Spete pretentii comerciale. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 108
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Geta Sandu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel comercial formulată de SRL împotriva sentinței nr. 686 din 06 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, la data de 18 2009 s-au depus din partea apelantei - SRL și din partea intimatei - SRL concluzii scrise la cererea de apel formulată în cauză.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 16 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, văzând și dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 686/06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâtă și s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta
S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 669/12.04.2006 a Biroului Notarial Public ", -" precum și obligarea pârâtei, să plătească reclamantei suma de 132.022,08 lei, reprezentând contravaloarea avansului achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 669/12.04.2006 a Biroului Notarial Public ", -", precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată începând cu data pronunțării respectivei hotărâri și până la data plății efective.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 132.022,08 lei, reprezentând daune interese, și a sumei de 1270,65 lei, reprezentând costurile antecontractului nr. 669/12.04.2006, precum și a dobânzii legale aferente și s-a dispus obligarea pârâtei să achite reclamantei cheltuieli judiciare în cuantum de 14.443,06 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând probele administrate tribunalul reține următoarea situație de fapt:
La data de 12.04.2006 a fost autentificat sub nr. 669/2006, la. " - ", un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între promitenta vânzătoare și promitenta cumpărătoare, prin care părțile contractante au convenit să încheie până la data de 10.06.2006 contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect imobilul situat în intravilanul municipiului I, intabulat în cartea funciară nr. 43139 municipiului I, sector 190, parcela 1 (1767/5/2/3/1), cu număr cadastral 14004, alcătuit în întregime din teren categoria "arabil", în suprafață de 1530 mp, și, construcție 1 - destinație "casă de locuit", amplasată pe acest teren, cu o suprafață construită la sol de 94,61 mp și o suprafață utilă de 57,81 + 6,97 mp, sub condiția îndeplinirii de către părți a tuturor obligațiilor stipulate prin antecontract.
La pct. 1.2 al antecontractului s-a menționat că a primit suma de 36.000 EUR, ce constituie avans din prețul integral de 360.000 EUR, în schimbul căruia societatea proprietară a terenului s-a obligat să vândă și să încheie, până la data de 12.06.2006, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentificată.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, a solicitat obligarea să-i plătească avansul de 36.000 EUR precum și daune interese ca urmare a nerespectării de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 1.2 din antecontract.
În cursul judecății acelei cauze a cesionat către drepturile litigioase deținute de cesionară, în baza dosarului nr- al Judecătoriei Iași (declinat la Tribunalul Iași și reînregistrat sub nr-).
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 3825/COM din 06.12.2007 ( 45) în sensul anulării cererii ca fiind insuficient timbrată.
Examinând prioritar, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale active tribunalul a respins-o ca nefondată pentru considerentele următoare:
În contractul de cesiune de drepturi litigioase cu titlu oneros, de la fila 6 dosar, a declarat că înțelege să cesioneze toate drepturile litigioase, prezente și viitoare, cesionară putând să introducă orice acțiune va considera potrivită în scopul obținerii oricăror drepturi pecuniare sau de altă natură.
Reiese concluzia că părțile au înțeles să tranzacționeze toate drepturile ce reveneau cedentei asupra imobilului individualizat în antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 669/2006. Este adevărat că cesionara s-a subrogat în calitatea procesuală deținută de către cedentă în dosarul Judecătoriei Iași nr- dar această subrogare nu a reprezentat decât un aspect particular al efectelor contractului de cesiune, efecte ce sunt multiple și mai complexe.
În acest sens, părțile contractului de cesiune au stipulat:"cesionara are dreptul să se ocupe de toate formalitățile necesare în baza dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Iași - Secția Civilă, are dreptul de a susține acțiunea existentă prin subrogarea cedentei de către cesionară, de a introduce noi acțiuni și a face toate demersurile pe care le va considera necesare în acest sens".
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamanta are legitimitate procesuală de a acționa în judecată promitenta-cumpărătoare, legitimitate conferită prin transmiterea drepturilor ce reveneau promitentei-vânzătoare conform contractului de cesiune de drepturi litigioase.
Pe fondul litigiului, tribunalul a constatat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată în parte.
Astfel, conform art. 3.1.1 și art. 3.2.1. din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 669/12.04.2006 atât promitenta-vânzătoare cât și promitenta-cumpărătoare și-au asumat obligația de a încheia până la data de 12.06.2006 contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul menționat în antecontract și în condițiile stipulate prin acea convenție.
Rezultă că obligația întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, până la termenul din 12.06.2006, revenea în aceeași măsură fiecărui contractant.
De asemenea, la art. 5.1.2 din antecontract s-a stipulat că neexecutarea uneia dintre obligațiile asumate de către promitenta vânzătoare atrage răspunderea acesteia numai dacă îi sunt imputabile.
Tribunalul a apreciat că nu s-a demonstrat în cauză culpa exclusivă a uneia dintre părțile antecontractante, probele administrate dovedind vina ambelor părți de a nu fi realizat diligențele necesare pentru transformarea antecontractului într-un contract valabil de vânzare-cumpărare.
Deși ambii promitenți și-au asumat sarcina de a încheia contractul autentic de înstrăinare pânăla data de 12.06.2006, nu există nici o dovadă că, pe toată perioada cursă între momentul redactării antecontractului, 12.04.2006, și data limită fixată pentru perfectarea contractului, 12.06.2006, părțile au realizat o comunicare sau au încercat să comunice în scopul finalizării tranzacției.
Nu au demonstrat părțile litigante că au susținut o corespondență sau și-au transmis notificări, solicitări sau interpelări cu privire la stadiul procedurilor ce trebuiau a fi îndeplinite pentru întocmirea legală a contractului de vânzare-cumpărare.
Nu au existat puneri în întârziere sau fixarea unilaterală a unei date și a biroului notarului public în vederea perfectării contractului până la data de 12.06.2006.
Tribunalul a apreciat că atitudinea ambelor părți, de evidentă neimplicare într-o reală ducere la îndeplinire a clauzelor antecontractului, are semnificația unei renunțări tacite la constituirea dreptului real de proprietate.
Referitor la încheierea de autentificare nr. 3171 din 12.06.2006 dată de către - tribunalul a apreciat că nu poate constitui o dovadă a vinovăției exclusive a pârâtei în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin antecontract.
Astfel, în cuprinsul antecontractului nu este stabilită o dată fixă pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică ci este prevăzută o perioadă de timp de 2 luni,limitată până la 12.06.2006, în interiorul căreia părțile ar fi trebuit să-și îndeplinească obligațiile.
În plus, în antecontract nu este menționat biroul notarului public ce urma a autentifica înstrăinarea iar reclamanta nu a dovedit că ar fi încunoștințat, în orice modalitate, pârâta despre locul și momentul prezentării la notarul public.
În aceste condiții, nu se poate susține în mod justificat refuzul pârâtei de a se prezenta la biroul notarial pentru a vinde prin act autentic imobilul precizat în antecontract.
Din altă perspectivă, tribunalul a constatat imposibilitatea transferării dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei întrucât pârâta a vândut deja imobilul unei alte persoane, prin contractul nr. 2520/03.10.2007 și nu poate fi invocat nici un argument legal sau contractual de către pârâtă pentru păstrarea avansului de 36.000 EUR (132.022,08 lei) achitat de către reclamanți.
În consecință,în temeiul art.1020-1021 Cod civil, instanța a dispus rezoluțiunea antecontractului nr. 669/12.04.2006 și repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 132.022,08 lei(36.000 EUR), reprezentând avansul achitat în baza antecontractului.
Întrucât debitele comerciale atrag și plata de dobânzi (art. 43 Cod comercial) de la momentul exigibilității lor iar dreptul reclamantei la restituirea avansului se naște de la data pronunțării rezoluțiunii, tribunalul va obliga pârâta să achite reclamantei și dobânda legală aferentă debitului de 132.022,08 lei, calculată de la pronunțarea prezentei hotărâri și până la momentul plății efective.
Deoarece nu a fost reținută vreo culpă exclusivă în speță, nu se pot acorda daunele interese solicitate de către reclamantă în baza art. 5.1.1 din antecontract (daune interese în cuantum de 132.022,08 lei, costurile antecontractului și dobânda legală aferentă), urmând a fi respins acest capăt de cerere.
Întrucât a fost stabilită culpa procesuală a pârâtei, în raport de capătul de cerere admis, în baza art. 274 Cod procedură civilă, aceasta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli judiciare în valoare totală de 14443,96 lei, din care, 10535,96 lei reprezintă onorariu avocat iar 3908 lei reprezintă taxele judiciare aferente pretenției acordate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primul motiv de apel vizează soluția de soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, apelanta susținând că, raportat la obiectul cauzei, mențiunile cuprinse în contractul de cesiune de drepturi litigioase nu includ și rezoluțiunea contractului și nu pot fi interpretate extensiv.
Potrivit art. 1043 Cod civil, "lucrul se socotește litigios când există proces sau contestație asupra fondului dreptului".
Ori, fără echivoc este faptul că un contract de drepturi litigioase nu poate avea ca obiect decât drepturi supuse contestației judiciare, așadar dezbătute într-un proces, și nu drepturi necontestate, ce nu fac obiectul unui proces în curs.
În aceste condiții, dreptul de a cere rezoluțiunea, deși izvorând din același antecontract ca și pretențiile bănești, nu era litigios în sensul legii și nu a făcut nici un moment obiectul cesiunii către reclamanta - SRL care, în consecință, nu se putea legitima activ în prezenta acțiune în rezoluțiunea antecontractului.
Prin ipoteză, numai o cesiune a antecontractului însăși ar fi dat dreptul cesionarei - SRL să se subroge fără nici o rezervă în toate drepturile promitentei cumpărătoare și de a exercita orice acțiuni în justiție necesare valorificării acestor drepturi rezultând din antecontract.
Ori, față de conținutul clar al contractului de cesiune de drepturi litigioase și în lipsa unei convenții în baza căreia reclamanții să fi dobândit drepturile și obligațiile prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare, nu se putea reține cu temei că reclamanții s-ar fi putut legitima procesual activ în acțiunea de reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare în care nu figurează ca părți.
Față de aceste delimitări, rezultând fără echivoc că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase cu titlu oneros nr. 1769/06.09.2007 voința părților s-a circumscris cu exactitate drepturilor ce au făcut obiectul judecății în dosarul nr-, respingerea excepției apare ca vădit neîntemeiată.
Totodată, apelanta a invocat și greșita dezlegare dată fondului cauzei.
Astfel, a susținut apelanta că, potrivit dispozițiilor art. 1020-1021 Cod civil, rezoluțiunea judiciară a unei convenții, respectiv a antecontractului de vânzare-cumpărare, poate fi cerută, în principiu, de partea care se declară să execute obligația asumată, cu condiția însă de a dovedi culpa co-contractantului.
Intenția părții care se declară să execute obligația trebuie să fie reală, manifestată în condiții de natură să poată duce efectiv la realizarea acordului de voință.
Un indiciu clar al acestei intenții oneste și o condiție necesară pentru obținerea rezoluțiunii o reprezintă punerea în întârziere a debitorului somat să asigure executarea obligațiilor convenite de părți. Din actele dosarului nu rezultă manifestarea de voință a reclamantei în sensul somării pârâtei la executarea în natură a obligației, aspect care este de natură califice fără dubiu comportamentul duplicitar al reclamantei.
Aceasta a acționat doar în mod formal, într-o manieră care nu putea să conducă la finalizarea antecontractului, fiind evident faptul că, pierzându-și interesul în a încheia vânzarea, a încercat totuși crearea unei aparențe de natură să justifice ulterior solicitarea despăgubirilor stabilite prin contractul încheiat.
În acest sens în mod corect judecătorul fondului a reținut faptul că neprezentarea apelantei la notariat nu este rezultatul culpei acesteia, reținându-se că imposibilitatea finalizării la acel moment era motivată de neindicarea biroului notarial la care urma să se finalizeze vânzarea, de neîncunoștiințarea prealabilă de către reclamant a deplasării sale în municipiul I, nemaivorbind de faptul că la acel moment în calitatea de mandatar al reclamantului a fost desemnată o altă persoană asupra schimbării căreia apelanta nu fusese notificată.
Totodată, apelanta arată că, potrivit clauzelor contractuale, la cap. 5, pct. 5.2, alin. 2: "În cazul în care antecontractul de vânzare nu se va încheia [.] partea ce nu se află în culpă va putea solicita instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare iar în cazul în care acest lucru va fi imposibil se va trece la executarea silită []".
Se observă așadar că părțile prin voința lor au avut în vedere o ordine de preferință, acordând în mod evident prioritate perfectării vânzării, prin posibilitatea recunoscută celui ce consideră că nu se află în culpă de a solicita mai întâi pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de înstrăinare.
Așadar, dacă promitenta cumpărătoare ar fi urmărit în mod real finalizarea vânzării, nesocotindu-se în culpă, firesc ar fi fost să cheme pârâta în judecată într-un proces având drept obiect obligația de a face și să obțină o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, procedură la care se asemeni nu a apelat pentru că nu mai dorea vânzarea.
Numai după parcurgerea acestor pași contractuali și la capătul cărora s-ar fi stabilit că obligația a devenit imposibil de finalizat din culpa apelantei, se putea cere rezoluțiunea numai de partea care a fost în orice moment să respecte convenția, respectiv de către reclamanta-intimată. În cauză însă, nici pe departe nu s-a identificat o astfel de ipoteză, anticipată prin contract, de natură să verifice ca legitim demersul în rezoluțiune inițiat de intimat, ci dimpotrivă.
Astfel încât, clauza de mai sus, riguros interpretată se constituie într-un adevărat fine de neprimire al acțiunii în rezoluțiune sau cel puțin într-un indiciu clar al desistării culpabile a promitentei vânzătoare de la finalizarea vânzării, fapt ce confirmă temeinicia criticilor și impune schimbarea în tot a hotărârii pronunțate în condițiile de distorsionare gravă a sensului obligațiilor contractuale de prima instanță.
Apelanta a criticat hotărârea și pentru faptul că au fost ignorate cu desăvârșire probele din dosar ce atestă faptul că promitenta vânzătoare a fost cea care nemaifiind animată de dorința cumpărării din varii motive, a determinat în mod exclusiv culpabil nefinalizarea vânzării în termenul limită.
în acest sens, în opinia sa, sunt atât lipsa de aoc ontacta anterior, faptul prezentării intimatei în condiții clandestine la un notar ales aleatoriu și unilateral, în scopul evident al păstrării aparențelor și al obținerii unei încheieri notariale justificative, cât și notificarea potrivit căreia consideră contractul reziliat de drept.
Ori, dacă ar fi fost de bună credință prima solicitare firească ar fi fost cea a executării întocmai a contractului, având în vedere și clauza mai sus citată ce acordă întâietate posibilității intentării acțiunii având ca obiect obligația de a face - cale ce era deschisă reclamantei la acel moment și a rămas tot astfel pe tot parcursul derulării primului proces adică mai bine de un an de zile.
Numai printr-o eroare tribunalul reține că se justifică rezoluțiunea întrucât "constată imposibilitatea transferării dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei întrucât pârâta a vândut deja imobilul unei alte persoane".
Instanța ignoră faptul că această înstrăinare a survenit mult după data limită stipulată în contract.
Mai mult decât atât, înstrăinarea s-a produs numai după ce, urmare a procesului inițial, pentru apelantă a devenit evident faptul că promitenta vânzătoare nu mai dorește executarea în natură a obligației.
Având în vedere că apelanta este o societate comercială constituită în vederea obținerii de profit, nu i se poate pretinde menținerea fără termen a ofertei de vânzaresine diela discreția unui promitent cumpărător ale cărui intenții au devenit evidente.
Această opțiune de a "indisponibiliza" benevol terenul, peste termenul limită la care era obligată contractual i-a adus prejudicii, întrucât piața imobiliară a zonei a scăzut un an mai târziu, determinând obținerea unui preț sub nivelul celui la care ar fi fost îndreptățită prin finalizarea vânzării cu promitenta vânzătoare. Ori, și acest lucru o califică ca fiind de bună credință și o îndreptățește la reținerea avansului cu titlu de daune-interese conform art. 5.2 alin. 1 din antecontract.
Edificator pentru faptul că promitenta vânzătoare nu mai dorea achiziționarea terenului este și contractul de cesiune de drepturi litigioase însăși care s-a produs în timpul derulării primului proces dintre părți. Faptul cesionării unit cu faptul că prima opțiune a intimatei a fost de a cere clauza penală, reprezintă o inginerie juridică ce naște măcar prezumția simplă a desistării intimatei de la finalizarea contractului.
Prin hotărârea atacată instanța a încălcat și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, depășindu-și limitele investirii și pronunțând rezoluțiunea contractului din motive pe care le reține din oficiu, suplimentar celor pe care însăși reclamanta a înțeles să le invoce.
Astfel, intimata înțelege să invoce drept cauză a rezoluțiunii faptul neprezentării apelantei la notar iar instanța era ținută să cerceteze în ce măsură se verifică pretinsa culpă exclusivă a apelantei în această neprezentare.
Deși reclamanții invocă drept motiv de rezoluțiune neprezentarea apelantei la notar, motiv sancționat de instanță ca nejustificat, instanța ajunge la concluzia unei renunțări tacite a apelantei pentru motive ce nu au fost invocate de reclamantă, respectiv necomunicarea cu reclamanta.
Chiar și în aceste condiții neprocedurale, instanța omite dovezile cu listingul telefonului mobil cu care a făcut dovada încercărilor de contactare a mandatarului, care în mod constant a refuzat să răspundă, fără ca în proces aceste susțineri să fi fost contrazise.
Instanța a omis să observe că reclamanta înlocuise reprezentantul fără să aducă acest fapt la cunoștința apelantei, dar și faptul că în timpul primului proces până la cesiune a fost de acord să realizeze vânzarea, astfel încât nu se putea reține o renunțare tacită din partea apelantei, în condițiile unei declarații publice de finalizare a vânzării și chiar în timpul procesului obiect al dosarului -.
Astfel, prin manifestarea acestui rol excesiv de activ, instanța ajunge să pronunțe rezoluțiunea în favoarea reclamantei pe ideea constatării imposibilității realizării vânzării în condițiile art. 5.2 alin. 2 din contract (pagina 5 paragraful 9 din hotărâre) rezultat al unor omisiuni ce atrag nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
Așadar și din această perspectivă hotărârea pronunțată este nelegală, impunându-se cenzurarea ei pe calea ordinară de atac a apelului.
În condițiile reținerii unei culpe comune a părților contractante în nefinalizarea contractului și în condițiile admiterii în parte a acțiunii reclamantei instanța în mod greșit a soluționat problema cheltuielilor judiciare acordate integral reclamantei.
Culpa contractuală comună, a reclamantei și a pârâtei, nu poate conduce la ideea existenței unei culpe procesuale exclusive a pârâtei întrucât între cele două forme ale culpei există o legătură indisolubilă ce nu poate fi negată.
Prin întâmpinare, intimata - SRL a solicitat respingerea excepției lipsei calității sale procesuale active și pe fond, respingerea apelului ca neîntemeiat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, apelanta a precizat că în contractul de cesiune de drepturi litigioase cu titlu oneros autentificat sub nr. 1769/06.09.2007 s-au cesionat toate drepturile litigioase prezente și viitoare, cesionara dobândind dreptul de a introduce orice acțiune va considera potrivită pentru a obține orice drepturi, pecuniare sau de altă natură.
Intimata a arătat că întreaga literatură juridică definește dreptul litigios ca fiind dreptul material aflat în litigiu, iar nu drepturile procesuale ale părților din respectivul litigiu, așa cum încearcă să acrediteze apelanta.
Susținerile apelantei potrivit cărora s-ar fi cesionat numai drepturile litigioase din dosarul nr- al judecătoriei Iași sunt total greșite raportat la definiție expusă mai sus și la voința reală a părților contractante.
Mai mult, respectiva acțiune a fost anulată ca insuficient timbrată, astfel că fondul litigiului a rămas nerezolvat, neputându-se invoca existența autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, precizând că societatea a încheiat antecontractul cu intenția reală de a deveni proprietara imobilului, sens în care a achitat avansul în sumă de - lei, aflat și la acest moment în posesia apelantei.
La data stabilită de comun acord pentru perfectarea contractului, mandatarul reclamantei s-a prezentat la biroul notarial la care s-a încheiat antecontractul iar prin încheierea de certificare nr. 3171/12.06.2006 s-a constatat faptul că promitenta vânzătoare - SRL nu s-a prezentat.
De la momentul încheierii antecontractului apelanta a rămas în pasivitate, nu a înștiințat intimata dacă și-a îndeplinit obligația de scoatere a terenului din circuitul agricol și nici nu a solicitat prelungirea termenului de încheiere a contractului în formă autentică, ceea ce a dus la imposibilitatea încheierii lui.
În opinia intimatei, susținerea apelantei potrivit cu care rezoluțiunea contractului putea fi dispusă doar în condițiile în care finalizarea vânzării s-ar fi dovedit imposibilă este greșită, intimata având posibilitatea, în conformitate cu dispozițiile art. 1021 Cod civil, să opteze între a solicita executarea contractului sau rezoluțiunea acestuia.
În realitate, apelanta nu a avut intenția de a încheia actul de vânzare-cumpărare, preferând să păstreze avansul și să vândă terenul unui terț.
Mai mult, încheierea actului în formă autentică nu era posibilă atâta timp cât apelanta nu și-a îndeplinit niciodată obligația de a trece terenul din circuitul agricol în categoria "curți, construcții", așa cum rezultă din răspunsul său la interogatoriu.
Înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc faptul scoaterii terenului din circuitul agricol, neregăsindu-se în documentația prevăzută în mod expres la art. 3 alin. 1 lit. a-e din Regulamentul din 7.09.2005 aprobat prin Ordinul nr. 897/2005.
Deși apelanta a susținut că era de acord cu finalizarea vânzării după introducerea cererii de chemare în judecată, intimata a învederat faptul că anterior introducerii cererii apelanta a înstrăinat imobilul către numiții și, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2520/03.102.007, declarând în cuprinsul acestui act că imobilul nu face obiectul niciunui antecontract, contrar realității.
În ce privește pretinsa contactare telefonică a reprezentantului societății intimate, aceasta nu numai că a fost negată de intimată, dar nici nu reprezintă o comunicare oficială conform prevederilor legale.
În final, intimata a subliniat faptul că apelanta se află de mai mult de 2 ani în posesia sumei de 36.000 euro plătită la încheierea antecontractului, pe care a reținut-o în mod nejustificat în condițiile în care nu mai deține imobilul promis spre vânzare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând motivele de apel formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale relevante, instanța constată apelul întemeiat numai în ceea ce privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Analizând critica referitoare la greșita respingere a excepției lipsi calității procesuale active, Curtea constată că, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase cu titlu oneros, - SRL Bac edat - SRL B atât drepturile litigioase deținute de cesionară în baza dosarului nr- al Judecătoriei Iași, referitoare la imobilul situat în intravilanul Municipiului I, intabulat în cartea funciară nr. 43139 Municipiului I, cât și dreptul de a introduce noi acțiuni și de a face toate demersurile pe care le va considera necesare.
Raportat la voința reală a părților, astfel cum a fost exprimată în cuprinsul contractului de cesiune, respectiv la prevederea expresă a cedării și a dreptului de a introduce noi acțiuni privitoare la imobilul identificat în act, Curtea va respinge ca neîntemeiate criticile apelantei potrivit cu care cesiunea are ca obiect numai drepturile litigioase ce fac obiectul dosarului nr-.
Pentru aceleași considerente nu are relevanță juridică, sub aspectul calității procesuale active a reclamantei, faptul că obiectul dosarului arătat mai sus l-a constituit acțiunea în pretenții (nu și acțiunea în rezoluțiunea antecontractului) și nici împrejurarea că respectivul dosar a fost soluționat, cu atât mai mult cu cât fondul cauzei nu a fost rezolvat, cererea fiind anulată ca insuficient timbrată.
În ceea ce privește dreptul reclamantei de a cere rezoluțiunea antecontractului, Curtea constată că și acesta a făcut obiectul contractului de cesiune, regăsindu-se în "dreptul de a introduce noi acțiuni" pe care - SRL l-a cedat reclamantei - SRL în mod expres prin contractul de cesiune, cu referire la imobilul menționat.
Prin urmare Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a trecut la analizarea cauzei pe fond.
Referitor la dezlegarea dată fondului pricinii, Curtea nu poate primi susținerile apelantei potrivit cu care probele administrate în cauză confirmă culpa exclusivă a reclamantei.
Așa cum rezultă din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 669/12.06.2006, aflat la filele 18-22 dosar, - SRL, în calitate de promitentă vânzătoare s-a obligat să încheie, până la data de 12.06.2006 (punctul 3.1.1 din contract) contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, precum și să depună toate diligențele necesare în vederea scoaterii terenului din circuitul agricol și includerii acestuia în categoria "curți, construcții".
Ori, înscrisurile depuse inclusiv în dosarul nr-, invocate ca fiind relevante sub aspectul îndeplinirii acestei obligații, nu cuprind actele enumerate în mod expres de art. 3 alin. 1 din Regulamentul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale privind conținutul documentației referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, și anume:
a) cererea pentru aprobarea scoaterii din circuitul agricol;
b) extrasul de carte funciară pentru informare și copia actului de proprietate;
c) documentația cadastrală;
d) certificatul de urbanism, însoțit de planul de încadrare în zonă și de planul de situație;
e) avizul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare.
Mai mult, instanța reține că pârâta-apelantă a recunoscut indirect neîndeplinirea acestei obligații prin răspunsul dat la întrebarea numărul 3 interogatoriului propus de reclamantă, în care a justificat lipsa sa de acțiune prin imposibilitatea efectuării transferului terenului ca urmare lipsei a documentației de investiție ce trebuia să-i fie înaintată, în opinia sa de către reclamantă (fila 79 dosar).
Este adevărat că în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare nu se indică biroul notarial unde trebuia finalizată vânzarea, însă această omisiune putea fi lesne complinită, dacă se dorea finalizarea vânzării.
Deși apelanta susține că a intenționat în mod real să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare, nu a produs nici o dovadă care să ateste că a încunoștiințat intimata despre modul de îndeplinire a obligației sale de scoatere a terenului din circuitul agricol sau despre lipsa documentației necesare efectuării acestui demers, invocată în răspunsul la interogator.
convorbirilor telefonice ce poartă antetul societății de avocați " și asociații", necoroborat cu alte probe, nu este de natură a face dovada efectuării de către apelantă a demersurilor necesare încheierii contractului, urmând a fi înlăturat.
În ceea ce privește susținerea apelantei potrivit căreia reclamanta ar fi acționat doar formal și numai în scopul justificării cererii sale în despăgubiri, Curtea o va respinge ca nefondată, având în vedere faptul că reprezentantul reclamantei s-a prezentat, la același birou notarial la care s-a încheiat antecontractul ( - ) în ziua de 12.06.2006, prevăzută în antecontract ca dată limită în sarcina ambilor promitenți (punctele 3.1.1 și 3.2.1 din antecontract), pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare, în timp ce reprezentantul apelantei nu a fost prezent, așa cum rezultă din încheierea de certificare nr. 3171/12.06.2006.
Totodată instanța va respinge ca neîntemeiată și susținerea apelantei potrivit căreia reclamanta trebuia să solicite executarea antecontractului și nu rezoluțiunea acestuia având în vedere atât dispozițiile art. 1021 cod civil care dau părții contractante (care a executat sau declară că este să-și execute obligațiile) posibilitatea de a opta pentru una dintre aceste căi, cât, mai ales, împrejurarea că imobilul ce face obiectul promisiunii de vânzare a fost înstrăinat prin act autentic unor terți - anterior introducerii acțiunii în rezoluțiune, respectiv la data de 3.10.2007.
În ceea ce privește ordinea de preferință invocată de apelantă ca reprezentând voința părților, pretins ignorată de reclamantă prin formularea acțiunii, Curtea observă că reclamanta nu mai putea solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare atâta timp cât așa cum s-a arătat mai sus la data formulării cererii de chemare în judecată (11.06.2008) imobilul era deja înstrăinat de către pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2520/3.10.2007 unor terțe persoane.
Raportat la data la care notarul public a certificat prezența reprezentantului societății pârâte pentru a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare (12.06.2006), dată ce reprezenta voința părților, astfel cum a fost exprimată la punctele 1.2, 1.4, 3.1.1 și 3.2.1 din antecontract, și la cronologia evenimentelor ce au urmat acestui moment, nu poate fi primită susținerea apelantei potrivit căreia încheierea ulterioară, la 6.09.2007, a contractului de cesiune de drepturi litigioase dovedește lipsa oricărei intenții a beneficiarului promisiunii de vânzare de a dobândi în proprietate imobilul. Aceasta cu atât mai mult cu cât, la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, beneficiarul a plătit apelantei avansul în sumă de 36.000 euro, ce reprezenta 10 % din prețul total al vânzării.
Pentru considerentele arătate mai sus Curtea constată că în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 1020-1021 Cod civil referitoare la rezoluțiune și nu prevederile art. 5.2 din contract, invocate de apelantă.
În ceea ce privește însă cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta, Curtea constată că admiterea în parte a acțiunii impune, în conformitate cu dispozițiile art. 274 și 276 Cod procedură civilă, acordarea cheltuielilor de judecată proporțional cu cheltuielile admise.
În consecință instanța va admite apelul declarat de pârâtă doar în ceea ce privește aceste cheltuieli, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 298 cod procedură civilă, să schimbe în parte hotărârea apelată în sensul obligării pârâtei la plata taxei judiciare de timbru și a onorariului de avocat aferent cererilor admise.
Totodată, instanța va păstra restul dispozițiilor hotărârii, în considerarea celor expuse mai sus.
Având în vedere că dispoziția de admitere a cererii de apel se referă doar la cuantumul cheltuielilor de judecată, faptul că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru cererile privind modul de acordare a acestor cheltuieli, dar și dispoziția de păstrare a restului hotărârii instanța va respinge cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
În argumentarea acestei soluții instanța are în vedere atât faptul că apelanta nu a achitat nici o taxă de timbru pentru motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată cât și împrejurarea că nu s-a făcut dovada avansării vreunei sume de bani cu titlul de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de SRL împotriva sentinței nr. 686/ 06.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâta SRL să plătească reclamantului SRL suma de 10.908 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( 3908 lei taxă judiciară de timbru și 7000 lei onorariu de avocat).
restul dispozițiilor hotărârii apelate.
Respinge cererea apelantei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
08.01.2010
Tribunalul Iași - judecător
Președinte:Geta SanduJudecători:Geta Sandu, Liliana Palihovici
