Spete pretentii comerciale. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 142

Ședința publică din 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Sas Remus

JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta SRL Câmpulung M - punct de lucru S, cu sediul în comuna, punct de lucru - S, județul S, împotriva sentinței nr. 2936 din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios administrativ și Fiscal

(dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta intimată, cu sediul în B, str. - nr. 1, bloc 1,. D, etaj 1,.6, județul

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate părților de a depune la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru 3 decembrie 2009, iar ulterior, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru astăzi 10 decembrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava înregistrată sub nr. 2936/2008, reclamanta -""SRL. - B - prin administrator Gac hemat în judecată pe pârâta -""SRL. - Câmpulung M - prin administrator, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 70.483,43 RON reprezentând debit restant și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că în baza Contractului de execuție lucrări nr. 291 din 26.09.2005 încheiat între părți, pârâta figurează cu o obligație de plată în sumă totală de 70.483,43 RON reprezentând debit în valoare de 47.896,43 RON, respectiv sumele neachitate conform următoarelor facturi fiscale:

- nr. - din 09.01.2006 - în valoare de 38.512,73 RON - suma restantă fiind de 10.852,94 RON;

- nr. - din 03.07.2006 - în valoare de 11.880,01 RON - neachitată;

- nr. - din 22.08.2006 - în valoare de 23.140,48 RON - neachitată;

- nr. - din 22.08.2006 - în valoare de 2.023 RON - neachitată, sume care reprezintă contravaloarea lucrărilor executate și care au fost confirmate de către pârâtă prin adresa de confirmare de sold înregistrată sub nr. 22 din 30.01.2007.

Reclamanta a mai arătat că suma de 22.587 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,15 %, calculate până la data de 01.06.2007 conform prevederilor contractuale la art. 9.1. Cap. IX, respectiv art. 1096 cod civil și art. 43 Cod comercial, a fost facturată cu următoarele facturi fiscale, astfel:

- nr. - din 09.01.2006 în valoare de 7.750 RON;

- nr. - din 03.07.2006 în valoare de 5.364 RON;

- nr. - din 22.08.2006 în valoare de 8.712 RON;

- nr. - din 22.08.2006 în valoare de 761 RON.

În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 9.1. Cap. IX din contract; art. 7201Cod procedură civilă, respectiv art. 1069 și următoarele Cod civil și art. 43 Cod comercial.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie: contractul de execuție lucrări, adresa nr. 22 din 30.01.2007, facturile fiscale despre care a făcut vorbire în petitul acțiunii, convocarea pentru conciliere cu confirmare de primire.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

A invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile conform dispozițiilor art. 7201Cod procedură civilă. A arătat că, convocarea pentru conciliere nu s-a făcut conform prevederilor legale, nefiindu-i transmise actele doveditoare și că nu a fost respectat termenul de 15 zile.

Totodată a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei de a face - constând în îndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv întocmirea documentației necesare obținerii avizului de la.

A arătat că prețul contractului conform art. 2.1. și al " de preț" - însușite și semnate de ambele părți a fost de 52.850,35 lei fără TVA, reclamanta facturând suma de 274.898,93 lei din care s-a plătit doar 200.002,50 lei, motiv pentru care solicită restituirea sumei încasate în plus ca nedatorate, respectiv 137.109,59 lei.

Pârâta a solicitat de asemenea penalități de întârziere conform art. 9.2. din contract, adică suma de 6.393,4 lei calculată la data ultimei recepții - 22.08.2006.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională (filele 47 - 49 dosar), reclamanta a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 2936/208, tribunalul admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 47.896 lei cu titlu de preț și suma de 22.587 lei dobândă. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională.

În motivarea soluției s-au reținut următoarele:

În fapt, între părți a fost încheiat la data de 26.09.2005 Contractului de execuție nr. 291 prin care reclamanta s-a angajat să presteze în favoarea pârâtei o serie de lucrări descrise pe larg în convenția analizată (cap. II).

La capitolul VIII al acestuia s-a prevăzut că: "decontarea situațiilor de plată se va face în termen de 15 zile de la confirmarea acestora de către beneficiar".

Deși în ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta și-a onorat la timp și în mod complet obligațiile asumate, pârâta nu a dovedit aceeași diligență contractuală, neachitând în totalitate următoarele facturi: nr. - din 09.01.2006 - în valoare de 38.512,73 RON - suma restantă fiind de 10.852,94 RON; nr. - din 03.07.2006 - în valoare de 11.880,01 RON - neachitată; nr. - din 22.08.2006 - în valoare de 23.140,48 RON - neachitată și nr. - din 22.08.2006 - în valoare de 2.023 RON.

de preț pentru lucrările executate au fost aprobate și însușite la plată de către pârâtă, împrejurare ce rezultă din înscrisurile depus la filele 21 - 23 dosar.

Mai mult, prin extrasul de confirmare de sold înregistrat sub nr. 22 (depus la dosar), pârâta confirmă existența debitului restant ce face obiectul acțiunii de față.

Articolul 9.1 din cap. IX al convenției dedusă analizei stipulează de asemenea că: "În caz de neplata la termenele stabilite, beneficiarul va plăti o penalitate de 0,15 % pe zi de întârziere din valoarea ratei neachitate".

Așa fiind, Tribunalul Suceava în baza disp. art. 969, 1069, 1073 Cod civil, 43 Cod comercial coroborate cu dispozițiile cuprinse în cap. VIII, IX și art. 9.1 ale convenției analizate, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 47.896 lei cu titlu de preț și suma de 22.587 lei cu titlu de dobândă.

Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtă, ea vizează aspecte precum ar fi obligarea reclamantei la întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de la, conform cap. II, art. 2.1 pct. 1 din contractul de execuție lucrări nr. 291/2005 și restituirea sumei de 137.109,59 lei cu titlu de plată nedatorată.

În conformitate cu art. 9.2. din contract a solicitat penalități de întârziere în sumă de 6.494,4 lei, calculate la data ultimei recepții - 22.08.2006.

A concluzionat că suma datorată de reclamantă în ceea ce o privește este de 143.603,99 lei.

Cu privire la întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de la, acesta a fost întocmită de pârâtă, semnată și ștampilată, fiind înaintată la, însă toată această documentație a fost returnată cu adresa nr. 198 din 27.03.2006, cu precizarea că pentru cazanul în cauză trebuia mai întâi autorizat de către societate autorizată de, autorizație pe care pârâta nu a obținut-o și fără de care documentația nu a putut fi avizată.

Așadar, culpa aparține în exclusivitate pârâtei, motivat de faptul că nu a dorit a se conforma normelor și legislației în vigoare.

Pârâta -""SRL. - Câmpulung Mai mportat cazanul cu Avizul tehnic nr. 3L/9424 din 27.06.2002, reclamanta comunicându-i că în conformitate cu mențiunile din avizul tehnic de import, cazanul de abur trebuia supus unei examinări și investigații tehnice - fără de care nu se poate obține avizul obligatoriu de instalare și implicit autorizația de funcționare.

Reclamanta a dus la îndeplinire întocmirea documentației necesare care a fost predată la S cu adresa nr. 1787 din 27.01.2006.

Prin adresa cu care a fost returnată întreaga documentația s-a menționat clar că este necesară expertiza tehnică a cazanului de abur.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta.

Pârâta apelantă a învederat că, contractul de execuție lucrări nr. 291/26.09.2005 încheiat între cele două societăți prevede foarte clar la cap.II art. 2.1 pct. 1 că reclamanta intimată se obligă să efectueze " expertiza tehnică, aprobare plan de expertizare la, derulare expertiză și raport final de expertiză, avizare Raport final de Expertiză la ", prin urmare să facă toate demersurile pentru a obține avizul, inclusiv documentația necesară. Instanța în mod greșit a reținut faptul că reclamanta intimată și-a îndeplinit obligațiile contractuale, deoarece, aceasta din urmă nu a întocmit documentația în conformitate cu legislația în vigoare dovada fiind răspunsul din adresa nr. 198/27.03.2006 care prevede în mod clar neconformitățile acesteia, instanța de fond reținând doar faptul că documentația a fost depusă și atât, nu și neconformitățile acesteia.

Cu privire la autorizarea cazanului de către o societate autorizată, s-a învederat că reclamanta trebuia să dețină o astfel de autorizație din moment ce prin contractul menționat s-a obligat să pună în funcțiune o asemenea instalație.

Extrasul de conformitate de sold reprezintă o confirmare a situației contabile ( și nu o recunoaștere de datorie), și anume o confirmare a înregistrării tuturor documentelor contabile: facturi, chitanțe, ordine de plată, etc.

Cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile constând în concilierea directă conform art. 720 Cod pr. civilă, de asemenea reclamanta - intimată nu și-a îndeplinit obligațiile legale constând în termenul de 15 zile care trebuie să existe între data primirii invitației la consiliere directă, în cazul de față 24.04.2007 și data prezentării la conciliere - 03.05.2007. Chiar în acea perioadă administratorul societății nu se afla în localitate și nu este vina societății că Poșta Bar eținut atât timp plicul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul intimat a învederat următoarele:

Relativ la întocmirea documentației necesare obținerii autorizației, aceasta a fost întocmită pentru cazanul de abur de 1 tonă/h abur 8 - 0.6 gcal/h ( conf. PT C1), așa cum este prevăzut la Cap.II- art. 2.1- din Contractul de execuție lucrări nr. 291/26.09.2005, a fost semnată și ștampilată de către pârâta intimată și a fost înaintată către. de o tonă fost recepționat și pus în funcțiune în baza procesului -verbal cu nr. de înregistrare 1915/24.02.2006 semnat și aprobat de către pârâta intimată, în care este prevăzut clar că s-au efectuat probe funcționale și reglaje de urmărire a parametrilor de funcționare.

Înainte ca documentația să fie returnată de către pentru completare, acel pentru care s-a întocmit documentația a fost înlocuit cu un altul de 2 tone ( capacitate dublă - suprafață dublă) pentru care erau necesare din nou alte demersuri ca și pentru primul, implicând astfel alte lucrări, alte proiecte, alte determinări tehnice de parametrii, alte schițe, altă expertiză și bineînțeles ar fi trebuit ca pârâta intimată să accepte încheierea unui act adițional conform Cap. II art. 2.2. la contractul de execuție lucrări pentru cazanul de 2 tone în loc de o tonă așa cum era prevăzut inițial prin contractul încheiat. Pârâta intimată nu a fost de acord cu încheierea unul act adițional la contractul de execuție lucrări afirmând că nu vede ce diferența ar fi dacă acel are o tonă sau două tone și că dacă acest lucru mai presupune și costuri suplimentare, va găsi pe piață o altă societate de gen poate mai ieftină ca și costuri și care poate obține autorizația celui de-al doilea fără a mai schimba și documentația și proiectele făcute.

Privitor la afirmația făcută de pârâta intimată, cităm: "prin urmare să facă toate demersurile pentru a obține avizul inclusiv documentația necesară", reclamanta a arătat că avizele și autorizațiile pe care le dă -ul, sunt condiționate de sarcini impuse atât proiectantului cât și proprietarului instalației. De fapt documentele pe care le solicită și pentru care pârâta invocă faptul că nu le-a prezentat, sunt piese care nu apar în art. 2.1. la Cap. II din contract.

În conformitate cu prevederile art. 12.1 Cap. XII din Contractul 291/26.09.2005, acesta încetează de plin drept când una din părți nu-și execută obligațiile contractuale, încetarea neavând efect asupra obligațiilor deja create. Suma pe care pârâta intimată o confirmă prin extrasul de cont nr. 22/30.01.2007 reprezintă o obligație contractuală deja creată pentru lucrări deja executate efectiv.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că apel este întemeiat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantă, aceasta este neîntemeiată.

Prin contractul încheiat cu pârâta ( 16-20), reclamanta s-a obligat să întocmească proiectul pentru instalarea cazanului, să efectueze investigațiile tehnice în vederea expertizării cazanului și să întocmească expertiza tehnică a cazanului ( plan de expertizare, aprobare plan de expertizare la, avizare raport final de expertiză la ).

Așa cum rezultă din cuprinsul autorizațiilor depuse la dosar ( 19- 24 apel), reclamanta deține autorizații pentru instalarea, montarea, punerea în funcțiune a cazanelor de aburi cât și pentru elaborarea, verificarea și avizarea conformă proiectelor de instalare și montare.

În adresa nr. 1206/22.06.2006 eliberată de ( 54) se menționează expres că este necesară prezentarea raportului de examinare și investigație tehnică întocmit de către o societate autorizată în domeniu.

Or reclamanta deținea autorizațiile legale și deși s-a obligat prin contract la întocmirea proiectului pentru instalarea cazanului, efectuarea investigațiilor tehnice și întocmirea expertizei tehnice, nu și-a îndeplinit aceste obligații contractuale.

Este locul să fie amintite aici și concluziile raportului de expertiză ( 177) în conținutul căruia se reține că documentația depusă de pârâtă a fost respinsă de S întrucât era incompletă, susținere asumată și de expert. Nu fost făcută dovada faptului că pârâta ar fi împiedicat în vreun fel obținerea autorizației de funcționare sau întocmirea expertizei tehnice și efectuarea investigațiilor tehnice.

Concluzia ce poate fi reținută este aceea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate la pct. I din contract, respectiv efectuarea lucrărilor de proiectare și expertizare, potrivit art. 969 Cod civil.

Împrejurarea că a fost înlocuit cazanul de 1 tonă prevăzut în contract cu un de 2 tone, nu prezintă relevanță în condițiile în care a fost acceptată această modificare contractului ( 22 fond).

Inițial, prețul contractului fost stabilit la suma de 52.850 lei ( 18), iar pârâta achitat în final 200.002 lei ( 104- 150).

Reclamanta intimată mai pretinde suma de 70.483,40 lei, cerere care nu este întemeiată întrucât nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale stipulate la pct. I din contract. Mai mult, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că suma achitată până în prezent acoperă costul lucrărilor de montaj și instalare ( 174).

Extrasul de cont invocat de intimată ( 15) nu are valoarea unei recunoașteri de datorie ci doar a unei informări și luări la cunoștință a pretențiilor reclamantei.

În ceea ce privește cererea reconvențională aceasta este întemeiată sub aspectul obligării reclamantei la întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de funcționare, pentru considerentele mai sus învederate.

Nu este întemeiată cererea reconvențională sub aspectul restituirii sumei de 137.109,59 lei ( fila 34) întrucât prin plata acestei sume pârâta a recunoscut faptul că reclamanta a prestat lucrări de montaj și instalare, de această valoare.

Nu este întemeiat motivul de apel privind neîndeplinirea procedurii prealabile, la dosar fiind depuse înscrisuri ce fac dovada respectării dispozițiilor art. 7201cod pr. civilă ( 5- 11).

Relativ la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 Cod pr. civilă, reclamanta urmează a fi obligată la plata sumei de 1348 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, sumă pe care instanța consideră suficientă potrivit dispozițiilor art. 276 Cod pr. civilă, cererea reconvențională fiind admisă în parte.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 295; 296 Cod pr. civilă,

În numele legii,

DECIDE,

Admite apelul declarat de pârâta SRL Câmpulung M - punct de lucru S, cu sediul în comuna, punct de lucru - S, județul S, împotriva sentinței nr. 2936 din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta intimată, cu sediul în B, str. - nr. 1, bloc 1,. D, etaj 1,.6, județul

Schimbă în tot sentința nr. 2936 din 24.09.2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și în consecință:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - SRL

Admite cererea reconvențională formulată de pârâta - SRL C- M, în parte.

Obliga reclamanta - pârâta - SRL B la întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de la conform Cap. II art. 2.1 pct. 1 din Contractul de execuție lucrări nr. 291/26.09.2005.

Obliga reclamanta- pârâta să plătească pârâtei - reclamante suma de 1348,5 lei ( RON) cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond.

Tehnored.

Ex. 5/7.01.2010

Președinte:Sas Remus
Judecători:Sas Remus, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Suceava