Spete pretentii comerciale. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 164
Ședința publică din 2 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta apelantă - SRL T împotriva sentinței civile nr.206/04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL Reșița, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea în fond a apelului și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 26.10.2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.206/04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta - SRL Reșița, în contradictoriu cu pârâta - SRL T, s-a constatat intervenită între părți compensația legală pentru suma de 50.760,2 lei reprezentând datorii reciproce, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 95.082,86 lei reprezentând sumă neachitată din contravaloarea serviciilor prestate plus dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (27.02.2006) până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 3.153,86 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de colocare prin care reclamanta a pus la dispoziția pârâtei unitățile și facilitățile aferente spațiului închiriat, în scopul amplasării de către client a echipamentelor de telecomunicații și furnizării de servicii de comunicații electronice și al schimbului de trafic de voce și date cu clienții.
Prin acest contract, pârâta s-a obligat să plătească o taxă de colocare în schimbul locației închiriate și al punerii la dispoziția sa a utiităților și facilităților.
În derularea relațiilor contractuale, reclamanta a emis în sarcina pârâtei facturile nr. -/28.02.2003 în sumă de 2.823.348.823 lei vechi, nr. -/22.05.2003 în sumă de 232.457.932 lei vechi și nr. -/10.06.2003 în sumă de 1.305.202.218 lei vechi, facturi care au fost achitate parțial de către pârâtă prin ordinele de plată nr. 64/26.06.2003 și nr. 123/27.02.2003, diferența neachitată fiind mai mare decât suma de 145.843,06 lei, situație în care își găsește aplicabilitatea principiul disponibilității, materializat în dispozițiile art. 129 al.6 proc.civ. potrivit căruia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Pârâta, la rândul ei, a emis în sarcina reclamantei facturile nr. -/01.09.2003 în valoare de 6.387 Ron, nr. -/30.09.2003 în valoare de 19.897,4 Ron, factura nr. -/29.03.2004 în valoare de 24.475,8 Ron, facturi ce însumează 50.760,2 Ron.
Examinând starea de fapt reținută, instanța de fond a considerat că acțiunea precizată a reclamantei este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 969 al.1 civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Cele trei facturi emise de reclamantă în sarcina pârâtei au fost semnate de reprezentanții acesteia din urmă, sumele înscrise nefiind contestate de pârâtă. Mai mult, pârâta a achitat parțial facturile prin ordine de plată.
Pârâta a susținut că reclamanta nu avea dreptul să factureze pentru că nu avea autorizarea. ce deținea la acel moment monopolul pe piața telefoniei fixe și nu avea calitatea de proprietar al spațiului desemnat din locația închiriată.
Tribunalul nu și-a putut însuși aceste argumente deoarece pârâta și-a însușit facturile emise de reclamantă și chiar a achitat parte din sumele înscrise în acestea, în cauză neprezentând relevanță aspectul inexistenței autorizării din partea. sau aspectul lipsei calității de proprietar al spațiului desemnat din locația închiriată, întrucât obligațiile dintre părți rezultate din contractul de colocare au luat naștere în mod licit și ele trebuie executate ca atare.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a debitului restant, în temeiul art. 969-970.civ. și art. 43, 59.com. instanța a constat că pârâta datorează reclamantei suma de 145.843,06 lei.
Chiar dacă art. 43.com. prevede că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, instanța a avut în vedere renunțarea la judecată a reclamantei asupra capătului de cerere privind dobânzile legale până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv precizarea de acțiune prin care reclamanta arată că solicită a se obliga pârâta la plata sumelor pretinse și precizate, cu dobânzi legale de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a debitului.
Totodată, instanța de fond a observat că reclamanta datorează pârâtei suma de 50.760,2 lei. Conform art. 1144.civ. compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective.
Cum cele două obligații ale părților sunt reciproce, au ca obiect bunuri fungibile și sunt certe, lichide și exigibile, Tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile compensației legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL T, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, în principal, respingerea cererii reclamantei ca prematur introdusă, iar în subsidiar, respingerea cererii reclamantei ca nedemonstrată.
În motivare pârâta apelantă a arătat că invocă excepția de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că potrivit art. 7201.proc.civ. alin.1, cererea de chemare în judecată în materie comercială, evaluabilă în bani, este precedată de încercarea reclamantului de a soluționa litigiul prin conciliere directă, iar art. 109 alin.2 proc.civ. prevede că "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
Apelanta a învederat că reclamanta intimată nu a respectat prevederile art. 7201alin.1 proc.civ. și art. 109 alin.2 proc.civ. având în vedere că notificarea adresată prin intermediul &, are la reclamantă nr. 119/30.01.2006 și la executorul judecătoresc nr. 19/01.02.2006 iar convocarea este făcută pentru data de 15.01.2006, dată prevăzută atât în comunicarea primită în penultimul aliniat, rândul 2, precum și în cererea de chemare în judecată - pagina 2 primul aliniat, rândul 2, astfel încât nu se poate vorbi despre o eroare materială, ci este clară dorința reclamantei de a eluda prevederile art. 720 ind.1 proc.civ. alin.3.
S-a mai arătat că cererea de chemare în judecată nu respectă nici prev.art. 720 ind.1, alin.5 proc.civ. care dispun că în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute în același articol la alin.2, cererea de chemare în judecată va fi efectuată numai după ce au trecut 30 de zile de la data primirii convocării, deoarece este obligatoriu să se anexeze la cererea de chemare în judecată această confirmare, observându-se că nici acest termen nu este respectat, deoarece notificarea a ajuns la apelantă în 01.02.2006, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la reclamantă în data de 24.02.2006 și depusă la Judecătoria Timișoara în 27.02.2006.
În cazul respingerii excepției invocate, s-a solicitat respingerea cererii reclamantei intimate ca nedemonstrată, considerând că motivul reținut de instanță, respectiv faptul că "potrivit art. 969 al.1 civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", a fost aplicat în mod greșit, deoarece nu s-au administrat probele necesare pentru a demonstra dacă convenția supusă judecății a fost "legal încheiată".
Astfel, referitor la a) serviciile de telefonie - reclamanta intimată nu a prezentat autorizarea în baza căreia a fost abilitată a furniza către terți servicii de telefonie, știindu-se că, la data emiterii facturilor, pe piața de telefonie fixă, Romtelecom avea monopol; astfel încât reclamanta intimată nu putea să ofere servicii de telefonie fixă, ci putea oferi aceste servicii cu acordul Romtelecom, situație în care ar trebui să prezinte acceptul Romtelecom, situație față de care depinde caracterul legal sau nelegal al convenției încheiate.
Nu a recunoscut facturile emise de reclamantă cu privire la serviciile intitulate "convorbiri telefonice", motivat de faptul că reclamanta nu era autorizată a furniza servicii de telefonie.
b) chirie și utilități. - Reclamanta intimată nu prezintă titlul în baza căruia ar deține spațiile închiriate și intitulate "" la cap.II, pc.2, astfel încât în lipsa calității de proprietar, nu se știe dacă aceasta avea capacitatea de a subînchiria aceste spații și, în consecință, de a încasa chirie și de a refactura utilități.
Nu a recunscut facturile emise de reclamantă cu privire la chirie și utilități, motivat de faptul că reclamanta nu era proprietara spațiului.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Reclamanta intimată a arătat că problema prematurității cererii de chemare în judecată a fost soluționată irevocabil în primul ciclu procesual astfel că este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în prezenta cauză, potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.
S-a mai arătat că așa cum s-a dovedit prin înscrisurile care au însoțit cererea de chemare în judecată, pârâta apelantă s-a obligat la plățile care se solicită conform contractului de colocare dintre cele două părți semnat la 01.09.2002.
Reclamanta intimată a precizat că ceea ce pretinde în continuare de la pârâta apelantă sunt doar diferențe neachitate din contravaloarea mai multor facturi pentru care aceasta a efectuat la rândul ei mai multe plăți parțiale, fără obiecțiunile "artificiale" prezentate în motivele apelului sau în întâmpinarea din fața primei instanțe.
Prin decizia civilă nr.146/08.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- s-a admis apelul declarat de pârâta - SRL,s-a schimbat în tot, sentința apelată și s-a respins cererea formulată de reclamanta - SRL, pe motivul neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - SRL, iar prin decizia civilă nr.942/20.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosar nr- s-a admis recursul reclamantei, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare Curții de APEL TIMIȘOARA, reținându-se că a fost efectuată în cauză procedura concilierii prealabile.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Reclamanta intimată - SRL Reșița a formulat note scrise în cauză prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor pretinse și precizate, cu dobânzi legale de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a debitului datorat și la plata cheltuielilor de judecată, arătând că pârâta s-a obligat la plățile pe care i le solicită, conform contractului de colocare încheiat între părți la data de 01.09.2002.
Se mai arată că în contract nu s-au prevăzut clauze suspensive de care să depindă intrarea lui în vigoare și care să privească o eventuală autorizare a societății reclamante pentru anumite servicii sau să facă dovada dreptului de a folosi spațiul pus la dispoziția pârâtei apelante - client în respectivul contract.
Reclamanta intimată susține că, așa cum a arătat prin cererea sa și a dovedit prin numeroasele înscrisuri anexate, ceea ce pretinde de la pârâta apelantă sunt doar diferențe neachitate din contravaloarea mai multor facturi pentru care aceasta a efectuat mai multe plăți parțiale, iar pe toate aceste înscrisuri sumele sunt menționate distinct, fiind indicate și facturile sale pentru care pârâta a făcut plățile.
Se mai arată de către reclamanta intimată că nici la data plăților anterioare sau ulterioare celor individualizate și prezentate în cererea sa nu au fost făcute de către pârâtă obiecțiuni asupra calității sale de a emite respectivele facturi și prestațiile sau serviciile incluse în acestea, prevăzute ca obligație de plată în sarcina sa prin asumare contractuală.
Reclamanta intimată a mai precizat că a confirmat pentru Administrația Finanțelor Publice T emiterea tuturor facturilor în sarcina pârâtei întrucât aceasta a solicitat rambursarea TVA, folosindu-se astfel de emiterea lor și însușindu-și-le ca obligație față de terți, deși le-a achitat doar în parte.
Examinând apelul declarat de pârâtă prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de colocare prin care reclamanta a pus la dispoziția pârâtei unitățile și facilitățile aferente spațiului închiriat, în scopul amplasării de către client a echipamentelor de telecomunicații și furnizării de servicii de comunicații electronice și al schimbului de trafic de voce și date cu clienții, iar pârâta s-a obligat să plătească o taxă de colocare în schimbul locației închiriate și al punerii la dispoziția sa a utilităților și facilităților.
În derularea relațiilor contractuale, reclamanta a emis în sarcina pârâtei facturile nr. -/28.02.2003, nr. -/22.05 și nr. -/10.06.2003, facturi acceptate de către pârâtă, care le-a și achitat parțial prin ordinele de plată nr. 64/26.06.2003 și nr. 123/27.02.2003.
Pârâta, la rândul ei, a emis în sarcina reclamantei facturile nr. -/01.09.2003, nr. -/30.09.2003 și nr. -/29.03.2004, facturi recunoscute de către reclamantă.
Conform art. 969 al.1 civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Susținerile pârâtei că reclamanta nu avea dreptul să factureze servicii de telefonie pentru că nu avea autorizarea. ce deținea la acel moment monopolul pe piața telefoniei fixe și că nu avea calitatea de proprietar al spațiului desemnat din locația închiriată sunt nefondate, întrucât pârâta și-a însușit facturile emise de reclamantă și chiar a achitat parte din sumele înscrise în acestea, în cauză neprezentând relevanță aspectul inexistenței dovezii autorizării din partea. sau aspectul lipsei calității de proprietar al spațiului desemnat din locația închiriată, întrucât obligațiile dintre părți rezultate din contractul de colocare au luat naștere în mod licit și ele trebuie executate ca atare.
Lipsa unor autorizații cerute de lege pentru efectuarea unor activități sau servicii trebuia să fie invocată de autoritățile competente să emită asemenea autorizații și nu constituie un motiv pentru pârâtă să nu își îndeplinească obligațiile contractuale, prin neplata unor servicii de care a beneficiat din partea reclamantei.
De asemenea, nu are relevanță în prezenta cauză titlul cu care reclamanta deținea spațiul pus la dispoziția pârâtei, în condițiile în care aceasta din urmă a folosit acest spațiu, astfel încât conform contractului dintre părți trebuie să plătească pentru folosință.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a constatat că pârâta datorează reclamantei suma solicitată de aceasta din urmă prin acțiune și că la rândul său reclamanta datorează, în cadrul acelorași raporturi contractuale, suma indicată în acțiune.
Conform art. 1144.civ. compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective. Cum cele două obligații ale părților sunt reciproce, au ca obiect bunuri fungibile și sunt certe, lichide și exigibile, în mod legal prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile compensației legale până la concurența sumei celei mai mici.
Așa fiind, constatând că nu există motive de schimbare sau desființare a sentinței apelate, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va respinge apelul declarat de pârâtă și reținând culpa procesuală a acesteia o va obliga la plata sumei de 2087 lei cheltuieli de judecată către reclamanta - SRL Reșița, reprezentând taxele achitate de reclamantă pentru recursul declarat împotriva deciziei anterioare a Curții de APEL TIMIȘOARA pronunțate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta - SRL T împotriva sentinței civile nr.206/04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâta la plata sumei de 2087 lei cheltuieli de judecată către reclamanta - SRL Reșița.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red./23.11.2009
tehn./ 4 ex./25.11.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător: -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu
