Spete pretentii comerciale. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 153
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de pârâtaSC SRL,cu sediul în comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 518 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții G și, ambii domiciliați în comuna, județul B și chemații în garanțiePrimăria comunei, cu sediul în comuna, județul B și SC SA, cu sediul în B, str. -. col. G, nr. 2, județul B.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26.11.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-,
reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să le lase, în deplină proprietate și pașnică posesie, suprafața de 2.825, teren situat în extravilanul comunei, între satele -, județul
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței că sunt proprietarii suprafeței de 2.825, teren pe care l-au dobândit conform contractului de schimb autentificat sub nr.34 din 11.01.1999 la și transcris în Registrul de și al Judecătoriei sub nr. 256, din aceeași dată.
Reclamanții au mai arătat că, de la data dobândirii, nu au putut folosi niciun moment acest teren care, în prezent, este ocupat fără drept de către pârâtă.
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar copia contractului de schimb și adresa nr. 2531/2007 a Primăriei comunei.
Pârâta SC SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu are în proprietate suprafața de teren revendicată de reclamanți, ci doar suprafața de 1.397, conform încheierii de carte funciară nr.
82533 din 24.09.2007. Reclamanta a mai arătat că deține terenul în temeiul unui contract de concesiune încheiat cu Primăria și, cu toate că în contract figurează cu suprafața de 2.500 teren, în fapt, folosește numai suprafața de 1.397, iar, la momentul încheierii contractului de concesiune, în evidențele nu exista înregistrat niciun contract de schimb, afirmația reclamanților că, de la data dobândirii terenului și până în prezent, nu l-au putut folosi, fiind neîntemeiată.
S-a mai arătat, de către pârâtă, că, pe terenul ce face obiectul acțiunii, se află și o clădire, proprietatea sa, dobândită conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 2559 din 8.11.2006 de la SC SA, iar, anterior încheierii acestui contract de vânzare cumpărare și anume la data de 16.05.2005, a concesionat, de la Primăria, suprafața de 2500, teren aferent clădirii, astfel încât nu s-a pus niciodată problema existenței contractului de schimb.
La termenul din 4.03.2008, pârâta SC SRL formulat cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei și a SC SA, pentru ca, în situația în care va cădea în pretenții, să fie obligată să o despăgubească cu suma reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a terenului, a clădirii cât și a pierderilor pe care societatea le va înregistra ca urmare a blocării activității, actualizată cu indicele de inflație.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a învederat instanței că este beneficiara dreptului de concesiune asupra suprafeței de 2.500 teren, situat în comuna, teren pe care se află amplasată Stația de Distribuție Carburanți, care exista și la momentul 1999, anul în care s-a încheiat contractul de schimb invocat de reclamanți și, neavând cunoștință despre acest contract de schimb la momentul încheierii contractului de concesiune și a contractului de vânzare - cumpărare, se impune ca cele două chemate în garanție să răspundă, în solidar, în situația în care va fi obligată la despăgubiri.
în garanție Primăria comunei și SC SA au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii, Primăria comunei susținând că terenul aferent Stației, respectiv suprafața de 1.397 situat în extravilanul comunei, tarlaua 11, parcela nr. 1283/2, nu a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 5/2005, contractul menționat are ca obiect suprafața de 2500, teren situat în tarlaua 11, parcela nr. 1283/1, în vecinătatea Stației.
S-a mai arătat, de către Primăria, că, pentru cumpărarea suprafeței de teren aferentă Stației, pârâta s-a adresat cu o cerere Consiliului local, cerere care a fost, de principiu, aprobată, urmând a fi inițiat un proiect de hotărâre în acest sens. Proiectul de hotărâre nu a mai fost inițiat deoarece, analizându-se situația juridică a terenului, s-a constatat că acesta a făcut obiectul unui contract de schimb, care include, atât terenul aferent Stației, cât și o parte din terenul concesionat, fapt ce a fost adus la cunoștința pârâtei prin adresa nr. 2322/19.09.2007.
Pârâta SA a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, motivat de faptul că, în cauză, contractul de schimb invocat nu a fost înscris în registrele de publicitate imobiliară, astfel încât, necunoscând acest aspect, nu îi poate fi opozabil contractul de schimb.
În consecință, reclamanții G și și-au completat cererea de chemare în judecată, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de
concesiune nr.5 din 16.05.2005 perfectat între pârâta SC SRL și Primăria comunei, motivat de faptul că acestui contract îl lipsește unul din elementele esențiale pentru validitate și anume obiectul, întrucât Primăria nu putea concesiona, în anul 2005, un teren care, în anul 1999, era transmis în proprietatea lor, solicitând și anularea încheierii de carte funciară, cu privire la intabularea dreptului de concesiune pe o perioadă de 49 de ani, în favoarea pârâtei.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri și expertiză topometrică, ce a fost efectuată, în cauză, de către expertul, expertiză la care părțile au efectuat obiecțiuni la care s-a răspuns, iar, ca urmare a nemulțumirilor pârâtei, s-a încuviințat, la cererea acesteia, efectuarea unei noi expertize tehnice, cu aceleași obiective, întocmită de către expert.
Prin sentința nr. 518/08.04.2009, Tribunalul Buzăua admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâta L, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. 5 din 16.05.2005, încheiat între Primăria comunei și, pârâta SRL a fost obligată să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 2.825, teren situat în extravilanul comunei, între satele -, Județul B, tarlaua 11, parcela 1283, astfel cum este identificată în contractul de schimb autentificat la sub nr.34 din 11.01.1999 și a respins capătul de cerere privind anularea încheierii de carte funciară.
Prima instanță a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC SRL în contradictoriu cu chematele în garanție Primăria Comunei, și A obligat chemata în garanție Primăria comunei la 4.550 lei despăgubiri către pârâta SRL și a respins cererea de chemare în garanție față de SA. A obligat pârâta SC SRL la 342,50 lei cheltuieli de judecată către reclamanți și pe Primăria comunei la 356,26 lei către pârâtă, după compensarea onorariilor de expert.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții G și dețin, în proprietate, o suprafață de 2.825 teren, situată în extravilanul comunei, între satele -, județul B, tarlaua 11, parcela 1283, având ca vecinătăți: la Nord - teren Primăria, la Sud - SC, la - Drum Județean, iar la Vest - teren Primăria comunei, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de schimb autentificat sub nr. 34 din 11.01.1999.
Acest contract de schimb a făcut obiectul controlului de legalitate, iar, prin nr. 29 din 29.11.2007, Consiliul Local a hotărât că nu recunoaște acest contract de schimb, dispoziție asupra căreia a revenit prin nr.6 din 31.01.2008, prin care s-a revocat Hotărârea Consiliului Local nr. 29 din 29.11.200, așa cum rezultă
din înscrisurile aflate la filele 77 - 81 dosar, iar, prin contractul de concesiune nr. 5 din 16.05.2005, Primăria comunei a concesionat pârâtei SC SRL un teren în suprafață de 2.500, amplasat în intravilanul satului, identificat conform anexei la contract, durata concesiunii fiind de 49 de ani, iar redevența de 650 lei, plătită semestrial.
Instanța a mai reținut că, din înscrisurile de la dosar și concluziile
expertizelor tehnice cadastrale efectuate în cauză, rezultă că o parte din terenul deținut de pârâtă se suprapune cu terenul proprietatea reclamanților, rezultând că, pe lângă terenul concesionat, pârâta mai deține și terenul aferent Stației, pe care l-a dobândit de la SC SA, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2559/2006.
Reținând această situație de fapt, și anume că o parte din terenul deținut de pârâta SC SRL se suprapune cu terenul în suprafață de 2.825, proprietatea reclamanților G și, instanța a constatat că, în cauză, contractul de concesiune nr. 5 din 16.05.2005 este lovit de nulitate absolută, fiind evident că acestuia îi lipsește unul din elementele esențiale pentru validitate și anume obiectul. Astfel, suprafața de 2.500 teren ce face obiectul contractului de concesiune se suprapune cu suprafața de 2.825, proprietatea reclamanților, așa cum s-a arătat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea încheierii de carte funciară, instanța de fond a apreciat această cerere a reclamanților ca fiind prematură, urmând a fi formulată în fața instanței competente material, după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe și după stabilirea irevocabilă a drepturilor pretinse de părți asupra terenurilor în litigiu.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta SC SRL, instanța de fond a apreciat că este întemeiată, în parte, și, în consecință, chemata în garanție Primăria urmează fi obligată la plata sumei de 4.550 lei, despăgubiri către pârâtă, reprezentând cuantumul redevenței achitată de pârâtă de la data încheierii contractului și până la data formulării cererii.
Instanța de fond a mai reținut că chemata în garanție trebuie să răspundă pentru această sumă întrucât, cunoscând natura juridică a terenului, avea obligația lămuririi acestei situații și, eventual, a rezilierii contractului de concesiune, nefiind suficientă notificarea situației de fapt către pârâtă, prin adresa nr. 2322 din 19.09.2007.
Cu privire la cererea de chemare în garanție față de SC SA, s-a reținut de prima instanță că obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu chemata în garanție este constituit numai din clădiri, nu și din terenul aferent, astfel încât acesteia nu-i poate fi imputată, în nicio modalitate, nașterea prezentului litigiu.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC SRL, prin administrator, solicitând, în principal, admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Buzău, iar, în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței. În temeiul art. 295 alin. 2 Cod proc. civ. apelanta a solicitat completarea probelor administrate în fața primei instanțe.
În susținerea motivelor de apel, apelanta-pârâtă arată că instanța de fond, fără a efectua, în cauză, probe clare, fără a respecta dispozițiile procedurale, fără a da pârâtei posibilitatea să administreze probe cu privire la cererile de chemare în garanție și, fără a stabili taxa de timbru, a rămas în pronunțare, obligând- să lase, în deplină proprietate, terenul de 2825 -care, în fapt, nici nu există, uitând de construcțiile aflate pe teren, construcții a căror proprietate nu a fost contestată și pe care pârâta are dreptul să le utilizeze, în calitate de proprietar.
Mai mult, arată apelanta, instanța de fond a anulat contractul de concesiune- nulitate absolută- pentru lipsă de obiect- deși obiectul îl constituia chiar terenul.
De asemenea, prima instanță a respins cererile de chemare în garanție, fără
a stabili valoarea acestora, sau taxa de timbru datorată.
Se mai susține că, în speța de față, competența de soluționare a cererii ce chemare în judecată având ca obiect revendicarea terenului în suprafață de 2825 situat în comuna, aparține Judecătoriei. Faptul că în proces este și o societate comercială, nu poate transforma litigiul, dintr-un civil într-unul comercial, în cauză nefiind vorba de fapte de comerț, pentru a putea fi atrasă competența instanței comerciale.
Apelanta mai arată că prezumția de comercialitate, cu privire la actele și operațiunile unui comerciant, este răsturnată de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiunea în revendicare, instituție specifică dreptului civil.
Față de această situație, apelanta solicită, potrivit art. 297 alin. 2 Cod proc. civ. admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, Judecătoriei Buzău.
Se mai susține, de către apelantă, că raportul de expertiză a fost efectuat de un expert părtinitor cu reclamanții, iar concluziile raportului de expertiză nu sunt conforme cu situația existentă pe teren, deoarece terenul reclamanților nu se suprapune cu terenul pe care se află amplasate contrucțiile sale.
Raportul de expertiză este nul, deoarece convocarea părților nu s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 208 Cod proc. civ.
Se mai arată, de apelantă, că instanța de fond a omis dispozițiile legale care reglementează situația în care există un proprietar al terenului și un alt proprietar al construcțiilor.
Instanța a obligat- să-i lase, în deplină proprietate și pașnică folosință, terenul în suprafață de 2825, deși, chiar și prin raportul de expertiză pe care îl contestă în totalitate, s-a stabilit că există numai o parte de teren care se suprapune și nu se suprapune în totalite, cum reține instanța de fond.
Apelanta consideră că instanța, în baza rolului activ, pentru soluționarea cererii de chemare în garanție, trebuia să pună în discuția părților necesitatea efectuării unui raport de expertiză contabilă, care să calculeze valoarea prejudiciului suferit de apelantă,ca urmare a posibilei anulări a contractului de concesiune, pe perioada de 49 de ani.
În final, apelanta consideră că, în mod greșit a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul, întrucât acesta era ocupat de construcții legal dobândite și înscrise în Cartea funciară, ea fiind dobânditor de bună credință.
Instanța a apreciat greșit că, în cauză, contractul de concesiune este lovit de nulitate absolută întrucât îi lipsește obiectul, deoarece obiectul îl consituie chiar terenul. În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 948 Cod civil, întrucât, în contractul de concesiune, obiectul este determinat- 2500 -
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și probele avute în vedere, se constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Refeitor la competența de soluționare a cauzei, instanța de fond a apreciat, în mod just și legal, că, în speță, competența aparține instanței comerciale, fiind vorba de revendicarea unui teren aferent unui activ comercial, respectiv care face parte din fondul de comerț al societății apelante, iar terenul era deținut în baza unui contract de
concesiune încheiat cu Consiliul Local al comunei, județul
În acest caz, competența aparține Tribunalului Buzău, ca fond comercial, acțiunea având caracter patrimonial și având o valoare de pestre 100.000 RON, conform art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc. civ.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit atunci când a anulat contractul de concesiune peste lipsa obiectului, obiectul acestui contract era terenul aferent stației aflată în proprietatea apelantei, așa încât, constatarea nulității absolute a fost făcută în mod nelegal.
În cauză, se pune problema calității de proprietar al concesionarului, dar, în acest sens, culpa nu aparține apelantei, ci autorității publice locale, care a încheiat contractul de concesiune, valabil ca efecte juridice, pentru terenul aferent stației, ce face parte din fondul de comerț al apelantei.
Probele administrate în cauză, în special cele două expertize tehnice topografice, au fost admise în mod eronat, neavând concludență și utilitate în elucidarea situației de fapt, apelanta fiind titulara unui contract de concesiune pentru terenul aferent stației de distribuție Carburanți, cumpărată de la SC SA
Se poate observa că această stație de carburanți a fost cumpărată în 2006 și înscrisă în cartea funciară, conform încheierii nr. 82533 din 12.09.2009 și, întrucât trerenul aferent era proprietatea comunei, s-a încheiat un contract de concesiune pentru suprafața de 2500, pe o perioadă de 49 de ani.
Este adevărat că, la măsurătorile efectuate la terenul aferent stației de comercializare carburanți, s- găsit o suprafață de teren mai mică decât cea trecută în contractul de concesiune, dar acest aspect nu afectează legalitatea efectelor juridice ale contractului pe care, în mod nelegal, prima instanță l-a anulat, pe motiv că nu are obiect, o motivare fără suport legal și probator.
Atâta timp cât apelanta pârâtă deține terenul aferent stației de distribuție carburanți cu just titlu, respectiv contractul de concesiune, nu se poate admite acțiune în revendicare imobiliară, mai ales că, în acest caz, construcția de pe terenul respectiv aparține apelantei, iar aceasta a acționat cu bună-credință, autoritățile locale au acționat în mod neclar, concesionând un teren cu unele probleme litigioase și Consiliul Local adoptând mai multe hotărâri contradictorii în acest sens.
Mai mult decât atât, în cazul în care constatarea nulității contractului de concesiune asupra terenului aferent ar fi fost legală, prima instanță avea obligația să pună în discuția părților incidența accesiunii imobiliare, deoarece construcția de pe terenul respectiv aparținea apelantei pârâte.
În acest sens, întotdeauna actiunea în accesiune imobiliară presupune efectuarea unor probe concludente si pertinente, în special expertize de specialitate, caz în care trebuie să stabilească contravaloarea clădirii și a îmbunătăților efectuate, întrucât firma vânzătoare a fost constructor de bună credință, fiind incidente dispozițiile art. 492 Cod civil.
Totuși, în speța noastră, prima instanță, în mod nelegal și netemeinic, a constatat nulitatea absolută a contracului de concesiune, pe un motiv imaginar, contractul având un obiect clar, real, respectiv terenul aferent și pentru folosirea în scop comercial a stației de comercializare produse petroliere.
.//.
Se poate observa, din înscrisurile depuse la dosar, că terenurile nu se
suprapun, este ireal faptul ca un teren, obiect al unei concesiuni, să fie dat în câmp, fără existența unui proiect de investiție, este clar, în speță, că terenul este aferent activului stației de Comercializare Carburanți, pentru a se exploata și folosi respectivul activ comercial. Mai mult decât atât, situația, prezentată în mod tendențios și eronat de către intimații-reclamanți, nu este un motiv de nulitate absolută a contracztului de concesiune, fiind inaplicabile dispozițiile art. 948 Cod civil.
În atare context, suplimentul de probatoriu, solicitat de apelantă, nu are relevanță juridică, nefiind concludent și pertinent în elucidarea cauzei de față.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 296 Cod proc. civ. urmează a se constata temeinicia apelului, care va fi admis ca atare, ceea ce va determina schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul că se va aprecia ca neîntemeiată acțiunea principală în constatare nulitate și revendicare formulată de intimații-reclamanți, apelanta nu a ocupat, în mod abuziv, terenul aferent stației de comercializare carburanți în cauză.
În consecință, urmează a se respinge cererea de chemare în garanție formulată de apelanta pârâtă față de Primăria comunei.
Urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea capătului de cerere privind anularea Încheierii de carte funciară, precum și cererea de chemare în garanție față de SC SA
În baza art. 274 și următoarele Cod proc. civilă, întrucât intimații-reclamanți G și sunt în culpă procesual civilă, urmează a fi obligați să plătească apelantei-pârâte suma de 4186, 10 lei, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert și avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată de la ambele instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâtaSC SRL,cu sediul în
comuna, județul B, împotriva sentinței nr. 518 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanții G și, ambii domiciliați în comuna, județul B și chemații în garanțiePrimăria comunei, cu sediul în comuna, județul B și SC SA, cu sediul în B, str. -. col. G, nr. 2, județul B.
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că respinge, ca nefondată,
acțiunea principală în constatare nulitate și revendicare formulată de intimații-reclamanți și respinge cererea de chemare în garanție formulată de apelanta-pârâtă.
Menține restul dispozițiilor sentinței referitor la respingerea capătului de
cerere privind anularea încheierii de carte funciară, precum și cererea de chemare în garanție față de SC SA
.//.
Obligă intimații-reclamanți să plătească apelantei pârâte suma de 4186,10
lei, cu titlu de cheltuieli de judecată de la ambele instanțe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
red-TN
tehnored MC
6 ex/ 17.12.2009
571/114.2008 Trib.
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Alexandrina Urlețeanu
