Spete pretentii comerciale. Decizia 11/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr.11/A/2009
Ședința publică de la 13 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta - SRL S împotriva sentinței nr.813/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de ședință din 30 ianuarie și respectiv 6 februarie 2009, prin care s-a dispus amânarea pronunțării, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Constată că prin sentința nr.813/C/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost obligată pârâta - SRL S să plătească reclamantei - - S suma de 3102 lei pe lună începând cu data de 20.05.1999 pe toată durata existenței construcției reprezentând echivalentul valoric al folosinței terenului pe care este amplasată nr.1, teren proprietatea reclamantei înscris în CF nr.396 III A+ 4 nr.top.186/7/1/2/1.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că asupra imobilului teren și construcții " " P + 2 e, în suprafață de 1383 mp. înscris în CF 396 III, A +3 cu nr.top.186/7/1/2 figurează ca proprietari tabulari reclamanta asupra terenului în baza HG 834/1991 conform încheierii CF nr.7737/1995 și, pârâta asupra construcțiilor cu titlu de cumpărare conform încheierii CF nr.7809/1997; că construcția nr.1 proprietatea pârâtei ocupă suprafața de 600 mp. din totalul suprafeței de 1383. proprietatea reclamantei; că potrivit art.480, 482 și 494 cod civil pârâta este obligată să plătească reclamantei prețul folosinței terenului, calculat la 3102 lei/lună conform expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta solicitând, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea recalculării chiriei ținând seama de faptul că terenul pe care este situată cabana în discuție aparține comunei iar în subsidiar, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei cu motivarea că reclamanta s-a obligat, la momentul vânzării nr.1 prin contractul nr.800/29.07.1993, încheiat în conformitate cu prevederile HG 331/1992, să vândă deținătorului construcției terenul pe care este amplasată respectiva cabană fără a-i percepe chirie. Cum pârâta apelantă a dobândit prin cumpărare respectiva cabană reclamanta este obligată să-i înstrăineze terenul aferent de la momentul dobândirii construcției mai ales că la acel moment reclamanta deținea deja certificat de atestare a dreptului de proprietate obținut în condițiile HG 83 4/1991.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată solicită respingerea apelului cu motivarea că pârâta apelantă deține un drept de superficie, respectiv un drept de proprietate asupra construcției dobândită prin cumpărare și un drept de folosință asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 600 mp. însă prin natura ei superficia nu este gratuită astfel încât pârâta, în calitate de proprietar al construcției este obligată să plătească folosința terenului, lucru cu care, în principiu, a fost de acord.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Așa cum se recunoaște de către ambele părți, și cum de altfel rezultă din actele dosarului, construcțiile - 1 au aparținut inițial reclamantei în calitate de societate comercială constituită în condițiile Legii nr.15/1990, cu capital de stat dobândit în calitate de fostă întreprindere de stat, situație înscrisă sub nr. B 3 în CF nr.396 ( fila 30 verso dosar fond).
În această calitate reclamanta a fost supusă procesului de privatizare început în anii 1990 astfel că în temeiul HG nr.331/1992 construcțiile deținute în prezent de către pârâtă au fost privatizate prin vânzare către - H & P SRL S așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare nr.800/29.07.1993 depus la dosar, operațiune înscrisă de asemenea sub B 4 în CF nr.396 ( fila 30 verso dosar fond).
Deși existent în patrimoniul reclamantei intimate prin transmisiunea operată în temeiul Legii nr.15/1990, terenul de sub construcția astfel privatizată nu a putut fi înstrăinat ( privatizat) cumpărătorului construcției întrucât cu privire la aceste terenuri au intervenit dispozițiile HG 834/1991 date în aplicarea legii, prin care după efectuarea unor operațiuni de identificare, măsurare și însușire de către vecini a măsurătorilor, urma a se emite deținătorilor un certificat de atestare a dreptului de proprietate, de către organul local sau central al puterii de stat, în funcție de subordonare administrativă a respectivei societăți comerciale cu capital de stat.
Tocmai în considerarea celor menționate și a dispozițiilor art.1 și urm. din HG 331/1992, în contractul de vânzare - cumpărare nr.800/29.07.2003, la art.1 alin.2 din contract s-a prevăzut că vânzătorul, respectiv reclamanta se obligă ca la obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului să-l transmită cumpărătorului, urmând ca valoarea acestuia să se stabilească conform prevederilor legale.
Urmare a unor vânzări succesive, pârâta din prezenta cauză a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor privatizate în condițiile mai sus menționate, având intabulat sub B 12 dreptul de proprietate asupra construcțiilor ( fila 31 verso dosar fond).
La rândul ei reclamanta, în anul 1995 dobândește certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria - nr.0363/1995 asupra întregului teren, pe care îl intabulează sub B 7 în cartea funciară ( fila 31 dosar fond).
Rezultă din cele menționate că regimul juridic al drepturilor și obligațiilor rezultând din procesul de privatizare al societății reclamante este unul reglementar, atât în ce o privește pe această societate ca persoană supusă privatizării cât și în ce o privește pe pârâtă, în calitate de persoană care a dobândit un drept de proprietate asupra unor bunuri ce au făcut obiectul privatizării, în speță asupra nr.1, așa încât întinderea și conținutul drepturilor și obligațiilor acestora nu pot fi examinate, făcând abstracție de aceste reglementări, doar pe temeiul de reglementare al dreptului comun, așa cum a procedat prima instanță.
În aceste condiții, în care reclamanta este obligată, prin dispozițiile legale menționate, să transmită cumpărătorului construcției dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției înstrăinate, sens în care cumpărătorul deține dreptul corelativ, respectiv de a i se transmite proprietatea asupra terenului, rezultă că reclamanta nu deține acest teren pentru sine, ci doar pentru a fi transmis cumpărătorului construcției conform dreptului acestuia de cumpărare. Neputând deține pentru sine terenul, urmează că nu va putea uza nici de atributele dreptului de proprietate, între care nici de acela de a-i culege fructele folosinței, cum se încearcă în prezentul dosar. De menționat și faptul că obligativitatea transmiterii terenului către cumpărătorul construcției îi grevează inclusiv dreptul de dispoziție asupra terenului.
în favoarea cumpărătorului construcției un drept de a i se transmite proprietatea asupra terenului la momentul obținerii certificatului de atestare a terenului, legiuitorul nu a înțeles, ca până la acel moment, să împovăreze pe dobânditorul construcției cu plata folosinței terenului, deși era evident că până la respectivul moment ( care putea fi mai mult sau mai puțin îndepărtat, putând chiar ani de zile) cumpărătorul va putea folosi construcția cumpărată și, implicit terenul aferent. Dacă ar fi dorit acest lucru, legiuitorul l-ar fi reglementat în mod expres, însă acest aspect ar fi devenit un nou element în raportul de privatizare, și care ar fi trebuit fi pus în discuția părților la momentul privatizării, ceea ce nu rezultă din actele dosarului. A solicita în prezent, de către una din părțile raportului de privatizare, în speță de către reclamantă, o plată pentru terenul suspus anterior privatizării, înseamnă a interveni, retroactiv, în respectivul raport de privatizare, cu consecința modificării lui în mod unilateral, împotriva voinței legiuitorului concretizată în regimul său reglementar existent la momentul privatizării, ceea ce nu este admis.
Faptul că reclamanta a dobândit pe numele său certificatul de atestare a dreptului de proprietate în condițiile HG nr.834/1991 nu este de natură să înlăture aceste raționamente dat fiind caracterul declarativ al acestui certificat, care nu constituie un nou drept de proprietate în favoarea reclamantei, ci doar " certifică" și "atesta" un drept anterior dobândit ( în temeiul Legii nr.15/1990), grevat totodată de obligațiile mai sus menționate ale reclamantei și de dreptul pârâtei asupra terenului.
Așa fiind, chiar dacă în principiu, potrivit dreptului comun, dreptul de superficie nu este gratuit, în speță nu se poate face abstracție de configurația juridică diferită a fiecăreia din drepturile componente ale acestuia, respectiv faptul că reclamantei nu i s-a recunoscut în folos propriu un drept de proprietate asupra terenului ci,doar pentru a-i fi transmis, la momentul prevăzut de lege ( cel al obținerii certificatul de atestare a dreptului de proprietate) dobânditorului construcției în procesul de privatizare iar acestuia din urmă din urmă dreptul corelativ, de ai i se înstrăina terenul aferent construcției. Doar întârzierea nejustificată a reclamantei de îndeplinire a acestei obligații, respectiv de a transmite dobânditorului construcției proprietatea asupra terenului, a putut genera pretenția acesteia de obligare a pârâtei la plata folosinței terenului, însă este de principiu că o atitudine culpabilă nu poate fi protejată în drept.
Este adevărat, pârâta nu a participat direct la privatizare, în sensul că nu a cumpărat construcțiile direct de la reclamantă pentru a-i fi transmis pe această cale dreptul de cumpărare a terenului aferent construcțiilor, însă acest drept, existent în patrimoniul primului cumpărător, i-a fost transmis prin vânzările succesive ale construcției.
Urmează, așadar că reclamanta nu deține în patrimoniu un drept de proprietate pur și simplu asupra terenului aferent nr.1, drept care să-i confere posibilitatea valorificării în interes propriu a folosinței acestuia împotriva pârâtei, ci un drept afectat de o sarcină, respectiv de obligativitatea transmiterii lui către dobânditorul construcției, folosința asupra terenului aparține în mod gratuit dobânditorului construcției până la momentul întregirii dreptului, cu proprietatea asupra terenului, prin transmiterea sa potrivit HG nr. 33/1992 și contractului încheiat.
Din actele dosarului rezultă, de altfel că reclamantei i s-a solicitat în justiție, de către unii din dobânditorii succesivi ai construcției, inclusiv de către pârâtă, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției înstrăinate în procesul de privatizare, astfel că până la momentul dobândirii în aceste condiții a dreptului de proprietate asupra terenului, pe temeiul vocației la dobândirea terenului conferită dobânditorului construcției prin procesul de privatizare mai sus menționat, reclamanta nu poate revendica o proprietate exclusivă asupra terenului și, prin urmare nici o valorificare materială a acesteia.
Față de cele menționate, urmează ca soluția primei instanțe, care s-a mărginit în examinarea cauzei doar la dispoziții reglementare din dreptul comun, ignorând în totalitate regimul juridic al drepturilor și obligațiilor părților derivate din procesul de privatizare la care reclamanta a fost supusă, este nelegală și netemeinică, urmând a fi modificată pe temeiul art. 296 Cod civil, în sensul respingerii acțiunii reclamantei de obligare a pârâtei la plata folosinței terenului aferent construcției dobândite în cadrul procesului de privatizare.
Raportat la această soluție este evident că cererea apelantei de casare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea recalculării chiriei în funcție de presupusă amploare a construcțiilor în hotarul comunei nu se mai impune.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta - SRL S împotriva sentinței nr.813/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că
Respinge acțiunea comercială formulată de reclamanta - - S împotriva pârâtei apelante.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2004.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. /23.02.2009
Ex.- 4
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
