Spete pretentii comerciale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2423/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.167
Ședința publică de la 30.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, în contradictoriu cu intimata SC ITALIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.12213/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 16 dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, conform motivelor invocate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată, pe care își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința comercială nr. 12213/13.11.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a admis acțiunea formulată de reclamanta SRL (fostă SC Italia) în contradictoriu cu pârâta SC SRL, obligând pârâta să plătească reclamantei sumele de 40.442 Euro și 54.538 dolari SUA, contravaloare marfă livrată și neachitată și 2.525,10 Euro și 3.227,07 dolari SUA dobândă legală aferentă, calculată până la data de 30.09.2005.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă și SC SRL s-au desfășurat relații comerciale din anul 1998, relații în care pârâta distribuia în România produse furnizate de către reclamantă. La data de 8.07.1998 pârâta a transmis reclamantei un fax prin care o informa că a deschis o companie în, anume și că ar dori ca pe facturile transmise de reclamantă să se menționeze că plătitorul este societatea din, iar beneficiarul bunurilor livrate este SC SRL, urmând ca factura să fie întocmită de către către (fila 15 vol.I dosar ).
Ulterior, comenzile au fost transmise de către reprezentantul cu solicitarea ca în factură să fie menționată în calitate de plătitor societatea din.
A mai reținut instanța de fond că SRL a fost înmatriculată la data de 23.02.1998, având ca asociați pe, și, schimbându-și denumirea în 1968 RO SRL la 15.03.2001, dată la care a intrat în societate, care a devenit asociat unic prin retragerea celorlalți asociați. Această societate a fost dizolvată din oficiu prin încheierea nr. 8136/2001 (poziția 771) și a fost radiată din registrul comerțului, conform înregistrării din oficiu nr.99770/20.03.2002.
SC SRL a fost constituită la data de 28.02.2000 avându-i ca asociați pe și. În perioada 13.09.2000 - 15.03.2001 cele două societăți au avut același sediu - în str. - de chibrituri nr. 24-26, sector 5
Instanța de fond a apreciat, din analiza materialului probator administrat în cauză că modalitatea de lucru stabilită între reclamantă și SC SRL a fost continuată și în relațiile dintre reclamantă și societatea pârâtă SRL, în sensul că reclamanta a emis facturile a căror contravaloare solicită prin acțiune în modalitatea stabilită prin faxul din 8.07.1998, având ca plătitor societatea din și ca beneficiar societatea pârâtă, iar societatea din le-a refacturat către pârâtă, împrejurare evidențiată de raportul de expertiză întocmit, precum și de către corespondența părților, reprezentantul pârâtei recunoscând că a comandat bunurile cuprinse în factura nr. -/30.05.2003
În raport de cele mai sus reținute, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția invocată de către pârâtă, a lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Pe fondul cauzei instanța de fond a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, constatând, din analiza înscrisurilor depuse în probațiune și a raportului de expertiză, că reclamanta a făcut dovada încheierii între părți a unor contracte de vânzare - cumpărare în formă simplificată (comandă urmată de executare), ce nu au fost executate de către pârâtă, aceasta neachitând contravaloarea facturilor nr.-/2003, -1/2003, -/2003, -/2003 și -/2003.
În privința legii aplicabile în cauză sub aspect substanțial, tribunalul a reținut că legea aplicabilă este legea italiană, întrucât, potrivit dispozițiilor articolului 88 din Legea nr.105/1992 în cazul vânzării bunurilor mobile legea de drept material aplicabilă este legea statului în care vânzătorul are, la data încheierii contractului, domiciliul, reședința sau sediul social, iar în speță calitatea de vânzător o are reclamanta care are sediul în Italia.
Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală care, potrivit legii de drept material (articolul 1282 și articolului 1284 cod civil italian), produce dobânda de 5% pe an, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 40.442 euro și 54.538 USD cu titlu de vânzare - cumpărare marfă livrată și neachitată și 2.515,20 euro și 3227,07 USD dobândă legală aferentă, calculată până la data de 30.09.2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr- din 22.12.2008.
În motivarea în fapt a apelului, pârâta apelantă a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece intimata reclamantă, Italia a emis facturile pretins neachitate pe numele, neputându-se prevala de raporturile dintre beneficiarul mărfurilor, care este SC SRL, și, deoarece intimata reclamantă este terț față de aceste raporturi.
Mai arată apelanta pârâtă că intimata reclamantă nu a făcut dovada unei transformări a raporturilor juridice astfel stabilite (novație subiectivă prin schimbare de debitor sau delegație), astfel încât aceasta ar trebui să se îndrepte împotriva.
Apelanta a susținut, în subsidiar, că și în situația în care nu s-ar aprecia totuși că are obligația de a plăti prețul, debitoare este SC SRL, iar nu apelanta SC SRL, deoarece, după cum a arătat și reclamanta prin cererea introductivă, raporturile contractuale pe care aceasta își întemeiază pretențiile s-au născut în 1998 între intimata reclamantă și SC SRL, intimata încercând să exploateze confuzia creată de denumirile foarte asemănătoare ale celor două societăți, în condițiile în care apelanta nu este succesoarea (universal/cu titlu universal) SC SRL pentru a-i putea fi puse eventuale obligații asumate de către această societate.
Argumentele aduse de către apelantă în susținerea acestei afirmații constau în aceea că la data încheierii raporturilor contractuale, anul 1998, apelanta nu exista, aceasta fiind înființată abia la 8.03.2000; sediile celor două societăți nu coincid, în sensul că beneficiarul " " are sediul indicat în--25, iar apelanta are sediul în-, precum și faptul că din istoricul SC SRL eliberat de rezultă inexistența oricărui act de reorganizare care să justifice o eventuală transmitere de patrimoniului către apelantă.
Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a stabilit situația de fapt și a determinat drept lege aplicabilă raporturilor juridice, legea italiană.
Astfel, arată apelanta, din facturi rezultă că plata acestora urma să fie făcută de către, iar bunurile să fie transmise către.
Din rapoartele de expertiză rezultă că produsele vândute de către reclamantă societății au fost revândute SC.
Așa fiind, rezultă că au fost încheiate două vânzări succesive, iar nu o singură vânzare, iar prețul trebuia achitat de către, deoarece și-a executat obligațiile de plată către.
În consecință, nu are nici o obligație față de reclamanta intimată, a susținut apelanta, motivarea instanței de fond în sensul că reclamanta ar fi făcut dovada încheierii între părți a unor contracte de vânzare - cumpărare în formă simplificată, fiind greșită.
Pentru aceleași considerente, legea italiană nu putea fi aplicabilă contractului încheiat între și, contract la care reclamanta nu este parte. A mai arătat apelanta că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că este vorba despre două raporturi juridice, și a nesocotit voința părților, aceea ca plata să fie făcută de, chiar dacă ar fi fost beneficiarul, și a obligat pe apelantă în mod direct la plată.
Apelanta a susținut de asemenea, că trebuia introdusă în cauză pentru a se verifica de către expert și documentele contabile aparținând acesteia, precum și corespondența desfășurată între reclamantă și această societate, probe necesare soluționării cauzei, întrucât nu a fost invocată sau aplicată vreo prevedere legală care să permită reclamantei să se adreseze direct apelantei în condițiile în care un terț era obligat la plată, după cum nu a fost invocată vreo prevedere legală din care să rezulte că în cazul vânzărilor succesive vânzătorul poate introduce o acțiune pentru plata prețului împotriva cumpărătorului final.
În fine, apelanta a mai arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că în cauză este aplicabilă o dobândă de 5% conform legii italiene, din înscrisurile depuse de către reclamantă la dosar, reieșind că dobânda aplicabilă este de 2,5%, instanța de fond acordând astfel reclamatei sume mult mai mari decât cele rezultate din concluziile raportului de expertiză.
În dovedire apelanta pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri, expertiză și orice mijloace de probă ce ar rezulta din dezbateri.
Apelul nu este motivat în drept.
Intimata reclamantă ITALIA SRL (fostă II) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Intimata a arătat că între și asociații apelantei pârâte s-au desfășurat relații comerciale încă din anul 1997, în cadrul cărora vindea SC (societate care avea aceeași doi asociați și administratori cu cei ai apelantei SRL), produse pe care aceasta le distribuia în România pe bază de comenzi.
În 1998, asociații au înființat în o societate, și au solicitat ca aceasta să menționeze pe facturile emise pentru produsele cumpărate de la rubrica "Agent/Payer", numele, ca destinatar rămânând însă menționată cumpărătoarea. Toate aceste aspecte rezultă din faxul trimis, la data de 8.07.1998 de către, asociat și administrator al, acest mecanism fiind aplicat în cadrul relațiilor ulterioare dintre părți, fără însă ca să-și fi exprimat vreun moment voința de a plăti sumele menționate în facturile emise de în locul SC. În fapt, a arătat intimata reclamantă, prețul vânzării era plătit în continuare de cumpărătorul produselor, achitând o singură factură emisă de către intimată și având ca destinatar apelanta.
Intimata a arătat că cei doi asociați și administratori ai SRL, și au cesionat societatea (părțile sociale) către la data de 15.03.2001 (după ce la data de 28.02.2000 se retrăsese din societate cel de-al treilea asociat și administrator, ).
Cei doi asociați, și au înființat, la 8.03.2000, SC SRL, fostă (devenită " 1968") a fost dizolvată din oficiu la 4.12.2001 în temeiul articolului 6, Legea nr.314/2001.
În acest context, a precizat intimata, relațiile comerciale desfășurate între și cei doi asociați și, au continuat prin intermediul noii societăți în care cei doi erau asociați, SRL, aceasta achitând în continuare sumele aferente produselor furnizate de către intimată, figurând în calitate de destinatar al produselor, în timp ce figurau în calitate de "Agent/Payer".
În cursul anului 2003,. a livrat către anumite bunuri în temeiul unor comenzi emise de aceasta, pentru care emis la plată facturile în litigiu (filele 9-13 și filele 371-396 dosar ), SRL neefectuând însă plata acestora.
Pe aceste facturi figurează în calitate de destinatar și nu, expertul desemnat în cauză reținând că vămuirea mărfurilor pentru care au fost emise acest facturi a fost realizată de către apelantă, expertul constatând, totodată, că aceleași mărfuri figurează în facturi emise de către apelantă (filele 190-194 dosar ).
Ori la data livrării mărfurilor și emiterea facturilor, 2003, era radiată (filele 348-364 dosar ), astfel încât nu putea avea calitate de cumpărător.
De altfel, arată intimata, cât timp contractele de vânzare - cumpărare a căror executare este solicitată în prezenta cauză au fost încheiate direct cu apelanta, este irelevantă inexistența unei relații de autorat între și apelantă, intimata exercitându-și în cauză un drept dobândit în mod direct împotriva apelantei, în urma unor contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu aceasta, pe baza consimțământului acestora.
În fapt, a arătat intimata, și au realizat o simulație (prin interpunere de persoane) cu privire la operațiunile încheiate, în sensul că a fost interpusă în raporturile de vânzare - cumpărare dintre intimată și apelantă prin faptul că refactura prețul bunurilor vândute către, creând aparența că a achiziționat aceste bunuri de la, iar nu de la.
În cadrul acestei simulații contractele care au devenit prin această refacturare, contracte "aparente" au fost cele de vânzare - cumpărare între și iar contractele reale au fost cele de vânzare - cumpărare încheiate între și SC.
În acest sens, soluția legii italiene, articolul 1414 Cod civil italian, este identică cu cea adoptată de către dreptul român, între părți contractul real este cel care își produce efectele, iar nu cel aparent.
A mai susținut intimata că eventualele plăți realizate de către societatea nu înlătură obligația acesteia de a achita intimatei sumele solicitate prin prezenta cerere, obligația de plată a acesteia nefiind stinsă atâta timp cât intimata nu a primit nicio sumă de bani pentru mărfurile livrate.
Mențiunea pe facturi a ca "Agent/" poate produce doar efectele unei oferte de mandat în efectuarea unei plăți, dar mandatarea unei persoane, de către debitor în vederea efectuării unei plăți în interesul acesteia nu stinge obligația de plată a debitorului, creditorul având dreptul de a-i pretinde debitorului realizarea plății, atâta timp cât plata nu este efectuată nici de debitor, nici de mandatarul acestuia.
Oricum, a susținut intimata reclamantă, raportat la prevederile articolului 1381 Cod civil italian, apelanta nu poate nega calitatea sa procesuală pasivă, deoarece aceasta este cea care a promis fapta terțului ( ), în sensul că această societate va plăti facturile, fiind ținută să despăgubească cealaltă parte contractantă în cazul în care terțul refuză să se oblige ori nu își îndeplinește faptul promis.
De altfel, a mai arătat intimata reclamantă, expertul a răspuns în mod complet la toate obiectivele expertizei și a identificat în contabilitatea apelantei dispozițiile de plată externe emise de, stabilind și identitatea dintre bunurile indicate în facturile reclamate la plată și bunurile vămuite de apelantă, pe baza documentelor de înregistrare a acestor bunii în gestiunea apelantei -note de intrare - ieșire și declarații vamale de import, astfel încât nu se justifică susținerea apelantei în sensul că ar fi trebuit chemată în judecată pentru a putea fi clarificate respectivele aspecte.
În fine, intimata reclamantă a arătat că menționarea de către instanța de fond în considerentele hotărârii apelate a unei dobânzi în cuantum de 5% în condițiile în care expertul a calculat o dobândă de 2,5%, respectiv 3% pe an, iar nu prin aplicarea unei dobânzi de 5%, reprezintă o simplă eroare materială lipsită de consecințe juridice, atâta timp cât sumele acordate de către instanță intimatei, cu titlu de dobânzi, 2515,10 Euro și 3227,07 USD, coincide cu cele calculate de către expert în "Raportul de expertiză suplimentară refăcut cu luarea în considerare a obiecțiunilor făcute de părți" (cel de-al treilea raport de expertiză) astfel încât nici acest motiv de apel nu este susținut și probat, fiind nefondat.
Deși prin cererea de apel pârâta solicitase probe cu înscrisuri, expertiza contabilă, nu s-a mai prezentat în instanță după termenul acordat în vederea luării la cunoștință a întâmpinării formulate de către intimată și nu și-a mai susținut cererea de probatorii, solicitând prin cererea depusă prin registratură la termenul de judecată, 30.03.2009, judecarea cauzei în absența sa, potrivit dispozițiilor articolului 242 alineat 2 Cod procedură civilă (fila 33).
Intimata reclamantă nu a solicitat probe noi în apel.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, apărărilor efectuate și a dispozițiilor legale incidente, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Pe baza probatoriilor administrate în cauză (înscrisuri, rapoarte de expertiză, relații comunicate de către privind istoricul firmei, interogatorii), instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și de drept.
Astfel, este de necontestat că între intimata reclamantă BRANS ITALIA SRL (fostă Italia SRL, fostă ) și SC SRL s-au derulat raporturi de drept comercial, respectiv de vânzare - cumpărare de mărfuri, firma italiană livrând societății comerciale române mărfuri pe care aceasta le distribuise pe teritoriul României.
La solicitarea părții române, prin faxul transmis la data de 8.07.1998, firma italiană continuă să livreze acesteia mărfurile comandate, trecând însă în factura invoice la numele cumpărătorului și la destinatar SC ROMÂNIA, urmând ca să emită pentru produse factura către.
Raporturile comerciale între cele două firme s-au derulat în bune condiții, fiind reînnoite an de an, după cum rezultă din corespondența purtată între reprezentanții celor două societăți, livrările fiind efectuate pe baza comenzilor emise de către partenerul român (filele 365-459 vo.I), în perioada anilor 1998-2003, cu clauza de livrare "EX ".
Deși nu se poate susține că există o relație de autorat între SC SRL și SC SRL, este de necontestat că asociații principali și administratorii celor două societăți sunt același persoane, respectiv și.
Pentru că nu suntem în cadrul unui proces penal să fie nevoiți să urmărim indiciile unei activități infracționale, ci în cadrul unui proces civil (comercial) nu putem totuși să nu reținem faptul că cei doi asociați au dovedit reaua credință și o încercare de fraudare a intereselor partenerului italian.
În acest sens se evidențiază procesul purtat între intimata reclamantă și pentru faptul că aceasta a înregistrat la OSIM marca (la data de 15.03.2002) deși aceasta fusese creată și aparținea, reprezentând prescurtarea denumirii complete a acesteia, pentru ca ulterior să o cesioneze (12.03.2004) către un Cabinet Individual de avocatură, instanța reținând că a fost dovedită "cu prisosință reaua-credință a pârâtului ", acesta fiind asociat și administrator în SC SRL, societate care a distribuit produsele pe piața românească anterior datei de înregistrare a cererii de marcă, eludând regulile concurenței loiale, de a nu folosi un semn distinctiv ce aparține unui comerciant și a urmărit totodată fie înlăturarea de pe piață a acestuia, fie blocarea lui, folosindu-se de efectul atributiv al depozitului (filele 30-40 vol.I).
Și istoricul firmei (filele 348-364 vol.I) denotă aceeași rea credință, de inducere în eroarea partenerilor contractuali, societatea schimbându-și succesiv denumirea și sediul la scurte intervale de timp.
Astfel, firma înregistrată în Registrul Comerțului la4.03.1998poartă denumirea de1968 RO SRLși își avea sediul în-sector 6,avându-i ca asociați pe, - și, aceștia deținând în egală măsură și calitatea de administratori ai societății.
La data de 23.04.1998 societatea își mută sediul în-sector 6 și își schimbă denumirea în SC SRL,pentru ca ulterior, la8.04.1999,să își schimbe din nou sediul,în str. G-ral, nr. 6și apoi înstr. - de nr. 24-26 sector 5.
La data de28.02.2000se retrage din societate (și din funcția de administrator); rămânând asociați și administratori - și, în cote egale de 50%, iar denumirea societății se schimbă iarăși în1968 RO SRLcu sediul în-.
În aceeași perioadăîn care SC SRLîși schimba denumireaîn 1968 RO SRL(28.02.2000)CEI DOI ASOCIAȚI ȘI ADMINISTRATORI și înființau o "nouă" societate comercialăSC SRLcu sediul înB- - Corp 90 sector 6.
În același timp, 1968 RO SRL era cesionată către numitul, care devine asociat unic, sediul firmei fiind- sector 6, la domiciliul asociatului unic.
La data4.12.2001prin încheierea nr. 8196 (poziția 771)1968 RO SRL este dizolvată din oficiu,în baza articolului 6 din Legea nr.314/2001 șiradiată din oficiu,la data de29.03.2002.
Concomitent cu aceste operațiuni de dizolvare și radiere a SC 1968 RO SRL (fostă SC SRL),SC SRL, cu sediul în - - nr.18,(la domiciliul asociatului ), derula același raporturi contractuale, în formă simplificată (comandă urmată de executare) cu partenerul italian, fără să-l fi înștiințat pe acesta de vreo schimbare intervenită, corespondența fiind semnată de aceeași persoană, asociatul și administratorul,.
La data de 13.09.2000,SC SRLîși schimbă sediul în--26 firma extinzându-și afacerile prin înființarea unor puncte de lucru în C (22.11.2002), B (5.03.2003, în- sector 6), B (22.03.2004), G, B, S, Târgu M (20.06.2005).
În ceea ce-i privește pe asociați, pânăîn 22.11.2005au rămas aceeași, și, în locul său intrând ca asociat, pentru ca din nou, la26.09.2006,să reintre în societate, iar să se retragă.
Așa fiind, în perioada în litigiu, ianuarie - decembrie 2003, SC SRL a funcționat cu cei doi asociați - administratori consacrați, și.
De altfel, corespondența purtată între părți este semnată pe perioada 2000 - 2002, de către, care, în calitate de administrator, a emis și comenzile pentru livrarea mărfurilor (ex. 419) și ulterior, de către în calitatea acesteia de "logistic manager".
În perioada în litigiu, anul 2003, firma SC SRL apare în corespondența purtată cu sediul în- sector 6 (fila 431).
Toate probele dosarului dovedesc, după cum a reținut și instanța de fond, că raporturile contractuale s-au derulat în perioada în litigiu între reclamanta intimată și apelanta pârâtă, pe baza comenzilor emise de către apelantă și executate de îndată de către intimată, astfel încât este vădită calitate procesuală pasivă a apelantei, ca și reaua sa credință în derularea raporturilor contractuale dintre părți, cât și în faza procesuală, fază în care apelanta a susținut nefondat că nu a întreținut nici un raport comercial cu intimata, fiind o cu totul altă societate decât societatea contractantă, între acestea neexistând decât o foarte mare asemănare de nume (!).
Apelanta pârâtă a "omis" însă să precizeze în vreun fel de ce asociații săi (și administratori) aceeași cu cei ai SC SRL, după ce au vândut această societate, au înființat o alta cu nume "de foarte mare asemănare", aproape identice (?!). Să fi fost oare doar o simplă lipsă de imaginație, sau poate nostalgie după vechea societate, sau pur și simplu și-au păstrat portofoliul de afaceri al fostei societăți SC SRL, pe care l-au și extins, și pentru a-și putea păstra astfel partenerii contractuali creând confuzie intenționată, fără a stârni bănuieli, suspiciuni și neîncredere (?!).
În ceea ce privește încheierea contractului între apelată și intimată, față de existența comenzilor apelantei și față de dovezile contractului de livrare a mărfurilor de către intimată, cu clauza "ex works", mărfurile fiind preluate și transportate cu camionul de către partenerul contractual român direct de la porțile uzinei (aspect care rezultă din declarațiile de vămuire), aceasta a fost dovedită.
Astfel, un principiu aplicabil la nivelul tuturor contractelor, atât civile, cât și comerciale, îl constituie libertatea contractuală care este deosebit de importantă pentru comerțul internațional ca fundament al unei ordini economice internaționale deschise, axate pe noțiunile de piață și concurență.
Contractul comercial internațional se încheie astfel, ca și cele comerciale interne și civile, prin acordul de voință al părților, (adică prin consimțământul loc - "cum sentire"), acest acord realizându-se la întâlnirea concordantă a ofertei de a contracta cu acceptarea acestei oferte.
Părțile au libertatea de a stabili natura juridică, obiectul și conținutul contractului pe care le încheie, precum și dreptul de a alege legea aplicabilă conținutului și efectelor contractului.
Libertatea probelor în litigiile comerciale internaționale, constituie, de asemenea, o consecință firească a principiului consensualismului în încheierea contractului economic, după cum părțile sunt libere să opteze cu privire la jurisdicția competentă să le soluționeze litigiile izvorâte din contract.
În speță, contractul a încheiat între absenți, comanda (comenzile) emise de către apelantă, fiind urmate de către executarea acestora, acordul de voință fiind format în momentul și în locul în care acceptantul început executarea contractului sau a efectuat orice alt fapt echivalent, ceea ce constituie o excepție de la sistemul informării. Prevederi în acest sens există în articolul 36 Cod comercial, precum și în articolul 84 alineat 2 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementările raporturilor de drept internațional privat: ("Contractul, care prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestației caracteristice, se consideră încheiat în momentul când debitorul acesteia a început executarea, afară numai dacă ofertantul a cerut ca, în prealabil, să i se comunice acceptarea, În acest ultim caz se aplică prevederile din precedent"), precum și în articolul 9 alineat 2 din Legea nr.365/2002 privind comerțul electronic.
Stabilirea momentului și locului încheierii contractului prezintă importanță din punctul de vedere al efectelor pe care contractul le produce (în special livrarea mărfii, transmiterea proprietății și a riscurilor), dacă părțile sau legea aplicabilă contractului (lex contractes) nu prevăd astfel.
Locul încheierii contractului determină legea aplicabilă acestuia în sistemele de drept în care norma conflictuală în materie este lex loci contractus (ex. în dreptul român, conform prevederilor articolului 79 alineat 1, Legea nr. 105/1992); ajută la stabilirea uzanțelor în funcție de care se interpretează clauzele contractuale echivoce (articolul 980 Cod civil) și determină competența teritorială a instanțelor judecătorești în litigiile internaționale (ex. articolului 149 punctul 4 din Legea nr.105/1992 prevede că instanțele judecătorești române sunt competente să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate privind o obligație izvorâtă dintr-un contract dacă "locul unde a luat naștere" obligația se află în Romania. De asemenea, locul încheierii contractului atrage competența alternativă a instanței, conform articolului 10 punctul 4 Cod procedură civilă.
Articolul 79 alineat 2 din Legea nr.105/1992 califică "locul încheierii contractului", ca fiind "țara domiciliului sau sediul pârâtei de la care a pornit oferta fermă de contractare care a fost acceptată".
În speță, oferta emană de la apelanta pârâtă cu sediul în Romania astfel încât, potrivit legii, contractul se consideră încheiat pe teritoriul României și intră sub jurisdicția instanțelor române față de dispozițiile articolului 149 punctul 4 teza a doua din Legea nr.105/1992, legea aplicabilă fiind legea italiană, potrivit articolului 88 din Legea nr.105/1992, ca legea statului în care vânzătorul are, la data încheierii contractului, domiciliul, reședința sau sediul, după cum a reținut instanța de fond, calitatea de vânzător revenind intimatei reclamante ce își are sediul în Italia.
În ceea ce privește inserarea în cuprinsul facturii invoce a în calitate de "Agent/Payer", aceasta s-a făcut ilegal fără a exista acordul societății, ci numai solicitarea apelantei, acceptată de către intimată.
Din acest punct de vedere, într-adevăr, după cum susține apelanta, nu a putut opera o novație de debitor, în sensul că SC SRL, nu a putut fi înlocuită în calitatea sa de debitor față de intimata reclamantă, novația prin schimbare de debitor având loc atunci când un terț se angajează față de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să se ceară concursul debitorului inițial (articolul 1131 Cod civil). O asemenea novație operează pe cale de expromisiune.
Potrivit articolului 1130 Cod civil, novațiunea nu se prezumă, voința de aof ace trebuie să rezulte evident din act.
Lipsa manifestării exprese a voinței creditorului de a libera pe debitorul inițial, la încheierea actului ce se pretinde o novație, face să nu fie îndeplinite toate condițiile ei de validitate, astfel încât debitorul inițial rămâne ținut la îndeplinirea obligației asumate.
În speță este evident că intimata nu și- exprimat voința în sensul de a înlocui pe apelanta debitoare cu, respectiv de a elibera pe SC SRL de la obligația de plată a mărfurilor livrate, ci doar a introdus un element în plus în factură, la rugămintea apelantei, raporturile contractuale continuând însă să se deruleze în fapt între aceleași părți: Intimata în calitate de vânzător (creditor) și apelanta în calitate de cumpărător (debitor), având probabil un rol în măsură să-i faciliteze apelantei anumite beneficii din punctul de vedere al fiscalității, ținând seama de faptul că și aera o societate înființată tot de către apelanta pârâtă, probabil într-un teritoriu () care prezenta facilități fiscale(!).
Oricum, în principiu, nimeni nu poate fi obligat prin fapta altuia printr-un contract la care nu a fost parte.
În fapt, promisiunea faptei altuia are ca obiect propria faptă a debitorului care este o obligație de rezultat.
În speță, apelanta debitoare, solicitând intimatei să treacă în factură ca agent plătitor pe, și ca beneficiar pe sine, adică pe SC SRL, s-a obligat practic să determine pe să-și asume un anume angajament față de intimata creditoare, obligația sa fiind îndeplinită (executată) numai dată terța persoană și-a asumat angajamentul amintit.
În speță însă nu a acceptat expres angajamentul de a efectua plata în locul și pe seama apelantei pârâte, astfel încât aceasta rămâne în continuare obligată, în virtutea raporturilor contractuale inițiale.
Practic, cu fiecare comandă emisă de către apelantă, se poate considera că ia naștere un nou contract, de îndată ce intimata a întreprins executarea acestuia, chiar dacă părțile păstrează cadrul contractului prestabilit de-a lungul timpului.
În fine, în ceea ce privește calculul dobânzii, din eroare judecătorul fondului a indicat procentul de 5%, în realitate sumele imputate apelantei cu titlu de dobânzi, rezultând din raportul de expertiză întocmit în cauză, expertiza aplicând alți coeficienți.
Instanța reține că apelul este nefondat, și că intimata și-a rezervat dreptul de solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolelor 292, 294-296 Cod procedură civilă, constatând că hotărârea apelată este legală și temeinică, respinge apelul împotriva sentinței comerciale nr. 12213/13.11.2008 a Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SRL, cu sediul în B,B- -, corp 90, II, nr.134, parter,.54-56, Sector 6 și ales în B, la & Asociații din--8, House, de Vest,. 8, în contradictoriu cu intimata SC ITALIA SRL, cu sediul ales în B, la și Asociații din Dr., II nr.2,.2, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.12213/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
