Spete pretentii comerciale. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 171/COM

Ședința publică din 27 octombrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

Grefier ---

Pe rol, judecarea apelului comercial d clarat de apelanta-pârâtăC C- cu sediul în C,-, jud.C și cu sediul procesual ales la Avocat - C,--84, jud.C și C, Km.3.+5. în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCATURĂ SI ASOCIAȚII - cu sediul în C,-, parter,.3, jud.C, împotriva sentinței civile nr.711/20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.10.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 20.10.2008 și, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 27.10.2008, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA:

Asupra apelului comercial d e față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială sub nr-, astfel cum a fost completată, reclamanta Societatea Civilă de Avocați " și Asociații" a chemat în judecată pe pârâta SC " Motors" și a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună: rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului Volkswagen Passat HL 1,9 130 Cp 4 încheiat la data de 17.03.2004 din culpa exclusivă a pârâtei; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 33.579 Euro (echivalent în lei 117.526) reprezentând contravaloarea autoturismului și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut, în esență, următoarele:

În perioada de garanție, asupra autoturismului Volkswagen Passat HL 1,9 130 CP 4, achiziționat de la pârâtă la 17.03.2004 și predat la 29.05.2004, au fost efectuate mai multe intervenții. Autoturismul a fost imobilizat în atelierul service aparținând SC " Motors" SRL în perioada 24.02.2006-4.03.2006 și de la 3.05.2006 până în prezent.

După imobilizarea îndelungată a autoturismului în cadrul atelierului service, devenind evident că pârâta nu își poate executa obligațiile în conformitate cu prevederile art. 4 din HG nr. 394/1995, la 28.07.2006, reclamanta i-a notificat acesteia solicitarea de înlocuire a autoturismului cu unul nou, de aceeași valoare și cu aceleași echipamente suplimentare ori de restituire a contravalorii acestuia.

Autoturismul a fost imobilizat în atelierul de reparații aparținând pârâtei, aflându-se în stare de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în perioada de garanție, o perioadă mai mare de 10% din termenul de garanție,

După convocarea la conciliere inițiată de reclamantă - 29.08.2006, pârâta a comunicat că reparația a fost finalizată la 2.08.2006, oricum cu mult peste perioada de 10% din perioada de garanție stabilită prin textul HG 394/1995.

Sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1352, 1354 și 1355 teza I Cod civil, dar și norma art. 14 din HG nr. 394/1995.

Prevederea conținută în art. 14 din HG nr. 394/1995, în scopul de a proteja interesele consumatorilor, particularizează răspunderea vânzătorilor de bunuri de larg consum, în acord cu textele Codului civil.

Sunt întrunite toate condițiile impuse de lege pentru a opera rezoluțiunea judiciară a contractului de vânzare-cumpărare: una dintre părți nu și-a executat obligațiile ce îi reveneau conform prevederilor contractului de vânzare-cumpărare, contractului de garanție și dispozițiilor HG nr. 394/1995;

Neexecutarea îi este imputabilă pârâtei, iar aceasta a fost pusă în întârziere, în condițiile legii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1352; art. 1354 și art. 1355 Cod civil; dispozițiile HG nr. 394/1995.

Pe calea întâmpinării, pârâta SC " Motors" SRL a invocat excepția de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei.

Pe fond, pârâta a învederat că bunul înstrăinat reclamantei nu a fost afectat de nici un fel de vicii ascunse, care să permită angajarea răspunderii vânzătorului pe temeiul art. 1352 și urm. Cod civil.

Nu sunt îndeplinite nici condițiile impuse de dispozițiile art. 14 din HG nr. 394/1995.

A arătat pârâta, în acest sens, că durata de nefuncționare nu s-a datorat deficiențelor apărute, ci imposibilității identificării în timp a acestora; toate sistemele computerizate puse la dispoziție de producător și aflate în dotarea prestatorului de servicii care, întâmplător, se identifică cu vânzătorul, nu au permis identificarea în timp util a defecțiunii; după identificarea problemei, a fost necesară procurarea pieselor, a căror înlocuire se impunea, ceea ce a determinat întârzieri suplimentare; ca atare, ne aflăm în situația nerespectării dispozițiilor art. 24 din HG nr. 394/1995.

Pârâta a susținut totodată că defecțiunea reclamată și care nu a putut fi remediată în timp util s-a datorat nerespectării de către reclamantă a instrucțiunilor de utilizare prin "forțarea" schimbătorului de viteze. De altfel, reclamanta nu se încadrează în nici o categorie de consumatori din enumerarea art. 25 din HG nr. 394/1995.

Prin încheierea pronunțată la 06.04.2007, instanța a respins excepția de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei invocată de pârâta SC " Motors" SRL, reținând următoarele considerente de fapt și de drept:

Art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă prevede că dreptul la acțiunea referitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.

Conform art. 11 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrării.

Iar alineatul 3 al art. 11 stabilește că, prin dispozițiile prezentului articol nu se aduce atingere termenelor de garanție, legale sau convenționale.

Termenul de 1 an, consacrat prin art. 11 1 nu constituie un termen de prescripție, ci un termen legal de garanție, cu caracter general și, în același timp, subsidiar.

termenului de 1 an marchează momentul începutului prescripției numai dacă, în cauză, nu este incident un alt termen de garanție legal sau convențional.

În cauză, în raport de data predării bunului - 29 mai 2004 și de termenul de garanție stabilit convențional la 24 de luni de la data livrării, acțiunea promovată de reclamantă la 13.10.2006 a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, ce a început să curgă de la împlinirea termenului de garanție.

În vederea soluționării cauzei, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu propuse de reclamanta " și Asociații", precum și proba cu înscrisuri, cu interogatoriu și cu expertiză tehnică în specialitatea auto solicitate de pârâta SC " Motors" SRL.

Prin Sentința civilă nr.711/20 martie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Civilă de Avocați " și Asociații", în contradictoriu cu pârâta SC " Motors" SRL. A dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.03.2004 asupra autoturismului Volkswagen Passat HL 1,9 130 Cp 4, obligând pe pârâtă la restituirea echivalentului în lei al sumei de 33.579 Euro reprezentând contravaloarea autoturismului, către reclamantă, precum și la plata sumei de 4302 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, pârâta a vândut reclamantei la 17.03.2004 un autoturism Volkswagen Passat HL 1,9 130 Cp 4 la prețul de 33.579 Euro.

Termenul de garanție a fost acordat pentru autoturismul cumpărat la 24 luni, fără limită de kilometri, iar momentul de început al curgerii termenului l-a reprezentat, în conformitate cu clauzele certificatului de garanție, data livrării către client.

Prin Condițiile contractului standard s-a stabilit că, garanția se acordă și acoperă numai disfuncționalitățile care au la bază materiale de producție improprii sau defecte de fabricație.

În Certificatul de garanție pentru produse Volkswagen emis pentru autovehiculul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării sunt consemnate de imobilizare a acestuia în service, ca urmare a intervențiilor efectuate înăuntrul perioadei de garanție, astfel: 24.02.2006-4.03.2006; 3.05.2006-13.07.2006; 13.07.2006-28.07.2006.

Expertiza efectuată în cauză a concluzionat, în esență că, introducerea autoturismului în service, pe data de 24.02.2006 s-a datorat unei defecțiuni a ambreiajului și/sau unei defecțiuni a comenzii cutiei de viteze, care nu permitea decuplarea completă a ambreiajului, necesară schimbării treptelor de viteze.

În urma reparației executate, nu au fost rezolvate toate problemele, jocurile din sistem provocând deplasarea manetei la decelerări, în treapta IV-VI.

Cea mai probabilă cauză a problemei tehnice care a determinat prezentarea autoturismului în service la 3.05.2006 o reprezintă un defect ascuns, existent în lanțul cinematic al cutiei de viteze a autoturismului, coroborat cu uzuri normale datorate utilizării, având în vedere că defecțiunea a apărut când autoturismul avea un parcurs de 61.245 km.

Conform art. 14 din HG 394/1995 - act normativ incident garanției acordate autoturismului cumpărat de reclamantă - prevedea că produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție, atunci când nu pot fi reparate sau când durata de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție depășește 10% din termenul de garanție, la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea actualizată a produsului respectiv.

În speță, s-a constatat că, durata de nefuncționare a autoturismului cumpărat de reclamantă a depășit 10% din termenul de garanție, înăuntrul căruia au apărut, defecțiunile nu s-au datorat nesocotirii de către utilizator a instrucțiunilor de folosire a bunului, astfel că, se impune rezoluțiunea contractului și restituirea echivalentului în lei a sumei de 33.579 Euro, reprezentând contravaloarea autoturismului.

Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta SC Motors SRL, pentru următoarele motive:

I - greșit s-a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport cu dispozițiile art.5 și art.11 din Decretul nr.167/1958;

II - greșit s-a reținut că, autoturismul a fost nefuncțional o perioadă de cel puțin 10% din durata perioadei de garanție, adică cca 70 de zile. Ori, în mod evident perioada de garanție prin raportare la care trebuia calculată (dacă nefuncționarea s-ar fi datorat unui viciu ascuns), procentul de 10% s-a întins - cel mult - între 29.05.2004 și 28.05.2006, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.14 din HG nr.394/1995.

Mai mult, pentru perioada 24.02.2006 - 04.03.2006 nu s-a făcut dovada faptului că, perioada de imobilizare în service s-a datorat unor vicii ale autoturismului.

III - nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții ale angajării răspunderii pârâtei pentru viciile autoturismului vândut, condiții deduse din dispozițiile art.1352 și urm.Cod civil, respectiv expertiza efectuată în cauză nu a stabilit existența viciului; acest viciu (dacă ar fi existat) trebuia să existe la data perfectării actului de vânzare-cumpărare a autoturismului, iar viciul trebuia să aibă drept consecință întrebuințarea bunului;

IV - dacă instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art.1352 și art.1354 - art.1355 Cod civil, nu se putea reține incidența dispozițiilor art.14 din HG nr.394/1995 și ca atare, nici restituirea prețului în temeiul art.14 din ultimul act normativ.

Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport cu criticile aduse, se constată că apelul este nefondat din următoarele considerente:

În legătură cu soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:

Conform art.5 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau al unei lucrări executate, se prescrie prin îndeplinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.

Art.11 din același act normativ prevede că, prescripția dreptului la acțiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau al unei lucrări executate, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau a lucrării.

3 al articolului sus-menționat, stabilește că, prin dispozițiile prezentului articol, nu se aduce atingere termenelor de garanție legale sau convenționale.

Termenul prevăzut de art.11 constituie un termen de prescripție, însă atunci când există stabilit un termen de garanție cum este cazul de față, acesta se raportează la termenul de garanție.

În atare condiții, viciile ascunse pot fi descoperite pe întreaga durată a perioadei de garanție acordate produsului respectiv, iar termenul de prescripție reglementat de art.11 începe să curgă de la termenului de garanție.

În speță, autoturismul a fost cumpărat la 17.03.2004 și predat la 29.05.2004, iar, potrivit certificatului de garanție acesta s-a aflat în garanție până la data de 29.05.2006 (24 luni de la data predării).

Acțiunea a fost formulată la data de 13.10.2006, la mai puțin de 6 luni de la perioadei de garanție, astfel că dreptul la acțiune prevăzut de art.5, raportat la art.11, nu s-a prescris, cum greșit susține apelanta.

cât bunul a fost indisponibilizat și pentru care se aplică prevederile art.13 din HG nr.394/1995, prelungesc perioada de garanție peste termenul de 29.05.2006, dar nu au mai fost avute în vedere, întrucât chiar și prin excluderea acestora, dreptul la acțiune nu ar fi fost prescris.

II.Cu privire la perioada de indisponibilizare a autoturismului,instanța reține următoarele:

Autoturismul achiziționat la 17.03.2004 de la apelanta pârâtă SC Motors SRL, a fost predat intimatului reclamant la 29.05.2004.

Urmare a predării autoturismului, s-a emis și certificatul de garanție de către vânzătorul SC Motors SRL, pentru o perioadă de 24 luni fără limită de kilometri, certificat de garanție supus prevederilor HG nr.394/1995 republicată (file 27-28 dos.fond).

Potrivit mențiunilor efectuate pe certificatul de garanție, autoturismul a fost imobilizat în service în perioada de garanție, în următoarele perioade:

- 24.02.2006 - 04.03.2006;

- 03.05.2006 - 13.07.2006;

- 13.07.2006 - 28.07.2006.

Din însumarea perioadelor sus-menționate, rezultă că bunul a fost indisponibilizat în service aproximativ 84 de zile.

Potrivit art.14 din HG nr.394/1995 "produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție, atunci când nu pot fi reparate sau când durata de nefuncționare din cauza deficiențelor apărute în termenul de garanție depășește 10% din termenul de garanție, la cererea consumatorului vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea actualizată produsului respectiv".

În speță, conform certificatului de garanție, raportat la prevederile textului legal sus-menționat, pentru a fi incidente dispozițiile art.14, perioada indisponibilizării bunului în perioada de garanție trebuia să depășească 74 zile (10% din 24 luni).

În cauză, așa cum corect a reținut și instanța de fond, perioada de indisponibilizare a fost de 84 zile în perioada de garanție, depășind procentul de 10%, astfel cum prevede art.14 din HG nr.394/1995.

În ceea ce privește perioada de garanție, aceasta a fost prelungită în conformitate cu prevederile art.13 cu în care bunul a fost indisponibilizat.

III.În legătură cu motivul nr.3,instanța reține următoarele:

Conform art.14 din HG nr.394/1995 republicată, în vigoare la data achiziționării bunului, în situația indisponibilizării bunului mai mult de 10% din perioada de garanție, vânzătorul are obligația, la cererea cumpărătorului, să înlocuiască bunul ori să restituie contravaloarea actualizată a acestuia.

În speță, instanța de fond a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 17.03.2004, având ca obiect autoturismul Volkswagen Passat, precum și restituirea echivalentului în lei a sumei de 33.579 Euro, raportându-se la condițiile prevăzute de art.14 din HG nr.394/1995.

Faptul că, instanța de fond reține că, cea mai probabilă cauză a defecțiunii autoturismului ce-a atras indisponibilizarea sa în service începând cu 03.05.2006, s-ar datora unui defect ascuns, nu conduce la înlăturarea sancțiunilor prevăzute de art.14 din HG nr.394/1995.

Susținerea apelantei, în sensul că, nu sunt întrunite condițiile art.1352 și urm.Cod civil, nu este relevantă în cauza de față, întrucât sunt incidente dispozițiile speciale prevăzute de art.14 din HG nr.394/1995 potrivit cărora, bunul trebuie indisponibilizat mai mult de 10% din perioada de garanție, iar cumpărătorul să fi solicitat înlocuirea bunului ori contravaloarea acestuia.

În atare condiții, nu se impune analizarea condițiilor prevăzute de art.1352 și urm. Cod civil, neavând relevanță dacă defecțiunea exista la data perfectării vânzării.

De asemenea, nici susținerea apelantei în sensul că proba solicitată nu este concludentă, nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte defecțiunile constatate de expert se regăsesc menționate în Certificatul de garanție, iar, pe de altă parte, nu s-a reținut nici o culpă în exploatarea autoturismului de către cumpărător, pentru a fi incidente dispozițiile art.12 din HG nr.394/1995.

Totodată, defecțiunile care au atras indisponibilizarea autoturismului nu au relevanță sub aspectul gravității lor, ci sub cel al indisponibilizării bunului.

IV. Așa cum s-a arătat mai sus, soluția instanței de fond s-a întemeiat, în principal, pe dispozițiile art.14 din HG nr.394/1995, iar indicarea și a dispozițiilor art.1352 și urm. Cod civil, nu este de natură a schimba soluția, chiar dacă nu erau incidente în cauză.

Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în baza art.296 Cod pr.civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat apelului comercial d clarat de apelanta-pârâtăC C- cu sediul în C,-, jud.C și cu sediul procesual ales la Avocat - C,--84, jud.C și C, Km.3.+5. în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCATURĂ SI ASOCIAȚII - cu sediul în C,-, parter,.3, jud.C, împotriva sentinței civile nr.711/20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

Definitivă.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond: Th.Th.

Red.dec.jud.-/27.11.2008

Dact.Sz - 5 ex/18.12.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Constanta