Spete pretentii comerciale. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 157

Ședința publică de la 11 Martie 2009

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului formulat de pârâta Asociația de proprietari nr. 309 G, cu sediul în G, Complex,- împotriva sentinței civile nr. 881/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul recurentei, d-nul, lipsă fiind intimata

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Curtea pune în discuție calea de atac în prezenta cauză față de obiectul cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul recurentei apreciază că recursul este calea de atac având în vedere cuantumul pretențiilor.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei susține oral motivele de recurs depuse la dosar și apreciază că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 881/2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Judecătoria Galați. Depune concluzii scrise.

CURTEA,

Asupra recursului de față.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta Gac hemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari nr. 309 G solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 16.757,23 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente facturilor de energie termica și apă caldă menajeră neachitate la termenul scadent, pentru perioada 31.05.2005 - 30.09.2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în baza contractelor de prestări servicii încheiate între părți, creditoarea a furnizat debitoarei servicii de alimentare cu apă calda menajeră și energie termică, aceasta din urmă obligându-se să plătească contravaloarea prestațiilor la termene prevăzute de HG nr. 1043/21, nr.OUG 5/2003 și Legea nr. 51/2006.

Astfel, pentru serviciile prestate, creditoarea a facturat consumul lunar, a transmis factura consumatorului, iar acesta nu și-a achitat obligația colaterală prevăzută în contract de a plăti prețul în termen de 30 de zile, motiv pentru care datorează si majorări de întârziere, pentru neplata în termen a serviciilor de alimentare cu energie termica în suma de 16.757,23 lei și pentru neplata în termen a serviciilor de alimentare cu apă caldă menajeră.

A precizat că pârâta a fost convocată în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă.

În drept, a invocat prevederile art. 969, 970 Cod civil, Legea nr. 326/2001.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie, contractul pentru furnizare energie termică, contractul de furnizare apă potabilă, evacuare ape uzate și meteorice încheiate cu pârâta, copii facturi fiscale pentru serviciile furnizate și pentru majorările de întârziere, precum și anexe la facturile cu calculul majorărilor de întârziere, procesele verbale de confirmare și de decontare a energiei termice livrate, extrase de cont.

Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca nefondata, motivat de faptul ca reclamanta nu redă valoarea fiecărei facturi evidențiate în tabelele privind calculul majorărilor.

Prin sentința civilă nr. 881/22.04.2008, Tribunalul Galația admis cererea in contencios administrativ formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 16.757,23 lei pretenții și a sumei de 1093,69 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâta, criticând-o sub aspectul legalității și al temeiniciei.

În motivarea cererii de recurs a arătat aceasta că instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei întrucât prin întâmpinare ea a arătat că reclamanta, la calculul majorărilor a utilizat "valoarea rămasă" fără să prezinte acte doveditoare.

Că ea a solicitat ca reclamanta să depună la dosar înscrisuri, respectiv data scadentă pentru fiecare factură, plățile făcute pentru fiecare factură și data plății.

A mai arătat recurenta că reclamanta a solicitat majorări și pentru perioada 31.05.2005- iunie 2006 deși acestea au mai fost solicitate și în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

Recurenta a apreciat că instanța nu și-a exercitat rolul activ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția contencios administrativ sub nr-.

Prin încheierea pronunțată la 30.10.2008, urmare a publicării OG13/2008 s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea cauzei Secției civile a Curții de Apel.

Pe rolul secției civile cauza a fost înregistrată sub nr-.

Prin încheierea pronunțată la 03.12.2008, s-a dispus scoaterea de pe rol și înregistrarea ei la Secția comercială unde a primit nr-.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu, Curtea apreciază că prezentul recurs este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Acțiunea a fost formulata la data de 29.02.2008, deci după intrarea în vigoare a OG13/2008 fapt pentru care competența de soluționare nu mai revenea instanțelor de contencios administrativ ci, raportat la valoarea litigiului, Judecătoriei Galați.

Pe fond se retine că reclamanta a depus în dovedirea sumelor solicitate facturile fiscale pentru majorările de întârziere la facturile restante la apă caldă menajeră și la energie termică, dar fără a depune facturile pentru sumele la care s-au calculat majorările de întârziere. De asemenea, nu s-a indicat modul și nu s-a făcut dovada stingerii debitului principal, astfel că deși s-au cerut majorări inclusiv pentru facturi emise în mai 2005, nu se poate verifica prescripția.

De asemenea, aceasta nu a indicat un mod de calcul a penalizărilor pentru fiecare debit principal, pentru a se vedea dacă majorările calculate depășesc sau nu principalul.

Față de acestea, se apreciază că înscrisurile depuse la dosar nu sunt suficiente, fiind necesară completarea probatoriului, fie în sensul efectuării unei expertize contabile, fie în cel al indicării foarte detaliate de către reclamantă a modului în care a calculat penalitățile(cu indicarea datei emiterii facturilor pentru debitul principal, a datei de la care curg dobânzile, a termenelor la care s-au făcut plățile totale/ parțiale, a zilelor de majorări de întârziere și a penalităților datorate pentru fiecare factură de debit principal). În acest din urmă caz se vor depune la dosar și toate înscrisurile doveditoare solicitate de pârâtă prin întâmpinare.

Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 312.pr.civ. urmează să admită recursul, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre soluționare instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr. 309 G, cu sediul în G, Complex,- împotriva sentinței civile nr. 881/2008 a Tribunalului Galați pe care o casează și dispune trimiterea cauzei către Judecătoria Galați pentru soluționare în prima instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red. SG/ 7.04./ Tehno MC/ 13.04./ 2 ex./ Fond:

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Simona Gavrila, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Galati