Spete pretentii comerciale. Decizia 1095/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095/COM
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurentul reclamant -, domiciliat în T,-,.50,.A,.24, împotriva sentinței civile nr. 769/3.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-/R în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SA, cu sediul în Curtea de A,-, județ A, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 10.12.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.12.2008, 23.12.2008, pentru când:
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
1.Obiectul litigiului și părțile din proces:
Prin cererea înregistrată sub nr. 900/01.04.2004 la ribunalul Tulcea Oficiul Registrului Comerțului a înaintat spre soluționare, conform art.25 din 26/1990 cererea prin care a solicitat radierea din registrul comerțului a mențiunii nr.1105/25.07.2002 privind sediul social al comerciantului G, situat în T,-,.7,.B, jud.
La data de 30 aprilie 2004, firma Gaf ormulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin cererea reconvențională formulată s- a solicitat ca în situația în care va fi admisă cererea formulată de și se va dispune radierea din Registrul comerțului a mențiunii privind sediul său social din T,-,.7,.B, reclamanta să fie obligată să îi plătească suma de 10 milioane lei, reprezentând contravaloare îmbunătățirilor și consolidarea spațiului ce a constituit sediul său social și să i se recunoască un drept de retenție asupra acestui spațiu.
În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că la data de 26 aprilie 1989 preluat pentru și nu pentru, de la Direcția Comercială a Județului T, spațiul situat în T-,.7,.B, într-o stare avansată de degradare cu pereții interiori ai sălii demolați iar pentru a aduce acest spațiu în starea în care se găsește în prezent firma Gas uportat toate cheltuielile.
În drept s-a invocat principiul îmbogățirii fără just temei.
Prin încheierea din 28.05.2004 tribunalul a dispus disjungerea cererii principale de cererea reconvențională, formându-se pentru soluționarea cererii reconvenționale dosarul nr.1597/28.05.2004.
Prin Sentința civilă nr.1570 din 28 mai 2004 Tribunalul Tulceaa declinat în temeiul art.2 pct.1 lit.a și art.1 din Codul d e procedură civilă, rap. la art.158 alin.(3) din același act normativ, competența soluționării cererii reconvenționale în favoarea Judecătoriei Tulcea unde a fost înregistrată sub nr.3530/14.06.2004.
La termenul din 06 septembrie 2004 reclamanta G, prin avocat, a arătat că valoarea provizorie a îmbunătățirilor pe care le-a adus imobilului în litigiu este de 100.000.000 lei, iar la termenul din 22 noiembrie 2004, cu cererea de la fila 25 dosarului nr.3530/2004 a formulat precizări cu privire la cererea reconvențională, arătând că îmbunătățirile pe care le-a adus imobilului au constat în: turnat marmură, edificat ușile de la intrare din fier forjat, arcadele metalice de la ferestrele exterioare, refăcut instalația electrică, instalat uși din lemn, echipat grup sanitar, aplicat faianță, despărțit spațiul cu perete (geam Nevada de culoare ), montat calorifere termice din fontă, tencuit și zugrăvit întregul spațiu comercial atât la interior cât și la exterior, consolidat terasa din fața spațiului comercial, edificat scările de la intrare, jardiniere, etc.
Prin Sentința civilă nr.182 din 21 ianuarie 2005 această instanță a declinat la rândul său competența de soluționare a cererii în pretenții, în favoarea Tribunalului Tulcea.
Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit, Curtea de APEL CONSTANȚA prin Sentința civilă nr.5/17 februarie 2005 stabilit instanța competentă în a judeca cererea reconvențională ca fiind Tribunalul Tulcea.
La ribunalul Tulcea cauza a fost înregistrată sub nr.1036/2005.
La termenul din 9 iunie 2005 reclamanta Gaf ormulat precizări cu privire la acțiunea în pretenții formulată împotriva pârâtei Curtea de A, arătând că îmbunătățirile a căror contravaloare o solicită au fost făcuteîncepând cu anul 1989, când a luat în primire construcția.
La termenul din 9 martie 2006, reclamanta, prin avocat, a arătat că înțelege să-și majoreze câtimea obiectului cererii la valoarea stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, respectiv la suma de 52.617 lei RON.
Prin Sentința civilă nr.1689/21.06.2006 Tribunalul Tulceaa anulat acțiunea formulată de reclamanta G ca fiind insuficient timbrată, iar urmare recursului declarat de aceasta, Curtea de APEL CONSTANȚAa pronunțat decizia civilă nr.1063/COM/14.12.2006 prin care a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe.
La ribunalul Tulcea cauza a fost reînregistrată sub nr-.
Urmare a demersurilor făcute de pârâtă s-a constatat că firma G PF a fost radiată din Registrul Comerțului, motiv pentru care la cererea reclamantei a fost citat în cauză în această calitate
La termenul de judecată din data de 19.09.2007, reclamantul prin apărător și-a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 52.617 RON stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză și a timbrat corespunzător.
Ca urmare a solicitărilor instanței, pârâta a înaintat la dosar în copie și în original: informare nr.4594/23.12.1998, o situație a materialelor, minuta din 26.04.1989, procesul verbal de sigilare din 8.12.1998, decizia nr.4599/23.12.1998, o cerere a reclamantului, chitanțe, facturi, plângerea penală nr.3620/20.10.1998, o situație de lucrări și procesul verbal din 15.12.1998.
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 769/3.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea au fost respinse excepțiile de necompetență teritorială și de prescripție a dreptului la acțiune, ca nefondate.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta SC SA ca nefondată.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 3.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în conformitate cu minuta încheiată în data de 26 aprilie 1989 reclamantul Gap reluat de la Mărfuri Alimentare T pentru IPEE Curtea de A, spațiul situat în T, la parterul blocului nr.7 de pe str. B, în vederea desfășurării activității de reparații în termen de garanție a produselor electrocasnice fabricate la Curtea de A și vândute de
Potrivit aceleași minute, a rezultat că starea spațiului preluat la acea dată era următoarea: grupul sanitar nu era echipat, pereții grupului sanitar și a depozitului erau finisați prin tencuieli drișcuite, fără zugrăveli, pardoseala în grupul sanitar și depozit era doar din șapă de beton, sala de vânzare și terasa aveau pardoseala spartă și erau executate săpături pentru a se cerceta structura (care s-a constatat că nu este afectată), iar pereții exteriori ai sălii de vânzare erau demolați.
Predarea - primirea efectivă a spațiului către reclamant în calitate de reprezentant al IPEE s-a realizat prin procesul verbal din 15.08.1989, iar prin Decizia nr.277/29.09.1989 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului popular al județului T s-a dispus transmiterea din administrarea T în administrarea IPEE Curtea de A, a spațiului comercial situat în în bloc nr.7 de pe str. B, dat în funcțiune în anul 1986.
Lucrările au fost realizate între anii 1989 - 1991 așa cum declară martorul, însă nici unul dintre martorii reclamantului nu cunoaște din ce bani s-au făcut acestea.
S-a reținut că lucrările s-au efectuat din banii unității, așa cum rezultă din declarațiile martorilor și -, din care se mai reține și faptul că în anul 1998 s-a făcut inventarul la gestiunea reclamantului și s-a constatat o lipsă în gestiune.
Aceste ultime aspecte relatate de martori sunt probate și cu plângere penală adresată de pârâtă Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea la data de 20.10.1998, cu privire la săvârșirea de către reclamant a infracțiunilor de delapidare și înșelăciune prevăzută de art.215 și 215 indice 1 Cod penal.
În cuprinsul plângerii, pârâta a arătat că în urma inventarierii patrimoniului aflat în gestiunea reclamantului, prin procesul verbal încheiat la data de 24.09.1998 s-a constatat un prejudiciu în sumă de 21.474.774 lei vechi în legătură cu care reclamantul nu a putut da nici o explicație, motiv pentru care în sarcina acestuia s-a emis o decizie de imputație.
Prin decizia nr.4599/23.12.1998 s-a imputat gestionarului G, gestionar - depanator la RT Magazin T, suma de 20.631.554 lei vechi, reprezentând lipsă în gestiune, iar procesul verbal de sigilare din 8.12.1998 atestă sigilarea spațiului, accesului din față, din spate și a decuplării energiei electrice.
Prin adresa formulată de pârâtă (fila 9 din dosarul nr.1036/2005 al Tribunalului Tulcea ) către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, s-a făcut cunoscut că întreaga sumă constatată ca lipsă în gestiune prin procesul verbal de inventariere a fost integral recuperată de la gestionar prin justificarea cheltuielilor efectuate conform referatului (informare) nr.4594/23.12.1998.
Urmare acestei adrese, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea face cunoscut reclamantului că procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art.215 și 215 indice 1 Cod penal.
Relevant este faptul că anterior încunoștiințării adresată Parchetului T, reclamantul a solicitat printr-o cerere adresată conducerii unității calcularea valorilor cheltuite pentru amenajările efectuate, iar printr-o altă cerere a solicitat decontarea sumei de 12.000.000 lei vechi, reprezentând reparații efectuate la magazin, anexând două devize de lucrări, două facturi și o chitanță.
Din cuprinsul informării nr.4594/23.12.1998 rezultă că lucrările executate până în 1992 și care sunt în mare parte cele constatate prin raportul de expertiză efectuat în cauză au fost plătite reclamantului la valoarea lor actualizată până în anul 1998.
Aceste aspecte s-au contureat și prin declarația martorei - care a relatatat că plătind reclamantului suma pretinsă drept contravaloare a lucrărilor, unitatea a vrut să îl ajute în sensul de a nu se mai da curs plângerii penale, deși sumele de bani pentru amenajări au fost plătite de pârâtă.
În consecință, instanța a apreciat că prin compensarea din data de 23.12.1998 părțile au înțeles să orice pretenții reciproce evaluând de comun acord lucrările efectuate de reclamant la suma (actualizată) de 21.543.564 lei vechi, chiar dacă cheltuielile au fost suportate de societate (scopul fiind acela de a-l ajuta pe reclamant în momentul în care acesta era cercetat penal).
Deși în cauză nu s-a dovedit efectuarea unor lucrări după anul 1991, chiar dacă acestea ar fi fost executate, nu pot fi decât nelegale, abuzive și realizate pe riscul reclamantului întrucât prin Sentința civilă din 24.09.2001 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă și irevocabilă s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de SC SA și s-a dispus sistarea de către pârât a oricăror lucrări de construcție sau reparații la imobilul situat în T str. B.7,.B, parter.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Tulceaa reținut că pârâtul a adresat o serie de notificări reclamantei din care rezultă că a început să realizeze îmbunătățiri la spațiul deținut fără acordul prealabil al societății, iar acest lucru este de natură să aducă prejudicii reclamantei.
S-a reținut de instanță că cererea reconvențională de obligare a pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri, precum și cererea de instituire a unui drept de retenție sunt neîntemeiate.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că termenul de prescripție nu a început să curgă de la data de 8.12.1998 când s-a realizat sigilarea întrucât după această dată părțile s-au împăcat dat fiind faptul că în 23 - 24.12.1998 s-a realizat operațiunea de compensare mai sus menționată.
Așa cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, ulterior, reclamantul deși a rupt sigiliile, a fost tolerat în spațiul în litigiu până în anul 2000 când SC SA Curtea de Aaf ormulat în contradictoriu cu Primăria municipiului T, acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra spațiului situat în T, str. B, bloc 7, parter.
Această cerere a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr.1853/C/21.11.2001 a Curții de APEL CONSTANȚA.
De menționat că din considerentele acestei decizii rezultă că în anul 2001 reclamantul a formulat, în apel cererea de intervenție în interes alăturat (al Primăriei municipiului T), astfel că, chiar dacă am considera că termenul de prescripție a început să curgă în anul 2000, acesta a fost întrerupt în anul 2001 prin această cerere.
În opinia instanței însă termenul de prescripție a început să curgă din anul 2002 când SC SA Curtea de Aaf ormulat cerere de evacuare a reclamantului din spațiul în litigiu, până la această dată, reclamantul fiind în continuare tolerat (neavând titlu locativ).
Ori din anul 2002 și până la data de 30 aprilie 2004 (momentul formulării cererii reconvenționale) termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 nu se împlinise încă, motiv pentru care excepția prescripției dreptului la acțiune va fi respinsă ca nefondată.
Nefondată a fost apreciată și excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă întrucât instanța a fost investită cu o cerere reconvențională disjunsă, evident de cererea principală.
Competența teritorială a unei cereri reconvenționale se stabilește după competența aplicabilă cererii principale, potrivit art.17 Cod proc.civilă, regulă ce se aplică și în situația disjungerii acesteia de cererea principală când operează o prorogare legală de competență.
De altfel, competența materială și teritorială a fost irevocabil statuată de Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr.5/COM/17.02.2005, iar în prezent nu se mai poate stabili competența teritorială a unei alte instanțe, întrucât în caz contrar, autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.
3.Recursul
Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs reclamantul G, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând ca motiv de recurs dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
3.1.Recurentul a arătat că a efectuat lucrări absolut necesare, dovedite cu martori și identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, că aceste lucrări au fost efectuate din banii personali, nu pe banii societății, cum în mod eronat a reținut instanța de fond trăgând această concluzie pe baza declarațiilor unui martor.
3.2.În ce privește așa-zisa compensare ca modalitatea de stingere a datoriilor reciproce, este reglementată de art. 1143 Cod civil, operează în cazurile expres arătate. Potrivit art. 1145 Cod civil, compensația nu are loc decât între două datorii care au ca obiect o sumă de bani și sunt deopotrivă lichide și exigibile. În speță, nu se poate reține că operează o compensație între o sumă de bani și o cantitate de marfă. O asemenea compensare operează în materie de gestiune, în reglementarea dată de Legea nr. 22/1968.
Așa-zisa compensare care ar fi operat între o lipsă în gestiune pentru care s-au aplicat regulile răspunderii materiale, reglementate de Codul muncii și sporul de valoare înregistrat de imobilul pârâtei.
A mai arătat recurentul că în cauză nu se poate reține, în primul rând existența răspunderii materiale, pentru o lipsă în gestiune, deoarece aceasta este doar fictivă. Se uzează de un proces verbal de inventariere, din luna septembrie 1998, nesemnat de gestionar, în baza căruia s-a emis decizia de imputare nr. 3314/30.09.1998 pentru suma de 21.474.774 lei ce se susține că ar fi fost comunicată în 1.12.1998 sub semnătura lui Nu HG se putea reține prin hotărârea judecătorească o asemenea compensare, căci din punct de vedere legal nu putea avea loc.
În concluziile orale, recurentul a susținut că în mod eronat instanța de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în dosar nu există dovezi în acest sens.
Intimata pârâtă, nu a depus întâmpinare potrivit art.308 al.e din Codul d e procedură civilă însă prin apărătorul ales a arătat poziția sa procesuală solicitat respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
La data de 8.12.2008 la dosarul cauzei a fost depusă cerere de intervenție în interes alăturat recurentului G de către SC -Sanitas SRL.
În ședința publică din 10.12.2008, curtea a respins cererea de intervenție in interes alăturat formulată de -Sanitas SRL, ca fiind inadmisibilă, în raport de obiectul cererii dedus judecății.
4.Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul - pârât a fost angajatul pârâtei-reclamante până în anul 1999 când prin decizia nr. 3/12.01.1999 i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 130 alin.1 lit."a" din Codul muncii. În această calitate de angajat ca responsabil unitate la reprezentanța tehnică T și gestionar al magazinului de prezentare și desfacere situat în incinta reprezentanței, reclamantul a primit, conform procesului verbal din 15 august 1989, spațiul deținut de angajator.
Așa cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, după preluarea spațiului, reclamantul a efectuat o serie de lucrări: a turnat pardoseli, tâmplărie metalică, a amenajat grupul sanitar, racorduri electrice și de apă, a turnat beton, mozaic, a amenajat terasa din fața blocului, a reparat acoperișul la care a montat jgheaburi și burlane, a creat 5 spații în interior, a ridicat un perete tip "Nevada" și a montat calorifere.
S-a demonstrat că lucrările comandate de reclamantau fost achitate din încasările rezultate din prestări de servicii, (declarațiile martorilor și - coroborate cu referatul nr. 3370/21.01.1998 întocmit chiar de reclamantul G).
De asemenea, s-a demonstrat că urmare acestei situații societatea a revocat decizia de imputare nr. 3314/30.09.1998 prin decizia nr. 4599/23.12.1998.
Într-o astfel de situație, în mod corect tribunalul a reținut că pentru lucrările efectuate până la momentul concedierii sale s-a realizat în realitate, la data de 23.12.1998, o stingere a debitului imputat reclamantului, debitul reprezentând lipsa în gestiune din încasările de prestări servicii, încasări folosite de reclamant pentru plata lucrărilor, părțile înțelegând să evalueze de comun acord lucrările efectuate de reclamant din banii încasați din prestarea de servicii ca angajat al pârâtei, la suma de 21.543.564 lei, stingându-se astfel orice pretenții reciproce, scopul fiind acela de a-l ajuta pe reclamant în momentul în care acesta era cercetat penal pentru lipsă în gestiune.
Totodată, din probele administrate a rezultat că orice alte lucrări efectuate după anul 2001 nu au fost demonstrate, dar chiar dacă ar fi fost dovedite reclamantul nu ar fi putut pretinde c/valoarea lor deoarece prin Sentința civilă nr. 2672/24.09.2001 a Judecătoriei Tulceas -a dispus sistarea de către reclamant a oricăror lucrări de construcție sau reparații la imobilul proprietatea pârâtei.
Deci, eventualele lucrări de reparații aduse spațiului ocupat fără titlu locativ și pretinse după aceasta dată au fost făcute pe riscul reclamantului și cu încălcarea autorității lucrului judecat al hotărârii judecătorești evocate anterior, cu atât mai mult cu cât prin Sentința civilă nr. 731/03.03.2003 a Judecătoriei Tulceas -a dispus evacuarea reclamantului din imobilul ocupat, în calitate de persoană fizică autorizată.
Critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată dispuse de tribunal excede cadrului legal de investire a instanței de recurs, așa cum prevăd dispozițiile art.303 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora " recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs."
Neformularea în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate a criticii privind cheltuielile de judecată acordate de tribunal echivalează cu lipsa acesteia, motiv pentru care instanța este dispensată de obligația examinării sale.
Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia, motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă recurentul - reclamant va fi obligat la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant -, domiciliat în T,-,.50,.A,.24, împotriva sentinței civile nr. 769/3.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-/R în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SA, cu sediul în Curtea de A,-, județ
Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 23 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
jud.fond
red.dec.jud.
2 ex./14.01.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis
