Spete pretentii comerciale. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.105/
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta - SA (, cu sediul în B, sector 1, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 30/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - C & D - prin administrator judiciar, cauza având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 octombrie 2009, consemnate fiind în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la 5 2009, apoi la 11 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 1440/91/5 septembrie 2006 (1844/c+c/2006), reclamanta - C & D SRL F a chemat în judecată pe pârâta - SA B - Zona V, solicitând instanței să o oblige la plata sumei de 14.726.532.908 lei, reprezentând daune-interese derivând din neachitarea la termenul scadent a facturilor nr. -/22.11.2001 și nr. -/17.12.2001.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că în baza facturilor sus-menționate a vândut pârâtei două autotractoare marca IVECO și că în urma unor operațiuni de decontare între ea și pârâtă, aceasta din urmă a rămas datoare cu suma de 1.349.423.894 lei. S-a mai arătat că, bazându-se pe iminența achitării sumei datorate și pe o prognoză favorabilă a afacerilor, a încheiat un contract de distribuție de benzină și motorină cu un terț comerciant, - SRL F de la care, potrivit unui act adițional la contract, urma să se încaseze contravaloarea mărfii, plus un adaos comercial d e 10% față de prețul practicat de - SA. Reclamanta a menționat că suma restantă de 1.349.423.894 lei, a fost recuperată cu greutate, abia după obținerea unei hotărâri judecătorești care a fost executată în luna februarie 2003; că din cauza refuzului plății datoriilor de către pârâtă, a pierdut cel puțin două contracte de livrare; că a fost nevoită să înceteze activitatea pe o perioadă de cel puțin 24 de luni, toate acestea conducând la crearea unui prejudiciu estimat la 14.726.531.908 lei reprezentând adaosul comercial ce l-ar fi încasat.
A mai precizat reclamanta că a chemat-o pe pârâtă la conciliere directă cu adresa nr. 18/1.09.2003, dar că aceasta nu a înțeles să rezolve litigiul pe cale amiabilă.
În motivarea în drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 998, 1073 și 1084 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 1462/31.10.2006, Tribunalul Vrancea, a anulat cererea formulată de reclamantă, ca fiind insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că, la termenul din 3.10.2006, instanța a pus în vedere reclamantei, prin reprezentant legal, să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 17.913,0519 RON și a timbrului judiciar, în sumă de 5 RON, până la termenul din 31.10.2006.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta - C & D SRL F, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială, criticând sentința apelată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei pentru următoarele motive:
Apelanta a susținut că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei în vederea completării taxei de timbru, deși Codul d e procedură civilă nu îngrădește acordarea unui termen în acest sens și că la data de 31 octombrie 2006 la orele 12,48 a plătit taxa de timbru dovada plății fiind depusă atât judecătorului de serviciu, cât și instanței de fond.
Curtea de APEL GALAȚI prin decizia civilă nr. 23/A/6 martie 2007 a admis apelul declarat de reclamanta C & D SRL F, a desființat sentința civilă nr. 1462/31 octombrie 2006 a Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prima instanță nu a anunțat în ședință ora și, eventual ziua stabilită pentru pronunțarea hotărârii, încălcând astfel art. 104 alin. 20 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005 cu modificările și completările ulterioare. S-a mai reținut că din încheierea de dezbateri din 31 octombrie 2006 nu rezultă că președintele completului ar fi anunțat ora pronunțării sentinței apelate și că, nu se poate dovedi că înscrisul privind plata taxei de timbru, depus de parte la orele 13,00 ar fi ajuns ulterior pronunțării hotărârii; situație în care sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată este nelegală.
Recursul declarat de intimata pârâtă "" SA ( V) împotriva deciziei civile nr. 23/A din 6 martie 2007 a Curții de APEL GALAȚIa fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2645 din 18 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 104 alin. 2 din Regulament, la situația de fapt din cauza dedusă judecății.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 3144/91/25 octombrie 2007.
Prin sentința civilă nr. 30/10 februarie 2009, Tribunalul Vranceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C & D SRL împotriva pârâtei " " ( V) cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 602.208,53 lei reprezentând despăgubiri, către reclamantă.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 alin. 3 proc.civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 11.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că asupra excepției tardivității sau prescripției dreptului la acțiune instanța s-a pronunțat prin încheierea din 12 februarie 2008 și că eventualele apărări vor fi avute în vedere în calea de atac.
Prin încheierea menționată mai sus ( 144-145 dosar fond) tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile privind:autoritatea de lucru judeca; prescripția dreptului la acțiune și lipsa de interes a reclamantei în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
- în dosarul nr. 1213/C+C/2002 la Tribunalul Vrancea reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru emiterea unei somații de plată pentru diferența de preț din cele două facturi la care se face referire în prezenta acțiune și dobânda legală; prin sentința civilă nr. 1192/27.08.2002 pârâta a fost somată la plata diferenței de preț de 134.942, 38 lei;
- în dosarul nr. 2193/C+C/2003 al Tribunalului Vrancea reclamanta a chemat în judecată pe pârâta pentru plata prețului neachitat de 45.000 lei din aceleași facturi și a majorărilor și penalităților de întârziere datorate la bugetul de stat;
- prin sentința civilă nr. 143/23.02.2003 pârâta a fost obligată la plata prețului neachitat de 45.000 lei și a penalităților de întârziere de 10.587,50 lei, sentința fiind ulterior desființată și executarea întoarsă;
- prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în cuantum de 1.472.653,19 lei, ca urmare a neexecutării contractului 2/8.11.2001 încheiat cu SRL
Tribunalul Vranceaa reținut că somația de plată nu are autoritate de lucru judecat, așa cum prevede art. 11 (1) din OG 5/2001, că atât obiectul cât și temeiul juridic din dosarul nr. 2193/C+C/2003 și din dosarul de față sunt diferite și că nu sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat în sensul art. 1201 Cod civil. Pentru motivele expuse această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune tribunalul a reținut că în discuție este vorba de răspunderea civilă delictuală, iar dreptul la acțiune se naște în momentul în care se cunoaște întinderea pagubei, la împlinirea termenului contractului cu terța societate și din care, în opinia reclamantei, nu s-au putut obține beneficii.
Prima instanță a reținut că potrivit actului adițional la contract, dreptul la acțiune s-a născut la 31.12.2003, neinteresând nici data la care s-a achitat integral prețul din facturile - /22.11.2001 și -/17.12.2001 și nici convocările repetate la conciliere. S-a reținut că acțiunea este înregistrată la 5.09.2006, după ce la 01.09.2003 pârâta a fost convocată la conciliere pentru daunele solicitate prin prezenta acțiune, o acțiune similară fiind anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr. 794/12.10.2004 a Tribunalului Vrancea.
S-a reținut că acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 3 cu referire la art. 8 din Decretul 167/1958 și că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Neîntemeiată este și excepția lipsei de interes a reclamantei la promovarea acțiunii, reclamanta urmărind acoperirea prejudiciului creat printr-o pretinsă faptă delictuală a pârâtei, realizarea unui interes direct personal și patrimonial.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că la 8.11.2001 între reclamanta C & D SRL și - SRL F s-a încheiat contractul nr. 2 având ca obiect distribuirea de combustibil petrolier. Prin actul adițional încheiat ulterior s-a stabilit durata contractului 1 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2003, cantitatea de livrat lunar și prețul practicat. Însă, acest contract nu s-a putut derula din culpa reclamantei, fiind denunțat unilateral de - SRL F la 3.09.2003.
Prima instanță a reținut că reclamanta s-a aflat în dificultate financiară din cauza pârâtei care a achitat cu întârziere suma de 134.942,38 lei, reprezentând diferență neachitată la facturile -/22 2001 și -/ 17 decembrie 2001, debit pe care și-l însușise încă din data de 8 februarie 2002 (adresa de la fila 20 dosar fond). Debitul a fost recuperat integral la data de 28 ianuarie 2003.
S-a mai reținut că despăgubirile pretinse de către reclamantă rezultă ca urmare a neachitării debitului care a compromis contractul nr. 2/8 2001 și că pentru antrenarea răspunderii pârâtei sunt întrunite condițiile:
- existența faptei ilicite constând în executarea cu întârziere a obligației de plată;
- existența unui prejudiciu cert și nerecuperat;
- existența legăturii de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciu;
- culpa pârâtei, dispozițiile legale aplicabile fiind cele civile, de drept comun - art. 1073-1088 cod civil completate cu art. 43 Cod comercial. În cazul de față pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a 134.942,38 lei cu întârziere, deși creanța era certă, lichidă și exigibilă.
Prima instanță a mai reținut că atunci când un comerciant este lipsit de o anumită sumă de bani pe care i-o datorează un debitor ori atunci când respectivul o plătește cu întârziere, art. 43 Cod comercial prezumă producerea unui prejudiciu compus atât dintr-o pagubă efectivă cât și dintr-un beneficiu nerealizat, prejudiciu determinat de faptul împiedicării creditorului să folosească banii în circuitul comercial.
Reclamanta trebuia să deruleze contractul de distribuție combustibil petrolier 2/8.11.2002 însă lipsa de folosință a diferenței de preț de la pârâtă a provocat blocajul său comercial care este probat cu adresele de la filele 166,167 - denunțarea unilaterală a contractului către - SRL F și prejudiciul constând în beneficiul nerealizat stabilit prin expertiză.
La stabilirea despăgubirii expertiza efectuată în cauză a avut în vedere prețurile minime practicate de pârâtă, situație în care beneficiul nerealizat de către reclamantă este de 602.208.537 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă prima instanță că i se cuvine onorariul expertului în sumă de 1500 lei și onorariul avocatului numai în sumă de 10.000 lei; suma de 64.000 lei onorariu avocat fiind exagerată față de actele, demersurile procesuale ale acestuia situație în care va fi redus acest onorariu la nivelul sumei de 10.000 lei.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, pârâta B ( V) a declarat apel invocând următoarele excepții: excepția prescripției cu privire la dreptul la acțiune al intimatei reclamante; excepția autorității de lucru judecat; excepția inadmisibilității acțiunii; excepția lipsei de interes a acțiunii; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-intimate - SA.
În ceea ce privește fondul cauzei a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelat, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată a susținut că onorariul avocatului de la instanța de fond este prea mare.
În dezvoltarea excepțiilor invocate apelanta a susținut următoarele:
1. În ceea privește excepția prescripției dreptului la acțiune apelanta a susținut că intimata reclamantă a pretins un drept patrimonial și că potrivit art. 1, art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 drepturile de creanță indiferent de izvorul lor, se prescriu în termen de 3 ani de la data când a luat naștere dreptul la acțiune. Că potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă: " Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Pentru suma de 602.208,53 lei reprezentând adaos comercial aferent unui contract inopozabil (perioada 1 februarie 2002 - 28 ianuarie 2002) există câte un început al termenului de prescripție. Acțiunea fiind promovată la data de 5 septembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, situație în care încheierea din 12 februarie 2008 a Tribunalului Vrancea este nelegală.
2. Excepțiile autorității de lucru judecat și a inadmisibilității sunt întemeiate. Apelanta a susținut că potrivit art. 163 proc.civ. coroborat cu dispozițiile art.1201 civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același efect și aceleași părți și că, în speță, există identitate de părți, obiect și cauză. Apelanta a arătat că reclamanta a promovat anterior alte acțiuni având ca obiect și un capăt de cerere privitor la daune interese aferente facturilor nr. -/22.11.2001 și nr. -/17.02.2001 în valoare de 134.942,38 lei RON.
Așadar, în dosarul nr. 1213/C+C/2002 al Tribunalului Vrancea, reclamanta a solicitat tot pentru plata cu întârziere a celor două facturi, daune interese în sumă de 6069,08 RON.
Cu privire la acest capăt de cerere reclamanta a renunțat conform sentinței civile nr. 1192 din 27.08.2002, pronunțate în dosarul sus-menționat.
A doua oară, suma de 134.942,38 lei rol a fost reactualizată de reclamantă conform Deciziei civile nr. 259 din 26.05.2003, aceasta încasând atât suma de 134.942,38 RON, precum și daune interese în sumă de 43654,04 lei-ron, așa cum a recunoscut și la interogatoriu.
Ulterior, în dosarul nr. 2193/C+C/2003 al Tribunalului Vrancea, reclamanta prevalându-se de aceeași corespondență din prezenta cauză, a solicitat pentru plata cu întârziere a celor două facturi enunțate și în considerentele hotărârii judecătorești, printre alte pretenții și daune-interese în sumă de 10587,5074 lei ron, conform sentinței civile nr. 143 din 23.02.2004.
Întreaga creanță în valoare de 65132,50 lei-ron la care a fost obligată - SA prin sentința civilă nr. 143/23.02.2004 pronunțată de Tribunalul Vranceaa fost încasată de reclamantă.
Sentința civilă nr. 143/23.02.2004 a fost casată și pe cale de consecință s-a admis cererea - SA de întoarcere a executării silite, conform sentinței civile nr. 182/02.05.2006 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 54/C+C/2006.
Reclamanta a refuzat să restituie întreaga creanță încasată necuvenit, din care suma de 10587,50 lei ron, reprezintă daune interese aferente celor două facturi din 2001, drept pentru care a fost promovată cererea de insolvență ce reprezintă obiectul dosarului nr- al Tribunalului Vrancea, la data prezentei - SA fiind păgubită.
Și în prezenta cauză, reclamanta pretinde nelegal tot daune-interese aferente plății celor două facturi, în condițiile în care inițial a renunțat conform sentinței civile nr. 1192 din 27.08.2002 pronunțate de Tribunalul Vrancea, după care a încasat suma de 43654,04 ron, ulterior daunele interese fiind respinse conform sentinței civile nr. 182 din 02.05.2006 pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 54/C+C/2006 de admitere a întoarcerii executării, hotărâre definitivă și irevocabilă.
În prezenta cauză pretențiile-daunele interese își au în realitate izvorul tot din plata celor două facturi din 2001, situație în care nu are relevanță pretextul invocat de intimata-reclamantă și anume o pretinsă neexecutare a unui contract deoarece - SA nu este parte la pretinsul contract, nefiindu-i opozabil sub nicio formă.
În acest context, solicitarea de daune interese este și inadmisibilă, contravine anatocismului, reprezintă o dublă plată necuvenită, o îmbogățire fără justă cauză și un vădit abuz de drept în dauna - SA.
3. Cu privire la excepția lipsei de interes apelanta a arătat că reclamanta nu a justificat la data promovării acțiunii 05.09.2006, un interes legitim patrimonial direct și personal, născut și actual.
Prin sentința civilă nr. 1192/27.08.2002, pronunțată de Tribunalul Vrancea, - SA a fost somată să achite reclamantei suma de -,38 ron.
Suma de -,38 ron a fost încasată de reclamantă la data de 28.01.2003, conform adresei nr. 1 din 17.03.2005 emisă de BEJ
Pentru a se putea acorda daune-interese, trebuie îndeplinită o condiție esențială și anume debitorul să fie pus în întârziere, având în vedere și faptul că reclamanta nu solicita dobânda legală pentru lipsa de folosință a banilor asupra căreia a intervenit prescripția extinctivă, ci dimpotrivă pretinde despăgubiri de natură contractuală, reprezentând adaosul comercial dintr-un contract, față de care - SA este un terț. Pentru ca punerea în întârziere a debitorului să producă efecte juridice specifice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege. Câtă vreme creditorul nu cere constatarea întârzierii debitorului prin formele prevăzute de lege, se presupune că debitorul nu l-a păgubit conform principiului "dies non interpellat pro homine". Punerea în întârziere a debitorului este efectuată printr-o notificare ce se comunică prin intermediul executorului judecătoresc conform art. 1079 civ. Apelanta a susținut că din probatoriile administrate nu rezultă că în perioada 01.02.2002 - 28.01.2003 reclamanta a pus-o în întârziere pe - SA printr-o notificare făcută conform legii, cu privire la existența contractului nr. 2/2001, motiv pentru care vădit nelegal a fost obligată să plătească un adaos comercial în sumă de 602.208,537 ron, dintr-un contract care nu este opozabil. Mai mult decât atât, reclamanta a manifestat aceeași pasivitate și după încasarea sumei de -,38 ron, întrucât așa cum rezultă din actul pro-cauza atașat la fila nr. 166, abia la data de 31.07.2003 și-a manifestat o presupusă intenție în a executa contractul, fapt ce denotă același caracter nefondat al susținerilor. Atâta timp cât reclamanta nu a notificat pe terțul - SA la data perfectării pretinsului contract și pretențiile ce decurg în raport de acesta, rezultă fără putere de tăgadă, că la data promovării acțiunii - 05.09.2006 nu exista un interes legitim patrimonial direct și personal, născut și actual. Cum suma de 134.942,38 ron era cea încasată de reclamanta intimată încă din data de 28.01.2003, la care se adaugă și suma de 43654,04 ron, reprezentând daune-interese pentru plata cu întârziere a celor două facturi din 2oo1, acțiunea formulată la data de 05.09.2006 este lipsită de interes.
S-a susținut că reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu cert, lichid și exigibil, pe care să-l fi suferit în mod efectiv, conform titlului executoriu care să ateste că ar fi căzut în pretenții față de - SRL, ca urmare a neexecutării pretinsului contract, motiv pentru care acțiunea este vădit lipsită de interes și din acest considerent. Abia la data de 04.09.2003, prin convocarea la conciliere reclamanta a arătat că are un oarecare contract necunoscut societății pârâte, solicitând să fie despăgubită cu peste 1.400.000 ron și fără a se atașa însă nici un înscris, contrar prevederilor art. 7201proc.civ. Întrucât apelanta este un terț, actele depuse de intimata reclamantă în cursul soluționării cauzei referitoare la pretinsele raporturi contractuale cu - SRL sunt pro-cauza și nu-i sunt opozabile întrucât trebuiau făcute cunoscute la data perfectării și nu în litigiu. Cum contractul nr. 2/2001 și actul adițional nu au dată certă și nu au fost făcute cunoscute terțului - SA la data perfectării nu există nici certitudinea că acestea reprezintă voința reală a părților.
4. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a "" SA B, apelanta a susținut următoarele:
Reclamanta a pretins nelegal daune-interese de la - SA constând în adaosul comercial din contractul nr. 2/2001, pe care îl consideră un pretins beneficiu nerealizat, contract inopozabil apelantei.
În primul rând, pentru a putea pretinde ca despăgubiri " adaosul comercial din contractul nr. 2/2001" acesta ar fi trebuit ca în prealabil să fie opozabil terțului - SA, respectiv de a pune în întârziere presupusul debitor printr-o notificare conform art. 1079 Cod civil, având un obiect determinat: contractul nr. 2/2001 și la data când susține că ar fi fost încheiat. Or, potrivit art. 1085 Cod civil, debitorul nu răspunde decât la daunele-interese care au fost prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute la facerea contractului, în speță, contractul nefiindu-i opozabil.
Atât timp cât reclamanta nu a pus în întârziere pe presupusul debitor printr-o notificare comunicată prin intermediul executorului judecătoresc privind existența unui contract spre a-i fi opozabil terțului, - SA nu are calitate procesuală pasivă în raport cu pretențiile solicitate, acestea fiind de natură contractuală, față de care este un terț.
Pe fondul cauzei acțiunea formulată de reclamantă este nefondată pentru următoarele critici:
- legea consideră ca lipsă de folosință a unei sume de bani datorată de debitor provocată creditorului un prejudiciu egal cu dobânda legală, iar în materie comercială se aplică dobânda legală prevăzută de OG 9/2001 coroborat cu dispozițiile art. 43 Cod comercial și sub nicio formă adaosul comercial dintr-un contract inopozabil debitorului. Simpla întârziere la plata unei facturi nu antrenează de drept răspunderea debitorului pentru despăgubiri reprezentând adaosul comercial dintr-un contract străin debitorului și raportului juridic dintre creditor și debitor. În cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, așa că pretențiile reclamantei sunt vădit nefondate, nelegale și neîntemeiate. Prin încheierea de ședință din 25.03.2008 reclamanta a recunoscut că în condițiile în care contractul nu face referire la sortiment, solicită ca expertul să aibă în vedere sortimentul mediu, pentru perioada solicitată în acțiune, sens în care va depune documentația. Din expertiza efectuată nu rezultă care este acel "sortiment mediu" instanța apreciind eronat, că expertiza a avut la bază "prețurile minime practicate de pârâtă" aspect străin cauzei deduse judecății;
- instanța de judecată nu a luat în considerare Expunerea de la fila 4 din preambulul raportului de expertiză prin care s-a arătat printr-o descriere detaliată că nu există legătură de cauzalitate între creanța datorată de și Contractul nr. 2/2001, întrucât este cu mult inferioară valorii contractului. Valoarea creanței neîncasate de la SA în sumă de 134.942,38 lei ron ar fi asigurat finanțarea numai a 32,19% din contractul încheiat între reclamantă și - SRL întrucât la data încheierii contractului valoarea contractului era de -,36 lei ron și respectiv finanțarea a numai 24,43% în luna ianuarie 2003, valoarea contractului fiind de 552.371.755 lei ron.
În condițiile în care la data încheierii contractului nr. 2/2001 acesta avea o valoare de 419.218,39 ron, iar creanța datorată de SA era în sumă de 134.942,38 ron, denotă că nu există nicio legătură de cauzalitate, dat fiind deosebita transparență a disproporționalității sumelor. Având în vedere că suma de 134.942,38 lei este cu mult inferioară valorii contractului, în mod vădit nelegal și neîntemeiat instanța de fond a acordat reclamantei adaosul comercial pentru întreaga valoare a contractului de 419.218,39 lei fără a fi îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale sau contractuale. Reclamanta nu a probat în nici un moment intenția de a executa în parte respectivul contract, inopozabil SA, în condițiile în care la interogatoriu a recunoscut că avea "profit". Reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu cert, lichid și exigibil, constatat printr-un titlu executoriu.
Contractul nr.2/2001 și Actul adițional nu au dată certă, acestea fiind doar pur formale, instanța de fond luând în considerare doar susținerile verbale ale reclamantei și o simplă corespondență în care nu se face referire sub nicio formă la Contractul nr. 2/2001.
Reclamanta a mai recunoscut prin Cererea de chemare în judecată și faptul că "urma" să încaseze un adaos comercial, deci în mod ipotetic recunoscând la interogatoriu și faptul că nu avea nici certitudinea încasării pretinsului adaos comercial, dat fiind numeroasele clauze îndoielnice din contract, precum și lipsa oricărei garanții în încasarea efectivă a adaosului comercial d e la - SRL. Prin urmare, un prejudiciu eventual și incert, nu poate fi sigur sub aspectul existenței sale și ca atare nu are cum să fie supus reparațiunii. Din Actul adițional nr. 2/2001 nu rezultă care sunt acele sortimente certe de produse petroliere ce urmau a fi vândute întrucât acestea au fost denumite generic "benzine de diferite sortimente" și "motorine" aspect recunoscut și de reclamantă. Or, conform listelor de prețuri atașate la dosarul cauzei SA comercializează mai multe sortimente de benzină: benzină super plus etilată CO 98; benzină premium etilată CO 95; benzină premium; benzină euro premium TIP EN 228 și mai multe sortimente de motorine: motorina auto 0,2%; motorina STAS 240-80; motorina -25; motorina -35; motorina
Prețurile sunt diferite funcție de fiecare sortiment, așa cum rezultă și din listele de prețuri.
Întrucât din conținutul Actului adițional la contract, acte inopozabile societății apelante nu rezultă care sunt acele sortimente certe de produs petrolier, evident că adaosul comercial nu are cum să aibă o valoare certă, implicit nu există un prejudiciu pe care să-l fi suferit efectiv reclamanta. Din actul adițional nr. 2/2001 nu rezultă care sunt acele cantități certe ce urmau a fi livrate, întrucât se arată că sunt " în funcție de necesarul cumpărătorului - SRL". Atâta timp cât nu există o certă determinare a cantităților și a sortimentului de benzină și motorină nu se poate pune problema existenței unui prejudiciu cert și efectiv suferit de reclamantă.
Pe de altă parte, elementul preț din de prețuri, funcție de care reclamanta, pretinde adaosul comercial d e 10% peste prețul practicat de SA nu este cert, deoarece chiar în subsolul fiecărei liste de prețuri se arată că (fondul special pentru produse petroliere) " este calculat pentru densitatea din tabel, urmând a se modifica la fiecare livrare conform densitate înscrisă în buletinul de analiză". Cum este un element de cost care concură la formarea prețului final al produsului petrolier, rezultă că nu există un prejudiciu cert și efectiv suferit de reclamantă, acest element de cost variind funcție de densitatea stabilită printr-un buletin de analiză. Ca atare, numai în momentul livrării efective a mărfii, aceasta dobândește o valoare finală.
În privința prețului se arată că acesta este mai mare cu 10% reprezentând adaos comercial, peste prețul practicat de SA, fără a se preciza care preț: lei/litru; lei/tonă; lei/kg.
Totodată, reclamanta nu a depus un contract de achiziționare produse petroliere, ca bază legală în derularea contractului nr. 2/2001, având în vedere că a recunoscut că este un revânzător către - SRL. Or, în lipsa unui contract comercial perfectat, din care să rezulte cu adevărat buna-credință a reclamantei de a cumpăra mai întâi produse petroliere pentru a fi vândute ulterior către - SRL, nu există o voință reală în a se executa pretinsul contract nr. 2/2001.
Suma de 134.942,38 lei a fost încasată de reclamantă la data de 28.01.2003 prin executare silită, iar întârzierea plății celor două facturi din 2001, s-a datorat faptului că în cauză au fost efectuate cercetări penale conform Sentinței penale nr. 1/05.01.2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1523/P/2002, rămasă definitivă și irevocabilă conform Deciziei penale nr. 1767 din 21.05.2008 pronunțate de
În accepțiunea prevederilor art. 1082 Cod civil debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor numai atunci când achiziționează cu intenția de a-l păgubi pe creditor, în cauza dedusă judecății lipsind și acest element.
Viabilitatea pretinsului contract invocat ca și pretinsul beneficiu, sunt îndoielnice și în raport cu prețul exagerat de mare față de valoarea de piață a produsului petrolier, respectiv un preț mai mare cu 10% peste prețul practicat de SA.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată respectiv suma de 11.500 lei la care a fost obligată este exagerat de mare și echivalează cu împiedicarea accesului liber la justiție a unei părți litigante.
În concluziile scrise depuse de apelanta pârâtă la data de 2 2009 sunt reluate cele expuse mai sus.
Intimata reclamantă în notele de concluzii depuse la data de 4 2009 a solicitat respingerea excepțiilor invocate de apelantă ca nefiind fondate, a susținut că prima instanță, în ceea ce privește fondul cauzei a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, situație în care se impune respingerea apelului ca nefondat.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a susținut că termenul de prescripție începe să curgă de la data când a denunțat contractul și anume de la data de 3 septembrie 2003 pe care îl avea cu " " SRL (contractul nr. 2/8 2001 urma să se realizeze în perioada 1 februarie 2002 - 3 decembrie 2003, însă a fost denunțat cu patru luni mai devreme de a expira).
Excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată. În speță obiectul și cauza nu sunt identice.
Intimata a susținut că și excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită. În speță, nu poate fi vorba de o răspundere contractuală ci de o răspundere delictuală.
Cu privire la excepția lipsei de interes în formularea acțiunii intimata a susținut că apelanta avea obligația, în baza raporturilor contractuale avute cu intimata să achite la timp sumele datorate și facturate, situație în care intimata nu ar fi ajuns în imposibilitatea derulării contractului nr. 2/2001.
Intimata a susținut că nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei "" SA. Obiectul prezentei acțiuni îl constituie plata unei sume cu titlu de daune interese, situație în care apelanta pârâtă are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță în mod corect a reținut existența faptei ilicite a apelantei, constând în executarea cu întârziere a obligației de plată.
Apelul este fondat pentru cele ce urmează:
Verificând încheierea din 12 februarie 2008 și sentința apelată prin prisma primei excepții și anume excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că prima instanță a considerat în mod greșit că data de la care curge termenul de prescripție este data de 31 decembrie 2003, data expirării contractului nr. 2/8 2001 și că nu interesează data când a fost achitat integral prețul din facturile nr. -/22 2001 și nr. -/17 decembrie 2001 și nici convocările repetate la conciliere.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În speță, intimata reclamantă a cunoscut paguba și pe cel ce răspunde de ea la data de 8 februarie 2002, astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță de la fila 2 alin. 3 dosar nr- al Tribunalului Vrancea. În pagina a 2-a alin. 3 din cererea introductivă de instanță intimata reclamantă a precizat că " Cu toate că în repetate rânduri C & D SRL, a somat V ( a se vedea adresele nr. 830/08.02.2002, nr. 03/13.03.2002, nr. 07/22.04.2002) să achite debitul restant, deoarece lipsa recuperării acelei sume de bani paraliza efectiv activitatea comercială a societății noastre, V nu a dat curs acestor somații".
Față de această recunoaștere a intimatei reclamante, în mod greșit aceasta susține că termenul de prescripție începe să curgă de la data denunțării contractului nr. 2/8 2001.
Conform art. 1 alin. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul de creanță indiferent de izvorul lui, se prescrie în termen de 3 ani, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Prin urmare, punctul de plecare al termenului de prescripție de 3 ani privind dreptul la acțiune al reclamantei fiind 8 februarie 2002, la data de 2 septembrie 2006 când a fost promovată cererea de chemare în judecată (fila 5 - înscrisul poartă ștampila Oficiului poștal din 2 septembrie 2006, dosar nr- al Tribunalului Vrancea ) termenul de 3 ani era împlinit.
Chiar și în cazul în care data de la care curge termenul de prescripție ar fi data de 28 ianuarie 2003 când a fost achitată suma de 1.349.423.894 lei, și față de această dată dreptul la acțiune era prescris la data sesizării instanței (2 septembrie 2006).
Așadar, apelul declarat de pârâtă fiind fondat, urmează să fie admis cu consecința schimbării sentinței nr. 30/10 februarie 2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că urmează să fie admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În raport de cele expuse mai sus, și având în vedere principiul priorității soluționării excepțiilor, celelalte excepții nu vor mai fi analizate și evident nici fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta - SA (, cu sediul în B, sector 1, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 30/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea și, în consecință:
Schimbă sentința nr. 30 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea formulată de reclamanta C & D SRL, cu sediul în F,-, județul V, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, dr. - - |
Grefier - |
Red. dr.
Tehno: 24 2009
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure
