Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 596/R-COM

Ședința public din 22 Mai 2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - -, judector

- -, judector

, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul GRUPUL SCOLAR DE COOPERATIE RM, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței nr. 60 din 19 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Vâlcea, Secția comercial și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind pârâta - UNIUNEA NAȚIONAL A COOPERAȚIEI DE CONSUM, cu sediul în B, Calea -, nr.46-48, Corp H, sector 1.

La apelul nominal, fcut în ședința public, a rspuns intimata-pârât Uniunea Național a Cooperației de Consum- prin consilier jr. -, în baza delegației de la dosar, lipsind recurentul- redlamant.

Procedura este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c recursul nu este timbrat legal.

Curtea pune în discuție excepția de netimbrare a recursului de ctre recurentul- reclamant.

Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, solicit anularea recursului ca netimbrat și depune la dosar copia demisiei înaintate de ctre reprezentantul recurentul- reclamant.

Curtea rmâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare.

CURTEA:

Examinând recursul de faț, constat:

Prin sentința nr.60 din 19 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Vâlcea, a fost respins cererea formulat de reclamanta GRUPUL SCOLAR DE COOPERATIE RM V, cu sediul în Râmnicu V, B-dul -,nr.37,județul V, împotriva pârâtei -UNIUNEA NATIONALA A DE CONSUM, cu sediul în B,-- 48, Corp H, Sector 1.

Prin cererea formulat reclamanta GRUPUL SCOLAR DE COOPERATIE RM V, a chemat în judecat pe pârâta -UNIUNEA NATIONALA A DE CONSUM B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța în cauz pe cale de ordonanț președințial s dispun suspendarea hotrârii nr. 1 din 11 dec. 2008 adoptat de ctre pârât privind desființarea activitții școlare și dizolvarea GRUPULUI SCOLAR DE COOPERATIE RM V precum și aprobarea administrrii directe de ctre pârât a imobilului în care funcționeaz școala de cooperație pân la soluționarea pe fond a cererii de anulare a hotrârii respective.

Pârâta a solicitat respingerea cererii artând c Grupul Școlar de Cooperație este proprietatea, acesta fiind creat ca urmare a asocierii unor membrii cooperatori fondatori, cu personalitate juridic,este o subunitate a pârâtei fr personalitate juridic și trebuie s se supun normelor elaborate de acesta, inclusiv directorul și cellalt personal. Mai arat c deși s-a pus în vedere reclamantei s prezinte contractele individuale de munc ale personalului școlii încheiate cu proprietarul, nu s-a achitat de aceast obligație ceea ce duce la concluzia c nu au calitatea pe care pretind c o au.

Din probele administrate în cauz tribunalul a constatat c în cauz nu sunt întrunite condițiile prevzute de art.581 din codul d e procedur civil pentru promovarea ordonanței președințiale.

Conform art. 581 din codul d e procedur civil instanța poate s ordone msuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pstrarea unui drept care s-ar pgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executri.

Potrivit statutului de organizare și funcționare a pârâtei entitatea școlar reclamant este înființat de ctre pârât iar art. 102 din statut prevede c desființarea unitților școlare ale cooperației se dispune de ctre consiliul de administrație al. Pe de alt parte imobilul unde își desfșoar activitatea școala reclamant este proprietatea pârâtei. Aceste aspecte nu sunt negate nici de ctre reclamant care susține îns c ar deține unele bunuri mobile distincte de proprietatea pârâtei.

Așa fiind, tribunalul a constatat c aparența de drept este în favoarea pârâtei, aceasta fiind îndreptțit, cel puțin în aparenț, s dispun de patrimoniul ei.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs, pe care îns nu l-a timbrat legal.

Potrivit art.11 și 20 din Legea nr.146/1997 și art.1 din OG.nr.32/1995, astfel cum a fost completat și modificat prin Legea nr.123/1997 și prin OG nr.10/1999, cererile introduse la instanțele judectorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar, care se pltesc anticipat.

Dac plata nu a fost fcut în momentul înregistrrii cererii, instanța trebuie s pun în vedere petentului s achite suma datorat pân la primul termen de judecat.Neîndeplinirea acestei obligații se sancționeaz cu anularea cererii.

În speț, se constat c recurentul- reclamant nu a pltit anticipat taxa judiciar de timbru în sum de 5,00 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.Ca urmare, achitarea sumelor respective i s-a pus în vedere prin citație, așa cum rezult din dovada aflat la fila 11. Obligația legal nu a fost îndeplinit, astfel c recursul urmeaz a fi anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anuleaz ca netimbrat recursul declarat de reclamantul GRUPUL SCOLAR DE COOPERATIE RM, cu sediul în Rm.V, -, județul V, împotriva sentinței nr. 60 din 19 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Vâlcea, Secția comercial și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind pârâta -UNIUNEA NAȚIONAL A COOPERAȚIEI DE CONSUM, cu sediul în B, Calea -, nr.46-48, Corp H, sector 1.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, astzi 22 mai 2009, la Curtea de Apel Pite ști, Secția comercial și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Tehnored.

Ex.2/02.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Pitesti