Spete pretentii comerciale. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA NR. 108/
Ședința publică din29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanții MUNICIPIUL T REPREZENTAT PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și PRIMARIA MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței civile nr. 163/PI/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta - R SRL T, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cj., în reprezentarea reclamanților apelanți, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate de reclamanți ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 163/PI din 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost admisă în parte cererea reclamanților Municipiul T reprezentată de Primar, Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, în contradictoriu cu pârâta - R SRL T, obligând pârâta să plătească reclamanților suma totală de 25.865 lei, din care 24.401 lei reprezentând diferență chirie restantă pentru perioada 01.01.2001 - 28.02.2003, iar 1.464 lei penalități de întârziere, respingând în rest acțiunea, respectiv pretențiile de 129.865 lei majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de contencios Administrativ sub nr- din 17.12.2007, reclamanții MUNICIPIUL T PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T au chemat în judecată pe pârâta -R, solicitând instanței ca prin hotărâre să dispună: obligarea pârâtei la plata debitului in cuantum total de 155.684 lei, reprezentând diferența de chirie calculata conform nr. 42/2000 pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, în sumă de 24.401 lei, majorări de întârziere în sumă de 129.819 lei pentru perioada 01.01.2005 - 30.11.2007 și penalități de întârziere in cuantum de 1.464 lei datorate pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005, aferente contractului de închiriere nr. 939/2000, cu privire la spațiul cu alta destinație decât aceea de locuință situat în T,-, jud. T, înscris în CF nr. 76 T, nr. top. 253, în suprafață de 100,84.; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că:
- spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în T,-, a fost închiriat către pârâta -R, în baza contractului de închiriere nr. 939/2000.
- potrivit clauzelor contractului de închiriere anterior menționat, respectiv art. 4 alin. 2, chiria lunară practicată urma să fie reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului, chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri care le abrogau pe cele anterioare. În aceste condiții, încheierea valabilă a contractului determină părțile să-și asume toate obligațiile stipulate în clauzele contractuale.
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 42/2000 tocmai la această clauză contractuală face referire când stabilește în art. l că "începând cu data de 01.01.2001 se modifică tarifele de bază pe mp la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință."
- Reactualizarea chiriei se referă atât la rata inflației, cât si la alți factori cum ar fi modificările impuse de cerințe de natură economică ori financiară a, precum nivelul chiriei pe piața internă si externă pentru bunuri similare, zona de interes, destinația pentru care a fost închiriat bunul respectiv.
- Hotărârea nr. 42/2000 a fost atacată în instanță, solicitându-se anularea acesteia. În aceste condiții, aplicarea acesteia a fost suspendată pe perioada litigiului, litigiu ce a fost soluționat irevocabil prin Decizia Civilă nr. 471/01.10.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Comerciala si Contencios Administrativ în dosar nr. 2564/CA/2001 și prin Decizia nr. 110 din 02 aprilie 2002 Curții Constituționale, publicată în nr. 409/13.06.2002.
- recalcularea tuturor chiriilor pentru spațiile cu altă destinație, calcularea diferențelor de chirie pentru toate spațiile cu altă destinație și comunicarea acestora către chiriași, necesitând un volum mare de lucru, prin Hotărârea nr. 18/20.07.2004 privind modificarea art. 3 din HCL nr. 37/25.02.2003 - pentru revocarea nr. 332/2002 privind modificarea tarifelor de bază pe mp la chiriile pentru spatiile cu altă destinație decât aceea de locuință, modificată prin nr. 95/22.04.2003 și nr. 13/27.01.2004, prevede faptul că achitarea diferenței din anul 2001 până la 28.02.2003, fără majorări și penalități de întârziere, se putea face până la data de 31.12.2004, dată de la care se vor calcula penalitățile de întârziere și majorările legale.
- potrivit nr.OG 92/24.12.2003 privind Codul d e Procedura Fiscală, pentru neplata la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează dobânzi și penalități de întârziere, dobânzile se calculează pentru fiecare zi începând cu ziua imediat următoare a termenul de scadență, respectiv 01.01.2005 și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar penalitățile de întârziere sunt de 0,5 % pentru fiecare lună și/sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare a scadenței, până la achitarea integrală, respectiv, 01.01.2005 - 31.12.2005, în anul 2006 actul normativ mai sus menționat nu mai prevede perceperea de penalități de întârzieri.
- nr. 42/2000 este un act administrativ, pentru adoptarea căruia este abilitat prin Legea administrației publice locale iar dispozițiile art. 4 din contract au dobândit la rândul lor putere de lege între părți, conform art. 969-970.civ.
- Este dreptul oricărui proprietar de a decide modul, condițiile și prețul la care înțelege să fructifice bunurile din proprietate și să le culeagă fructele astfel obținute.
- Hotărârea unilaterală a proprietarului prin care stabilește suma la care înțelege să fructifice proprietatea este un act de gestiune ce nu produce efecte juridice prin simpla manifestare unilaterală a voinței. Această voință va fi impusă actualilor și viitorilor chiriași numai dacă voința manifestată a proprietarului se va întâlni cu voința locatarilor sau viitorilor locatari și se materializează într-un acord de voință.
- Având în vedere că prin contract părțile au convenit în privința reactualizării chiriei iar nr. 42/2000 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, se poate constata că "-R" nu a fost vătămată sub nici o formă în drepturile sale.
- Hotărârile sunt obligatorii pentru toate părțile ce intră sub incidența acestora, astfel că este inadmisibil ca unele societăți să plătească chiria în formă modificată în raport cu aceste hotărâri iar celelalte societăți nu, prevalându-se de faptul că nu li s-au comunicat fișele de calcul ale chiriei sau facturile aferente, astfel încât noul cuantum al chiriei să devină o clauză contractuală obligatorie.
- Pentru spațiul cu alta destinație decât aceea de locuința situat în T,-, închiriat la -R a rezultat o diferență de chirie în sumă de 24.401 lei.
- Având în vedere faptul că aceasta nu a achitat diferența de chirie mai sus menționată până la data de 31.12.2004 conform nr. 18/20.07.2004, au rezultat penalități de întârziere pe perioada 01.01.2005-31.12.2005 în sumă de 1.464 lei și majorări de întârziere pe perioada 01.01.2005-30.11.2007 de 129.819 lei, calculate conform contractului de închiriere și prezentate în nota de calcul.
- Prin adresele nr. - 2004-1630/30.01.2004, - 2005-
158/28.02.2005, -374/03.02.2006 și - 2007-7572/30.04.2007 instituția reclamantă a solicitat achitarea sumei restante, pârâta neconformându-se, respectiv nu a achitat chiria restantă.
- Prin înștiințarea de plată cu nr. -7572/30.04.2007, instituția reclamantă a invitat societatea pârâtă la soluționarea pe cale amiabilă a eventualelor contestații referitoare la debitele restante, în termen de 15 zile de la primirea înștiințării, la serviciul de specialitate din cadrul instituției reclamante, respectiv Biroul Urmărire Venituri, însă pârâta nu a dat curs acestor invitații.
- Hotărârea nr. 42/2000 este, cum rezultă din cuprinsul său, un act administrativ de autoritate prin care se hotărăște modificarea unor taxe legale, respectiv a tarifelor la chiriile pentru spatiile cu altă destinație decât aceea de locuință, act de autoritate care stă la baza încheierii ulterioare a actului administrativ de gestiune - care, în ce privește cauza de față, este contractul de închiriere între părți.
În drept, au fost invocate disp. art. 969 - 970, 1020, 1021.civ.; art. 274.pr.civ.; art. 4 din contractul de închiriere și HCL 42/2000 (filele 3-6).
Pârâta nu a formulat întâmpinare la prima instanță, deși a fost citată cu această mențiune, nu s-a prezentat în fața instanței și nu și-a justificat lipsa de la dezbateri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosar copii după: notă de calcul până la data de 30.11.2007 pentru pârâtă ( 7); contractul de închiriere nr. 939/25.01.2000 încheiat între părți ( 8-12); înștiințare către pârâtă cu privire la debit ( 13); înștiințare de plată către pârâtă ( 15); adresă către pârâtă pentru înștiințarea noii valori a chiriei începând cu 01.01.2001 ( 14); adrese ale reclamantei către pârâtă prin care o înștiințează că imobilul va fi predat noului proprietar și că a fost sistată chiria de 15.756.750 ROL/lună ( 16-18); cartea funciară nr. 76 T ( 19-24); fișa de calcul a diferențelor de chirie ( 40); nr. 37/25.02.2003 ( 79); nr. 95/22.04.2003 ( 80); nr. 13/27.01.2004 ( 78); nr. 18/20.07.2004 ( 76-77); nr. 42/28.09.2000 ( 48-55); referate, proiect de hotărâre și raport de avizare, pentru modificarea tarifelor de bază pe mp la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință ( 56-75); alte înscrisuri.
Analizând probele administrate, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 25.01.2000, între reclamanta Primăria Municipiului T în calitate de locator și pârâta -R T în calitate de locatar, se încheie contractul de închiriere nr. 939, pentru imobilul situat în mun. T,-, jud. T, înscris în CF nr. 76 T, constând în spațiu cu altă destinație decât locuință în suprafață de 109,84.
Potrivit clauzelor contractului de închiriere anterior menționat, respectiv art. 4 alin. 2, chiria lunară practicată urma să fie reactualizată (modificată) pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului, chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri, care le abrogau pe cele anterioare.
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 42/2000 stabilește în art. l că, începând cu data de 01.01.2001, se modifică tarifele de bază pe mp la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință.
Această hotărâre a fost atacată în justiție de Asociația din comerț, Alimentație Publică și Turism T, intervenienții Prefectul Județului T și un număr mare de chiriași. Acțiunea a fost admisă în prima instanță și s-a dispus anularea nr. 42/2000. Consiliul Local al Municipiului Tad eclarat recurs, care a fost admis și s-a respins acțiunea, nr. 42/2000 rămânând în vigoare.
Prin art. 3 din nr. 37/25.02.2003 se prevede că achitarea diferenței din anul 2001 până la zi, se poate face până la data de 31 mai 2003.
Prin art. 1 din nr. 95/22.04.2003 se modifică art. 3 din nr. 37/25.02.2003, în sensul că achitarea diferenței din anul 2001 până la zi se poate face până la data de 31.12.2003.
Prin art. 1 din nr. 13/27.01.2004 se modifică art. 3 din nr. 37/25.02.2003, în sensul că achitarea diferenței din anul 2001 până la zi se poate face până la data de 30.06.2004, dată de la care se vor calcula penalitățile de întârziere și majorările legale.
Prin art. 1 din nr. 18/20.07.2004 se modifică art. 3 din nr. 37/25.02.2003, în sensul că achitarea diferenței din anul 2001 până la zi, se poate face până la data de 31 decembrie 2004, dată de la care se vor calcula penalitățile de întârziere și majorările legale.
Pârâta nu a făcut dovada că pentru perioada 01.01.2001 - 28.02.2003 a achitat chiria majorată prin nr. 42/2000.
În art. 6 din contract se prevede că nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se face plata, se penalizează cu 5 % pe zi de întârziere din suma datorată pentru maximum 30 de zile calendaristice.
Examinând starea de fapt reținută, prima instanță a considerat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte, respectiv debitul constând în diferențele de chirie și penalitățile.
Astfel, conform art. 1429.civ. locatarul are obligația de a plăti chiria la termenele stabilite.
Din înscrisurile depuse de reclamanți la dosarul cauzei rezultă că acesta are față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 379.pr.civ.
Debitul constând în chirie are o existență determinabilă în raport cu hotărârile Consiliului Local al Municipiului T prin care se majorează tarifele de bază la chiria pe, în contractul de închiriere fiind înscrise atât suprafața imobilului cât și destinația acestuia, criterii care se regăsesc și în anexa la nr. 42/2000.
Pentru perioada 01.01.2001 - 28.02.2003, pârâta datorează o diferență de chirie de 24.401 lei.
Au fost înlăturate susținerile reclamanților conform cărora pentru întârzierea în plata chiriei sunt aplicabile disp. nr.OG 92/2003 deoarece veniturile din chirii ar constitui creanțe bugetare. Astfel, tribunalul a considerat că aplicabilitatea Codului d e procedură fiscală iese din discuție, pe de o parte deoarece atâta vreme cât între părți există un contract valabil încheiat acesta își produce efectele potrivit clauzelor sale, iar pe de altă parte deoarece, chiar dacă veniturile din chirii constituie creanțe bugetare, această împrejurare nu implică și caracterul fiscal al creanței respective. Raporturile contractuale presupun poziții de egalitate juridică între părți, pe când raporturile de drept fiscal sunt raporturi de subordonare, de autoritate, iar nu raporturi juridice civile. În speță, raporturile dintre părți sunt guvernate de contractul de locațiune și de dispozițiile legii civile.
Rezultă că reclamanții nu sunt îndreptățiți la majorări de întârziere și la penalități de întârziere întemeiate pe dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Reclamanții sunt însă îndreptățiți la penalități de întârziere contractuale, conform art. 6, care prevede că nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se face plata, se penalizează cu 5 % pe zi de întârziere din suma datorată pentru maximum 30 de zile calendaristice.
Cum penalitățile se calculează la suma datorată iar pârâta a depășit termenul de 30 de zile, reiese că aceste majorări ar atinge cota de 150 % din debit. Art. 4 al. 3 din Legea nr. 469/2002 stabilește că totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul. Întrucât în contract nu s-a prevăzut posibilitatea depășirii debitului de către penalități, suma maximă pe care reclamanții o pot pretinde cu titlu de penalități de întârziere este cea egală cu debitul, adică 24.401 lei. Dar, reclamanții au solicitat penalități doar în cuantum de 1.464 lei, situație în care își găsește aplicabilitatea principiul disponibilității, materializat în disp. art. 129 al. 6.pr.civ. potrivit căruia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prin urmare, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma totală de 25.865 lei, din care 24.401 lei reprezintă diferență chirie restantă pentru perioada 01.01.2001 - 28.02.2003, iar 1.464 lei reprezintă penalități de întârziere, fiind respinsă în rest acțiunea, respectiv pretențiile de 129.819 lei majorări de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții Municipiul T reprezentată prin Primar, Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, ca fiind temeinică și legală.
În motivare, reclamanții apelanți arată că spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în T,-, a fost închiriat de către pârâta intimată - R SRL T, în baza contractului de închiriere nr. 939/2000, că potrivit clauzelor contractului de închiriere, respectiv art. 4, alin.2, chiria lunară practicată urma să fie reactualizată pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului T și că succesiv chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri care le abrogau pe cele anterioare, condiții în care încheierea valabilă a contractului determină părțile să-și asume toate obligațiile stipulare în clauzele contractuale.
Se mai arată că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 42/2000 tocmai la această clauză contractuală face referire când stabilește în art.1 că "Începând cu data de 01.01.2001 se modifică tarifele de bază pe mp la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință", că reactualizarea chiriei se referă atât la rata inflației cât și la alți factori cum ar fi modificările impuse de cerințele de natură economică ori financiară a, precum nivelul chiriei pe piața internă și externă pentru bunuri similare, zona de interes, destinația pentru care a fost închiriat bunul respectiv.
Reclamanții apelanți învederează că pârâta nu respectă principiul potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", respectiv clauza prevăzută și acceptată fără obiecțiuni, așa cum rezultă din contractul de închiriere precizat (art. 4).
Astfel, în perioada derulării contractului de închiriere, Consiliului Local al Municipiului T, în calitate de administrator al fondului locativ, în baza prevederilor Legii 215/2001 privind administrația publică locală, a hotărât majorarea tarifelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, fiind adoptată în acest sens nr. 42/2000.
Reactualizarea/modificarea chiriei se face potrivit art. 4 din contractul de închiriere, contract parafat și semnat de pârâtă, fără nici o obiecție. Astfel nr. 42/2000 prevede că începând cu data de 01.01.2001 tarifele de bază/mp la chiriile pentru toate spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință se modifică conform anexei nr. 1 la hotărârea menționată, fiind astfel recalculate toate chiriile la spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, aflate în administrarea Consiliului Local Față de prevederile art. 4 din contractul de închiriere (care prevăd că prin hotărâri ale consiliului local chirie să fie reactualizată/modificată) și, în conformitate cu nr. 42/2000, s-a procedat la recalcularea chiriei pentru spațiul deținut de reclamantă în baza contractului de închiriere, iar suma de 24.401 lei reprezintă diferența de chirie calculată potrivit nr. 42/2000 pentru perioada 1.01.2001 - 28.02.2003, pentru care au fost calculate penalități de întârziere în sumă de 1.464 lei pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 și majorări de întârziere în cuantum de 129.819 lei pentru perioada 01.01.2005 - 31.11.2007 (dată până la care au fost calculate aceste majorări, respectiv dată la care a fost înaintat referatul de către serviciul de specialitate din cadrul instituției reclamante în vederea promovării acțiunii în instanță).
În ceea ce privește temeiul de drept al calcului majorărilor și penalităților de întârziere, se arată că acesta este OG. nr. 92/24.12.2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, potrivit căreia, pentru neplata la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează dobânzi și penalități de întârziere, dobânzile sau majorările de întârziere calculându-se pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, iar plata cu întârziere a obligațiilor se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5 % pentru fiecare lună și/sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadente și până la achitarea integrală.
Având în vedere faptul că din anul 2006 ordonanța în cauză nu mai prevede perceperea penalităților de întârziere, recurenta apelantă a solicitat penalități de întârziere pentru suma datorată cu titlu de diferență de chirie pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005, în timp ce majorările de întârziere, începând cu data de 01.01.2005 și până în momentul plății.
Se arată că potrivit prevederilor art.6 din contractul de închiriere nr. 939/2000, nerespectarea termenului de plată către locator se penalizează cu 5 %/zi de întârziere pentru maxim 30 de zile, după această dată contractul fiind reziliat de drept, locatarul obligându-se în termen de 7 zile la predarea spațiului către locator.
Prin nr. 182/2001, arată reclamanții apelanți, se modifică art. 6 din contract, astfel "Nerespectarea termenului de plată, respectiv ultima zi a lunii pentru care se percepe plata, se penalizează cu 0,5 % pe zi de întârziere pe suma datorată. După perioada de 30 de zile contractul este reziliat de drept." Deși după 30 de zile de la neplata debitului restant, contractul este reziliat de drept, penalizările (nu penalitățile), respectiv majorările de întârziere pentru neplata la termen se aplică până la data plății.
Din cele expuse mai sus, rezultă că documentele justificative care reglementează și stabilesc obligațiile părților sunt contractul de închiriere, precum și hotărârile de Consiliu Local care sunt acte normative având caracter public și care se aplică tuturor celor care intră sub incidența lor.
Indiferent de atitudinea părților, dispozițiile art. 4, alin. 2 din contractul de închiriere nr. 939/2000, ce prevăd posibilitatea reactualizării pe durata derulării contractului a chiriei lunare prin hotărâri ale Consiliului Local, au avut putere de lege între părțile contractante pe perioada existenței lor, conform art. 969 și 970.civ. modificarea tarifelor de închiriere fiind specifică unei economii de piață în care inflația afectează aceste tarife.
Se mai arată că Hotărârile Consiliului Local nr. 42/2000 și nr. 182/2001 sunt, cum rezultă din cuprinsul lor acte administrative de autoritate prin care se hotărăște modificarea unor taxe legale, respectiv a tarifelor la chiriile pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, acte de autoritate care stau la baza încheierii ulterioare a actului administrativ de gestiune - care în ce privește cauza de față este contractul de închiriere între părți.
Reclamanții apelanți consideră că art.4 al.3 din Legea nr. 469/2002 nu este aplicabil în speță, venind în contradicție cu principiul echității, mai mult decât atât, motivarea instanței este ambiguă, respectiv "Cum penalitățile se calculează la suma datorată, iar pârâta a depășit termenul de 30 de zile, reiese că aceste majorări ar atinge cota de 150 % din debit. Art. 4, al. 3 din Legea nr. 469/2002 stabilește că totalul penalităților de întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate suma maximă pe care reclamantul o poate pretinde cu titlu de penalități de întârziere este cea egală cu debitul, adică 24.401 lei".
Apelanții solicită instanței de apel să observe că se face o confuzie între penalități de întârziere și majorări de întârziere. Penalitățile de întârziere se percep pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005 (perioadă în care au fost în vigoare, fiind reglementate de OG. nr. 92/24.12.2003 privind Codul d e Procedură Fiscală), fiind 0,5%/lună din suma datorată, în timp ce majorările de întârziere se percep de la data de 01.01.2005 până la data plății (fiind reglementate prin nr. 182/2001), reprezentând 0,5 %/zi de întârziere din suma datorată.
Pe de altă parte, în vederea respectării principiilor egalității și echității, specifică unui stat de drept, hotărârile sunt obligatorii pentru toate părțile ce intră sub incidența acestora, astfel că este inadmisibil că unele societăți chiriașe să plătească chiria în formă modificată, precum și majorările și penalitățile de întârziere, în raport cu actele normative în vigoare, iar alte societăți nu, prevalându-se de faptul că majorările de întârziere depășesc cuantumul debitului principal.
Pârâta intimată - R SRL nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 295, alin. 1.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, apelul urmând a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
În mod corect prima instanță a reținut starea de fapt, precum și împrejurarea că pârâta - R SRL nu a făcut dovada că a achitat reclamantelor suma de 24.401 lei, cu titlu de diferență de chirie pe perioada 01.01.2001-28.02.2003.
De altfel, această împrejurare nici nu a fost contestată de părți, sentința fiind criticată de reclamante numai prin prisma faptului că nu s-au acordat majorările de întârziere în sumă de 129.819 lei.
În mod corect prima instanță a considerat că, dat fiind raportul juridic de drept privat legat între părți, prin contractul de închiriere, nu pot fi acordate decât sumele ce reprezintă penalități contractuale, prevăzute ca atare în contract, iar nu și majorările de întârziere fundamentate pe OG 92/2003 ( Codul d e procedură fiscală), întrucât acest act normativ vizează doar creanțele bugetare cu caracter fiscal.
Sumele datorate de pârâta - R SRL, în calitate de chiriaș, conform contractului de închiriere, chiar dacă au ca destinație bugetul Municipiului T, ele nu au caracter fiscal, astfel că neplata lor nu poate atrage aplicarea de majorări de întârziere.
Majorările de întârziere sunt caracteristice raporturilor fiscale, care sunt raporturi de autoritate și vizează plata taxelor și impozitelor, iar în nici un caz plata unor obligații contractuale, ce țin de dreptul privat, unde părțile sunt pe picior de egalitate.
Prin aplicarea majorărilor de întârziere se rupe în mod nejustificat și unilateral echilibrul contractual stabilit prin contractul de închiriere.
Susținerile apelantelor cu privire la cuantumul chiriei și la modificarea periodică a acestuia prin hotărâri de consiliu local nu au nici o relevanță în speță, întrucât prima instanță a admis în tot pretențiile cu privire la chirie, acceptând astfel reactualizarea (modificarea) chiriei pe perioada derulării contractului de închiriere, astfel cum părțile au stabilit în art. 4, alin. 2 din acest contract.
În interpretarea acestui text din contractul de închiriere, prima instanță a dat eficiență art. 969, alin. 1 Cod civil, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante și nu a pus în discuție majorările succesive ale cuantumului chiriei.
Nici o prevedere din contractul de închiriere nu permite reclamantelor să aplice sumelor datorate cu titlu de chirie majorări de întârziere. Articolul 4, alin. 2 din contractul de închiriere vizează doar cuantumul chiriei lunare, însă în nici un caz nu permite aplicarea de majorări de întârziere.
De asemenea, nici diversele hotărâri de consiliu local nu pot impune aplicarea de majorări de întârziere unor creanțe având ca izvor contracte ce țin de dreptul privat, în care parte este Municipiul Tot ceea ce pot impune aceste hotărâri de consiliu local este majorarea tarifelor chiriilor, însă doar în virtutea manifestării concordante a voinței părților din contractul de închiriere.
Așadar, în mod temeinic și legal prima instanță a considerat că nu pot fi aplicate majorări de întârziere ce țin de raporturile fiscale, întrucât contractul de închiriere nu se află în sfera acestor raporturi.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, prima instanță a considerat în mod legal și temeinic că sunt datorate de către pârâta - R SRL, în virtutea art. 6 din Contractul de închiriere nr. 939/25.01.2000, iar nu în virtutea OG 92/2003, pentru aceleași considerente pentru care nu sunt datorate nici majorările de întârziere.
Prima instanță a calculat corect că, prin aplicarea penalităților de întârziere prevăzute de art. 6 din contract, s-ar depăși suma pretinsă cu titlu de chirie restantă, însă având în vedere principiul disponibilității, a acordat doar suma de 1.464 lei, astfel cum a fost solicitată.
Având în vedere că suma pretinsă cu titlu de penalități de întârziere este cu mult sub limita sumei reprezentând chiria restantă, nu se pune problema incidenței în cauză a dispozițiilor art. 4, alin. 3 din Legea 469/2002, care prevăd că totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
De asemenea, nu se poate pune problema incidenței acestui act normativ și pentru că faptul că a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de închiriere, deci nu poate retroactiva.
În nici un caz nu se poate cere ca sumele pretinse inițial cu titlul de majorări de întârziere să fie acordate cu titlu de penalități contractuale, pentru că s-ar schimba astfel în calea de atac a apelului cauza cererii de chemare în judecată și s-ar încălca prevederile art. 294, alin. 1.proc.civ.
Fiecare dintre aceste sume are individualitatea sa și un regim juridic diferit.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge apelul formulat de reclamantele Municipiul T prin Primar, Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, întrucât nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantele Municipiul T prin Primar, Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, toate cu sediul în T, B-dul -, nr.1, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 163/PI/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta - R SRL cu sediul în T,-, jud.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 Mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
RED. /04.06.2008
TEHNORED. /6 EX/04.06.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
PREȘEDINTE:
Se conumică 4 ex: - Municipiul T prin Primar
-
- Primăria Mun.
- - R SRL
Președinte:Magdalena MălescuJudecători:Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae Șerban
