. 428/COM/16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, reține următoarele:

Prin sentința de mai sus a fost admisă acțiunea formulată pe calea ordonanței președințiale, de reclamanta, L, județul N, în contradictoriu cu pârâta, - PE L ROȘIE, Județul

Pârâta a fost obligată să lase în deplină posesia și folosință suprafața de 125,02 ha. teren, arendată de reclamantă în comuna, județul I, sens în care pârâta a fost obligată să înceteze orice fel de acte de ingerință asupra drepturilor reclamantei, rezultate din contractele de arendă încheiate cu locuitorii comunei.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 10,3 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a arendat pe raza comunei, județul I, în tarlaua () suprafața de 125,02 ha. teren arabil de la mai mulți cetățeni ai comunei.

Contractele de arendă au fost încheiate pe o perioadă de 15 ani și au fost înregistrate pentru opozabilitate la primăria comunei, conform Legii nr. 16/1994.

În luna octombrie 1008, reprezentanții pârâtei au intrat pe terenul arendat și l-au arat, deși aveau cunoștință că este arendat de reclamantă.

Prima instanță a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă întrunește condițiile de admisibilitate ale unei cereri pe calea procedurii speciale, prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, obiectul acesteia fiind "obligația de nu face".

În ce privește aparența dreptului, contractele de arendă înregistrate la consiliul local, creează aparența dreptului de exploatare a terenului de către reclamantă, iar refuzul pârâtei de a permite cultivarea terenului, rezultă din întâmpinarea depusă de aceasta.

În ce privește urgența și iminența pagubei, rezultă din campania agricolă de însămânțări care nu poate fi amânată și respectiv neefectuarea însămânțărilor în timp util, atrage compromiterea recoltei.

În ce privește caracterul vremelnic, s-a reținut că pe rolul instanței, a fost înregistrat dosarul nr-, între aceleași părți, având ca obiect acțiunea pe calea dreptului comun, astfel că hotărârea ce se va pronunța, va atrage încetarea efectelor prezentei hotărâri, astfel că fondul cauzei nu va fi prejudiciat.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, care a susținut că este nelegală și netemeinică, invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Neamț, determinat de faptul că orice litigiu care decurge din contractele de arendă, este de natură civilă.

În această situație competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Hîrlău, județul I, motiv pentru care s- solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate sentinței și trimiterea spre soluționare la această instanță.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.

Potrivit art. 581 din Codul d e procedură civilă, instanța va putea ordona măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În cauză nu există urgență, reclamanta arătând că faptul ilicit, cauzator de prejudicii, datează din luna octombrie 2008, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul tribunalului în luna martie 2009.

În plus și ea a efectuat o serie de lucrări, astfel că reclamanta ar beneficia de toate investițiile efectuate cu bună credință.

Recurenta a precizat că deține contracte de arendă pe terenul respectiv, cu dată certă și recentă, în timp ce contractele de arendă ale reclamantei sunt în curs de rezoluțiune.

În plus, reclamanta nu a făcut dovada pagubei iminente și care nu s-ar putea repara, prejudiciul pretins fiind generic.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta solicitat respingerea excepției necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Neamț, motivat de faptul că atât ea cât și pârâta, sunt două societăți comerciale, care exercită fapte de comerț și pe fond respingerea ca nefondat a recursului, hotărârea pronunțată fiind temeinică și legală.

Curtea de apel analizând sentința civilă nr. 428/COM/16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în raport cu motivele de recurs invocate și din oficiu, urmează a reține că într-adevăr, aceasta este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2, pct. 1, lit. a din Codul d e procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect este neevaluabil în bani.

În cauza de față, litigiul se poartă între două societăți comerciale, care exercită fapte de comerț, respectiv cultivarea terenurilor, astfel că în mod legal tribunalul a respins excepția necompetenței materiale și teritoriale invocată de pârâtă.

Litigiul, într-adevăr ar fi de natură civilă, dacă s-ar purta cu proprietarii de terenuri, în temeiul Legii nr. 16/1994, situație în care ar fi aplicabilă jurisdicția civilă și nu cea comercială.

Pe fondul cauzei, este de observat că recurenta nu trebuia să încheie contracte de arendă cu locuitorii comunei, județul I, atâta timp cât pentru aceeași suprafață de teren existau încheiate anterior contracte cu intimata - reclamantă, chiar dacă pe rolul instanței există dosare privind rezoluțiunea acestora.

Până la rămânerea irevocabilă a hotărârilor ce se vor pronunța, intimata - reclamantă trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale așa cum au fost ele stabilite prin contractele de arendare încheiate.

În aceste împrejurări, fiind îndeplinite dispozițiile art. 581 din Codul d e procedură civilă, respectiv aparența dreptului, urgența, iminența pagubei, caracterul vremelnic și neprejudicierea fondului detaliate de prima instanță, în mod legal acțiunea a fost admisă, așa cum a fost formulată, de către intimata - reclamantă.

În plus, la termenul de astăzi intimata - reclamantă a depus la dosarul cauzei Procesul - Verbal de punere în executare a sentinței recurate (fila 459).

În concluzie, neexistând motive care să ducă la casarea ori modificarea sentinței, curtea de apel urmează a respinge recursul declarat ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 312 cu referire la art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtă - PE cu sediul în comuna, județul împotriva sentinței civile nr. 428/COM din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu același sediu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Pt. Grefier,

- - -

GREFIER SECȚIE

Red.

Red.

tehnored. 2 ex.

25 iunie 2009

Președinte:Aurelia Saftiuc
Judecători:Aurelia Saftiuc, Claudia Popescu, Lăcrămioara Moglan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 566/2009. Curtea de Apel Bacau