Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 701/R-

Ședința publică din 13 August 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul - domiciliat în D,-, -. A,. 13, județul V, împotriva sentinței nr. 731/C/28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât - domiciliat în D,-, Județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr.-/12.08.2008, în sumă de 5,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, prin biroul registratură, la data de 05.08.2008, din partea recurentului, motive de recurs pentru a fi înaintate intimatului și la data de 11.08.2008, cerere de amânare pentru lipsă de apărare din partea intimatului - pârât.

Față de cererea pentru lipsă de apărare formulată de intimatul pârât, apărătorul recurentului solicită ca aceasta să fie respinsă.

Curtea respinge cererea pentru lipsă de apărare formulată de intimatul - pârât, având în vedere că acesta avea suficient timp pentru angajarea unui apărător de la data primirii citației, respectiv 16 iulie 2008 și până la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul - reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2008, sub nr-, la udecătoria Drăgășani, județul V, reclamantul a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să fie obligat pârâtul să depună în contul SC SRL echivalentul în lei al sumei de 15.000 EURO, reprezentând încasările obținute de societate de la abonați ca utilizatori de internet, în perioada 01.01.2007-01.02.2008, să fie obligat pârâtul să aducă și să depună la sediul societății toate documentele de înființare a acesteia și toate actele contabile, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr.301 din 13 februarie 2008, Judecătoria Drăgășania respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.581 Cod pr.civilă.

Prin încheierea din 32 din 18 martie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției civile și a trimis dosarul secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Vâlcea, spre competentă soluționare a recursului formulat în cauză de către reclamantul.

Prin decizia nr.351 din 7 aprilie 2008, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamantul, a casat sentința primei instanțe și a reținut cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, potrivit art.581 alin.2, coroborat cu art.2 pct.1 Cod pr.civilă, fiind înregistrată sub nr-.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că atât el, cât și pârâtul, au calitatea de asociați în cadrul SC SRL, iar acesta din urmă s-a ocupat de încasările de la abonați, de plata facturilor către provider și de evidența contabilă a societății, însă la data de 24.01.2008, a fost sistată furnizarea serviciilor de internet, moment la care a aflat că banii abonaților nu au intrat în contul societății, iar plata facturilor nu s-a făcut.

Prin sentința nr.731/C din 28 mai 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin actul adițional la actul constitutiv al Societății Comerciale SRL, a fost cooptat în societatea comercială ca asociat pârâtul, a fost majorat capitalul social al societății de la 200 lei la 18.200 lei, cu 18.000 lei, a fost extins obiectul de activitate, fiind incluse următoarele activități: 722 Consultanță și furnizare programe informatică (software), 7221. de programe, 7222 consultanță și furnizare de produse software, 744 publicitate, 7440 publicitate, 922 Activități de radio și televiziune și s-a schimbat domeniul principal de activitate și activitatea principală din 541 Comerț cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare și 5147 Comerț cu ridicata al altor bunuri de consum, nealimentare a, în 642 Telecomunicații și 6420 Telecomunicații.

Potrivit adeverinței de la fila 6 dosar Robin SRL, în calitate de provider de internet, are un nr. de peste 230 contracte de furnizare a serviciului către abonați care plătesc lunar contravaloarea serviciilor prestate, iar la data de 24 ianuarie 2008, societății i s-a sistat furnizarea serviciilor de internet de către providerul acesteia, ca urmare a neachitării facturii în valoare de 3446,72 RON, sens în care pârâtul a fost notificat pentru a proceda la achitarea facturilor restante către ROMTELECOM, în prezent în valoare de 7.718,46 RON și să depună la sediul firmei toate documentele de înființare a societății, toate actele contabile, precum și întreaga evidență contabilă din iulie 2006, la zi.

Conform art.581 pr.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Dispozițiile legale menționate stabilesc două condiții de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, anume urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, iar din aceasta din urmă decurge și oat reia condiție, și anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.

Cele trei condiții trebuie să fie întrunite cumulativ, însă în speță acest lucru nu este realizat, măsura obligării pârâtului să depună în contul SC SRL echivalentul în lei al sumei de 15.000 EURO, reprezentând încasările obținute de societate de la abonați ca utilizatori de internet în perioada 01.01.2007-01.02.2008 și să fie obligat să aducă și să depună la sediul societății toate documentele de înființare a acesteia și toate actele contabile, deși are caracter urgent ce derivă din situația în care s-ar afla reclamantul, ca urmare a îngreunării desfășurării activității societății, nu are caracter vremelnic, nefiind limitată în timp și conduce la prejudecarea fondului, fiind necesară administrarea de probe specifice procedurii de drept comun pentru verificarea aparenței și temeiniciei pretențiilor reclamantului.

De asemenea faptul că societatea ar putea ajunge în stare de insolvență, urmare a litigiilor în care ar putea fi angajată de către abonați, este un aspect care nu poate fi verificat în prezenta cauză, în situația în care societatea ar fi prejudiciată prin acțiunile sau inacțiunile pârâtului, putându-se îndrepta împotriva acestuia, pe calea unei acțiuni de drept comun.

În consecință, avându-se în vedere textele legale enunțate, instanța a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr.731/C din 28 mai 2008 Tribunalului Vâlcea, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

Recursul reclamantului a fost motivat în drept pe disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul susține că în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea, cu toate că a dovedit în ce constă urgența și vremelnicia cererii, în conformitate cu disp.art.581 Cod pr.civilă.

Recurentul-reclamant arată că urgența cererii a fost dovedită prin faptul că, urmare a neachitării sumelor ce reprezentau contravaloarea facturilor pentru furnizarea serviciilor de internet de către ROMTELECOM, și sistării serviciilor respective, falimentul societății este inevitabil, urmat de un val de litigii pe care le va avea cu abonații, pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

De asemenea, arată că la domiciliul pârâtului se află și toate documentele de înființare a societății, toate actele contabile, precum și evidența contabilă din iulie 2006, la zi, acte pe care pârâtul le deține ilegal deși acestea trebuie să fie păstrate la sediul firmei, în lipsa unui punct de lucru legal stabilit.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată.

Recursul formulat de reclamant este fondat, potrivit celor ce urmează:

În ceea ce privește primul capăt din cererea de ordonanță președințială, respectiv obligarea pârâtului să depună în contul SC SRL D, echivalentul în lei al sumei de 15.000 EURO, reprezentând încasările obținute de societate de la abonați ca utilizatori de internet, în perioada 01.01.2007-01.02.2008, în mod legal, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile prev.de art.581 Cod pr.civilă, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudicierea fondului dreptului, condiții ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ. În speță, așa cum a reținut și prima instanță, pentru verificarea aparenței și temeiniciei pretențiilor reclamantului este necesară administrarea de probe specifice procedurii de drept comun, ceea ce ar conduce la prejudecarea fondului dreptului, astfel că această condiție nu este îndeplinită.

Referitor, însă, la cel de-al doilea capăt din cererea de ordonanță președințială, constând în obligarea pârâtului să aducă și să depună la sediul societății toate documentele de înființare a acesteia, toate actele contabile, precum și evidența contabilă din iulie 2006, la zi, curtea reține că este întemeiat, fiind îndeplinite condițiile cerute de art.581 Cod pr.civilă.

Urgența este prezumată, avându-se în vedere împrejurarea că actele societății trebuie să stea la sediul acesteia, pentru ca ambii administratori să aibă acces la ele; prin aducerea actelor la sediul societății nu sunt încălcate cele două cerințe prevăzute de textul de lege mai sus menționat, respectiv vremelnicia și neprejudecarea fondului dreptului, ci din contră, se stopează abuzul de drept comis de pârât, prin reținerea actelor la domiciliul său.

Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1, 2 și 3 Cod pr.civilă, să se admită recursul formulat de reclamant și să se modifice în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtului să aducă și să depună de îndată la sediul firmei toate actele de înființare a societății, toate actele contabile, precum și evidența contabilă din iulie 2006, la zi, menținându-se în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamantul - domiciliat în D,-, -. A,. 13, județul V, împotriva sentinței nr. 731/C/28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât - domiciliat în D,-, Județul

Modifică în parte sentința de mai sus, în sensul că obligă pe pârât să aducă și să depună de îndată la sediul firmei, toate actele de înființare a SC SRL D, toate actele contabile, precum și evidența contabilă din iulie 2006, la zi.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 august 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

10.09.2008

Red.

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Corina Georgeta Nuță, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Pitesti