Spete pretentii comerciale. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.101

Ședința publică din 22 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de chematul în garanție Municipiul S - prin primar, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 3160 din 23.10.2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal au răspuns avocat G pentru pârâta intimată Asociația de proprietari nr.5 S și consilier juridic pentru reclamanta intimată - SRL S,lipsă fiind recurentul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se învederează instanței că la dosar a fost depusă prin serviciul registratură al instanței de către intimata Asociația de Proprietari nr.5 S întâmpinare.

Tot prin serviciul registratură a fost depus la dosar de către recurent ordinul de plată nr. 18 din 19.01.2009 pe care este consemnată suma de 454,0 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 RON anulate la dosar cu care face dovada timbrării recursului.

Consilier juridic G, pentru pârâta intimată, depune la dosar note de concluzii și o serie de înscrisuri ( 13-21 dosar).

Instanța luând act că nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

] Reprezentantul pârâtei intimate solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. A arătat că sentința instanței de fond fost dată cu aplicarea corectă a legii și întemeiată pe art.2,pct.55 din Legea nr.273/2006, art.1 al.2 din anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.290/2006 privind taxa de salubrizare și art.60 Cod pr.civilă privind cererea de chemare în garanție.

Consilier juridic pentru reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin sentința 3160 din 23 octombrie 2008 Tribunalului Suceava - secția comerciala, contencios administrativ și fiscal, s- admis acțiunea formulată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari nr. 5 S și chemații în garanție Primăria municipiului S - prin primar și Municipiul S - prin primar, după cum urmează:

- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 13.802,43 lei reprezentând c/val. activității de prestări servicii salubrizare și 992 lei cheltuieli de judecată;

- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului S - prin primar și în consecință:

- s-a respins cererea de chemare în garanție față de Primăria municipiului S -prin primar ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

s-a admis cererea de chemare în garanție a Municipiului S - prin primar.

- a fost obligat chematul în garanție Municipiul să vireze pârâtei sumele menționate mai sus în vederea efectuării plății

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Între reclamantă și pârâtă este încheiat contractul de prestări servicii de salubrizare pentru asociații de proprietari și utilizatori casnici nr.96 ( E ) din 2.07.2004, în baza căruia reclamanta a prestat serviciu de salubrizare privind precolectarea, selectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide. In baza acestui contract, în perioada ianuarie - aprilie 2007 reclamanta și-a îndeplinit obligația, pârâta refuzând executarea obligației corelative prev. de art. 13 din contract, aceea a plății c/val. facturilor, motivat de faptul că începând cu 01.01.2007 s-a instituit taxa de salubrizare, iar contravaloarea serviciilor de salubrizare a fost încasată de Primăria municipiului

- prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului S 290/2006 a fost aprobată taxa de salubrizare în municipiului S și intrat în vigoare la 01.-, taxă ce a fost încasată la bugetul local în perioada ianuarie - aprilie 2007.

Împotriva sentinței a declarat recurs Municipiul S solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței criticate și respingerea ca nefondată a cererii de chemare în garanție.

Si-a motivat în fapt recursul arătând următoarele:

- între pârâtă și municipalitate nu există nici un act sau fapt juridic care să nască, pentru municipalitate o obligație de plată a unor servicii de salubrizare față de asociația de proprietari.

- adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 290/2006 nu înlătură obligațiile contractuale existente între părți.

- prin chemarea în garanție a Municipiului S se încearcă să se înfrângă principiul forței obligatorii contractului.

- taxa de salubrizare nu a fost colectată de către asociațiile de proprietari și virată municipalității ci este plătită direct de persoanele fizice care beneficiază de acest serviciu.

Recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii îl constituie c/val. activității de prestări servicii de salubrizare efectuată de reclamantă în perioada 01.01- 18.04.2007, pentru care s-a emis factura 10727 din 17.09.2007 în sumă de 13,802,43 lei.

Prin hotărârea 290/30.10.2006, Consiliul Local al municipiului a aprobat taxa de salubrizare în municipiul S ce se achită de toate persoanele fizice pentru funcționarea serviciului public de salubritate. Această taxă de salubritate a intrat în vigoare la 01.01.2007.

Gestiunea serviciului public de salubrizare menajeră municipiului Saf ost concesionată către - SRL începând cu 18.04.2007 ( 30).

Potrivit art. 60 al. 1 Cod pr. civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Partea care pretinde că neexecutarea obligației sale contractuale s-a datorat culpei altei persoane, nechemate în judecată, poate folosi instituția reglementată de art. 60- 63 Cod pr. civilă.

În cazul de față, reclamanta a arătat că pentru perioada 01.01.2007- 18.04.2007 a executat serviciile de salubrizare, deci este îndreptățită la plata contravalorii acestora.

Este de remarcat însă că potrivit Hotărârii 290/2006 începând cu data de 01.01.2007 taxa de salubrizare a fost achitată chematului în garanție. Rezultă așadar că sunt date prev. art. 60-63 cod pr.civilă.

Prin formularea cererii de chemare în garanție nu s-a înfrânt principiul forței obligatorii a contractului dintre reclamantă și pârâtă ci s-a stabilit doar cărei părți îi revine obligația achitării sumei ce derivă din acest contract.

Față de starea de fapt sus-menționată recursul apare ca nefondat urmând ca în baza art. 312 cod pr. civilă să fie respins ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Municipiul S - prin primar, cu sediul în-, jud. S, împotriva sentinței nr. 3160 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/30.01.2009

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Suceava