Spete pretentii comerciale. Decizia 122/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 122/A/2009
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta S împotriva Sentinței comerciale nr. 1282/COM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de ședință din 09.12.2009 și 16.12.2009, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 1282/COM/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și contencios Administrativ în dosarul nr- a fost admisă acțiunea comercială precizată formulată de reclamanta - SRL Tg.M în contradictoriu cu pârâta - SA și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 136.745,60 lei reprezentând contravaloare diferență de comision neachitată (inclusiv TVA) și 47.030,73 lei cu titlu de dobândă legală.
S-au respins ca prescrise pretențiile menționate în cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională - SA.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8440,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (timbraj și onorariu expert), în baza art. 274 pr.civ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Începând cu anul 2002 societățile SA și S SA, antecesoarele societății pârâte au hotărât "să acorde încredere unor profesioniști cunoscuți în domeniu, care să desfășoare o atentă activitate de căutare" pentru găsirea unor posibili parteneri comerciali pentru marfa produsă de acestea.
În acest sens, între aceste societăți și diverse persoane fizice sau juridice s-au încheiat contracte pentru promotor având, prin extensie, valoare de mandat de agency. În baza acestor contracte promotorul se obligă față de preponent ca, în cursul desfășurării activității sale obișnuite, să semnaleze preponentului eventualele afaceri referitoare la vânzarea de produse precum cele indicate in anexa 2.
În cazul în care preponentul realiza vânzări către clienții identificați de promotor, acesta din urmă primea un comision, calculat în funcție de suma facturilor emise de preponent.
S-a motivat că, deși pârâta a negat că s-ar fi încheiat cu reclamanta un contract de genul celui menționat anterior, materialul probator administrat în cauza a dovedit existența unei astfel de convenții pentru anii 2003 și 2004. În acest sens, reclamanta a arătat că din motive obiective nu se mai află în posesia actului scris care concretiza conținutul raporturilor contractuale dintre ele, însă dovada principalelor elemente ale contractului s-a realizat în condițiile art. 46 Cod comercial.
Astfel, s-a arătat că au fost depuse la dosarul cauzei anexele 1 si 2 la contract, încheiate la data de 1.01.2003 si 1.01.2004, semnate de reprezentanții legali ai pârâtei și reclamantei.( file 155-158 dosar Tribunalul Mureș ) fiind evident faptul că în lipsa unui contract principal, aceste anexe care sunt acte juridice accesorii nu ar fi existat. S-a reținut că, din depoziția martorului, care se ocupa de vânzări în cadrul societății pârâte, conform organigramei depuse la dosar, rezultă că societatea pârâta încheiase contracte de acest fel pe zone, la nivelul întregii țări, iar conținutul acestora era identic, precum și nivelul comisionului acordat. Martorul a confirmat existența unui astfel de contract și în ceea ce o privește pe reclamantă, pentru anii 2003 și 2004. (fila 10 dosar Tribunalul Alba )
A apreciat prima instanță că afirmațiile martorului sunt susținute și de contractele depuse la dosar, încheiate pentru celelalte zone, cu - SRL, -, - și - (file 17-56 dosar Tribunalul Alba ), clauzele contractuale fiind identice pentru toți promotorii, inclusiv în ce privește cuantumul comisionului, existând diferențe doar la anexa 1 în ce privește piața de desfacere unde opera agentul respectiv.
În acest context, este cert faptul că între părțile în litigiu a fost încheiat un contract pentru promotor având, prin extensie, valoare de mandat de agency, pentru anii 2003 si 2004, promotorul acționând în zona 3 și urmând să primească un comision de 2%.
Existența raporturilor contractuale considerându-se dovedită, s-a analizat dacă reclamanta și-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat, fapt necontestat de către pârâta care a arătat că a efectuat în integralitate plățile pentru toate facturile emise de către reclamantă. (file 159-167 dosar Tribunal M) Ca atare, s-a motivat că pârâta recunoaște că a beneficiat de serviciile reclamantei și că acestea au fost corespunzătoare.
Verificând dacă pârâta a achitat reclamantei comisionul de 2 % expertiza contabilă a constatat faptul că în evidența contabilă a pârâtei se regăsesc toți clienții, facturile și valorile ce reies din situațiile lunare depuse la dosar de către reclamantă (file 47-154 dosar Tribunal M), iar cuantumul comisionului achitat este evidențiat în anexa 1 și se încadrează între 1,11 si 1,49%.
Diferența de comision până la 2% a fost calculată de către experta la suma de 114.912 RON + 21.833 RON reprezentând TVA.
În consecință, s-a constatat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, drept pentru care în baza dispozițiilor art. 969 și 1075 Cod civil, pârâta a fost obligată să-i plătească suma de 136.745,60 RON (inclusiv TVA) reprezentând diferența de comision până la 2 %.
Față de dispozițiile art. 43 Cod comercial, care stipulează faptul că dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadență, chiar dacă nu au fost stabilite prin contract scris între părți, pârâta a fost obligată să plătească și suma de 47.030,73 RON cu titlu de dobândă legală conform art. 3 din OG nr.9/2000.
Referitor la pretențiile pârâtei exprimate în cererea reconvențională (fila 37 dosar Tribunal A ) s-a arătat că inițial acestea au făcut obiectul cererii de somație de plată soluționată prin ordonanța nr. 27/CA/2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1938/2005. Prin această hotărâre judecătorească instanța a admis pretențiile -, însă ulterior, ca urmare a admiterii cererii în anulare exercitată de -, au fost respinse pretențiile ce fac obiectul facturilor precizate în cererea reconvențională.
S-a motivat că facturile în cauză trebuiau achitate de către pârâta reconvențională la data primirii acestora și înregistrării în contabilitate. Expertiza contabilă efectuată la cererea reclamantei reconvenționale a relevat faptul că facturile au fost înregistrate în contabilitate de către pârâta reconvențională la data întocmirii notelor de recepție, care coincide cu data emiterii facturilor.( fila 155-156 dosar Tribunal A)
Având în vedere data emiterii facturilor 13.08-3.11.2004 și data formulării cererii reconvenționale - 28.11.2007 s-a observat că dreptul la acțiune s-a prescris, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva acestei sentințe, pârâta - SA Sad eclarat apel în termen, motivat și legal timbrat, solicitând să fie casată, să se rețină cauza spre judecare, iar pe fond să fie respinsă acțiunea reclamantului și să se admită cererea reconvențională.
A motivat că sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu interpretarea greșită a legii și a dovezilor administrate în cauză, întrucât nu se află în posesia contractului încheiat cu reclamanta, astfel că nu știe care au fost clauzele contractuale, iar raportul de intermediere nu a fost dovedit, în mod greșit prima instanță apreciind ca suficientă mărturia lui pentru probarea conținutului contractului, deși acesta nu a fost angajatul apelantei.
A arătat că a prezentat dovezi concludente că nu toate contractele conțineau un comision de 2 %, cu referire la contractele încheiate cu - și -, și că, și dacă ar fi fost prevăzut comisionul de 2 %, intimata nu a probat efectuarea serviciilor pentru care solicită suplimentarea comisionului, respectiv a intermedierii, lista clienților "aduși" nefiind certă.
A menționat că pe facturile emise de intimată și achitate de apelantă nu este trecut serviciul prestat, ci sintagma "comision vânzări luna", iar raportat la art. 4 din contractul standard, facturile emise către clienții apelantei puteau conține atât marfa livrată direct, cât și cea livrată prin intermediul promotorului, astfel că suma achitată - cea facturată de intimată - reflectă comisionul integral la care este îndreptățită.
A fost criticată, apoi, punctual, expertiza efectuată în cauză, pornindu-se de la aceea că reclamanta ar fi trebuit să facă dovada listei clienților asupra căreia avea exclusivitate și în favoarea cărora a efectuat acte de intermediere. S-a susținut că în mod arbitrar expertul a aplicat un comision de 2 % asupra contravalorii vânzărilor sale către clienții apelantei, că intimata nu a probat prestarea serviciilor prin facturi emise pentru valoarea solicitată, nu există comenzi întocmite și, în plus, intimata nu avea exclusivitate.
Prin întâmpinare ( 38) intimata - SRL a solicitat respingerea apelului.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, raportat la actele și lucrările dosarului se reține că:
Condițiile în care s-au derulat raporturile comerciale dintre părți ar fi trebuit să poată fi analizate din perspectiva convenției acestora. Reclamanta nu a putut exiba vreun înscris în acest sens, pârâta la rându-i pretinzând că nu se află nici în posesia sa vreun astfel de contract, fapt pentru care conținutul raporturilor contractuale s-a dovedit prin alte mijloace de probe, inclusiv asupra comisionului.
Pretențiile reclamantei au vizat o diferență de comision pe perioada 2003-2004.
Activitatea reclamantei trebuia să constea în căutarea, găsirea unor posibili parteneri comerciali, condițiile concrete contractuale stabilindu-se ulterior, între aceștia și pârâtă. Raportat la contractele de acest tip încheiate cu alte părți, este adevărat că pârâta și-a rezervat dreptul de a proceda și la vânzarea directă sau prin intermediul altor agenți, reclamanta neavând exclusivitate în acest sens, nici pe o anumită zonă geografică și nici pe toate tranzacțiile unei societăți.
Facturi, pentru comisionul astfel cum consideră reclamanta că i se datorează, nu au fost emise. Cele emise au fost achitate (cu excepția unei facturi, potrivit completării expertizei contabile efectuate în apel - 209 vol. II dosar apel).
Din conținutul acestora rezultă doar "comision vânzări luna", fără a se putea deduce modul de calcul (art. 4 din contractul standard indicând în concret sumele ce trebuiau deduse). Nu se poate însă aprecia că sumele achitate cu titlu de comision (facturate în modul descris) reprezintă comisionul integral.
Astfel, trebuie observat că facturile emise pentru comision pe perioada în discuție, achitate de către pârâtă, au fost întocmite pe baza situațiilor lunare de vânzări, remise chiar de pârâtă. Ca atare, nu se mai poate discuta despre neonorarea obligațiilor comerciale de către reclamantă.
În ceea ce privește cuantumul comisionului, din contractele încheiate la 01.01.2003 și 01.01.2004, cu valoare de acte adiționale (câtă vreme mențin contractul inițial) rezultă că valoarea acestuia s-a stabilit la 2 % pe perioada 1 ianuarie 2003 - 31 2003 și respectiv 1 ianuarie 2004 - 31 2004.
Este fără relevanță, în acest context, că au existat contracte ce prevăd un comision mai mic. Așa cum în mod corect a apreciat prima instanță relevantă este și declarația martorului ( 10 dosar fond) care confirmă existența comisionului de 2 %.
Criticile aduse expertizei contabile nu pot fi reținute în totalitate, expertul neavând calitatea și competența de a se pronunța asupra realității raporturilor dintre părți, asupra existenței sau inexistenței unor obligații, ci asupra datelor ce rezultă din evidențele contabile ale acestora.
Apelul este, însă, fondat, în parte, raportat la concluziile din completarea la raportul de expertiză contabilă efectuată în apel ( 203-209 vol. II dosar apel). Astfel, aplicând procentul de 2% la situația vânzărilor (după scăderea transportului) rezultă că valoarea totală a comisionului datorat pe anii 2003-2004 este de349.810lei(9.048.801 x 2% = 180.976,02 lei; 35.068 lei x 2% = 701,36 lei; 180.976,02 + 701,36 + 168.133 =349.810 lei, conform răspunsului la obiectivul nr. 2 al expertizei).
Rezultă din anexa nr. 3 la completarea la expertiză ( 209) că s-a achitat suma de 239.397,2 lei cu titlu de comision (în mod eronat trecându-se un total de 254.330 lei, deși se arată expres că factura în valoare de 14.932,8 lei figurează neachitată.
În consecință, rămâne o diferență de comision datorată reclamantei de 110.412,8 lei (349.810 lei - 239.397,2 lei).
Așa fiind, în temeiul art. 296 pr.civ. va fi admis apelul pârâtei și se va schimba parțial sentința atacată, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 110.412,8 lei reprezentând contravaloarea diferenței de comision neachitat precum și TVA-ul aferent și dobânda legală.
În rest vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274.pr.civ. intimata - SRL Tg.M va fi obligată să plătească pârâtei-apelante suma de 2160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu pentru expert.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta - SA împotriva sentinței nr. 1282/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr- și în consecință:
Schimbă parțial sentința atacată, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 110.412,8 lei reprezentând contravaloare diferență de comision neachitat, precum și TVA-ul aferent și dobânda legală.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Obligă pe intimata - SRL Tg.M să plătească pârâtei-apelante suma de 2160 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Th.
Ex.4/05.02.2010.
Jud fond
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu
