Spete pretentii comerciale. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 12
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de apel comercial formulate de reclamanta " "SA I și "" B împotriva sentinței comerciale nr. 414/COM/ 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-au depus concluzii scrise din partea societății apelant-intimate SC " "SA I din partea intimatei-apelante SC ""SA
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2010, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2007 sub nr- la Tribunalul Iași, reclamanta " " Iac hemat în judecată pe pârâta "" B și a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume:
- 8.447,77 lei - producție realizată și nedecontată;
- 104.710,15 lei - garanție de bună execuție nerestituită;
- 57.618,50 lei - contravaloare pază;
- dobânzi legale pentru aceste sume, începând cu data scadenței și până
la plata lor efectivă:
- cu cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 968 și art. 1088 Cod civil, art. 43
Cod comercial, OG nr. 9/2000.
Prin întîmpinare pîrîta a solicitat respingerea acțiunii, motivând că pretențiile reclamantei nu au temei legal sau contractual.
Prin sentința comercială nr. 414/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta CONSTRUCȚII I, cu sediul în I,-, jud. I în contradictoriu cu pârâta, cu sediul în B,-, sector 1.
A fost obligată pîrîta să plătească reclamantei suma de 57.618 lei, actualizată cu rata inflației, reprezentând contravaloare servicii de pază, și suma de 4942,79 lei reprezentând dobânda legală aferentă acestui debit.
A respins ca nefondate cererile reclamantei de obligare a pârâtei să-i achite suma de 8.447,77 lei, cu titlu de producție realizată și nedecontată, și suma de 104.710,15 lei cu titlu de garanție de bună execuție nerestituită.
A obligat pârâta să achite reclamantei cheltuieli judiciare în valoare de 4442 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reține următoarele:
Între reclamanta " " A, și pârâta - "" a fost încheiat contractul de subantrepriză execuție de lucrări nr. 5268/22.12.2003, care avea drept obiect executarea de către reclamantă, în calitate de subantreprenor, lucrările pe amplasamentul din-, municipiul I, constând în 69 unități locative, 4 tronsoane (A, B, C, D), regim de înălțime P + 2E +
Pârâta, în calitate de antreprenor, s-a obligat să plătească reclamantei prețul de 26.239.580,93 mii lei, reprezentând 908.604 euro, la cursul valutar din 09.04.2002, respectiv 31.225.101,3 mii lei (inclusiv TVA), reprezentând 1.081.239 euro pentru execuția, finalizarea și întreținerea lucrărilor pe amplasamentul din I,-.
Durata contractului a fost prevăzută ca fiind de 10 luni de la data intrării în vigoare.
Lucrările au fost sistate din cauza condițiilor de lucru pe timp friguros și a solicitării "", începând cu data de 20.12.2004, conform adresei nr. 125/21.12.2004 (fila 21 dosar) a beneficiarului Agenția Națională pentru Locuințe. La data de 13.07.2006 pârâta "" a solicitat subantreprenorului " " să reia lucrările în baza contractului nr. 5268/22.12.2003 (fila 75 dosar).
Prin adresa nr. 269/13.02.2007, pîrîta informează reclamanta că reziliază unilateral contractul de subantrepriză nr. 5268/22.12.2003 începînd cu data de 14.02.2007 și îi cere reclamantei să-și desemneze reprezentanții în vederea predării stadiului fizic al lucrărilor.
Reclamanta formulează răspunsul nr. 525 din 14.02.2007, prin care arată pârâtei că prevederile art. 23 din contractul nr. 5268/2003 nu permit rezilierea unilaterală decât prin hotărârea instanței judecătorești și propune rezilierea contractului prin acordul părților, fiind de acord cu predarea stadiului fizic al lucrărilor în zilele de 15, 16 februarie 2007.
La 16.02.2007 pârâta întocmește un proces verbal de constatare "STADIUL FIZIC" A, B, C, D, iar la data de 20.02.2007 reclamanta a predat pârâtei cărțile construcției la obiectivul "Locuințe pentru tineri" ANL - pentru tronsoanele A, B, C, D (filele 37, 38 dosar).
Prin procesul verbal din 28.02.2007 reprezentanții reclamantei au preluat stadiul fizic al lucrărilor (fila 39 dosar).
Referitor la modul de încetare a contractului tribunalul apreciază că s-a realizat prin acordul părților, conform principiului înscris în art. 969 alin. 2 Cod civil, potrivit căruia contractul se poate revoca prin consimțământul mutual.
Art. 23.2 din contract dă dreptul pârâtei să denunțe unilateral contractul, dar sub condiția apariției unor circumstanțe neprevăzute la momentul încheierii contractului și care ar duce la încălcarea interesului public dacă s-ar finaliza contractul.
În speță, însă, pârâta nu a dovedit existența unor asemenea împrejurări așa încât nu se poate constata revocarea unilaterală a contractului.
În privința rezilierii tribunalul constată că părțile au stipulat în art. 23.1. un pact comisoriu de grad I, ceea ce impune intervenția justiției pentru a verifica întrunirea condițiilor pentru admisibilitatea rezilierii, iar părțile nu au investit instanța cu o asemenea acțiune, astfel încât nu poate fi reținută teza desființării convenției prin reziliere.
1. Tribunalul va respinse ca nefondat capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 8.447,77 lei cu titlu de producție realizată și nedecontată.
Astfel, cu prilejul efectuării expertizei contabile, părțile au fost convocate de expert la sediul reclamantei unde s-a realizat punctajul facturilor plătite, respectiv încasate, rezultând, din verificarea documentelor existente la dosar cât și a celor puse la dispoziție de către părți, că pârâta a achitat reclamantei suma de 1.348.122,55 lei cu titlu de producție realizată, mai mult cu 1.848,91 lei
Reclamanta contestă concluzia expertului, motivând că în mod greșit a fost luat în considerare ordinul de plată nr. 875/26.10.2004, în valoare de 102.969.408 lei vechi.
Întrucât acest ordin de plată nu preciza ce facturi urmărea a fi stinse, afirmă reclamanta că a realizat imputația acestei plăți prin stingerea unor facturi mai vechi și nu a facturii -/28.09.2004.
Instanța apreciază că nu este întemeiată apărarea reclamantei. Astfel, la termenul de judecată din 17.10.2008, pârâta a prezentat instanței originalul ordinului de plată nr. 875, emis prin intermediul Sucursala, iar instanța l-a confruntat cu originalul ordinului de plată 1875, prezentat de către reclamantă, constatând că ambele instrumente de plată privesc aceeași normă, aceleași conturi bancare, fiind diferite doar numărul acestora și specificația plății.
Exemplarul original al ordinului de plată nr. 875, exhibat de pârâtă, conține mențiunea că suma înscrisă reprezintă contravaloarea parțială a facturii - - Lucrări ANL -
De asemenea, expertul s-a deplasat la sediul unde a verificat exemplarul ordinului de plată nr. 875/26.10.2004, existent în arhiva băncii, și a constatat că este identic cu ordinul de plată prezentat de pârâtă la data efectuării punctajului, exemplarul aflat la instituția bancară purtând precizarea "f- - Lucrări ANL - I".
În consecință, tribunalul consideră că pârâta a făcut dovada plății integrale a contravalorii producției realizate de reclamantă până la data încetării contractului și respinge capătul de cerere nr. 1.
1. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 104.710,15 lei cu titlu de garanție de bună execuție este respinsă pentru argumentele ce se succed.
Conform art. 11.1 din contract, subantreprenorul are obligația de a constitui o garanție de bună execuție, în cuantum de 10% din prețul contractului prin rețineri succesive, lunar, din plata cuvenită pentru facturile parțiale, începând de la prima situație de lucrări facturate și până la procesul verbal de recepție la terminarea lucrării.
Potrivit art. 11.2 alin. 2 din contract, restituirea garanției se face în 2 etape: 70% din valoarea garanției în termen de 14 zile de la data închiderii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor; 30% din valoarea garanției la expirarea duratei de garantare a lucrărilor executate, pe baza procesului verbal de recepție finală.
În esență, reclamanta afirmă că procesele verbale 556/16.02.2007, 595/20.02.2007 și 715/28.02.2007 ar reprezenta finalizarea primei etape, constituind procesele verbale de recepție la terminarea lucrării, drept pentru care i se cuvine restituirea a 70% din valoarea garanției.
Tribunalul consideră a fi greșită interpretarea juridică dată de reclamantă proceselor verbale mai sus enumerate, care nu au avut decât rolul de predare a posesiei construcției în stadiul în care se afla la momentul încetării contractului.
Art. 7.1 din contract arată că, la data recepției, lucrarea executată va avea calitățile declarate de subantreprenor în contract.
Art. 16.2 dispune că, la finalizarea lucrărilor, subantreprenorul are obligația de a notifica în scris antreprenorului că sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepție care are obligația de a constata stadiul îndeplinirii contractului prin corelarea prevederilor acestuia cu documentația de execuție și cu reglementările în vigoare.
Art. 16.4. din contract dă posibilitatea realizării recepției și pentru părți de lucrare, distincte din punct de vedere fizic și funcțional.
Tribunalul reține că, prin art. 1 din Anexa 1 a - nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, legiuitorul a definit "recepția" ca fiind actul prin care investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve și că aceasta poate fi dată în folosință.
Prin actul de recepție se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție.
De asemenea, art. 21 lit. f și art. 34 lit. i din Legea nr. 10/1995 dispun că la terminarea lucrărilor sunt supuse recepției numai construcțiile care corespund cerințelor de calitate.
Din interpretarea logică a tuturor acestor texte normative cât și a prevederilor contractuale rezultă că recepția la terminarea lucrărilor presupune mai mult decât preluarea în fizic a respectivei construcții, ceea ce caracterizează în mod esențial și diferențiază actul de recepție fiind tocmai verificarea calității construcției și acceptarea investitorului de a prelua lucrarea, confirmând, în acest mod, că executantul (reclamanta în litigiu) și-a respectat obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție.
Însă procesele verbale din 16.02.2007, 20.02.2007 și 28.02.2007 (filele 37 - 38 dosar) nu atestă în nici un fel că a avut loc o verificare a calității lucrării realizate de reclamantă și că pârâta a confirmat preluarea acesteia, cu obiecții sau nu față de modalitatea în care reclamanta a înțeles să își îndeplinească sarcinile contractuale din perspectiva respectării cerințelor de calitate.
Tribunalul apreciază că între părți nu a existat o recepție la terminarea lucrărilor în accepțiunea normelor legale în materie, astfel încât nu poate fi aplicat art. 11.2 din contract în ce privește restituirea a 70% din valoarea garanției de bună execuție.
1. Tribunalul admite ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 57.618,50 lei cu titlu de contravaloare.
Reclamanta susține că, în perioada 20.12.2004 - 13.07.2006, în care lucrările au fost suspendate la cererea pârâtei, a asigurat paza lucrărilor iar contravaloarea acestui serviciu a fost de 57.618,50 lei.
Pârâta se apără afirmând că nu există nici un temei legal sau contractual pentru achitarea acestei creanțe, obligația de a asigura paza obiectivului revenind exclusiv reclamantei.
Tribunalul constată că, în primul rând, potrivit art. 12.1. alin. 2 din contract, subantreprenorul are obligația de supraveghea lucrările, de a asigura forța de muncă, materialele, instalațiile, echipamentele și toate celelalte obiecte în măsura în care necesitatea asigurării acestora era prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
Sistarea lucrărilor pentru o perioadă de 1 an și 7 luni, la inițiativa pârâtei, nu poate reprezenta o circumstanță care putea fi prevăzută de reclamantă în mod rezonabil.
Apoi, tribunalul reține că părțile nu au stipulat nici o clauză expresă vizând responsabilitatea asigurării și plății serviciului de pază al obiectivului ce face obiectul contractului de față. În aceste condiții aplică norma prevăzută de art. 970 alin. 2 cod civil conform căreia, convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat în ele ci și la toate consecințele pe care legea le prevede obligației în raport de natura acesteia.
Contractul de subantrepriză nr. 5268/22.12.2003 privește executarea a 60 de unități locative, beneficiar fiind Agenția Națională pentru Locuințe.
Fiind un contract de execuție, pentru realizarea investițiilor publice i se aplică și dispozițiile cuprinse în Norma metodologică din 13.04.1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 230 bis din 24.06.1998 privind conținutul cadru de organizare a licitațiilor, prezentare a ofertelor, adjudecare, contractare și decontare a execuției lucrărilor.
În aceste norme, la modelul nr. 33, sunt prevăzute condițiile generale de contractare pentru execuția investițiilor, iar la art. 2.3 și 2.4 se arată că antreprenorul va transmite părți din lucrare subantreprenorului numai în condițiile în care el le-a contractat, iar subantreprenorul se va angaja față de antreprenor cu aceleași obligații și responsabilități pe care antreprenorul le are față de persoana juridică achizitoare.
De asemenea, la art. 3.27 din condiții generale de contractare se prevede că antreprenorul trebuie să asigure lucrările executate și dotările pe care le are la dispoziție împotriva degradării și furturilor până la predarea lucrărilor persoanei juridice achizitoare.
Faptul că pârâtei îi revenea responsabilitatea asumată față de beneficiarul lucrării de a lua toate măsurile pentru conservarea lucrărilor în vederea evitării eventualelor degradări sau furturi rezultă fără echivoc și din adresa nr. 2546/08.03.2005, emisă de Agenția Națională pentru Locuințe (fila 83 dosar).
Lucrările au fost suspendate la obiectivul din I,-, exclusiv din culpa pârâtei, aceasta fiind cea care a solicitat întreruperea lor, iar asigurarea, pe parcursul acestei perioade de suspendare, de către reclamantă a serviciului de pază a reprezentat un act de girare a intereselor pârâtei, reclamanta executând obligația pârâtei de a proteja de furturi sau degradări construcția, obligație ce-și are izvorul în contractul de execuție pentru realizarea investițiilor publice cât și în prevederile condițiilor generale de contractare.
În conformitate cu dispozițiile art. 987 - 991 Cod civil, tribunalul obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuielile suportate cu titlu de pază a obiectivului în perioada 20.12.2004 - 13.07.2006.
Tribunalul apreciază că reclamanta a probat întrunirea condițiilor de certitudine, lichiditate și exigibilitate a acestei creanțe cu ajutorul facturilor fiscale emise, depuse la filele 41-63 dosar, întinderea creanței fiind confirmată și de expertul cu ocazia efectuării expertizei contabile în cauză.
Fiind o datorie comercială, dobânda legală curge de drept din ziua exigibilității (art. 43 Cod comercial), iar cuantumul acestei dobânzi, calculată de expert în baza nr.OG 9/2000, este de 4.942,79 lei.
În consecință, tribunalul obligă pârâta să achite reclamantei suma de 57.618 lei, actualizată cu rata inflației, reprezentând contravaloare servicii de pază, și suma de 4.042,79 lei, dobânda legală aferentă acestui debit.
Fiind stabilită culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul o obligă pe aceasta să plătească reclamantei cheltuieli judiciare în valoare de 4.442 lei. S-a avut în vedere contravaloarea taxelor judiciare achitate de reclamantă cu privire doar la capătul de cerere admis (2.392 lei) și onorariul plătit expertului contabil (2.050 lei), pentru onorariul avocațial neexistînd suport probator.
Tribunalul nu analizează cererea reclamantei de înscriere în fals cu privire la ordinul de plată nr. 875/26.10.2004 deoarece a fost formulată ulterior închiderii dezbaterilor, nefăcând obiectul discuțiilor contradictorii ale părților, iar motive întemeiate pentru reluarea dezbaterilor nu există.
Împotriva sentinței comerciale nr. 414/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Iași, au declarat apel ambele părți.
Reclamanta " " Iac riticat sentința instanței de fond pentru următoarele motive:
Reclamanta critică sentința instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 8.447,77 RON cu titlu de producție realizată și nedecontată, actualizată cu rata inflației de la data de 31.10.2007 și până la data plății efective.
În plus, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 8.447,77 RON de la data de 31.10.2007 și până la data plății efective.
1.Instanța a analizat în mod greșit, în mod global suma de 8.447,77 RON și a raportat-o pe toată la ordinul de plată contestat nr. 875/2004.
Instanța trebuia să facă o analiză separată a fiecăreia dintre cele 3 facturi invocate de reclamantă - -/30.07.2004, -/28.09.2004 și -/30.09.2004, urmare a faptului că probele și susținerile părților și ale expertului diferă pentru cele 3 facturi.
În plus, plățile efectuate de pârâtă și recunoscute și respectiv plata invocată de 102.969.708 lei și contestată în parte au fost făcute prin precizarea expresă a facturii care se plătea, astfel încât fiecare factură are o situație juridică distinctă.
Reclamanta susține că pârâta îi mai datorează suma de 994,16 RON din factura -/30.07.2004, suma de 562,05 RON din factura -/28.09.2004 și suma de 6.891,56 RON din factura -/30.09.2004, la care se adaugă dobânda aferentă.
a) Cu privire la suma de 994,16 Ron, pretinsă cu titlu de rest neachitat din factura -/30.07.2004:
Factura -/30.07.2004 a fost emisă pentru suma de 3.568.190.781 lei vechi, din care pîrîta, făcând și imputația plății, a achitat suma de 1.500.000.000 lei vechi la data de 07.09.2004 (fila 27 dosar fond), suma de 1.500.000.000 lei vechi la data de 08.09.2004 (fila 28 dosar fond) și suma de 201.430.078 lei vechi la data de 29.09.2004 (fila 29 dosar fond).
Din suma efectiv de achitat se mai scădea la momentul respectiv garanția de bună execuție de 10% din valoarea facturii, adică suma de 356.819.078 lei vechi, potrivit prevederilor art. 11 din contract, așa cum a arătat mai sus.
Astfel, din factura -/30.07.2004 a rămas neachitată suma de 3.568.190.781- 1.500.000.000 - 1.500.000.000- 201.430.078-356.819.078 = 9.941.625 lei vechi, adică 994,16 RON.
Aceste calcule sunt verificate și însușite și de expertul contabil care, la fila 3 din raportul inițial, punctul 6 din tabel, constată la factura -/30.07.2004 o diferență de încasat de 994 Ron.
Nu pot fi însușite însă concluziile expertului privind compensarea acestei sume cu suma pretins achitată în plus pentru factura de la punctul 7 din același tabel, astfel încât per total producție 6.891,56 să nu mai datoreze nimic, deoarece pârâta nu are nici o cerere reconvențională privind restituirea sumei achitate în plus.
În consecință, reclamanta susține că pârâta îi datorează suma de 994,16 Ron aferentă facturii de producție -/30.07.2004.
b) Cu privire la suma de 562,05 Ron, pretinsă cu titlu de rest neachitat din factura -/28.09.2004:
Factura -/28.09.2004 a fost emisă pentru suma de 1.552.469.340 lei vechi, din care pîrîta a achitat suma de 250.000.000 lei vechi la data de 10.10.2004 și suma de 1.141.602.137 lei vechi la data de 12.10.2004.
Din suma efectiv de achitat se mai scădea la momentul respectiv garanția de bună execuție de 10% din valoarea facturii, adică suma de 155.246.954 lei vechi, potrivit prevederilor art. 11 din contract, așa cum a arătat mai sus.
Astfel, din factura -/28.09.2004 a rămas neachitată suma de 1.552.469.340-250.000.000-1.141.602.137-155.246.934 = 5.620.449 lei vechi, adică 562,05 Ron.
Aceste calcule sunt verificate și însușite și de expertul contabil care, la fila 3 din raportul inițial, punctul 8 din tabel, constată la factura -/28.09.2004 o diferență de încasat de 562.74 Ron.
Nu pot fi însușite însă concluziile expertului privind compensarea acestei sume cu suma pretins achitată în plus pentru factura de la punctul 7 din același tabel, astfel încât per total producție intimata să nu mai datoreze nimic, deoarece pârâta nu are nici o cerere reconvențională privind restituirea sumei achitate în plus.
Neexistînd cerere reconvențională, o eventuală cerere de restituire este și prescrisă din decembrie 2007.
În consecință, se solicită a se constata faptul că pârâta datorează reclamantei suma de 562.74 Ron, eferentă facturii de producție -/28.09.2004.
c) Cu privire la suma de 6.891,56 Ron, pretinsă cu titlu de rest neachitat din factura -/30.09.2004:
Factura -/30.09.2004 a fost emisă pentru suma de 337.995.107 lei vechi, din care 6.891,56 achitat suma de 100.000.000 lei vechi la data de 26.10.2004, suma de 100.000.000 lei la data de 27.10.2004 și suma de 35.280.000 lei vechi potrivit procesului verbal de compensare -/30.12.2004.
Din suma efectiv de achitat se mai scădea la momentul respectiv garanția de bună execuție de 10% din valoarea facturii, adică suma de 33.799.511 lei vechi, potrivit prevederilor art. 11 din contract, așa cum a arătat mai sus.
Astfel, din factura -/30.09.2004 a rămas neachitată suma de 337.995.107-100.000.000-100.000.000-35.280.000-33.799.511 = 68.915.596 Rol, adică 6.891,56 Ron.
În mod greșit instanța de fond a reținut efectuarea, pentru această factură fiscală și pentru celelalte 2, unei plăți de 10.296,97 lei prin ordinul de plată nr. 875/26.10.2004.
Este adevărat faptul că, potrivit prevederilor art. 1110 Cod civil, debitorul este cel care face primul imputația plăților - "Debitorul, având mai multe datorii, al căror obiect este de aceeași speță, are dreptul de a declara, când plătește, care este datoria ce voiește a desface".
În speță, din actele dosarului rezultă că pârâta a avut 2 manifestări de voință sau, mai bine spus, o manifestare de voință care a îmbrăcat 2 forme:
- plata sumei de 102.969.708 lei prin ordinul de plată 1875/26.10.2004, emis în format electronic și vizat de Banca Comercială Română la data de 26.10.2004, pe care, la semnificația plății se menționează doar "FC", aflat în posesia reclamantei;
- plata sumei de 102.969.708 lei prin ordinul de plată 875/26.10.2004, emis în format clasic, pe care, la semnificația plății, se menționează "- lucrări ANL - I", aflat în posesia pârâtei.
Ambele ordine de plată au fost vizualizate în original de instanța de judecată și verificate pentru conformitate cu originalul.
Precizează că pârâta a menționat expres faptul că este vorba despre o singură operațiune de plată, nu despre 2 plăți diferite.
Singura manifestare de voință care a ajuns la cunoștința reclamantei a fost cea din ordinul de plată emis în format electronic și vizat de Banca Comercială Română la data de 26.10.2004, pe care, la semnificația plății, se menționează doar "FC". De cealaltă reclamanta susține că a avut cunoștință după începerea litigiului.
Cum reclamanta a acceptat această primă manifestare de voință în format electronic, manifestare care este confirmată de BCR prin vizarea și semnarea în original a ordinului de plată, înregistrând plata în contabilitate, ea este și singura care produce efecte între părți.
Cum prin această manifestare de voință pârâta nu a făcut imputația părților, atunci imputația se face de către creditor, iar reclamanta a înțeles să cu această plată facturi de pază, lăsînd nestinsă factura de producție -/30.09.2004.
În aceste condiții instanța de fond a dat în mod greșit relevanță formei ordinului de plată prezentat de pârâtă în locul celui prezentat de reclamantă. În acest sens se învederează următoarele: chiar expertiza contabilă, la fila 3 punctul 7 din tabel, arată faptul că după ce în mod pretins la 26.10.2004 suma de 6.891,56 lei ar fi achitat suma de 10.296,97 Ron pentru factura -/30.09.2004, la data de 20.12.2004 pârâta a mai procedat și la compensarea sumei de 3528 lei din valoarea aceleiași facturi, ajungând să achite pretins în plus suma de 3405,46 lei.
Este evident faptul că, dacă la data de 26.10.2004 6.891,56 lei ar fi achitat într-adevăr suma de 10.296,97 Ron pentru factura -/30.09.2004, atunci nu ar mai fi avut nici un motiv ca la 20.12.2004 să mai achite încă 3528 lei pentru aceeași factură astfel încât să ajungă să achite și în plus suma de 3405,46 lei.
În aceste condiții se solicită a se constata faptul că pârâta datorează suma de 8.447,77 Ron cu titlu de producție realizată și nedecontată.
1. Reclamanta solicită actualizarea acestei sume cu rata inflației de la data de 30.10.2007 și până la plata plății efective.
Potrivit prevederilor art. 18.1 din contract, intimata (antreprenor) avea obligația de a efectua plata către subantreprenor în termen de 30 de zile de la emiterea facturii de către acest din urmă.
În consecință, pentru cele 3 facturi fiscale rămase parțial neachitate, scadența era: 29.08.2004 pentru factura -/30.07.2004; 28.10.2004 pentru factura -/28.09.2004 și 30.10.2004 pentru factura -/30.09.2004.
Pentru ușurința determinării se solicită obligarea pârâtei la plata sumei actualizate ca rata inflației de la ultima dintre scadențele sumelor componente, deci de la data de 30.10.2007.
2. Reclamanta solicită și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 8,447,77 Ron de la data de 31.10.2007 și până la data plății efective.
Susține reclamanta că, de la data scadenței unei sume și până la data plății sale efective, pârâta a deținut și deține fără drept respectiva sumă și a lipsit reclamanta de folosința acelei sume, iar prețul folosirii fără drept a unei sume de bani este tocmai dobânda legală. Practica judiciară este constantă în materie.
Potrivit prevederilor art. 43 Cod comercial "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua cînd devin exigibile".
Conform prevederilor art. 1088 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală și aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă. De altfel instanța de fond a recunoscut de principiu dreptul la dobânzi legale pentru suma pentru care a admis acțiunea.
II. Reclamanta critică sentința de fond sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 104.710,15 Ron cu titlu de garanție de bună execuție nerestituită, sumă actualizată cu rata inflației de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În plus, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 104.710,15 Ron de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Instanța de fond a reținut faptul că între părți nu ar fi fost îndeplinite condițiile necesare pentru restituirea garanției, respectiv existența unui proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, care să atragă incidența prevederilor art. 11.2. din contract.
1.În primul rând se susține că între intimată și beneficiarul Agenția Națională pentru Locuințe a avut loc întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, beneficiarul preluând obiectivul la care reclamanta a derulat lucrări noi.
În aceste condiții, în speță există un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, care permite restituirea primei tranșe de 70%din garanția de bună execuție.
2.În al doilea rând se apreciază soluția instanței de fond ca nelegală raportat la modul de încetare a contractului de subantrepriză 5268/22.122.2003.
În mod corect instanța de fond a statuat faptul că încetarea contractului de subantrepriză a avut loc prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 969 Cod civil.
În condițiile în care contractul de subantrepriză a încetat prin acordul părților înainte ca reclamanta să termine lucrările contractate, aceste lucrări, care fac obiectul contractului dintre pârâtă și ANL, trebuiau terminate de pârâtă.
În consecință, dreptul reclamantei la restituirea garanțiilor ar fi afectat de o condiție pur potestativă din partea pârâtei: dorința/putința sa de a termina lucrările preluate de reclamantă în mod voluntar, ceea ce nu este legal posibil.
În condițiile în care pârâta a fost de acord cu încetarea contractului de subantrepriză și a preluat și a acceptat să continue lucrările începute de reclamantă și rămase neterminate, nu se mai poate pune problema unei recepții între părți ci doar între pârâtă și beneficiarul ANL.
Practic, prin încetarea contractului prin acord, pârâta a fost de acord cu o renunțare implicită la menținerea garanției de bună execuție din partea reclamantei, garanție a cărei existență nu se mai justifică.
3.În ceea ce privește cuantumul garanției, se solicită să se constate faptul că acesta este recunoscut de ambele părți, pârâta confirmând suma arătată de reclamantă prin răspunsul la interogatoriu la fond.
În consecință se solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 104.710,15 Ron cu titlu de garanție de bună execuție nerestituită, actualizată cu rata inflației de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și la plata dobânzii legale aferente sumei de 104.710,15 Ron de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
III. Instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea de obligare a, pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de 57.618,50 Ron de la data de 17.04.2008 și până la data plății efective.
Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost aceasta precizată în condiții procedurale, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de 57.618,50 Ron de la data sesizării instanței de judecată și până la data plății sale efective de către pârâtă.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a calculat dobânzile legale efecte sumei de 57.618,50 Ron de la data sesizării instanței și până la data efectuării lucrării, 17.04.2008, obținând suma de 4942,79 lei.
Instanța de fond a consacrat această sumă dar a omis să se pronunțe și cu privire la dobânzile ulterioare datei efectuării expertizei contabile.
În consecință se solicită obligarea intimatei la plata dobânzii legale aferente sumei de 57.618,50 Ron de la data de 17.04.2008 și până la plata plății efective.
Pentru toate aceste critici, reclamanta solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâta "" Baf ormulat critici de nelegalitate și netemeinicie cu privire la capetele de cerere admise de instanța de fond prin sentința apelată.
Susține pârâta că în art. 12 alin. 2 și 7 din contractul de subantrepriză nr. 5268/22.12.2003 există dispoziții referitoare la partea responsabilă pentru menținerea în bună stare a lucrărilor și că nu există nici o prevedere contractuală prin care pârâta să fie obligată să achite contravaloarea pazei asigurate de către reclamantă și că în cheltuielile privind organizarea de șantier intră și contravaloarea pazei, sumă deja încasată de reclamantă.
Mai susține pârâta că facturarea contravalorii pazei nu are temei legal și că nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi încunoștiințat pârâta de aceste facturi.
O altă critică vizează reconsiderarea sumei de 57.618,50 lei de două ori, actualizarea fiind făcută atât din punct de vedere al indicelui de inflație, cât și prin raportarea la dobânda legală.
Pârâta a criticat sentința și sub aspectul cheltuielilor de judecată, invocînd dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă în ceea ce privește onorariul expertului contabil.
În consecință, pârâta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Ambele părți au depus întâmpinări față de apelurile declarate în cauză, susținând fiecare parte respingerea apelului celeilalte părți.
Pârâta "" a invocat, prin întâmpinare, excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă, susținând că nu se poate acorda plata de daune-interese în absența solicitării și rezilierii contractului, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 23.1. din contractul care reglementează pactul comisoriu de grad
Analizând actele și lucrările dosarului prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, instanța de apel constată următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este neântemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 23.1 din contractul de subantrepriză nr. 5268/22.12.2003 încheiat între părțile litigante, "Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului de lucrări și de a pretinde plata de daune-interese".
Este nefondată susținerea pârâtei în sensul că, față de conținutul textului invocat (art. 23.1. din contract) în absența formulării unei cereri privind rezilierea contractului, solicitarea de daune-interese este inadmisibilă. Textul invocat se referă la posibilitățile conferite unei părți în situația în care cealaltă parte nu-și îndeplinește obligațiile contractuale.
Art. 1021 Cod civil, invocat de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, dă dreptul părții (în anumite condiții) să ceară desființarea contractului - rezilierea/rezoluțiunea, pretinzând eventual și despăgubiri, astfel că instanța va respinge excepția invocată de pârâtă.
Cu privire la critica reclamantei referitoare la suma de 8,447,77 lei, curtea de apel constată că, în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a precizat că aceasta se compune din următoarele sume: 994,16 lei - rest neachitat din factura nr. -/30.07.2004; 562,05 lei rest neachitat din factura nr. -/28.09.2004 și 6.891,56 lei rest neachitat din factura nr. -/30.09.2004. Reclamanta a susținut că pârâta a achitat parțial cele 3 (trei) facturi, acestea cuprinzând și suma corespunzătoare procentului de 10% din factura reprezentând garanția de bună execuție.
Față de soluția instanței de fond, reclamanta a susținut, prin motivele de apel, că trebuiau analizate separat cele trei facturi și nu, în mod global, suma de 8.447,77 lei.
Curtea constată ca fiind parțial fondată critica reclamantei în sensul că, deși în tabelul nr. 1 din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză (fila 284 dosar fond) se evidențiază pentru fiecare factură emisă sau încasată de către reclamantă în derularea contractului nr. 5268/2003, valoarea acestor operațiuni și mijloacele de plată/încasare a sumelor respective, instanța de fond a preluat concluziile finale ale expertului fără a se mai raporta la limitele investirii.
Cu referire la cele trei facturi invocate de reclamantă, expertul contabil a constatat următoarele:
- factura nr. -/30.07.2004.
Din valoarea totală a facturii 356.819,08 lei, suma de 35.682 lei reprezintă garanție de bună execuție, rămânând astfel de încasat suma de 321.137,08 lei (356.819,08 - 35.682).
Pârâta a achitat următoarele sume: 150.000 lei - OP 146/7.09.2004; 150.000 lei - OP 85/7.09.2004; 20.143,08 lei - OP 724/28.09.2004, rămânând de încasat diferența de 994,00 lei (exact suma solicitată de reclamantă la pct. a) din cererea de chemare în judecată - fila 3 dosar fond).
- factura nr. -/28.09.2004.
Din valoarea totală a facturii și anume 155.246,95 lei, scăzându-se garanția de bună execuție - suma de 15.524 lei, pârâta i-a achitat reclamantei suma de 25.000 lei cu OP 157/11.10.2004 și suma de 114.160,21 lei cu OP 812/11.10.2004, rămânând o diferență de încasat de 562,74 lei (suma solicitată de reclamantă la pct. b din cererea de chemare în judecată - fila 3 dosar fond).
- factura -/30.09.2004.
Valoarea facturii este de 33.799,51 lei, iar garanția de bună execuție este de 3.380 lei, rămânând de achitat suma de 30.419,51 lei.
Expertul contabil a constatat că pârâta a achitat această factură astfel:
- OP 99/26.10.2004 - suma de 10.000 lei
- OP 162/26.10.2004 - suma de 10.000 lei
- OP 875/26.10.2004 - suma de 10.296,97 lei
- Compensare - suma de 3.528 lei la data de 20.12.2004.
În concluzie, cu privire la această factură expertul a apreciat că reclamanta a încasat în plus suma de 3405,46 lei.
Analizând situația tuturor facturilor emise și încasate de reclamanta " ", expertul a concluzionat că această parte a încasat, cu titlu de producție realizată, suma de 1.348.122,55 lei în loc de 1.346.276,64 lei, adică cu 1.848,91 lei mai mult, concluzie pe care și-a însușit-o și instanța de fond.
Cu privire la OP nr. 875/26.10.2004, cât și a modalității de efectuare a compensării (aspecte criticate în motivele de apel), curtea de apel constată următoarele:
Ordinul de plată bancară, reglementat de Regulamentul nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operațiuni de transfer credit și emis de Banca Națională a României, reprezintă o instrucțiune necondiționată, dată în orice formă de emitent instituției receptoare, în mod direct sau prin intermediul unui sistem de plăți, în scopul punerii la dispoziția unui beneficiar a sumei de plată indicate în ordinul de plată prin creditarea unui cont al acestuia, deschis la instituția destinatară sau, după caz, prin eliberarea sumei respective în numerar în anumite condiții expres prevăzute în actul normativ.
Curtea constată că pârâta "" a emis două ordine de plată nr. 875/26.10.2004 și nr. 1875/26.10.2004, între aceleași părți, prin intermediul - Sucursala, pentru aceeași sumă și aceleași conturi bancare, diferind doar numărul ordinelor de plată și specificația plății, aspect reținut și de instanța de fond (fila 337 dosar fond).
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a acordat valoare probantă ordinului de plată exhibat de către pârâta, deoarece acesta se află în posesia instituției bancare care a făcut plata, și nu celui prezentat de reclamantă.
Cum pârâta, în cursul procesului - atît la fond cât și în apel, nu și-a făcut nici un fel de apărare în legătură cu emiterea celor două ordine de plată, instanța de apel prezumă faptul că ordinul de plată nr. 875/26.10.2004 și aflat în posesia reclamantei, a fost modificat de către pârâtă (prin inserarea denumirii operațiunii comerciale pentru care se face plata) deoarece caracteristica ordinului de plată este aceea că el poate fi modificat de către ordonator.
Raportat acestor aspecte, Curtea constată că prin OP nr. 1875/26.10.2004 pârâta a făcut o plată specifică facturii nr. -/30.09.2004 astfel că, pentru această factură, diferența de încasat a devenit 122,54 lei (30.419,51-10.000-10.000-10.296,97 = 122,54).
Constatând că reclamanta nu putea face imputația plății (în prezența specificației plății făcute de debitoarea-pârâtă) și nici nu putea opera compensația judecătorească în absența formulării unei asemenea cereri de către pârâtă, fie prin întâmpinare fie printr-o eventuală cerere reconvențională, Curtea reține că pârâta datorează reclamantei suma de 1.679,28 lei (994 lei + 562,74 lei + 122,54 lei), reprezentând producție realizată și neâncasată.
Cu privire la garanția de bună execuție, curtea de apel constată că aceasta a fost achitată pârâtei de către reclamantă în temeiul art. 11.1 din contractul de subantrepriză nr. 5268/22.12.2003, în sumă totală de 149.586 lei (tabelul 1 la raportul de expertiză - fila 284 dosar fond).
Prin înscrisurile depuse în apel (procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 20.12.2007, încheiat între B și pârâta ""; procesul-verbal din 11.04.2008 de stingere a anexei nr. 2 la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 20.12.2007 încheiat între aceleași părți), reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 11.2 din contractul nr. 5268/22.12.2003 privind restituirea a 70% din valoarea garanției, astfel că și acest motiv de apel al reclamantei este fondat.
Faptul că a avut loc recepția finală la terminarea lucrărilor pentru obiectivul " ANL din I,-", rezultă și din adresa nr. 26488/14.10.2009 emisă de B (fila 79 dosar apel), pârâta "", la rîndul său, încasând - la data de 15.05.2008 - garanția de bună execuție în procent de 70% pentru blocurile A, B, C, D, executate în subantrepriză de reclamanta " "
Neîntemeiată este însă critica pârâtei referitoare la contravaloarea serviciilor de pază.
Ambele părți au recunoscut faptul că, în luna decembrie 2004, Bas olicitat sistarea temporară a lucrărilor din cauza lipsei finanțării, lucrările fiind reluate în luna iulie 2006.
Pentru perioada ianuarie 2005 - iunie 2006 reclamanta a asigura paza lucrărilor, dovada făcând-o cu facturile aflate la filele 23 - 42 dosar fond și emise de " servicii Grup" în valoare totală de 57.618,50 lei.
Este adevărat că paza lucrării trebuia asigurată de reclamantă, conform prevederilor art. 12.7 din contractul nr. 5268/2003, însă doar pe perioada executării acestor lucrări. Cum lucrările au fost suspendate la solicitarea pârâtei "", reclamantei nu-i mai revenea obligația prevăzută la art. 12.7 din contract, asigurarea pazei lucrărilor printr-un serviciu de pază specializat reprezentând o gestiune a intereselor altei persoane, întemeiate pe dispozițiile art. 987 - 991 Cod civil, cum corect a reținut instanța de fond.
Întemeiat este însă motivul de apel formulat de pârâtă cu privire la actualizarea contravalorii serviciilor de pază cu rata inflației.
Curtea constată că reclamanta a solicitat, pentru toate sumele, dobânzile legale aferente începând cu data scadenței și până la plata efectivă a fiecărei sume în temeiul nr.OG 9/2000; acordarea ratei inflației reprezentând "plus petita".
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, cu referire la onorariul expertului contabil, curtea de apel constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Cum pretențiile reclamantei au fost găsite întemeiate în mare parte, în mod corect pârâta va suporta onorariul expertului contabil.
Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea de apel va admite ambele apeluri și va schimba în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.679,28 lei, reprezentând contravaloare producție realizată și nedecontată (pentru facturile nr. -/30.07.2004, nr. -/28.09.2004, nr. -/30.09.2004) și dobânda legală aferentă aceste sume (calculată în temeiul dispozițiilor nr.OG 9/2000), începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a acesteia; a sumei de 104.710,15 lei cu titlu de garanție de bună execuție nerestituită și a sumei de 8.982,68 lei, reprezentând dobânda legală aferentă, calculată pentru perioada 15.03.2007 - 30.04.2008 și în continuare până la achitarea integrală a sumei; a dobânzii legale aferente sumei de 57.618 lei până la achitarea debitului.
Va înlătura din dispozitiv mențiunea referitoare la actualizarea cu rata inflației pentru suma de 57.618 lei.
Va păstra dispozițiile sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de " "SA I și "" B împotriva sentinței comerciale nr. 414/ 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ, sentință pe care o schimbă în parte.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.679,28 lei reprezentând producție realizată și nedecontată și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data scadenței și până la plata efectivă a acesteia; suma de 104.710,15 lei cu titlu de garanție de bună execuție nerestituită și a sumei de 8.982,68 lei reprezentând dobânda legală aferentă calculată pentru perioada 15.03.2007 - 30.04.2008 și în continuare până la achitarea debitului; dobânda legală aferentă sumei de 57.618 lei până la achitarea debitului.
Înlătură din dispozitivul sentinței mențiunea referitoare la actualizarea cu rata inflației pentru suma de 57.618 lei.
dispozițiile referitoare la suma de 57.618 lei reprezentând c/val. servicii pază, la suma de 4.942,79 lei reprezentând dobânda legală aferentă acestui debit calculată conform raportului de expertiză contabilă ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (tabelul nr. 3, fila 287 dosar fond) și la cheltuieli judiciare.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părți în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01.02.2010.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnoredact.
2 ex.
03.02.2010.
Tribunalul Iași: -
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană
