Spete pretentii comerciale. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 143

Ședința publică din 10 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Rață Gabriela

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

Grefier - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta - " ASIGURĂRI VIENNA INSURANCE " SA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. B,-.J,. 34, sector 3 împotriva sentinței nr. 924 din 11 mai 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns avocat, pentru pârâta apelantă, lipsă fiind reclamanta intimată - "" SRL Capu Cîmpului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că înainte de începerea ședinței de judecată, apărătorul societății intimate a depus la dosar obiective pentru expertiza merceologică, din care un exemplar a înmânat apelantei, prin apărător.

Instanța, față de lipsa apărătorului intimatei, lasă cauza la a doua strigare, când la apelul nominal se prezintă avocat, pentru apelantă și avocat, pentru reclamanta intimată.

Curtea pune în discuție dispoziția de la termenul anterior privind depunerea înscrisului autorizație eliberată de

Avocat, pentru intimată arată că se află în imposibilitatea de a depune azi acest înscris, întrucât administratorul societății pe care o reprezintă este șofer pe autocar și în prezent este plecat din țară, motiv pentru care nu a luat legătura cu acesta. Totodată, precizează că nu se opune efectuării expertizei merceologice solicitată de pârâta apelantă.

Avocat, pentru pârâta apelantă crede că de fapt nici nu există acest înscris la reclamanta intimată și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestei chestiuni.

Instanța, având în vedere că la termenul de azi nu a fost depusă autorizația de funcționare a clubului eliberată de S - de Pompieri "" S, act pe care îl consideră esențial în soluționarea cauzei și, în ceea ce privește efectuarea expertizei merceologice solicitată de apelantă, respinge această probă și declarând apelul în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru apelantă a solicitat admiterea apelului, pentru motivele arătate în scris, desființarea sentinței apelate și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, motivat de faptul că aceasta, la data producerii incendiului, nu avea autorizație,cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru societatea intimată a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică, cu precizarea subsidiară că, prin contractul de asigurare încheiat cu pârâta, reclamanta a avut asigurate bunuri în valoare de 90.000 Euro.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.08.2008, înregistrată sub nr-, reclamanta - "" SRL, reprezentată prin administrator G, a chemat în judecată pârâta Asigurări SA - prin Asigurări - Broker de Asigurare solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 Euro (sau - lei la un curs de 3,48 lei/1 Euro) reprezentând despăgubiri pentru bunuri mobile asigurate (80.000 Euro) și marfă (10.000 Euro) conform contractului - Polița - nr. - din 08.04.2008, bunuri distruse total într-un incendiu din data de 20.06.2008; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru suma de mai sus, calculate de la data de 20.06.2008 în conformitate cu OG nr. 9/2000 până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că încheiat un contract de asigurare cu pârâta în data de 08.04.2008, Polița -, Nr.- cu o perioada de valabilitate de 12 luni începând cu 09.04.2008 și până la 08.04.2009, asigurându-și bunuri mobile la valoarea de 80.000 Euro și marfa la valoarea de 10.000 Euro. În rubrica POLITEI -(riscuri cuprinse in asigurare), la prima categorie -DE FLEXA fiind prevăzute: incendiu, trăsnet, explozie, căderi accidentale de corpuri, distrugeri provocate de animale sălbatice, etc.

Precizează reclamanta că la data de 20.06.2008 a avut loc un incendiu în incinta în care se aflau bunurile asigurate, respectiv spațiul situat în str. -, nr.1, închiriat de la - "" SA S, incendiu constatat de. S prin proces verbal de intervenție și cu toate că a făcut demersuri în vederea achitării despăgubirilor, pârâta a refuzat să răspundă solicitării.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 136/1999, art.3 din OG nr. 9/2000, art. 274 din Codul d e procedură civilă.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a - "" SRL, întrucât în cererea de chemare în judecată nu se precizează numele reprezentantului legal al reclamantei, care era la acea dată, potrivit extrasului ORC, reclamanta indicându-l ca reprezentant legal pe G, însă, prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2009 instanța respins excepția ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 924 din 11 mai 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 313.200 lei cu titlu de despăgubiri civile contractuale și suma de 6762 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că deși reclamanta și-a îndeplinit obligația de a achita primele de asigurare stabilite prin contract, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei asigurate, încălcând astfel disp. art. 970 alin. 1 din Codul civil, în speță nefiind dovedită susținerea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta ar fi înstrăinat bunurile asigurate ulterior încheierii contractului de asigurare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - " ASIGURĂRI" SA, ulterior denumită - " ASIGURĂRI VIENNA INSURANCE " SA, care a criticat soluția ca fiind nelegală și neîntemeiată, motivat de faptul că deși în baza contractului de asigurare societatea pârâtă avea obligația să achite numai contravaloarea bunurilor distruse în incendiu, care conform actelor contabile, era în sumă de 99.498,39 lei, în mod nejustificat instanța de fond a obligat-o la plata poliței de asigurare în valoare de 313.200 lei.

Precizând ulterior motivele de apel, pârâta a arătat că deși a solicitat de la S lămuriri cu privire la modul de producere a incendiului, nu a primit nici un răspuns, cu atât mai mult cu cât reprezentantul reclamantei - "" SRL nu a pus la dispoziție avizul de funcționare a clubului, condiție prevăzută în contractul de asigurare.

Arată apelanta că la evaluarea pagubei au fost constatate neclarități care împiedicau cuantificarea corectă a daunei, în sensul că o serie de acte prin care s-au achiziționat diferite bunuri sunt datate eronat, că mare parte a bunurilor avariate par a fi cumpărate de la - " " SRL, care era în procedura falimentului la data producerii pagubei, fără a rezulta însă achitarea efectivă a facturilor, iar față de suma solicitată cu titlu de despăgubire de reclamantă la data de 9.09.2009, în valoare de 129.853,9 lei reprezentând 53.647,79 lei obiecte de inventar și 76.205,11 lei mijloace fixe, societatea pârâtă a evaluat valoarea daunei la suma de 136.230,39 lei reprezentând 99.489,39 lei pagube produse la mijloace fixe și 36.732 lei stocuri distruse, însă, plata a fost amânată pentru a fi efectuate cercetări suplimentare, inclusiv o expertiză contabilă.

Examinând apelul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că este întemeiat.

Astfel, prin contractul de asigurare a bunurilor mobile seria - nr. -, încheiat la data de 08.04.2008, pentru o perioadă de 12 luni, respectiv până la data de 08.04.2009, părțile au convenit atât asupra sumei asigurate de 80.000 Euro pentru mijloacele fixe și 10.000 Euro stocuri, cât și asupra ratelor eșalonate ( 5 ds. fond), menționându-se printre riscurile cuprinse în asigurare incendiul, trăsnetul, explozia, etc. dar și categoriile de daune care nu vor fi acoperite de asigurator.

La data de 20.06.2008, la clubul aparținând reclamantei - "" SRL s-a produs un incendiu care a dus la distrugerea bunurilor, situație relevată prin procesul verbal de intervenție nr. 60/20.06.2008 încheiat de - de Pompieri "" S ( 13 ds. fond).

Deși reclamanta a susținut că este îndreptățită să primească de la societatea pârâtă suma asigurată, Curtea constată că la pct. 3 din contractul de asigurare încheiat între părți, la capitolul "Excluderi" sunt stipulate în mod expres cazurile în care asiguratorul nu va acorda despăgubiri și nu va acoperi daunele, care, potrivit pct. 3.14, sunt produse bunurilor asigurate, însă se constată că nu există autorizațiile legale de construcție și funcționare emise de organele în dreptinclusiv a normelor și ( 7 verso ds. fond).

În condițiile în care "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" conform art. 969 din Codul civil, reclamanta asumându-și clauzele stipulate expres în contractul de asigurare și cu toate că i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei autorizația de funcționare a clubului eliberată de S - de Pompieri "", reclamanta nu s-a conformat acestei obligații, fapt ce conturează convingerea instanței că această autorizație nu există, împrejurare în care Curtea, în baza art. 296 Cod proc.civ. va admite apelul societății pârâte, va schimba în tot sentința atacată și va respinge ca nefondată acțiunea, având în vedere că pretențiile reclamantei deduse judecății nu sunt justificate.

Pentru aceste motive,

În numele LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta - " ASIGURĂRI VIENNA INSURANCE " SA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. B,-.J,. 34, sector 3 împotriva sentinței nr. 924 din 11 mai 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Schimbă sentința apelată și în consecință:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - "" SRL Capu Cîmpului.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red. RG

Jud.

Tehnored. MM

4 ex. - 13.01.2010

Președinte:Rață Gabriela
Judecători:Rață Gabriela, Sas Remus

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Suceava