Spete pretentii comerciale. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 153/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanta TRANS împotriva sentinței comerciale nr. 563/C/16 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimatul -, având ca obiect pretenții.
Se constată că la data de 23 octombrie 2009 s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatului, iar la data de 26 octombrie 2009, s-au depus la dosar concluzii scrise din partea recurentei SC Trans SA.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 octombrie 2009, încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru termenul de azi.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 563/C/2009 din data de 16 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Clujs -a espins acțiunea formulată de către reclamanta TRANS C-N, împotriva pârâtului -, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii îl constituie pretențiile formulată de reclamantă împotriva pârâtului pentru obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat ca urmare a activității de concurență neloială desfășurată și este întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 11/1991 și art. 998. civ.
De asemenea, după cum s-a remarcat și în doctrină, puterea de lucru judecat se atașează dispozitivului hotărârii astfel încât, constatându-se diferențe semnificative între cele două cauze, se impune analizarea obiectivă a faptei ilicite în cadrul acestui proces.
În acest sens, a mai arătat prima instanță, pârâtul consideră că nu există o faptă ilicită săvârșită de acesta, deoarece nu există temeiuri pentru a considera că pârâtul a provocat deturnarea clientelei societății reclamante, folosindu-se de funcția pe care a deținut-o anterior în această societate. Pârâtul susține că u există un prejudiciu cauzat prin fapta ilicită.
Pe lângă discuțiile referitoare la atingerea dreptului subiectiv sau interesului legitim pretins, una dintre condițiile existenței prejudiciilor patrimoniale este caracterul cert al acestora, respectiv posibilitatea ca acesta să poată fi evaluat în prezent. În acest sens, reclamanta trebuie să dovedească existența unui prejudiciu cauzat în mod direct de fapta ilicită invocată și cuantumul acestuia. Prin conduita pârâtului, acesta nu a produs societății reclamante nici un prejudiciu din moment ce această societate a beneficiat în continuare de comenzi pentru efectuarea de transporturi din partea companiei, atât direct cât și prin intermediul societății MD SRL. Acest lucru este recunoscut de reclamantă în acțiunea promovată și dovedit cu numeroasele comenzi transmise societății Trans SA, în mare parte refuzate.
Pe de altă parte, pârâtul consideră că într-un sector atât de dinamic ca cel al transporturilor de mărfuri, afectat în ultima perioadă de numeroase modificări legislative și de natura social-economica este imposibilă cuantificarea profitului pe care o societate l-ar fi putut obține în ultimii trei ani, fiind influențat de foarte multe variabile. De asemenea, se susține că u există raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat nu poate fi susținută, raporturile comerciale dintre și reclamantă continuând și după semnarea contractului de mandat cu MD SRL. În aceste condiții, nu se poate proba legătura directă dintre conduita pârâtului și prejudiciul cauzat societății reclamante relevant prin diminuarea cifrei de afaceri a acestei societăți.
De altfel, a relevat instanța de fond, ar fi inadmisibil ca pârâtul sa răspundă la momentul actual pentru administrarea deficitară a societății după retragerea sa din cadrul conducerii acesteia, indiferent dacă a fost sau nu legată de colaborarea cu. Raportul de cauzalitate este exclus cu atât mai mult cu cât, anterior ieșirii pârâtului din societatea reclamantă și inițierii colaborării dintre MD și, au avut loc două evenimente care au influențat încă din acea perioada cifra de afaceri a societății reclamante, respectiv scăderea numărului de comenzi înaintate de compania către Trans, ca urmare a pierderii de către această companie a unora dintre clienții din România și diminuarea volumului de transport de mărfuri în domeniul în care activa societatea reclamantă, lucru discutat de conducerea societății la începutul anului 2005. În aceste condiții, este evident că au existat premisele diminuării cifrei de afaceri a societății reclamante încă de la începutul anului 2005, această valoare nefiind influențată de inițierea colaborării dintre și MD
Pârâtul consideră că la aprecierea culpei sale în cazul săvârșirii unei fapte ilicite care a cauzat societății reclamante prejudiciile invocate, trebuie să se țină cont și de calitatea de acționar al acestuia în această societate, ponderea acțiunilor deținute fiind de aproximativ 21 % din capitalul social al societății.
În aceste condiții, intenția prejudicierii societății este exclusă, deoarece pârâtul era direct interesat ca societatea să înregistreze profit. De asemenea, după cum rezultă din contractul de mandat încheiat de MD SRL și, coroborat cu înscrisurile anexate, pârâtul a inserat o clauză preferențială care instituia societatea Trans SA ca primă opțiune în cazul existenței unei comenzi de transport venită din partea. Această clauză s-a concretizat în practică prin transmiterea către reclamantă a mai multor comenzi de transport venite de la compania britanică, dar majoritatea au fost refuzate pe motiv de lipsă a vehiculelor disponibile.
La termenul din data de 19 ianuarie 2009, pârâtul a invocat și excepția prescrierii dreptului la acțiune (filele 93-95), termenul în care pot fi solicitate despăgubiri, conform art. 12 din Legea nr. 11/1991, fiind de un an de la data cunoașterii daunei și a autorului ei, dar nu mai târziu de trei ani de la data săvârșirii faptei.
Analizând excepția invocată, instanța de fond a admis-o și ca o consecință a acestui fapt, a respins acțiunea.
Astfel, a menționat instanța de fond, în cazuri de concurență neloială, așa cum este și situația și în speță, reclamanta invocând ca și temei de drept art. 4 lit. g din Legea nr. 11/1991, termenul în care poate fi exercitată acțiunea pentru repararea prejudiciului este de un an de la data cunoașterii săvârșirii faptei și a autorului ei.
Reclamanta, chiar în acțiunea principală a menționat faptul că știa de existența societății nou înființată de către pârât, MD în data de 7 iunie 2005 și că în perioada lunilor mai și iunie 2005 ea a suferit pierderi ca urmare a încetării relațiilor contractuale cu cel mai mare client al său.
Ca urmare, a apreciat instanța de fond, termenul de prescriere extinctivă a dreptului la acțiunea a început să curgă din data de 31 iunie 2005, împlinindu-se în data de 31 iunie 2006, când se știa și de faptele pârâtului și de existența prejudiciului societății reclamante. Or, acțiunea a fost introdusă de abia în data de 30 mai 2008.
Față de aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta TRANS C-N solicitând admiterea acestuia și desființarea în totalitate a sentinței apelate, cu consecința respingerii excepției prescripției acțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescriere extinctivă a dreptului la acțiune a început în 31 iunie 2005 și s-a împlinit în data de 31 iunie 2006, când se stia de faptele pârâtului și de existența prejudiciului societății reclamante.
Prin urmare, reclamanta a considerat că xcepția prescripției dreptului la acțiune se impune a fi respinsă, raportat și la dispozițiile art. 8 alin. 11 din Decretul nr. 167/1958 și cele ale art. 122 din Legea nr. 11/1991.
Astfel, a relevat reclamanta, potrivit dreptului comun prescripția dreptului la acțiune în materie de fapte ilicite începe să curgă doar dacă păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, cât și pe cel care a cauzat-o, iar potrivit legislației speciale în materie de concurență neloială, termenul de prescripție curge de la data la care cel prejudiciat a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la săvârșirea faptei.
În aceste condiții, reclamanta a apreciat că esențial în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune este aceea a datei când a cunoscut "paguba" sau "dauna" și nu data la care s-a săvârșit fapta. Momentul săvârșirii faptei are relevanță doar la calcularea termenului de prescripție de 3 ani, pentru ipoteza în care cel prejudiciat nu poate determina existența pagubei sau cuantumul exact al ei.
Față de aceste considerente, reclamanta a arătat că în soluționarea excepției, instanța trebuia să analizeze data la care s-a produs prejudiciul și data la care reclamanta a aflat de existența respectivului prejudiciu, iar data săvârșirii faptei prezintă importanță doar la calcularea celor 3 ani, în cazul în care păgubitul nu a cunoscut dauna.
De asemenea, a mai subliniat reclamanta, pentru soluționarea excepției trebuie avut în vedere dificultatea și complexitatea cauzelor în materie de concurență neloială și posibilitatea determinării existenței prejudiciului - acesta raportat și la comportamentul pârâtului menit să creeze confuzii, astfel cum rezultă și din notele de ședință pe care le-a depus la termenul din 16.02.2009.
Un alt motiv pentru admiterea apelului, a arătat reclamanta este și acela al nemotivării hotărârii atacate.
Astfel, prin actele pe care le-a depus la dosar, a analizat pe larg aspectele legate de excepția prescrierii dreptului la acțiune, și anume: momentul de la care curge termenul de prescripție, continuitatea producerii prejudiciului raportat la faptul că avem de-a face cu o acțiune în concurență neloială, determinarea cuantumului total al pagubei este extrem de dificilă deoarece implică necesitatea observării rezultatelor mai multor exerciții financiare anuale, comportamentul pârâtului a fost menit să creeze confuzii cu privire la posibilitatea determinării prejudiciului, etc.
Cu privire la toate aceste aspecte, reclamanta a susținut că instanța de fond nu le-a analizat și nu le-a luat în considerare, limitându-se într-un singur paragraf să interpreteze greșit textul legal, în sensul că termenul de prescripție este de un an și curge de la data cunoașterii săvârșirii faptei și a autorului ei.
În aceste condiții, argumentat și de faptul că practica instanței supreme este orientată în sensul că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare, reclamanta a considerat, în raport cu complexitatea cauzei, că instanța nu și-a îndeplinit rolul, aceasta contravenind și jurisprudenței deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv art. 6 parag. 1 din Convenție care implică, mai ales, în sarcina tribunalului, obligatia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părtilor, sub rezerva aprecierii pertinentei acestora.
In final, față de cele menționate anterior, reclamanta a apreciat că instanța de fond nu a analizat niciunul dintre argumentele pe care le-a expus, astfel că se impune admiterea apelului, cu consecința desființării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, reclamanta a invocat rt. 282 și urm. art. 297 alin. 1.pr.civ. art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 12 din Legea nr. 11/1991.
Reclamanta a depus și concluzii scrise, în care a reiterat cele menționate în cuprinsul apelului formulat, aducând aceleași critici hotărârii apelate.
Atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile scrise intimatul - a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat și menținerea în totalitate a sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, intimatul a arătat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991, raportându-se la data săvârșirii faptei, respectiv la data cunoașterii autorului ei, dar și la însăși recunoașterea apelantei-reclamante, în sensul că aceasta cunoștea paguba încă din momentul săvârșirii faptei precum și pe autorul ei.
Cu privire la critica reclamantei referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, intimatul a apreciat că aceasta este omogenă și explicită, strict la problema dedusă judecății, instanța apreciind că nu este vorba despre o continuare a procedurii prejudiciului cum a susținut apelanta-reclamantă.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de apel retine urmatoarele:
Primul motiv de apel care trebuie analizat si care in opinia apelantei ar avea drept consecinta desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare se refera la nemotivarea hotararii judecatoresti apelate. In opinia instantei de apel, motivarea primei instante de fond, desi extrem de succinta surprinde esenta in sensul ca identifica problema de drept incidenta si face o aplicare a acesteia cu o minima motivare care exprima direct sau indirect punctul de vedere al instantei. Asupra temeiniciei acestui punct de vedere instanta de apel se va pronunta prin insasi solutionarea caii de atac. in care motivarea sentintei corespunde exigentelor unui proces echitabil este intr-adevar discutabila si nedumerirea reclamantei apelantei este partial justificata, insa in opinia instantei de apel, dreptul la aparare al partilor si dreptul acestora de a beneficia de un proces echitabil prin prisma analizarii argumentelor partilor este garantat inclusiv prin promovarea prezentei cai de atac care datorita caracterului devolutiv permite reanalizarea tuturor aspectelor de fapt si de drept enuntate de catre reclamanta si parat in sustinerea pozitiei procesuale.
Mai mult, nici jurisprudenta CEDO nu impune analiza punctuala a fiecarui argument invocat de catre parti, daca din ansamblul motivarii reiese fara putinta de tagada ratiunea pentru care a fost adoptata o solutie sau alta. Astfel, in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a decis ca,desi motivarea se examineaza in raport cu circumstantele fiecarei cauze hotararea trebuie sa cuprinda un raspuns specific explicit la problemele decisive pentru procedura in cauza, (cauza Gheorghe impotriva Romaniei) asa cum este in cazul concret dedus judecatii problema prescriptiei. Aceeasi abordare se regaseste si in practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a retinut in practica sa faptul ca motivarea corespunde exigentelor procedurale,chiar daca nu s-a raspuns expres fiecarui argument invocat de catre parti, fiind suficient ca din intregul hotararii sa rezulte ca s-a raspuns tuturor argumentelor in mod implicit, prin argumente logice, (Decizia 2522/2006, Dreptul nr. 4/2007, pagina 244). In cazul concret dedus judecatii putem aprecia ca prin argumentele sumar enuntate, se deduce in mod mai ales implicit care sunt argumentele pentru care prima instanta a admis exceptia de prescriptie.
In conditiile in care prima instanta a respins cererea de chemare in judecata prin admiterea unei exceptii, dezlegarea apelului se rezuma la analiza temeiniciei solutiei pronuntate cu privire la aceasta exceptie imperativa si peremptorie.
Cu privire la problema prescriptiei, instanta de apel retine urmatoarele:
Conform dispozitiilor art. 12 din Legea 11/1991,dreptul la acțiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care pagubitul a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tîrziu de 3 ani de la data săvîrșirii faptei, Interpretarea acestui text de lege reprezinta cheia solutionarii apelului dedus judecatii. Astfel, apelanta face o paralela intre continutul textului art. 8 alin. 1 din Decretul Lege 167/1958 si dispozitiile speciale ale art. 12 din Legea 11/1991, text anterior enuntat. Astfel, in opinia apelantei potrivit dreptului comun prescriptia dreptului la actiune in materie de fapte ilicite incepe sa curga doar daca pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoascapagubacat si pe cel care a cauzat-o, iar potrivit legislatiei speciale in materie de concurenta neloiala, exista stabilit deasemenea momentul de la care incepe sa curga dreptul la actiune,de la data la care cel prejudiciat a cunoscut sau ar fi trebuitsa cunoasca dauna si pe cel care a cauzat-, dar nu mai tarziu de trei ani de la savarsirea faptei, In esenta, cele doua texte sunt similare, in plus norma speciala introduce doar acel termen limita de trei ani raportat la data savarsirii faptei. Mai mult, reclamanta apelanta sustine faptul ca termenul de prescriptie al dreptului material la actiune nu a inceput sa curga deoarece daunele cauzate nu au putut fi stabilite cu certitudine, in conditiile in care evaluarea acestora presupune un probatoriu complex.
In opinia instantei de apel, aceasta interpretare nu poate fi acceptata deoarece se face o confuzie intre constientizarea producerii unui prejudiciu si cuantificarea exacta a acestui prejudiciu. Desigur ca avand in vedere specificul faptelor de concurenta neloiala, stabilirea exacta a prejudiciului necesita administrarea unui probatoriu complex, iar apelanta a solicitat administrarea acestui probatoriu in cadrul solutionarii prezentului dosar.
Pe de alta parte, nu poate fi acceptata ideea ca termenul de prescriptie de un an va incepe sa curga doar in momentul in care intinderea acestui prejudiciu este stabilita cu certitudine, deoarece cuantificarea exacta a prejudiciului nu se va realiza decat prin solutionarea cererii de chemare in judecata. Altfel spus, dreptul la actiune nu se poate naste dupa ce acest drept este exercitat si chiar realizat. Din aceasta perspectiva nu este intemeiata nici solicitarea de a exceptiei de fondul in conditiile art. 137 alin. 2.
In consecinta, instanta de apel apreciaza ca dispozitiile art. 12 din Legea 11/1991 trebuie interpretate in sensul ca dreptul la actiune si implicit inceputul termenului de prescriptie se naste in momentul in care persoana prejudiciata constientizeaza producerea unei daune (sau ar trebui sa cunoasca producerea acesteia) si in nici un caz in momentul in care acest prejudiciu este cuantificat cu exactitate, operatiune care presupune administrarea unui probatoriu complex in conditii de contradictorialitate.
Chiar din cererea de chemare in judecata rezulta fara putinta de tagada faptul ca reclamanta apelanta a cunoscut inca din anul 2005 faptele de concurenta neloiala savarsite de catre paratul intimat, fost director comercial si administrator al reclamantei apelante dupa infiintarea propriei societati comerciale MD Mai mult, in opinia reclamantei apelante, activitatea de concurenta neloiala desfasurata de catre parat rezulta din cifrele contabile ale reclamantei apelante. Astfel, in prima jumatate a anului 2005 (perioada in care paratul, director comercial si administrator al SC Trans SA si-a constituit si a inceput activitatea cu societatea concurenta) societatea comerciala apelanta a inregistrat conform propriilor afirmatii,cele mai mari pierderi de la infiintarea sa intrucat paratul si-a orientat energia si timpul pentru promovarea societatii sale MD SRL si deturnarea clientelei, Astfel, dupa aprecierea reclamantei apelante, intr-un interval de sase luni a suferit un prejudiciu de 130.000 Euro, fara posibilitate de estimare in viitor, afirmatii sustinute prin cererea de chemare in judecata. Deasemenea, prin chiar petitul formulat, reclamanta apelanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 334.741 Euro in echivalent lei cu titlul de prejudiciu produs ca urmare a activitatii de concurenta neloiala desfasurata incepand cu data de 1.06.2006.
Rezulta astfel intr-un mod lipsit de echivoc faptul ca momentul la care incepe sa curga termenul de prescriptie este enuntat prin chiar cererea de chemare in judecata, deoarece incepand cu data de 1.06.2005 reclamanta apelanta a cunoscut si savarsirea faptei de concurenta neloiala si producerea pagubei care a fost chiar cuantificata cu mai multa sau mai putina precizie in baza anumitor criterii. Desi reclamanta apelanta face trimitere in permanenta la termenul de trei ani reglementat de textul enuntat, in opinia instantei acest termen nu este incident, deoarece reprezinta un termen limita de la care incepe sa curga termenul de prescriptie si se aplica doar in situatia in care persoana interesata nu a cunoscut sau nu a putut cunoaste savarsirea faptei si producerea pagubei, or in cazul concret dedus judecatii reclamanta apelanta a cunoscut atat faptele de concurenta neloiala cat si producerea pagubei inca din anul 2005, sa cum am precizat anterior.
Pe de alta parte, actele de concurenta neloiala au un caracter de continuitate, deoarece se produc atat timp cat societatea concurenta isi desfasoara activitatea si pentru fiecare act de concurenta neloiala curge un termen de prescriptie de un an disctinct. Astfel, conform afirmatiilor reclamantei apelante si in prezent paratul intimat prin societatea comerciala pe care a infiintat-o desfasoara in continuare acelasi obiect de activitate si intretine raporturi contractuale cu fostul client & Co. Instanta isi insuseste pe deplin ideea regasita si in practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie conform careia,pentru fiecare activitate cauzatoare de prejudicii se naste un termen distinct de prescriptie, (decizia 3071/17.06.2003), or aceasta concluzie este pe deplin aplicabila cauzei deduse judecatii.
In baza acestui rationament, raportat la data introducerii cererii de chemare in judecata, 30.05.2008, reclamanta apelanta este in termen sa solicite despagubiri pentru faptele de concurenta neloiala produse ulterior datei de 30.05.2007.
Pentru toate aceste argumente, in baza dispozitiilor art. 297 alin. 1. apelul declarat va fi admis, sentinta apelata va fi desfiintata si cauza va fi trimisa spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj în vederea analizării temeiniciei cererii de chemare în judecată cu privire la prejudiciul produs prin acte de concurență neloială ulterioare datei de 30.05.2007. Solutia va fi mentinuta cu privire la actele de concurenta neloiala anterioare datei de 30.05.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamanta TRANS cu sediul în C-N,-, jud. C in contradictoriu cu intimatul, cu domiciliul procesual ales in C-N,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 563/C din 16 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj în vederea analizării temeiniciei cererii de chemare în judecată cu privire la prejudiciul produs prin acte de concurență neloială ulterioare datei de 30.05.2007.
Menține soluția de admitere a excepției de prescripție cu privire la actele de concurență neloială anterioare datei de 30.05.2007.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./5 ex./
Jud.fondM.
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei
