Spete pretentii comerciale. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.110

Ședința publică din data de 16 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta - Trans SRL, cu sediul în comuna, sat, județul S, împotrivasentinței nr. 877 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-),pârâtă fiind - SA S.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 12 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 16 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea adresată instanței, reclamanta - SRL, județul S, a solicitat obligarea pârâtei - SA la plata sumei de 185.858 lei, preț reprezentând c/val unor facturi neîncasate.

În motivarea acțiunii reclamanta a precizat că în anul 2005 a livrat pârâtei diferite cantități de material lemnos conform facturilor enumerate în acțiune, iar pârâta nu a efectuat plata lor; că a mai introdus o asemenea acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr- care a fost soluționat prin respingerea ei ca prematură, prin sentința nr. 3308/17.11.2008 - reținându-se excepția lipsei procedurii prealabile prev. de art. 7201Cod procedură civilă.

Reclamanta învederează că în dosarul nr. 4445/2005 în care s-a pronunțat sentința 2545/13.07.2005, a fost admisă cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice S în contradictoriu cu - SRL în calitate de debitoare și cu pârâta în calitate de terț poprit, pentru o sumă de 921.099.591 lei pe care i-a datora pârâta din cauză; susține că această sumă i-a fost achitată parțial de către pârâtă, rămânând la plată suma de 185.858 lei, că această plată parțială este un act începător de executare în sensul art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, astfel că acțiunea sa nu este prescrisă ( cererea vizând plata unor facturi din anul 2005).

În cauză pârâta invocat excepția prescripției dreptului reclamantului la acțiune.

Prin sentința nr.877 din 4 mai 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantului, invocat de pârâtă și a respins ca atare acțiunea reclamantului.

În motivarea soluției, instanța a reținut că pronunțarea sentinței nr. 2545/2005 de către Judecătoria Suceava nu duce la întreruperea termenului de prescripție, acțiunea nefiind formulată de reclamanta în cauză, ci de către Direcția Generală a Finanțelor Publice S. Chiar dacă s-ar admite că această sentință ar fi întrerupt termenul de prescripție (reține tribunalul), acțiunea reclamantului introdusă la 18.03.2009 tot excede termenului de prescripție de 3 ani - sentința 2545 a Judecătoriei Suceava fiind pronunțată la 13.07.2005.

Mai reține tribunalul că prin sentința 3308/17.11.2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal o acțiune similară i-a fost respinsă ulterior, astfel că nici pronunțarea acestei sentințe, nu duce la întreruperea prescripției și curgerea unul nou termen de prescripție pentru reclamantă.

Împotriva sentinței tribunalului, reclamanta a formulat apel.

În motivare, a invocat nelegalitatea sentinței pentru greșita soluționare a cauzei pe excepția prescrierii dreptului său la acțiune care nu era dată și nu pe fond. A fost reiterată susținerea că prin sentința nr.2545/13.07.2005 a Judecătoriei Suceavaa fost întrerupt cursul prescripției dreptului său la acțiune pentru recuperarea sumei de 921.099.591 lei.

Motivele de apel formulate sunt fondate:

În motivarea acțiunii deduse judecății la tribunal, reclamanta invocat într-adevăr sentința nr. 2545/2005 a Judecătoriei Suceava, însă a susținut că din această sentință, rezultă că pârâta îi datora ei, reclamantei, suma de 921.099.591 lei pentru care s-a și menținut poprirea înființată prin adresa 3919/10.05.2005, asupra conturilor pârâtei din cauză, sumă achitată parțial de pârâtă pentru că:

Prin acțiunea din prezentul dosar, reclamanta cere obligarea pârâtei doar la plata sumei de 185.858 lei preț, parte din suma de 921.099.591 lei datorată de pârâtă conform sentinței nr.2545/2005 a Judecătoriei Suceava.

În atare împrejurări, rezultă că într-adevăr, după pronunțarea acestei sentințe în anul 2005, pârâta în cauză a efectuat o plată parțială din debitul datorat (921.099.591 lei) reclamantei, rămânând la plată suma ce face obiectul cauzei (instanța de apel a procedat la verificarea facturilor ce fac obiectul cauzei și ale dosarului în care s-a pronunțat sentința nr.2545/2005 și a constatat că sunt aceleași, cu excepția celor probabil achitate ulterior).

Această plată este într-adevăr "un act începător de executare" în sensul art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 și care întrerupe cursul prescripției. În cauză însă, prima instanță nu a stabilit data la care pârâta a efectuat plata parțială în discuție.

Astfel, cum sentința 2545/2005 a Judecătoriei Suceava relevă că pârâta a avut un debit mai mare și l-a plătit parțial, ceea ce necesită verificări din partea instanței pentru a stabili data acestei plăți ca act începător de executare în sensul art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1958;

Conform art. 297 Cod procedură civilă, se va admite apelul se va desființa sentința și cauza va fi trimisă la aceiași instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta - Trans SRL, cu sediul în comuna, sat, județul S, împotrivasentinței nr. 877 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-),pârâtă fiind - SA S.

Desființeazăsentința nr. 877 din 4 mai 2009și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Cu drept de recurs.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Dact.

4 ex./27.10.2009

Jud. fond

Președinte:Nastasi Dorina
Judecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Suceava