Spete pretentii comerciale. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 12
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
Grefier -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 19 ianuarie 2010, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea apelurilor formulate de reclamantele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - împotriva sentinței nr.1064 din 11 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți BANCA ROMENA - B și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Deliberând,
URTEA:
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1064/11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- (număr în format vechi 443/COM/2006) s-a respins cererea formulată de reclamanta AVAS B, pentru lipsa calității procesuale active. S-a respins cererea formulată și modificată de reclamanta BCR - B și a fost obligată la plata sumei de 5339,22 lei cheltuieli de judecată către pârâta Banca Romena - .
Tribunalul a fost investit prin decizia nr.258/01.10.2008 a Curții de Apel Craiova, care a admis apelul și cererea de intervenție, a desființat sentința, iar cauza s-a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, la solicitarea instanței, reclamanta AVAS a precizat că cererea din 16.06.2005 reprezintă o veritabilă acțiune în pretenții și considerându-se că modificarea cererii de chemare în garanție din 27.08.1999 a fost formulată tardiv, după prima zi de înfățișare, s-a dispus disjungerea cererii.
Instanța de fond a constatat că este investită cu cererea de chemare în garanție, formulată de către, pârâtă în dos. nr. 223/C/2000, fiind continuată de către BCR. împotriva pârâților Banca -Romena și MFP, precizată și modificată la data de 12.12.2002, respectiv 12.03.2004, iar Tribunalul București prin încheierea din 11.02.2005 a introdus în cauză AVAS, în calitate de reclamantă.
Tribunalul reținut că BCR fiind titulara cererii, este îndreptățită să participe la prezentul proces, în calitate de reclamantă. Pe parcursul soluționării cauzei, aceasta a susținut că nu mai are calitate, însă nu a formulat o cerere de renunțare la judecată de care instanța să ia act, iar Curtea de Apel Craiova, cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva sentinței nr.4124/2007, a admis cererea de intervenție în interes propriu a BCR.
Prin sentința nr.580/2000 a Tribunalului Dolja fost admisă acțiunea formulată de - - împotriva BCR, care a fost obligată să o înlăture din poziția de debitoare pe reclamantă pentru suma de 67211,16, iar prin această sentință s-a disjuns cererea de chemare în garanție, de unde se reține că BCR are calitate procesuală activă.
Referitor la calitatea procesuală activă a AVAS, s-a constatat că au relevanță două aspecte: 1 - incidența OUG nr.85/2004 conform căreia AVAS se în drepturile și obligațiile BCR și reprezintă statul, în calitate de garant, în toate procesele și cererile cu care sunt ori vor fi investite instanțele, precum și orice alte obligații ori pretenții, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea desfășurată de și 2- existența unui contract de cesiune de creanță, nr.-/21.07.1999 încheiat între (actual BCR) și AVAB (actual AVAS), contract prin care au fost cesionate creanțele pe care le avea împotriva - -, inclusiv cele provenite din executarea scrisorii de garanție nr.11/60023, emisă în acoperirea biletelor la ordin din prezenta speță.
Prin sentința nr.8bis/6.03.2003 a Curții de Apel Craiovas -a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță și au fost obligați pârâții AVAB, BCR, MFP și DGFP D să înlăture poziția de debitoare a reclamantei - - pentru un număr de 10 bilete la ordin, respectiv procentul de 10%- impozit pe dobândă virat la bugetul de stat. În raport de considerentele enunțate, instanța a apreciat că AVAS nu s-a subrogat în drepturile BCR.
Art.15 din OUG nr.18/2004, modificat prin OUG nr.85/2004, reglementează situația în care BCR (ca succesor al ), are calitatea de debitor (pârât), AVAS subrogându-se în drepturile și obligațiile acesteia și reprezentând statul în calitate de "garant". În cauză, BCR este reclamant, AVAS neputând să dobândească astfel calitate procesuală în temeiul legii, cum nu a putut dobândi calitate în temeiul contractului de cesiune de creanță din 1999,care s-a constatat nul.
Referitor la cererea BCR, s-a reținut că inițial aceasta a solicitat să fie obligați pârâții Banca -Romena și MFP la plata sumei de 67211,16, pentru care a trebuit să o înlăture pe reclamanta - - din poziția de debitor, conform sentinței nr.580/2000, iar ulterior și-a modificat cererea, solicitând obligarea la plata sumei de 62.428,31 euro, aferentă celor 10 Cererea de chemare în garanție formulată în cadrul dos. nr.223/C/2000 al Tribunalului Dolj, este întemeiată pe dispozițiile art.60 pr.civ. fiind o cerere incidentală, soluționarea acesteia depinzând de soluția dată în cererea principală (dacă cererea principală se admite, se va admite și cererea de chemare în garanție), iar instanța învestită cu cererea principală este competentă să judece și cererea de chemare în garanție. Rezultă astfel, că pe calea reglementată de art.60 și urm. pr.civ. partea nu poate solicita drepturi mai mari decât cele ce fac obiectul cererii principale.
S-a apreciat că este inadmisibilă modificarea cererii BCR din data de 12.03.2004, pretențiile sale neputând fi, în cadrul acestui proces, decât cele ce rezultă din cele două bilete la ordin care au făcut obiectul dos. nr. 223/C/2000, din care cererea a fost disjunsă. Pentru celelalte bilete la ordin, exista posibilitatea să formuleze o cerere de chemare în garanție în cadrul dos. nr.923/COM/2002 al Curții de Apel Craiova sau o acțiune separată.
Pe fond, s-a reținut că prin contractul de cesiune de creanță nr. -/21.07.1999 încheiat între și AVAB, au fost cesionate creanțele pe care le avea împotriva - -, rezultate din creditul acordat de bancă, inclusiv din executarea scrisorii de garanție nr.11/60023.
Prin sentința nr.8 bis/2003, Curtea de Apel Craiovaa constat nulitatea absolută a contractului pe motiv că lipsește obiectul convenției, creanța fiind una inexistentă. Hotărârea a rămas irevocabilă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, ceea ce presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată rezolvată, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății.
Prin sentința nr. 580/2000, BCR a fost obligată să înlăture din poziția de debitoare pe - pentru suma de 67.211,16, fiind constatată astfel inexistența dreptului de creanță al BCR pentru această sumă. Instanțele au avut în vedere existența scrisorii de garanție prin care banca s-a obligat să achite integral sumele prevăzute în biletele la ordin.
În cauză, nu s-au dovedit însă existența unei îmbogățiri fără justă cauză a pârâtei Banca - Romena. În calitate de posesor al biletelor la ordin aceasta avea dreptul să încaseze integral suma menționată, impozitul pe venitul rezultat din această operațiune fiind datorat către autoritățile fiscale italiene, conform dispozițiilor Convenției pentru evitarea dublei impuneri.
În ceea ce privește cererea formulată împotriva pârâtului Ministerul d e Finanțe, s-a constatat că aceasta nu este motivată, nefăcându-se dovada existenței vreunei creanțe împotriva pârâtului.
Împotriva sentinței au declarat apel AVAS B și BCR -.
În apelul său, AVAS Bai nvocat nelegalitatea sentinței, arătând că, întrucât BCR a fost prejudiciată, a preluat calitatea procesuală activă a acesteia, în temeiul art.15 din OUG 85/2004, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că, în condițiile în care - SRL nu a prezentat certificat de rezidență fiscală, prevăzut de art.12 alin.2 din OUG 83/1998, impunerea venitului nu era supusă convenției, ci dispozițiilor art.2 alin.1 din ordonanță, așa încât intimata Banca -Romena are culpa în stabilirea situației de fapt, privind aplicarea convenției dublei impuneri.
La data 16.06.2005, AVAS a solicitat obligarea pârâților la plata sumelor achitate din surse proprii de fosta și ulterior BCR, în cuantum de 10% din dobânda aferentă celor 10 emise de - -.
S-a mai susținut că instanța nu a analizat că pârâta Banca -Romena a pretins și încasat în mod nelegal de la și ulterior de la BCR, diferența de 10% din dobânzile aferente celor 10 obținând din partea Ministerului d e Finanțe certificate de atestare a impozitului plătit în România.
În ce privește intimatul pârât Ministerul Finanțelor, s-a susținut că acesta în mod greșit a dispus reținerea impozitului la sursă de către - -, cu încălcarea art.2 din OG 83/1998 și art.12 din Convenția pentru evitarea dublei impuneri.
Apelanta BCR a criticat soluția instanței de fond, prin care a considerat ca inadmisibilă cererea de actualizare a pretențiilor din 12.03.2004, arătând că cererea formulată de și preluată de BCR constituie o cerere de despăgubire, iar precizările ulterioare, inclusiv cea din 12.03.2004 nu reprezintă o modificare a acțiunii, ci doar o precizare a pretențiilor față de cel chemat în garanție, respectiv 62.428,31 EURO, sumă pe care a plătit-o Băncii -Romena, în baza scrisorii de garanție.
S-a expus situația de fapt, arătându-se că între - - și - SRL s-a încheiat un contract comercial, convenindu-se ca prețul să fie plătit de firma românească prin bilete la ordin garantate de cu o scrisoare de garanție.
La rândul său, a încheiat cu - - o convenție angajament în temeiul căreia avea dreptul să debiteze automat contul deschis la bancă, în situația în care s-ar fi solicitat acesteia executarea garanției.
Beneficiarul biletelor la ordin le-a scontat la Banca -Romena, care a devenit posesorul acestora, iar la scadență, emitentul biletelor la ordin a depus la bancă numai o parte din sumă, respectiv mai puțin cu 10% din valoarea dobânzii, care a fost plătită de - - la bugetul de stat cu titlu de impozit pe dobândă, prin stopaj la sursă.
În aceste condiții /BCR a fost nevoită să suporte din surse proprii, în baza scrisorii de garanție, diferența dintre valoarea fiecărui bilet la ordin și sumele depuse de - - la scadență.
S-a invocat că, în mod eronat instanța de fond a considerat că Banca -Romena a achitat impozitul pe veniturile obținute din biletele la ordin, către autoritățile fiscale, fără să existe la dosar dovezi în acest sens.
Dacă - - a plătit corect impozitul cu reținere la sursă către organele fiscale din România, cum s-a stabilit prin hotărâri judecătorești în soluționarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului 220/C/2000, atunci cealaltă parte, BANCA ROMENA, nu mai trebuia să încaseze suma plătită cu titlu de impozit pe dobândă, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
Intimata BANCA ROMENA- Bad epus întâmpinare la apelurile declarate.
Referitor la apelul declarat de BCR, a invocat că aceasta nu are calitate procesuală activă, având în vedere că prin încheierea din 11.02.2005, Tribunalul Bucureștia admis excepția lipsei calității procesuale active a BCR, invocată chiar de aceasta și a dispus introducerea în cauză a AVAS ca reclamantă. Încheierea are caracter interlocutor, care leagă instanța, iar în primul ciclu procesual, împotriva sentinței a declarat apel AVAS, iar BCR a formulat, în faza apelului, atât cerere de intervenție în interes propriu, cât și intervenție accesorie, fiind admisă doar intervenția accesorie.
Cu privire la motivele de apel invocate de BCR, s-a susținut că și acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, corect s-a admis excepția inadmisibilității cererilor depuse de BCR la 12.12.2002, respectiv la 12.03.2004, deoarece prezenta cauză are ca obiect cererea de chemare în garanție formulată în dosarul nr.223/C/2000.
Din expunerea situației de fapt, s-a omis precizarea că până la formularea cererii de chemare în garanție au fost scadente și executate voluntar doar două bilete la ordin. Ulterior, s-a formulat cerere de înlăturare a poziției de debitoare a - - pentru toate biletele la ordin, însă nu s-a formulat o cerere de chemare în garanție, motiv pentru care nu poate solicita sumele aferente în prezenta cauză, iar modificările cererii de chemare în garanție nu pot fi considerate precizări ale câtimii obiectului, mai ales că vizează bilete la ordin scadente după soluționarea irevocabilă a cererii principale.
Și intimata a expus situația de fapt, precizând că cele 10 bilete la ordin emise de - - (fosta PANIFICAȚIE D - ) pentru plata prețului către - SRL au avut scadența pe perioada anilor 1998-2003, că acestea au fost scontate (vândute) de societatea italiană către intimată și cum tranzacția s-a realizat între două persoane juridice italiene, impozitul s-a plătit în Italia. În calitate de posesor al avea dreptul să obțină suma înscrisă în acestea, dat fiind caracterul formal și abstract al acestora, astfel că în mod corect tribunalul a considerat că nu s-a îmbogățit fără justă cauză.
S-a mai arătat că nu a obținut profit în România, dimpotrivă cea care a obținut acest profit este - SRL, ceea ce rezultă și din Decizia nr.304/2003 a Cp ronunțată în dosarul nr.27/2003.
Cu privire la apelul declarat de AVAS Bas usținut că soluția este corectă, deoarece AVAS nu s-a subrogat în drepturile BCR în prezenta cauză, art.15 din OUG 18/2004 modificat prin OUG 85/2004 reglementează situația în care BCR, ca succesor al, este pârât, or, în prezenta pricină BCR a dobândit calitatea de reclamant având pretenții proprii. Că AVAS nu poate avea calitate procesuală activă reiese și din împrejurarea că s-a constat nul contractul de cesiune către AVAS a tuturor creanțelor pe care le avea împotriva - -.
S-au depus înscrisuri în dovedirea motivelor de apel și a apărărilor.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Așa cum a considerat și instanța de fond, aceasta a fost investită cu rejudecarea unei cereri de chemare în garanție, cerere incidentală disjunsă din dosarul nr.223/C/2000, formulată de și preluată de BCR.
Aceasta din urmă a solicitat Tribunalului București ( când dosarul se afla pe rolul acestei instanțe) introducerea în cauză a AVAS care s-a subrogat în drepturile și obligațiile sale, cerere admisă de instanță prin încheierea din 11.02.2005, introducându-se în cauză AVAS B în calitate de reclamantă.
În primul ciclu procesual, litigiul s-a judecat între AVAS B ca reclamantă și pârâții din cererea inițială, iar în apel BCR a formulat cerere de intervenție principală, cât și accesorie. Instanța de apel a admis cererea de intervenție accesorie( încheierea din 16.04.2008) și nu principală, cum eronat a considerat instanța de rejudecare.
Potrivit art.15 din OUG 18/2004, modificată prin OUG nr.85/2004, AVAS se în toate drepturile și obligațiile BCR -, în procesele și cererile cu care sunt sau vor fi investite instanțele judecătorești în legătură cu orice obligații ori pretenții, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea -. Din prevederile legale enunțate, reiese că AVAS se în toate drepturile și obligațiile BCR - cu privire la activitatea - și nu doar în situațiile în care BCR are calitatea de pârât, cum greșit a interpretat prima instanță. Mai mult, cererea de chemare în garanție dedusă judecății, este o cerere incidentală, disjunsă din litigiul unde -/ BCR - a avut calitatea de pârât.
Prin urmare, părțile în prezentul litigiu sunt AVAS B - reclamantă, BCR - intervenient accesoriu și pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B și BANCA ROMENA -
În raport de dispozițiile legale și decizia nr.258/01.10.2008 prin care s-a dispus trimiterea spre rejudecare a cererii AVAS și a cererii de intervenție accesorie a BCR, se constată că prima instanță a respins greșit acțiunea față de AVAS B, pe lipsa calității procesuale active, fiind incidente dispozițiile art.297 alin.1 pr.civ. potrivit cărora, în cazul în care prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, sentința se va desființa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare.
Ca o consecință a admiterii apelului reclamantei AVAS B, se va admite și apelul declarat de BCR, intervenientă în interesul AVAS, fără a se analiza criticile formulate pe fond, câtă vremea cauza nu s-a judecat astfel față de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite apelurile formulate de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ -, cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței nr.1064 din 11 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți BANCA ROMENA - B, cu sediul în B, sector 4,-, -.2, parter și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-.
Desființează sentința nr. 1064 din 11 iunie 2009 Tribunalul Dolj și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Dolj - secția comercială.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
28 Ianuarie 2010
Red. Jud. /08.01.2010
Jud. fond.
Tehnored.
Ex.7
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Sanda Lungu
