Spete pretentii comerciale. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECTIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 112
Ședința publică din data de 2 iunie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTOR 2: Elena Tănăsică
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamantul, cu domiciliul în B, str. -,. 16,. 5, județul împotriva sentinței nr. 168 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtaSC SA, cu sediul în B-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul reclamant reprezentat de avocat conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, intimata pârâta SC SA reprezentată de avocat din Baroul Buzău conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătoarea intimatei SC SA depune la dosar întâmpinare pe care o comunică și reprezentantului părții prezente.
Curtea, luând act că în cauză nu se mai formulează alte cererii, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului, avocat, având cuvântul susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că se află în fața unei acțiuni în regres a intimatei dând aceeași caracterizare acțiunii cu care a fost investită, in realitate de fapt instanța de fond a fost investită cu soluționarea unui litigiu al cărui temei se bazează pe dispozițiile art. 269 Codul muncii și ale Legii 168/1999, pretențiile fiind izvorâte din realizarea unui contract de muncă.
În ceea ce îl privește pe apelantul reclamant intimata a antrenat răspunderea sa ca director economic, salariat fiind, în solidar cu organele de conducere pentru că a avizat plata sumei de 3% din contractul de leasing, fără să rețină că de fapt în calitatea sa de director economic avea o poziție de subordonare față de organele de conducere și nu de egalitate cu acestea, deci nu putea fi obligat în solidar cu aceștia.
Concluzionând, solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței apelate cu trimitere la instanța competentă să soluționeze având în vedere că obiectul cererii are ca izvor juridic un conflict de muncă.
Avocat, pentru intimata SC SA arată că în mod corect Tribunalul Buzău a calificat litigiul ca fiind de drept comun având în vedere acțiunea în regres promovată de reclamant cu obiect al cererii fiind pretențiile asupra unei sume de bani, mai mult decât atât hotărârea judecătorească prin care reclamantul a fost obligat la plata prejudiciului estre pronunțată de secția comercială, iar prezenta acțiune este subsecventă față de prima, aflându-se în raport de subordonare față de aceasta.
Cât privește susținea apelantului că la momentul respectiv deținea o poziție de subordonare față de organele de conducere și nu de egalitate și deci nu putea fi obligat la repararea prejudiciului în solidar cu acestea, arată că prin sentința nr. 4472/2005 a Tribunalului Bucureștis -a statuat că răspunderea materială a reclamantului a fost atrasă deoarece în calitate de director economic, a angajat societatea într-o activitate economică generatoare de prejudicii, deci apelantul în virtutea atribuțiilor sale de serviciu putea să refuze avizarea contractului de leasing.
În concluzie solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 139.734, 44 lei reprezentând prejudiciu material, dobânda calculată până la data de 12.04.2007 și cheltuieli de executare.
În fapt reclamantul arată că pârâta SC SA a încheiat cu societatea comercială leasing B contractul nr. 58/2002 potrivit căruia s- convenit plata unei taxe de management de 5% din valoarea contractului către societatea de leasing, eșalonată în două tranșe astfel: 3% în două zile de la data semnării contractului și 2% în termen de 40 de zile de la aceeași dată, clauză aprobată și de Consiliul de Administrație al pârâtei.
Mai arată reclamantul că după plata primei tranșe de 3% în valoare de 79.774,83 lei, pârâta a apreciat contractul ca fiind reziliat de drept și a solicitat restituirea taxei, societatea de leasing refuzând însă restituirea reținând suma respectivă cu titlu de daune interese, ca sancțiune pentru nerespectarea obligațiilor asumate de către pârâtă.
Reclamantul mai susține că instanțele investite cu soluționarea litigiului dintre cele două părți contractante, pronunțându-se asupra fondului, respectiv dacă acțiunea de recuperare a banilor este sau nu întemeiată, au respins acțiunile pârâtei, reținând în considerentele hotărârilor datele următoare:
1."Reclamanta (pârâta) nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale în sensul că nu a achitat diferența de 2 %" și
- "reclamanta (pârâta) nu a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații contractuale și nici nu și-a manifestat disponibilitatea de aoî ndeplini" (sentința civilă nr.8517/2003, definitivă și irevocabilă, Tribunalul București, Secția VI-a comercială).
2. "Între părți sunt neînțelegeri de natură civilă (mai exact comerciale) cu privire la contractul de leasing încheiat între ele "(sentința penală nr.836/2006, Judecătoria sectorului 1, B).
Astfel, existența sentințelor mai sus menționate reprezintă dovada că pierderea banilor s-a datorat faptei proprii a pârâtei a pârâtei constând în lipsa de conduită activă și neglijența acesteia și că pârâta este cea care a provocat nemijlocit paguba prin propria sa faptă ilicită și culpabilă, efectele faptei ilicite răsfrângându-se chiar asupra propriului său drept la despăgubire.
Ulterior pronunțării sentinței instanței de fond, reclamantul arată că pârâta a cerut altei instanțe și a obținut antrenarea răspunderii sale civile delictuale în solidar cu organele sale de conducere întrucât în calitatea de director economic a avizat de efectuarea plății taxei de management de 3%.
De asemenea mai arată reclamantul că având în vedere faptul că pârâta avea in momentul comiterii faptei calitatea de comitentă, prejudiciul s-a datorat faptei proprii a pârâtei, fapta a fost determinată de dispoziția directorului executiv, care având calitatea de ordonator de credite, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea Contabilității nr. 82/199, avea dreptul de da ordine și instrucțiuni asupra modului de îndeplinire a funcției încredințate, raportul de prepușenie existent în momentul săvârșirii faptei, situația de subordonare avută față de contractul de performanță nr. 17753/200, că fapta a fost săvârșită în executarea normală a atribuțiilor specifice funcției încredințate, cu bună credință în timpul serviciului și a urmărit realizarea unui interes propriu al pârâte, nici fapta și nici documentele justificative care au stat la baza săvârșirii ei nu au fost contestată de către pârâtă nși nici de către instanță, apreciază că sunt întrunite condițiile specifice cerute expres de art. 1000 alin. 3 cod civil potrivit căruia pârâta( comitentă) răspunde de prejudiciul cauzat de prepușii ei în funcție ce le-au fost încredințate și trebuie să suporte consecințele culpei prepusului, o răspundere bazată pe ideea de garanție a comitentei în solidar cu prepusul său, deci o garanție pentru fapta altuia, în măsura in care, in cauza de fată, sunt întrunite in persoana sa ( prepus) condițiile răspunderii pentru fapta proprie conform prevederilor art. 998 si art. 999 Cod civil.
În dovedirea cererii sale reclamantul a depus la dosar acte.
Pârâta SC SA a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca neîntemeiată motivat de faptul că Tribunalul B Secția a VII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.4472/07.11.2005, reține că "răspunderea pentru prejudiciul creat, în sumă de 797.748.273 lei, revine pârâților, și, pentru următoarele motive -., în calitate de director economic, a angajat societatea într-o activitate economică generatoare de prejudicii și a vizat pentru efectuarea plății taxei de management de 3 % în condiții nelegale" ceea ce înseamnă că vinovăția reclamantului în producerea prejudiciului a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, investită cu puterea lucrului judecat și care nu poate fi ulterior contrazisă printr-o decizie a Tribunalului Buzău - pronunțată în prezenta cauză - întrucât, o asemenea situație ar duce la cazul prevăzut de art.322 pct.7 din Codul d e procedură penală.
Mai mult, ținând seama de efectele juridice ale solidarității pasive, pârâta, arată reclamantul ar fi putut formula o acțiune în regres (în situația în care ar fi plătit tot prejudiciul societății parte) dar nu împotriva societății păgubite prin fapta sa culpabilă, ci împotriva celorlalți co-debitori solidari, pentru a recupera ceea ce a plătit peste fapta sa. În prezenta cauză, reclamantul se întoarce prin acțiunea sa chiar împotriva societății păgubite, ceea ce nu se justifică prin nici un text de lege.
Prin sentința nr. 168 din 12 februarie 2008 Tribunalul Buzău a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut ca în ceea ce-l privește pe reclamantul, acesta în calitatea de director economic a angajat societatea într-o activitate economică generatoare de prejudicii și a vizat pentru efectuarea plății taxei de management de 3% în condițiile legale.
Tribunalul a considerat că acțiunea în regres a reclamantului împotriva pârâtei SC SA este neîntemeiată, reclamantul interpretând în mod eronat dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil.
Instanțele investite cu judecarea litigiului dintre cele două părți din contract pronunțându-se asupra fondului, adică asupra problemei dacă acțiunea de recuperare a banilor era sau nu întemeiată au respins apărarea pârâtei reținând că reclamanta nu si-a îndeplinit obligațiile contractuale și nici ni și- manifestat disponibilitatea de a le îndeplini.
Instanța a avut in vedere că prin fapta culpabilă a reclamantului din prezenta speță și a celorlalți membri ai consiliului de administrație s-a creat un prejudiciu pârâtei SC SA care în baza unei acțiuni in regres împotriva acestora a obținut și recuperat suma pierdută în baza contractului de leasing la care ne-am referit mai sus.
Este adevărat că potrivit art. 1000 alin. 3 Cod civil, comitenta răspunde de prejudiciul cauzat de prepușii ei în funcțiile ce le-au fost încredințate, fapt care de altfel s-a și întâmplat prin imposibilitatea de recuperare a sumei de 79.774,83 RON, dar este la fel de adevărat că societatea comitentă are acțiune în regres împotriva prepușilor săi care au creat un prejudiciu societății, fapt ceea ce s-a întâmplat prin acționarea în instanță a reclamantului și a celorlalți membrii ai consiliului de administrație și prin obligarea acestora la plata sumei de 797.748.273 lei ROL prejudiciu produs conform contractului de leasing nr.58/2002.
Instanța a avut in vedere faptul că așa cum dealtfel susține si pârâta, ținând seama de efectele juridice ale solidarității pasive reclamantul ar fi putut formula o acțiune în regres în situația în care ar fi plătit tot prejudiciul societății dar nu împotriva societății păgubite prin fapta sa culpabilă ci împotriva celorlalți co-debitori solidari pentru a recupera ceea ce a plătit peste partea sa.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Buzăua declarat apel reclamantul care critică pentru nelegalitate și netemeinicie sentința instanței de fond solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii fondului și pe cale de consecință admiterea acțiunii principale.
În motivare apelului apelantul susține că în fapt pârâta SC B a încheiat cu societatea comercială Leasing B contractul nr. 58/2002 prin care s-a convenit de către părți plata unei taxe de management de 5% din valoarea contractului către societatea de leasing eșalonată în două tranșe una de 3 % în două zile de la data semnării contractului de leasing și 2% în termen de 40 de zile de la aceeași dată. După efectuarea plății primei tranșe de 3 %, pârâta prin directorul său executiv, a apreciat contractul ca fiind reziliat de drept și a solicitat restituirea taxei. Societatea de leasing a refuzat să restituie banii, reținându- cu titlu de daune interese, ca sancțiune pentru nerespectarea obligațiilor asumate de către pârâtă.
Apelantul precizează că nu a făcut parte din organele de conducere ale pârâtei, subliniind faptul că în calitate de director economic avea o poziție de subordonare față de organele de conducere și nu de egalitate cu acestea, deci nu putea fi obligat în solidar cu acestea, raportul de subordonare fiind demonstrat prin dispoziții legale cu referire la Legea 82/1991, Legea contabilității art. 11 al. 2.
În principal solicită admiterea excepției, desființarea soluției fondului și trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanță competentă în materie.
În subsidiar, solicită admiterea apelului și desființarea sentinței nr. 168 din 12.02.2008 a Tribunalului Buzău pentru următoarele motive: condițiile privitoare la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului prevăzute de art. 1000 al. 3 Cod civil sunt îndeplinite în cazul de față; pârâta avea în momentul comiterii faptei calitatea de comitent, prejudiciul fiind datorat total faptei proprii a pârâtei, care a determinat producerea lui, fapt de altfel reținut în considerentele primei instanțe;
Fapta a fost determinată de dispoziția directorului executiv, care avea dreptul de a da ordine și instrucțiuni asupra modului de îndeplinire a funcției încredințate, având calitatea de ordonator de credite; Raportul de prepușenie exista la momentul săvârșirii faptei ca urmare a unui contract individual de muncă încheiat între mine și pârâta; fapta a fost săvârșită în executarea normală a atribuțiilor specifice funcției încredințate de către pârâtă, așa cum prevede art. 10 al. 2 din legea contabilității; fapta a fost comisă cu bună credință, în timpul serviciului și a urmărit realizarea unui interes propriu al pârâtei și nu a fost contestată nici de către pârâtă și nici de către instanță. În plus prin extrasul din regulamentul de organizare și funcționare al consiliului de administrație al intimatei rezultă că " Hotărârile Consiliului de administrație sunt obligatorii pentru tot personalul societății chiar dacă nu sunt de acord cu acestea.
În ceea ce- privește pe apelant acesta susține că a executat hotărârea Consiliului de administrație 15/27 martie 2002 unde la art. 3 se arăta că " de ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde conducerea executivă a SC SA
Mai susține apelantul că hotărârea instanței de fond este eminamente greșit motivată apreciind că s-ar afla în fața unei acțiuni de regres a intimatei având ca obiect recuperarea acestui prejudiciu dat de daunele interese la care a fost obligată societatea.
În realitate aceasta avea deschisă calea exclusiv împotriva conducerii formată din și membrii Consiliului de administrație și Comisiei de cenzori, nicidecum împotriva directorului economic care era executant al unor hotărâri cu caracter obligatoriu, luate de conducere.
Pentru considerentele învederate mai sus solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței civile 168/12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău ca fiind netemeinică și nelegală.
Analizând motivele de apel în raport cu legislația incidentă in cauză precum si probele avute in vedere de prima instanță se constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat in mod just si legal cauza dedusă judecații atât pe competenta de soluționare cât si pe fondul dreptului dedus judecății.
Acțiunea în regres promovată de apelantul reclamant este de drept comun respectiv o acțiune în pretenții comerciale.
Se poate observa ca hotărârea judecătorească prin care apelantul fost obligat la repararea prejudiciului este pronunțata de secția de contencios administrativ si fiscal.
Apelantul a depus acțiunea la instanța pe care a considerat-o competenta, apreciind ca este de natura comerciala, deci singur si-a calificat cererea respectiv acțiunea in regres.
Este adevărat faptul că s-a stabilit ca prejudiciul a fost creat de SC SA, însa prin prepușii săi si nu de către persoana juridica ca entitate, iar intimata a încercat sa recupereze banii plătiți societății de leasing ( prima transa a taxei de management), dar demersul nu a avut succes, constatându-se culpa societății intimate prin prepușii săi inclusiv cupla apelantului, care a avizat plata primei transe deși la contract nu era anexat graficul de livrare a minibuselor.
Vinovăția apelantului a fost stabilita prin sentința civilă nr. 4472/2005 a Tribunalului București, in urma unui control si a unei acțiuni realizate de Curtea de Conturi, apelantul răspunzând material in calitate de Director economic, angajând societatea comercială intimată într-o activitate economică generatoare de prejudicii si a vizat pentru control financiar preventiv efectuarea plății taxei de management de 3% in condiții nelegale.
Așadar apelantul si-a încălcat atribuțiunile de serviciu, prin folosirea unor fonduri bănești in mod nelegal si păgubitor pentru patrimoniul societății intimate, situație in care antrenarea răspunderii materiale a acestuia a fost inevitabilă, aspecte constatate in mod irevocabil in acțiunea Curții de Conturi, contestată de apelant si unde s-a pronunțat sentința civila nr. 4472/07.11.2005 de către Tribunalul București într-un litigiu de contencios administrativ fiscal.
Nu sunt reale si convingătoare susținerile apelantului ca ar fi fost un simplu executant si nu un factor de decizie, precizând ca de ducerea la îndeplinire a hotărârii Consiliului de administrație nr. 15/2002 de la unitatea intimata răspundea conducerea executiva a acesteia, insa numai daca hotărârea era legală iar atribuția apelantului in calitate de director economic era să sesizeze neconformitatea, neregula, si să nu dea aviz de control financiar preventiv, trebuind să aprecieze ca bun specialist că hotărârea respectiva nu corespundea normelor legale in vigoare.
În acest sens interesele SC SA nu pot fi realizate decât în condiții de deplina legalitate si oportunitate, controlul financiar preventiv având menirea de a se evita încălcarea legii iar daca directorul economic a fost neglijent si a vizat pentru controlul financiar preventiv in condiții legale atunci este răspunzător pentru această conduita situație stabilită în mod irevocabil prin sentința 4472/07.11.2005 pronunțata de Tribunalul București.
Apelantul încearcă pe cale ocolita să considere ca nu ar fi vinovat, existând in acest sens autoritate de lucru judecat iar susținerea apelantului potrivit căreia ne aflăm in fata unei "erori de situație" nu corespunde realității.
Prin hotărârea mai sus amintita, a intrat in puterea lucrului judecat faptul că dauna suferita de unitatea intimata a fost generată inclusiv de faptul ilicit si culpabil al apelantului, ceea ce va determina considerarea ca legală si temeinică a sentinței apelate care va fi păstrată prin respingerea ca nefondat a apelului conform art. 296 Cod proced. civila.
Apelantul fiind în culpă procesual civilă urmează ca în temeiul art. 274 și următoarele Cod proced. civ. sa fie obligat să plătească intimatei suma de 724 lei cu titlu de onorariu avocat, reprezentând cheltuieli de judecata in apel.
Văzând ca apelul a fost legal timbrat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul, cu domiciliul în B, str. -,. 16,. 5, județul împotriva sentinței nr. 168 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtaSC SA, cu sediul în B-, județul
Obligă apelantul să plătească intimatei SC SA suma de 724 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 2 iunie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact /4 ex, / 25.06.2008
Dosar fond -- Tribunalul Buzău
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Elena Tănăsică
