Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 767/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.626

Ședința publică de la 26.05.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 3: Maria Speranța

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă - SA și de recurenții-reclamanți, - M & I SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.4344/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și a cererii de intervenție în interesul recurentei-pârâte formulată de.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-pârâtă și intervenienta prin avocat care depune împuternicire avocațială și pentru intervenientă și recurenții-reclamanți prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, Curtea din oficiu dispune corectarea citativului în sensul că recurentul-reclamant se numește și nu.

Recurenta-pârâtă prin avocat depune dovada calității de reprezentant, declarația însușirii recursului și alte acte, un exemplar fiind comunicat părții adverse.

Recurenții reclamanți prin avocat depune note scrise pe cererea de intervenție, învederând că aceasta este semnată de numitul care este fostul administrator al - SA, este asociat al societății interveniente și este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals și înșelăciune.

Curtea pune în discuția părților admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de intervenienta.

Recurenta-pârâtă prin avocat solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie.

Recurenții-reclamanți prin avocat lasă la aprecierea instanței, susținând că semnătura de pe cererea de intervenție depusă la termenul anterior, nu aparține lui, cererea fiind semnată de.

Curtea constată că cererea de intervenție accesorie este semnată de reprezentantul societății și deliberând asupra cererii de intervenție, o admite în principiu apreciind că îi conferă interesul în cauză calitatea sa de acționar al - SA.

Recurenta-pârâtă prin avocat depune dovada achitării cauțiunii pentru suma de 500 RON, cu recipisa de consemnare nr.-/15.05.2008 emisă de CEC BANK- Unitatea.

Curtea dispune depunerea dovezii achitării cauțiunii la casa de valori a instanței.

Recurenții-reclamanți prin avocat depune note de ședință pe excepția lipsei calității de reprezentant a d-lui, învederând că împuternicirea a fost semnată de o persoană care nu are calitate, fiind suspendat din funcție prin sentința comercială 4344/25.03.2008 și că în opinia sa trebuia acordat un mandat special. Solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant.

Recurenta-pârâtă prin avocat solicită respingerea excepției, învederând că excepția este neîntemeiată având în vedere că prin sentința recurată nu a fost dispusă și suspendarea pct.7 din hotărârea AGA, prin care acționarii au votat în unanimitate, acordarea mandatului de reprezentant d-lui, pentru exercitarea în justiție a tuturor acțiunilor necesare, conform art. 67 al.1 civ. părțile pot exercita drepturile prin mandatar, iar în speță sunt îndeplinite condițiile acordării mandatului, solicitând respingerea excepției. Depune note de ședință.

Curtea, deliberând asupra excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului, respinge excepția ca neîntemeiată având în vedere că pct.7 din hotărârea AGA nu a fost suspendat, iar pe de altă parte, împuternicirea avocațială are caracterul unui înscris sub semnătură privată, motiv pentru care apreciază că este făcută dovada calității de reprezentant. Pune în discuția părților admisibilitatea cererii de suspendare a executării.

Recurenții-reclamanți prin avocat învederează că a inovat excepția inadmisibilității cererii de suspendare, dar pentru celeritate, renunță la această excepție.

Recurenta-pârâtă prin avocat, susține verbal cererea de suspendare a executării, solicitând admiterea acestei cereri.

Recurenții-reclamanți prin avocat solicită respingerea cererii de suspendare a executării.

Curtea, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenții-reclamanți, invocată re reclamanta-pârâtă.

Recurenta-pârâtă prin avocat solicită admiterea excepției.

Recurenții-reclamanți depune note scrise pe excepția inadmisibilității, fiind comunicate părții adverse.

Curtea deliberând asupra excepției, respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenții-reclamanți și acordă cuvântul părților pe probe.

Recurenții-reclamanți prin avocat solicită proba cu acte, depunând la dosar un certificat de grefă, comunicând un exemplar părții adverse. Învederează că în baza art. 183 civ. a formulat cerere de suspendare a prezentei cauze și înaintarea acesteia la dosarul penal, precizând că înscrisurile originale se află la poliție.

Recurenta-pârâtă solicită respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.

Curtea deliberând asupra cererii de suspendare, o respinge ca inadmisibilă în procedura de față, chestiunile prealabile privesc fondul, iar instanța nu poate prejudicia fondul, conform disp.art. 581 civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art.150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul părților pe recursuri.

Recurenta-pârâtă prin avocat solicită admiterea recursului propriu așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, admiterea cererii de intervenție formulată de, respingerea recursului formulată de recurenții-reclamanți, fără cheltuieli de judecată, pe care înțelege să le solicite pe cale separată.

Recurenții-reclamanți prin avocat solicită respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, admiterea recursului propriu, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a hotărârii AGA din 23.01.2008, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 4344 din 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții, - M & I SRL și, împotriva pârâtei - SRL în sensul că s-a dispus suspendarea executării punctului 9 al hotărârii AGA din 23.01.2008 a - SRL. Prin aceeași hotărâre au fost respinse excepțiile lipsei de interes legitim, lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității cererii.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, cu privire la excepții că acestea sunt neîntemeiate, după cum urmează:

În ce privește inadmisibilitatea susținută de pârâtă pentru motivul că ar disimula o cerere de rezolvare a fondului unor raporturi juridice, s-a apreciat că cererea fiind întemeiată pe dispozițiile articolului 133 din Legea nr. 31/1990, din punct de vedere formal aceasta este admisibilă. Chiar dacă reclamanții antamează mai multe chestiuni de fond, hotărârea pe care doresc să o pronunțe instanța privește doar suspendarea executării unei hotărâri AGA.

În ce privește calitatea procesuală, tribunalul a constatat că reclamanții au invocat acte prin care ar justifica dreptul de proprietate asupra unor acțiuni ale pârâtei, pe care chiar dacă pârâta le consideră inopozabile, susținerea acestora justifică legitimarea procesuală activă pentru formularea cererii conform articolului 133 din Legea nr.31/1990.

Cu privire la interesul reclamanților de a formula cererea, tribunalul a reținut că aceștia justifică un interes legitim pentru aceasta, chiar dacă afirmațiile reclamanților și susținerile pârâtei cu privire la interes privesc cercetarea relațiilor dintre aceștia.

Pe fondul cererii de ordonanță președințială, tribunalul a constatat că numai în ce privește punctul 9 al hotărârii AGA din 23.01.2008 se impune suspendarea executării, deoarece prin acest act a fost numit administrator dl., adică aceeași persoană ce fusese numită printr-o altă hotărâre AGA, a cărei executare a fost suspendată prin sentința comercială nr. 1748/6.02.2008, de către Tribunalul București - Secția a VI a Comercială. Întrucât această numire apare ca o intenție de eludare a efectelor hotărârii judecătorești mai sus evocate, prin care a fost suspendată tocmai dispoziția de numire a acestei persoane ca administrator, tribunalul a apreciat întemeiată cererea de ordonanță președințială cu privire la acest aspect și a dispus suspendarea executării punctului 9 din hotărârea AGA.

Cu privire la celelalte dispoziții ale Hotărârii AGA, tribunalul a reținut însă că reclamanții nu au făcut dovada unei aparențe de nelegalitate a acestora, care să justifice suspendarea cu atât mai mult cu cât pe rolul instanțelor există în prezent mai multe litigii ce privesc calitatea de acționar, verificarea legalității unor acte de transmitere a acțiunilor, precum și mențiunile în registrul acționarilor. Conflictele deduse instanțelor de judecată privesc inclusiv calitatea de administrator și îndreptățirea unor persoane de a elibera certificate din care să rezulte această calitate. Întrucât stabilirea calității de acționar a unora sau altora dintre părți nu se poate face pe calea ordonanței președințiale, tribunalul a respins aceste motive de suspendare.

Nici scopul ilicit al hotărârii nu a fost reținut de tribunal, deoarece menirea numirii unui administrator provizoriu nu este prin ea însăși ilegală, aceasta fiind de regulă aceea de a conduce activitatea curentă a societății. Aceasta nu are nici aparența unei măsuri care să împiedice accesul la justiție al vreunui acționar ci dimpotrivă are aparența unei măsuri de natură a asigura participarea societății, inclusiv la litigiile în care este parte.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta ce au fost înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.

În motivarea recursului, pârâta - SA, a susținut în esență că hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu și-a fundamentat soluția pe vreo dispoziție statutară sau legală, aparent încălcată prin numirea în funcția de administrator a dl., care să circumstanțieze obiectiv suspendarea voinței societare pentru punctul 9 al Hotărârii AGA. Aceasta nu ar putea fi anulată sau suspendată decât dacă circumstanțiază o aparență de încălcare a unor astfel de prevederi.

În al doilea rând, recurenta susține că instanța și-a însușit raționamentul eronat al intimaților reclamanți potrivit căruia ar fi fost aparent incompatibil, față de hotărârea tribunalului. Această pretinsă incompatibilitate nu este însă prevăzută de nici o dispoziție legală și reprezintă o încălcare a articolului 6 din Decretul nr. 31/1954 raportat la faptul că dreptul de a fi ales nu i-a fost restrâns acestui administrator. Raționamentul instanței golește de conținut principiul libertății afacerii și comerțului, încalcă dreptul de a fi ales al administratorului și dreptul de a alege al acționariatului. Sentința tribunalului d e suspendare a executării parțiale a hotărârii AGA din 7.11.2007 nu are nicidecum ca efecte paralizarea dreptului de a fi ales în funcția de administrator al dl., mai ales că aceasta privea doar procedura de convocare a AGA.

În al treilea rând, cererea de suspendare nu s-a justificat nici printr-o aparență de nelegalitate nici prin urgența măsurii, deoarece nu s-a făcut dovada că numirea aceluiași administrator ar fi de natură să producă un prejudiciu prin punerea în executare a hotărârii atacate.

În al patrulea rând, suspendarea hotărârii AGA din 16.11.2007, s-a făcut in rem și nu in personam, mai ales că la data de 23.01.2008 acționarii votanți nu aveau de unde să știe ce soluție urma a fi pronunțată la data de 6.02.2008.

Mai mult, se arată, hotărârea AGA din 23.01.2008, generează chiar lipsa interesului judiciar al reclamanților intimați în dosarul nr-, la data pronunțării sentinței din 6.02.2008, întrucât AGA din 16.11.2007 nu mai producea efecte juridice la acea dată, fiind reales administratorul societății.

De asemenea, apelanta pârâtă arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale, respectiv obligarea reclamanților la plata cauțiunii, aceasta rămânând nesoluționată.

În fine, apelanta pârâtă precizează că întrucât reclamanții nu invocă nici un temei de drept și nici o dispoziție statutară încălcată, cererea de suspendare are o aparență vexatorie și prejudiciabilă. Astfel, deși reclamanții se prevalează de un pretins drept de control al acționarului, nu există nici o dovadă opozabilă pârâtei în acest sens. opozabilitatea față de societatea emitentă a transferului dreptului de proprietate este asigurată în momentul înregistrărilor efectuate în Registrul acționarilor, însă, reclamanții nu prezintă nicio dovadă de înregistrare în sensul dispozițiilor articolului 177 alineat 1 litera a din Legea nr.31/1990. Chiar prin convocator li s-a cerut reclamanților să depună dovezi cu cinci zile înainte de ședința AGA privind drepturile societare, însă aceștia nu au depus astfel de înscrisuri.

Deși sunt terți în raporturile de drept societar față de societatea pârâtă, aceștia încearcă prin manipularea unor probe aparente și obscure, ca pe calea ordonanței președințiale, unde nu se dezbate dreptul de proprietate acționarial, să blocheze activitatea companiei și actele de voință societară. În speță, interesul reclamanților este ocult, disimulat și nelegitim, alterând implicit cauza mediată a cererii, ca element special care circumstanțiază protecția dreptului subiectiv, pentru că se urmărește, mediat, generarea unui blocaj în administrarea societății, prin efecte succesive de suspendare a hotărârilor AGA.

Reclamanții, prin abuz de drept, susține apelanta, încearcă să transforme forța coercitivă a instanței în propriul lor instrument de manipulare a voinței societare, pentru generarea unei aparențe de insecuritate juridică, în scopul desființării raporturilor parteneriale și comerciale și al aducerii în stare de insolvență în vederea dizolvării.

În motivarea recursului, reclamanții, - M & I SRL și, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de suspendare sa hotărârii AGA din 23.01.2008, în totalitate.

În susținerea recursului, recurenții reclamanți arată în primul rând că acționarul majoritar s-a înscris ca acționar în temeiul unor înscrisuri false și nule absolut. Prin înscrisuri false și nule absolut, realizate prin imitația servilă a semnăturii administratorului, acționarul majoritar a dobândit calitatea de acționar majoritar al. Prin falsificarea și inducerea în eroare a, acționarul majoritar și-a asigurat conducerea societății prin persoane aservit, în calitate de administratori. În fapt, administratorul este fratele soției inculpatului, asigurându-se astfel controlul ilicit al societății.

Al doilea motiv de recurs privește frauda la lege și cauza ilicită a hotărârii AGA din 23.01.2008, aceasta având drept scop eludarea efectelor sentinței comerciale nr. 1748/6.02.2008, prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârii AGA din 16.02.2008 privind numirea administratorului.

În al treilea rând, recurenții susțin că hotărârea AGA a fost emisă cu încălcarea dreptului de vot al acționarului majoritar Forjat și acționarului, în condițiile în care a vândut de două ori pachetul majoritar de acțiuni pe care-l deținea la, respectiv către (la 16.06.2007) și către (la 23.07.2007).

În concluzie, reprezentanții, ai și ai, în conveniență, încearcă "acoperirea" actelor false și nule absolut prin schimbarea consecutivă a administratorilor suspendați de către instanțele de judecată pentru a-și asigura un control ilicit asupra societății.

Recurenta pârâtă - SA a formulat și cerere de suspendare a executării sentinței comerciale recurate, la data de 5.05.2008, care a fost pusă în discuția părților, la termenul de judecată din 26.05.2008.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, față de împrejurarea că aceasta nu a fost soluționată înainte de soluționarea recursului de față,rezultă că la 26.05.2008, obiectul cererii de suspendare nu mai subzistă. Astfel, orice suspendare a executării sentinței recurate ar fi fost utilă numai dacă aceasta se dispunea mai înainte de soluționarea recursului. Cum cele două cereri sunt soluționate deodată, obiectul cererii de suspendare nu mai există astfel că cererea va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Analizând recursurile declarate de părți Curtea apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

În ce privește recursul declarat de pârâta SA, ce se referă exclusiv la soluția de suspendare a punctului 9 din hotărârea AGA din 2 3.01.2008, Curtea apreciază că este nefondat, deoarece toate criticile aduse sentinței pronunțate în cadrul unei proceduri speciale de ordonanță președințială privesc însuși fondul relațiilor comerciale dintre părți, al drepturilor asupra acțiunilor.

Așa cum rezultă chiar din considerentele hotărârii recurate, instanța a dispus suspendarea executării punctului 9 din hotărârea AGA, prin care s-a decis numirea ca administrator al pârâtei în persoana dl., apreciind că față de sentința comercială nr. 1748/6.02.2008 prin care numirea aceluiași administrator fusese suspendată, s-a creat o aparență de eludare a acesteia.

În materie de ordonanță președințială, convingerea tribunalului cu privire la aparența de drept justificată de reclamant nu este conturată de legiuitor prin reglementarea unor chestiuni obiective, definitive, clare, precise. Dimpotrivă, față de dispozițiilor articolului 581 Cod procedură civilă, în procedura sumară a ordonanței președințiale, judecătorul poate dispune măsuri vremelnice în situații urgente, fără ca pentru aceasta să fie necesară o prejudecare a fondului eventualelor drepturi care s-ar păgubi prin întârziere dacă măsura nu ar fi dispusă.

Or, susținerile recurentului cu privire la inexistența unor încălcări ale unor dispoziții statutare sau legale, care ar fi justificat eventual suspendarea executării hotărârii AGA în ce privește punctul 9 al acesteia constituie aspecte ce privesc însuși fondul unei acțiuni în anulare a hotărârii AGA.

Aceste chestiuni nu ar fi putut dezlegate de către instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare provizorie a hotărârii AGA, până la soluționarea în fond a acțiunii de anulare a aceleiași hotărâri, deoarece acest lucru nu este permis în procedura ordonanței președințiale.

În ce privește efectele sentinței comerciale nr. 1748/6.02.2008, Curtea constată că și acestea trebuie analizate prin prisma unei aparente nelegalități a numirii aceluiași administrator, în ciuda suspendării dispoziției de numire a sa, fără ca în concret, instanța să stabilească pe calea ordonanței președințiale efectele definitive ale acesteia. Susținerile recurentei în privința motivului ce a stat la baza suspendării hotărârii AGA din 16.11.2007 care ar fi constat doar în aprecieri privind convocarea acționarilor și ca atare nu ar avea nici un efect asupra persoanei administratorului numit (vorbind de efecte in rem și nu in personam) nu pot fi reținute deoarece din nou recurenta se îndepărtează de condiția neprejudecării fondului și aceea privind aparența de drept judecată de instanță în această procedură.

Chiar dacă sentința nr. 1748 este pronunțată după data de 23.01.2008, dată la care a fost adoptată hotărârea AGA ce s-a solicitat a fi suspendată, acest lucru nu este de natură a împiedica luarea unei măsuri vremelnicie pe calea ordonanței președințiale, dacă la numai câteva zile de la aceasta, o instanță de judecată pronunță o hotărâre contrară celor dispuse la acea dată.

În acest sens, hotărârea ulterior pronunțată consolidează aparența dreptului reclamanților de a obține suspendarea și îndreptățește pe judecător să admită această cerere.

De aceea, în temeiul articolului 312 alineat 1 raportat la articolul 304 punctul 9, cu referire la articolul 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

II.Referitor la recursul formulat de reclamanți, Curtea constată că și acesta este nefondat, susținerile acestora neconstituind critici veritabile aduse hotărârii recurate, încadrate în drept, ci susțineri pe care reclamanții le-au inserat întocmai în cererea de chemare în judecată.

Practic, recurenții reiterează susținerile lor de nelegalitate a hotărârii AGA din 23.01.2008, pe care și-au întemeiat și cererea de suspendare a hotărârii, însă nu explică în ce mod tribunalul a greșit atunci când a soluționat cererea acestora.

Invocând însă în drept dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă, Curtea va analiza aceste susțineri din perspectiva celor două motive de recurs.

Cu privire la aplicabilitatea articolului 304 punctul 8 Cod procedură civilă referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, la schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, Curtea constată că în motivele de recurs nu este detaliată o posibilă interpretare greșită a actelor deduse judecății sau a schimbării naturii acestora. Făcând referire însă la actele de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, Curtea constată că analiza în fond a acestora și stabilirea efectelor lor față de părți reprezintă o prejudecare a fondului, pe care judecătorul nu o putea face în procedura ordonanței președințiale, astfel că, nefiind probată o aparență de nelegalitate a acestora de către reclamanți, în mod corect a fost respinsă cererea de suspendare a celorlalte puncte din hotărârea AGA din 23.01.2008.

Nici aplicarea greșită a legii prevăzută ca motiv de recurs în articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este justificată și dovedită de către recurenți pentru a se impune modificarea hotărârii recurate.

În acest sens, frauda la lege și cauza ilicită a hotărârii AGA, înscrierea ca acționar majoritar la pârâtă al prin înscrisuri false și nume, scopul evident ilicit al hotărârii AGA și fraudarea terților prin aceasta, reprezintă susțineri care prin ele însele nu dovedesc aparența de drept care ar justifica suspendarea întregii hotărâri AGA, mai ales în condițiile existenței pe rolul instanțelor a mai multor cauze în care sunt deduse judecății drepturile contradictorii ale părților cu privire la acțiunile deținute de acestea la societatea pârâtă.

De aceea, în temeiul articolului 312 alineat 1, articolului 304 punctele 8 și 9 și articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge și recursul declarat de recurenții reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, ca rămasă fără obiect.

Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă - SA și de recurenții-reclamanți, - M & I SRL și, împotriva sentinței comerciale nr.4344/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intervenienta în interesul recurentei-pârâte, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Bucuresti