Spete pretentii comerciale. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/COM
Ședința publică de la 10 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 2: Georgiana Pulbere
Grefier - -
Pe rol judecarea apelul comercial promovat de către apelanta pârâtă - - " " SA - cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1367/06.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. în format vechi 2122/COM/2005), în contradictoriu cu intimata reclamantă - -" " SRL ( fostă " 4. " SRL) - cu sediul în B,-, sect.2, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03 iulie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 10 iulie 2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată:
Reclamanta - 4. SRL a chemat în judecată pe pârâta - SA solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.144.225.519 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,15% pe zi, conform clauzei penale înscrise în art.6 din contractul părților.
In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că, prin contractul de prestări servicii nr. 9293/16.12.1998, respectiv 1870/145.12.1998, modificat prin acte adiționale subsecvente, - Particulară de securitate SRL, actuala - 4. SRL, în calitate de prestator,
s-a obligat să execute pentru beneficiarul - SA servicii și activități de pază și apărare.
La rândul sau, - SA, în calitate de beneficiar, s-a obligat să achite lunar prestatorului, contravaloarea acestor servicii, 50% până la data de 15 lunii următoare prestației și diferența până la data de 30 ale aceleiași luni, conform facturilor fiscale emise de prestator.
Potrivit clauzei penale înscrise în art.6 din contract, beneficiarul s-a mai obligat să suporte o penalizare de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere a plății facturilor emise de prestator, calculata la nivelul sumelor restante.
Pentru facturile fiscale emise în perioada 27.08.2002 - 30.07.2004, beneficiarul a efectuat plata cu foarte mare întârziere față de termenele scadente, astfel încât datorează penalități de întârziere.
Prin Sentința civilă nr.1367 din 06.03.2007 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta 4. în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 105.822,45 lei - reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 3.292,97 lei - cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că părțile au încheiat la data de 16.12.1998 contractul de prestări servicii, prin care reclamanta, în calitate de prestator a asigurat pârâtei, în calitate de beneficiar, servicii de pază și asigurare, aceasta din urmă asumându-și obligația să plătească contravaloarea acestor servicii la termenele stipulate în contract, respectiv în luna următoare efectuării serviciilor, 50% la data de 15 lunii și 50% pe data de 30.
Pârâta a acceptat la plata facturile emise, însă plata pentru unele din facturi a fost efectuata cu întârziere.
Potrivit art. 6 din contract, pentru plata cu întârziere a contravalorii serviciilor beneficiarul datorează penalități de 0,15% pe zi de întârziere.
Conform concluziilor raportului de expertiza efectuat în cauză, după răspunsul la obiecțiunile încuviințate, pentru plata cu întârziere pârâta datorează penalități în cuantum de 105.882,45 lei.
In baza art.969 Cod civil, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 105.882,45 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale.
In temeiul art.276 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3292,97 lei - cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, invocând drept unic motiv de netemeinicie cuantumul prea mare al penalităților de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor pretinse la plată în raport cu clauzele contractului de prestări servicii nr.9293/16.12.1998.
Apelul este fondat.
Clauza penală este convenția accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său și ca atare reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită, ce implică răspunderea debitorului vinovat de neexecutarea obligației asumate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, părțile au înserat în contractul nr.9293/16.12.1998 o astfel de clauză.
Astfel:
Pentru condițiile de plată părțile au stabilit de comun acord în art.5 și art.6 din contract următoarele:
- la art.5: Beneficiarul va achita contravaloarea prestației stabilită în mod eșalonat, prima tranșă de 50% până la data de 15 ale lunii următoare prestației, iar tranșa a doua până la data de 30 ale lunii respective;
- la art.6: În cazul în care beneficiarul nu efectuează plata facturii în termen de 15 zile de la data expirării termenului de plată, va plăti prestatorului penalități de întârziere de 0,15% din suma restantă la plată.
În apel s-a efectuat un raport de expertiză întocmit de 3 experți, care au calculat cuantumul penalităților conform art.6 din contract, stabilind că acesta este în sumă de 105.257,06 RON.
Instanța urmează să-și însușească concluziile raportului de expertiză pentru că experții, la întocmirea acestuia au respectat întocmai prevederile contractului nr.9293 din 16.12.1998.
Ca o consecință se constată că și apelul este fondat, urmând a fi admis, schimbată în parte sentința, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 105.257,06 RON penalități de întârziere.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul comercial promovat de către apelanta pârâtă - - " " SA - cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.1367/06.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. în format vechi 2122/COM/2005), în contradictoriu cu intimata reclamantă - -" " SRL ( fostă " 4. " SRL) - cu sediul în B,-, sect.2.
Schimbă în parte sentința.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 105.257,06 lei RON penalități de întârziere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.dec.jud.-
Dact.Sz - 4 ex/11.07.2008
Emis 2 com/
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica, Georgiana Pulbere