Spete pretentii comerciale. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 148
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta apelantă Comuna împotriva sentinței civile nr.535/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - - SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată, consilier juridic, lipsă fiind pârâta apelantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare și arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, conform întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.535/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a admis cererea formulată de reclamanta - - SRL, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei, având ca obiect pretenții, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 126.803,44 lei (c/v TVA neachitat), cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr- reclamanta - - SRL a chemat în judecată pârâta Primăria Comunei pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 126.803,44 lei reprezentând TVA aferentă mărfurilor livrate, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a menționat că între ea si pârâtă s-au derulat raporturi comerciale prin care s-au livrat acesteia produse fabricate din lemn, iar pârâta nu a achitat TVA aferent produselor livrate.
În cursul anului 2007 în cadrul societății s-a desfășurat o acțiune de inspecție fiscală de către DGFP T - - Activitatea de Inspecție Fiscală care nu a acceptat încadrarea făcută de reclamantă în privința materialelor produse, inclusiv a materialelor livrate pârâtei, în categoria materialelor cărora li se aplică "taxarea inversă" privind plata TVA. Astfel, s-a calculat c/v TVA de achitat pentru toate mărfurile cărora li s-a aplicat "taxarea inversă" și s-a dispus plata TVA către bugetul de stat.
Drept urmare, s-au emis facturi de rectificare a operațiunii de "taxare inversă" la facturile inițiale de livrare, pentru toți beneficiarii, printre care și pentru pârâtă, solicitându-i-se plata TVA aferentă livrărilor inițiale, însă aceasta nu a achitat suma aferentă.
În baza art.7201pr. reclamanta a procedat la convocarea pârâtei la conciliere directă, fapt rămas fără rezultat.
În drept, reclamanta a invocat art.969,970 si urm. civ. Lg.nr.571/2003 si HG nr.427/2004 si a depus la dosar facturi fiscale, convocare la conciliere, proces verbal.. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că reclamanta a sesizat în dosarul nr- Judecătoria Deta și aceasta a hotărât irevocabil.
Pe fond a solicitat respingerea cererii ca fiind netemeinică, considerând că în cazul de față pârâta nu poate fi ținută și obligată la plata TVA-ului către furnizor având în vedere că în momentul încheierii contractului prețul a fost stabilit fără TVA, achitarea facturilor către furnizor s-a efectuat în baza prevederilor Codului fiscal, operațiunea fiind încadrată în sfera "taxării inverse", iar împotriva procesului verbal prin care reclamanta a fost obligată de către organele de control să rectifice operațiunea de taxare inversă și să calculeze TVA, putea să se adreseze instanțelor judecătorești și să susțină legalitatea operațiunii mai sus amintite.
În drept, pârâta a invocat art.115-118, art.166 pr. art.160 din nr. 571/2003.
La termenul de judecată din data de 11.07.2008 instanța de fond a pus în discuția părților excepția de necompetenta materială a Judecătoriei Timișoara, iar prin nr. 9386/11.07.2008 a admis excepția de necompetenta materială a Judecătoriei Timișoara și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția Comerciala, motivând următoarele:
Potrivit art.2 pct.1 lit.a Tribunalul judecă în primă instanță procesele si cererile în materie comerciala al căror obiect are o valoarea de peste 100 mii lei precum si procesele si cererile în aceasta materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Or, în speța de față litigiul dintre părți este de natură comercială și are un obiect evaluabil în bani în cuantum de 126.803,44 lei astfel încât judecătoria nu are competența materială să-l soluționeze și, în temeiul art.158, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția Comercială.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul a reținut:
În derularea raporturilor comerciale dintre părți au fost emise facturile fiscale cu numerele: -/18.12.2007, -/15.02.2007, -/23.03.2007, -/30.04.2007, achitate de către pârâtă.
Urmare a unui control efectuat de către organele administrației financiare, s-a stabilit obligația furnizorului de a plăti TVA, ceea ce conduce la emiterea facturilor suplimentare ce fac obiectul prezentei acțiuni, respectiv: 25/02.07.2007 în valoare de 36.656,28 lei, 24/12.05.2008 în valoare de 13.709,62 lei, 44/12.09.2007 în valoare de 13.709,62 lei și 56/12.09.2007 în valoare de 62.727,92 lei, neachitate de către pârâtă.
Examinând cu precădere excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă, în considerarea dispozițiilor imperative ale art. 137.pr.civ. tribunalul a reținut că sentința civilă cu numărul 789/11.12.2007 este pronunțată în soluționarea unui litigiu întemeiat pe dispozițiile OG nr. 5/2001, cererea fiind respinsă tocmai în considerarea faptului că se impune verificarea pretențiilor reclamantei în procedura dreptului comun.
În acest context, văzând dispozițiile art. 11^1 din actul normativ anterior citat, potrivit cu care(1) Ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți., tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția invocată și în consecință a respins-
Taxa pe valoare adăugată, așa cum este reglementată de art. 125-126 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, apare a fi un impozit indirect care se datorează bugetului de stat.
Odată înlăturat sistemul de "taxare inversă" pârâta datorează și plata taxei pe valoare adăugată care este o obligație accesorie de plată a prețului produselor, iar reclamanta în temeiul art. 126.fiscal este obligată să colecteze și această taxă.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată și a fost admisă, iar în consecință pârâta a fost obligată să plătească suma de 126.803,44 lei reprezentând contravaloarea facturilor 25/02.07.2007 în valoare de 36.656,28 lei, 24/12.05.2008 în valoare de 13.709,62 lei, 44/12.09.2007 în valoare de 13.709,62 lei și 56/12.09.2007 în valoare de 62.727,92 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâta Comuna solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei intimate ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, pârâta arată că între părți s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare, primul fiind încheiat în 21.09.2006, iar al doilea în 22.01.2007, având ca obiect furnizarea de material lemnos în diferite faze de prelucrare. Pârâta susține că, așa cum reiese din contracte, a achitat materialele, fără TVA-ul aferent acestora, fiind incidente prevederile art.160 din Legea nr.571/2003 - Codul fiscal.
Pârâta susține că, ulterior achitării contravalorii fără TVA a facturilor emise de către reclamanta intimată, aceasta a înștiințat-o că în urma unei inspecții fiscale efectuată de către organele de specialitate, a fost obligată să modifice facturile emise către beneficiari, în sensul că pentru acele operațiuni care intrau sub incidența "taxării inverse", trebuiau retroactiv să calculeze TVA, iar beneficiarii erau obligați să o achite.
Pârâta consideră că nu poate fi ținută și obligată la plata TVA-ului către furnizor având în vedere faptul că achitarea facturilor către furnizor s-a efectuat în baza Codului fiscal, operațiunea fiind încadrată în sfera "taxării inverse", iar împotriva procesului verbal prin care reclamanta intimată a fost obligată să rectifice această operațiune și să calculeze TVA, aceasta putea face contestație.
În drept, pârâta a invocat prevedrile art.282-293. și art.160 din Lege anr.571/2003.
Reclamanta intimată - - SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În motivare, reclamanta intimată arată că în mod corect instanța de fond a apreciat situația faptică și juridică prin prisma art.151 indice 2) și art.160 alin.5) din Codul fiscal și admis cererea sa.
Reclamanta intimată susține că a achitat TVA-ul către bugetul de stat, așa cum a dovedit în primă instanță, astfel că și pârâta apelantă avea obligația de a achita TVA-ul aferent facturilor emise în sarcina sa întrucât în materia TVA, legiuitorul a instituit responsabilitatea alternativă, fiind o taxă cuvenită bugetului de stat, a cărei percepere nu poate depinde de poziția participanților la circuitul economic care poate aduce prejudicii bugetului de stat, dacă ar avea posibilitatea să negocieze sau să evite plata TVA.
Intimata reclamantă a mai arătat că nu înțelege refuzul pârâtei apelante de a plăti această taxă în condițiile în care este plătitoare de TVA și această taxă este integral deductibilă, astfel că nu reprezintă un cost sau o majorare de preț.
Analizând apelul, în limitele investirii, Curtea constată că:
Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că între reclamantă și pârâtă s-au derulat raporturi comerciale prin care s-au livrat acesteia produse fabricate din lemn, iar pârâta nu a achitat TVA aferent produselor livrate, însă, în cursul anului 2007 în cadrul societății s-a desfășurat o acțiune de inspecție fiscală de către DGFP T - - Activitatea de Inspecție Fiscală care nu a acceptat încadrarea făcută de reclamantă în privința materialelor produse, inclusiv a materialelor livrate pârâtei, în categoria materialelor cărora li se aplică "taxarea inversă" privind plata TVA. Astfel, s-a calculat c/v TVA de achitat pentru toate mărfurile cărora li s-a aplicat "taxarea inversă" și s-a dispus plata TVA către bugetul de stat.
Față de această stare de fapt, s-au emis facturi de rectificare a operațiunii de "taxare inversă" la facturile inițiale de livrare, pentru toți beneficiarii, printre care și pentru pârâtă, solicitându-i-se plata TVA aferentă livrărilor inițiale, însă aceasta nu a achitat suma aferentă.
La fel ca prima instanță, Curtea apreciază că în mod corect s-au reținut, ca incidente, dispozițiile art.151 indice 2) și art.160 alin.5) din Codul fiscal și admis cererea sa. Cum reclamanta intimată a achitat TVA-ul către bugetul de stat, așa cum a dovedit în primă instanță și pârâta apelantă avea obligația de a achita TVA-ul aferent facturilor emise în sarcina sa întrucât în materia TVA, legiuitorul a instituit responsabilitatea alternativă, fiind o taxă cuvenită bugetului de stat, a cărei percepere nu poate depinde de poziția participanților la circuitul economic care poate aduce prejudicii bugetului de stat, dacă ar avea posibilitatea să negocieze sau să evite plata TVA.
În plus, intimata este plătitoare de TVA și această taxă este integral deductibilă, astfel că nu reprezintă un cost sau o majorare de preț.
Față de considerentele mai sus expuse, nu pot fi reținute apărările apelantei privind neincluderea în contractul părților a acestei obligații, câtă vreme ea este impusă de lege și, ca urmare, nu se poate dispune, în contra dispoziției legale prin convenții între particulari.
Raportat la aceste aspecte de fapt și de drept, în baza disp. art. 296 Cpc, Curtea va respinge apelul declarat de pârâta Comuna împotriva sentinței civile nr.535/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta Comuna împotriva sentinței civile nr.535/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red./03.11.09
tehn./4 ex./03.11.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu
